Eu unde eram când am avut înţelegerea asta?

Mademoisele Mocanu anamocanu2012@gmail.com,dar şi mademoiselle Badea, carmenxpower@gmail.com pretind că au o înţelegere cu mine.

”Buna,

Conform intelegerii noastre, va trimit mai jos metoda
prin care si Dvs. puteti plati cu 22% mai putin pentru
motorina sau benzina pe care o consuma masina Dvs.”

Dacă aveţi maşină, nu o ocoliţi. Sau dacă vreţi să trimiteţi scrisori tip spam

Libertatea este bună, dar nu pentru femei

Dată fiind vârsta mea venerabilă, aş fi zis că am văzut destul de multe ca să nu mai intru în stare de şoc când dau peste tâmpenii şi să mă oripilez ca o călugăriţă fecioară la festivalul penisului din Japonia. Dar fiindcă numai astăzi nu e mâine iar mâine e 1 martie, uite că am reuşit să dau peste aşa ceva.
I-aş numi clubul plângăcioşilor. Respectivele persoane de sex masculin (am dubii să îi numesc bărbaţi, băieţi nu se mai pot numi câtă vreme au depăşit 18 ani, şi purtători ilegali de organ mi-i milă de sensibilităţile doamnelor care citesc acest blog ca să îi numesc) se văicăresc la unison, a capela, într-o armonie pe enşpe voci – care mie îmi par totuşi un pic prea cristaline şi înalte – cu privire la femei.
Copii târzii ai sistemului patriarhal, care tânjesc după libertăţile absolute acordate bărbaţilor de către acesta, fără însă să aibă coloana vertebrală să recunoască asta. Nu spun că feminismul agresiv nu e un bastard al aceluiaşi sistem social. În definitiv, cine seamănă timp de câteva mii de ani vânt, culege furtună. Meduzei, după ce Thezeu i-a tăiat capul, i-a rămas încă proprietatea de a împietri duşmanii.
Principala lor preocupare e să demonstreze lumii că s-au însurat/ au intrat în uniune consensuală cu nişte căţele fără inimă şi suflet şi deci toate femeile sunt nişte căţele fără inimă şi suflet şi că trebuie să fie compătimiţi, eventual sanctificaţi pentru îndelungă mucenicie. Sunt intens traumatizaţi că legea îi obligă în caz de divorţ să plătească daune, să participe la întreţinerea familiei pe care ei înşişi au decis să o creeze.
Îi nemulţumeşte faptul că o lună, în mod legal trebuie să schimbe scutece. Îi nemulţumeşte că au apărut în casă scutece. Îi nemulţumeşte faptul că de la o vârstă jumătăţile încep să audă nu tic-tac din partea ceasului eternităţii ci be-be, be-be. De fapt în secret tânjesc după privilegiile bărbaţilor afgani de a le pune sacu-n cap nevestelor şi a dispune de ele după bunul plac.
Unul dintre ei are pretenţia de a sumariza drepturile şi obligaţiile femeilor acum şi înainte de emancipare:

Atunci Acum
Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei
Proprietate Aveau dreptul să deţină, să cumpere şi să înstrăineze liber atât ceea ce dobândeau prin muncă proprie, prin moştenire sau în urma căsătoriei, fără să ceară acordul cuiva. Puteau transmite – în cel mai bun caz bunuri mobile şi imobile, nu aveau dreptul de a cumpăra sau înstrăina nici ceea ce dobândeau prin muncă proprie (în extrem de rare cazuri), nici ceea ce moşteneau. Pot deţine, pot înstrăina sau cumpăra după bunul plac Teoretic, au acelaşi drept, dar arareori am văzut o femeie căsătorită care să cumpere un bun de folosinţă îndelungată fără să se consulte cu jumătatea.
Autoritate familială Aveau drept aproape de viaţă şi de moarte atât asupra soţiei cât şi asupra progeniturilor Aproape zero la căsătorie, se dobândeşte statut social de forţă abia în caz de văduvie Încă domneşte legea pumnului lui tata Depinde de cât de bărbată e femeia respectivă.
Dreptul de muncă Da, la câmp, cu oile, ca meşteşugar, ca funcţionar, orice.
În curte, treburile de bărbat. În casă până la revoluţia industrială,
Menial work pentru alţii,
După revoluţia industrială slujbe la fel de îndelungate ca şi ale soţilor, mult mai puţin plătite. Da.
În casă nimic,
Dacă stau la bloc, e dreptul suveran să fie aşteptat cu papucii calzi şi cina aburindă Ai şi dreptul de a munci 8 ore în câmpul muncii precum orice bărbat, mai bine decât orice bărbat şi datoria de a munci pe brânci acasă, că ce mama dracului, eşti femeie şi e instinctul tău natural
Copii Soţul era cel care insista asupra numărului mare de copii Niciun fel de drept de contracepţie Acum se văicăresc asupra apariţiei copiilor în căminul cel atât de sexy şi faptul că sarcina deformează trupurile atrăgătoare cu care s-au însurat În sfârşit avem dreptul să decidem dacă şi câţi copii dorim să aducem pe lume. Dpdv legal, dacă nu vorbim de îndoctrinate religioase
Bani Da, avea dreptul şi obligaţia de a-i câştiga. Decidea arbitrar cât investea în casă, cât în băutură şi cât în femei plătite Nu avea decât obligaţia de a-i gestiona pe cei puşi la dispoziţie de soţ pentru bunul mers al casei.
Au pierdut privilegiul de a fi unici întreţinători ai casei şi se simt ameninţaţi când nu mai sunt indispensabili În sfârşit, legal au dreptul de a câştiga bani şi de a dispune după bunul plac de banii pentru care au muncit.

În partea de sex nu mă bag, fiindcă prevăd că o să fie un roman fluviu.
O să amintesc doar câteva dintre durerile atroce ale acestor Iovi moderni neînţeleşi:
- femeia are mai multe drepturi decât bărbatul. Le-aş recomanda sincer să facă o excursie la cel mai apropiat sediu RDS şi să vadă cum stau lucrurile de fapt. Sau la oficiul stării civile când majoritatea covârşitoare a femeilor se simt obligate şi sunt intens presate să renunţe la numele lor cu care unele şi-au croit o carieră doar ca ”să fie trecute”, ca un bun oarecare pe numele soţului.
- femeia este manipulatoare. După câteva milenii de oprimare făţişă, în continuare statutul religios al femeii este de cetăţean de mâna a doua, nu mi se pare aberant faptul că au avut mai mult succes, darwinian vorbind femeile manipulatoare şi necruţătoare. Cele care stăteau ca mioarele, au fost eliminate ”natural” în bătaie sau născând exagerat de mulţi copii. Acum se văd doar roadele tratamentelor trecute.
- femeia este singura care are drept de decizie asupra reproducerii. Adică dacă ea vrea, atunci el trebuie să se execute. Şi desigur, e strict obligaţia ei să se protejeze de sarcini nedorite. Pentru bărbaţi e castrant. Toţi bărbaţii pe care îi cunosc, fără de excepţie, detestă prezervativul pe care îl consideră moartea pasiunii şi generator de probleme de erecţie. Mă întreb cum ar percepe un anticoncepţional masculin. Probabil generator de impotenţă.
Cireaşa de pe tort o reprezintă însă un termen peste care am dat: femi-nazismul. Sincer, negăsindu-l în dicţionar, nu pot să îl explic. Aştept o definiţie exhaustivă a acestuia.
Dat fiind însă contextul în care l-am găsit, o să admit că e de rău. Autorul priveşte femeile ca fiind urgia lui Dumnezeu pentru sărmanii bărbaţi neajutoraţi şi sensibili. Problema însă începe să devină interesantă când omul are la rubrica de cărţi preferate ”Mein Kampf”. Adică Evanghelia nazismului. Deduc eu că omul consideră că are un grad de înrudire cu ideologia nazistă. De unde, conotaţiile negative ale termenului femi-nazist devin o contradicţie de termeni.

Nazismul este bun, dar nu pentru căţele.

Concluzii hibernale

Azi dimineaţă când m-am sculat, fulguia. Fiind ultima zi de iarnă în mentalul colectiv, o să scriu azi gândurile mele referitoare la iarna aceasta atipică.

A fost comparată adesea cu îngrozitoare iarnă din 54.
Părerea mea de citadină care nu a ieşit din oraş pe toată durata urgiei, e că am ieşit cu mult mai prost decât în acel an.

De ce? Fiindcă e 2012 şi nu 1954. Nu e argument circular, e doar paradox.
În 1954, războiul se terminase cu doar nouă ani în urmă şi trecuseră doar 55 de ani faţă de ultimul an al secolului XIX, care pentru România nu a fost mult mai avansat tehnologic faţă de vremurile în care Hristos păşea prin Israel. Oamenii ţineau bine minte ce înseamnă solidaritate şi de ce este obligatorie pentru supravieţuire.
O mare parte din populaţia României locuia la ţară, iar din procentul citadin, prea puţini locuiau în blocuri. Încă nu începuse exodul tinerilor de la ţară spre oraş. Încă mai erau oameni în putere.
Toţi oamenii care în 1954 locuiau la case aveau grădini în care îşi cultivau una alta, era inadmisibil ca o gospodină să nu aibă provizii serioase pentru iarnă. Procesul de globalizare nu exista decât în formă embrionară, încă mai se rezona ”prin noi înşine”. Când venea vorba de alimentaţie nimeni nu se baza pe importuri, ci fiecare pe sine însuşi. Inclusiv cei care stăteau la bloc îşi umpleau conştiincios toamnă de toamnă cămările.

Problema acestui an nu a fost atât de atroce la oraş ci la ţară. Aşa că mă voi axa pe diferenţele dintre ruralul de acum şi cel de acum un secol.
- România încă nu cunoscuse explozia demografică artificială din anii 60. Necesarele de orice erau mult mai mici. Iar conceptul de necesar de atunci nu este acelaşi cu cel de acum.
- populaţia rurală era mai tânără şi în putere. Nu depindeau de nimeni pentru a-şi asigura traiul zilnic.
- lipsa infrastructurii rutiere:
- atunci era o stare naturală care nu şoca pe nimeni. Nevoile de mişcare ale ţăranului de atunci erau infinit mai mici decât ale orăşeanului de acum. Gospodarul îşi producea cât mai mult din ceea ce avea nevoie pentru iarnă, muncind cu sârg de cu primăvara, iar ce nu putea produce singur se achiziţiona de la târguri.
- acum la ţară nu se mai produce la fel, fiindcă o bună parte dintre cei care au asistat la iarna asta au trăit-o şi pe cealaltă. Dar atunci erau tineri şi în putere. Acum avem nevoie de transporturi fiindcă un segment din ce în ce mai mare de oameni nu e capabil să îşi producă bunurile necesare în regie proprie.
- lipsa sistemului de electrificare: fiecare casă avea proviziile sale de lumânări şi petrol lampant. Nimeni nu depindea de fiţele moderne cum ar fi radio, televizor, celulare, frigidere. (Da, ştiu, ne sunt indispensabile, dar sunt aşa fiindcă noi le-am dat acest statut, nu fiindcă toată omenirea ar deceda instantaneu la dispariţia lor). Acum, ne bazăm pe lumina care vine din tavan şi ne minţim cu lumea care se deschide într-un ecran.
- arhitectura: atunci arhitectura casei de ţară era reprezentată de o clădire destul de şubredă, într-adevăr. Dar erau la fel de uşor de refăcut şi cu birocraţie aproape 0.
- percepţia despre lume şi viaţă:
- atunci fiecare om ştia cu siguranţă că vine iarna după 1 noiembrie şi că vine negreşit. Asta însemna că trebuia să ai grâu şi porumb pentru tine şi pentru animale, făsui că-i postul lung, porc de Crăciun ca să ai şi proteine, orătănii în şură, vacă şi cal. Vin şi ţuică în beci şi varză-n putină. Dulceţuri şi compoturi şi altele în cămară. Lemne, coceni şi paie pentru foc.
- de 20 de ani, de la revoluţie încoace, fiecare iarnă e un eveniment cataclismic, privit nu ca o încheiere naturală de an ci ca urgia lui Dumnezeu asupra păcătoşilor de guvernanţi. Care d-aia ridică biserici din bani publici, să aibă unde se ruga să nu mai vină prăpădul alb. Aşa că an de an suntem prinşi pe nepregătite.
Ar fi multe de zis despre proasta gestionare şi în oraşe a iernii acesteia. Începând cu stocurile insuficiente de combustibil. Şi gazele pe care o să le plătim nu la supra-preţ ci la hiper preţ. Şi terminând cu munţii de zăpadă care în loc să fie scoşi în câmp au blocat de o lună oraşul. Cu oprire pe la primărie, care NU a dat amenzile care se impuneau pentru necurăţarea oraşului. Atât cetăţenilor cât şi firmelor de salubritate care au tras un rasol inimaginabil.

Per total, faptul că am crescut nerealist şi fără un plan sustenabil, nu ne-a ajutat în anul 2012.

Se dă una bucată oală jegoasă. Cum dracu a ajuns oala aia aşa jegoasă? Nu cumva fiindcă în casă e jeg?
Se dă una bucată concurs, cine poate curăţa oala câştigă.
Vine cavalerul fără pată şi prihană, care odată se opinteşte din toţi rărunchii, curăţă oala, îşi dă jos viziera (de unde deducem că CIF e atât de toxic încât trebuie să porţi vizieră pentru faţă spre a-ţi proteja figura?). Vedem că de fapt cavalerul era cavaleriţă. Aşa că e încoronată drept regină a regatului mizerabil.
Presupunem deci că ţara e una de burlac. Sau de burlaci. Care nu au nevoie decât de o menajeră salvatoare.
Ideea de a pune mâna pe materii şi materiale de curăţat ar fi greu să treacă prin mintea unui burlac. În definitiv, curăţatul e job de muiere, nu?

Oh sexism frumos!

Buna, vrei sa slabesti si sa scapi de celulita

De la Maria: mariaxpower@gmail.com

Buna,

In doar cateva luni te vei afla pe o plaja insorita imbracata
cu noul tau costum de baie. Dar ce te faci cu celulita?

Dar cu kilogramele in plus?

Dupa anotimpurile lungi in care nu a trebuit sa te gandesti
foarte mult la aceasta problema, iata ca a venit iar acel
moment din an in care problema principala este pierderea
celulitei si a kilogramelor in plus.

Trebuie sa ne apucam de treaba pentru ca deja a inceput
numaratoarea inversa catre zilele insorite de stat la plaja!

Citeste blogul meu si afla c.um am pierdut 15 kg in doar
30 de zile. Click aici acum si citeste povestea mea!

Recomandarea mea pentru a scapa de celulita este :
Perfecta SPA, iar pentru a scapa de kilogramele in plus
poti folosi Acai Cleanse, produse recomandate si de
celebra Oprah Winfrey.

Sper ca ti-am fost de folos,

Pana data viitoare,
Mult succes!


Răspuns Belle: Nu fă, nu vreau ajutor să slăbesc şi să scap de celulită. Mă simt organic legată de kilele mele suplimentare şi de vergeturile de pe cur!

Hibernală

Afară ninge. Iar. Ninge ca în basme.

Să recapitulăm pe scurt:
- albă ca zăpada: crimă cu premeditare, cu complici, instigare la crimă, crimă cu circumstanţe agravante şi cu furt de organe vitale, asasinare prin otrăvire

- cenuşăreasa: child abuse, auto-mutilare

- scufiţa roşie: bunica e mâncată de lup, lupul e omorât şi spintecat. Şi probabil blana lui ajunge în faţa unui şemineu.

- capra cu trei iezi: crime multiple cu dezmembrări şi canibalism, ba chiar între rude, ardere pe rug, justiţie sumară, lapidare

- hansel şi gretel: child abuse, canibalism, ucidere

Dej da! Ninge de groază. Fix ca în poveşti!

Pluralul moldovinesc

Întrebare:
Care e pluralul de la ”Tuchi”?

Răspuns:
Voichi.


Unde tuchi, conform definiţiei dex e ”tu chizdă” iar voichi e ”voi chizdelor”.

Dar despre femei la volan şi politicieni, ne auzim într-un alt post, de iarnă

Femeia versus IT

De ce nu mă pricep eu la IT. În sfârşit am realizat de ce sunt atât de ineptă în ceea ce priveşte calculatoarele şi gradele superioare de folosire a acestora.
În informatică totul se leagă de 0 şi 1, în orşce combinaţii vrea sufletul programatorului
Iar eu am doar 0. Mai precis chiar 3 găuri în dotare şi niciun 1.
Spre deosebire de masculi, care au nu doar găuri, ci şi oo şi din când în când şi câte un 1 care se merită remarcat sau adus aminte.

qed

Ciclu Carnot sau I Ching

Azi începe pentagrama (dacă nu ar suna atât de înfricoşător şi de satanist) sau hexagrama morţii. A portofelului domnilor.
- 14 februarie – un kitch uoccidental, fără vlagă, fără snagă, ”loooz până la greaţă. (cum pana mea l-au putut decreta pe acela sfânt, când în închisoare pentru credinţa lui, în loc să se pregătească pentru un martiriu frumos şi înălţător el îi făcea ochi dulci fetei paznicului?!)
- 24 februarie (şi 5 martie, pe stil vechi), Drăgobetele autohton. Aş zice că e o sărbătoare sănătoasă şi frumoasă a iubirii, dovadă a creştinismului pios al poporului român, care în începutul postului Paştilor îşi făcea timp să celebreze dragostea. Drăgobetele sărută fetele. Vorba asta însemnează că de drăgobete era dezlegare la sărutat focos, mai pe la şură, mai pe la pădure. Ba chiar dacă vremea era blândă, la pădure flăcăii fugăreau fetele, ca mai acum vreo două milenii satirii pe nimfe, cine pe cine prindea, fiind începutul unei frumoase prietenii. După o iarnă lungă cu un post în spate şi cu un post în faţă, tare mi-i mie că nu se limitau la guriţe caste. Mai mult, femeilor măritate li se cuvenea să se sărute cu orice străin de sat pe care-l vedeau. Variantă castă a mai vechiului obicei exogamic de pe vremea matriarhatului. Când ”străinul” care trece la zile sfinte poate fi/ acţiona ca avatar al zeului şi cu care acuplarea devenea un act sacru.
- 1 martie, mărţişorul, anul nou pe legea cea veche a păstorilor. (Dacă nu mă credeţi, citiţi legenda Anului care lasă celor 12 feciori butia. Februarie e cel care primeşte ultima cana. Deci e cel mai mic. Sau cel mai în vârstă. Oricum e ultima lună reprezentată printr-un bătrân.)
- 8 martie, ziua femeii
- Şi ultima dată de pe listă cu voia dumneavoastră, să se împlinească hexagrama frumos, 9 martie, ziua mucenicilor, când bărbaţii se îmbată că au scăpat de făcut cadouri.

Dacă scoatem 5 martie (pe stil vechi 24 februarie) şi 9 martie, rămânem cu un patrulater, aproape asimilabil unui ciclu Carnot în care se ard banii dumneavoastră pe tâmpenii de diferite nuanţe de roz şi roşu. Dacă adăugăm şi celelalte două date, obţinem o hexagramă, prin care folosind străvechea artă şi ştiinţă a i ching, putem divina unde va dormi restul anului, sau până la următorul moment memorabil fiecare dintre bărbaţii aflaţi într-o relaţie stabilă (Încă mai am preşuleţe cu sac de dormit încorporat de închiriat!).

Vedetele şi sarcinile lor

Priviţi vedeta X, cu corpul deformat de sarcină!
Priviţi vedeta Y, arată excelent după naştere!
Priviţi vedeta Z, şi-a revenit spectaculos şi mai ales fulgerător după sarcină!


Nu vă sună familiare titlurile de mai sus?
Acum câteva seri, o cunoştinţă a emis-comis o perlă absolut antologică: ”Ce bine ar fi dacă în sarcină nu v-ar creşte decât ţâţele!”
Cu un entuziasm absolut dement, tabloidele induc ideea că sarcina e o perioadă în care corpul femeii se deformează, îşi pierde frumuseţea, deci o serie de vedete trebuie să defileze cu burţile la înaintare, spre a demonstra mapamondului că încă sunt frumoase şi de ce nu, încă sunt dezirabile sexual. Şi cumva pe şest, să încurajeze şi restul populaţiei fătătoare că nu e chiar aşa de tragic, te faci ca o balenă, dar dacă ţii regim, o să fii doar un delfin şi ăla suplu, încă o să te mai bucuri de ceva viaţă sexuală şi dacă faci ca mine o să arăţi ca mine.

Dragi idioţi ziarişti, cu respect vă atrag atenţia că sarcina nu e o deformare! Sarcina e o transformare absolut naturală şi dezirabilă. Sarcina e o stare de graţie accesibilă doar femeilor, prin care se asigură perpetuarea speciei şi implicit garanţia că voi, cei care aţi fătat astfel de cretinătăţi o să apucaţi să mâncaţi o pensie şi nu o să muriţi de foame şi de boală şi de necercetare.
Scopul unei femei în sarcină nu e să mănânce cât pentru doi adulţi ci să mănânce corect, astfel încât să acopere nevoile sale şi pe cele ale bebeluşului din pântece. Dar ţelul unei femei însărcinate nu e nici de a defila pe un podium rezervat anorexicelor ci de a se afla într-un punct de echilibru. Ferească Dumnezeu din cer, nu spun că în sarcină o femeie ar trebui să bată de 200 kg. Atunci termenul de ”deformare” se impune. Şi e o tâmpenie deoarece o astfel de greutate pune în pericol atât gravida cât şi copilul.
Da, după ce a născut mi se pare normal ca orice femeie să tindă spre aceeaşi talie de dinainte de eveniment. Dar nu fulgerător! Fiindcă tot mamei îi revine responsabilitatea de a hrăni pruncul. Unul dintre avantajele nepropovăduite ale alăptatului este acela că ajută la slăbit, fiindcă producţia de lapte este o mare consumatoare de resurse. Dar fiindcă laptele matern e singurul aliment complet, a ţine cură de slăbire în perioada asta, e o tâmpenie uriaşă! Fiindcă o dietă de slăbit se bazează pe reducerea numărului de calorii şi majoritatea lor covârşitoare generează carenţe. Iar tu nu ar trebui să-ţi permiţi să te joci şi cu viaţa şi sănătatea ta şi mai ales cu a copilului.

Prieteni noi

Din când în când, tehnica modernă e utilă. Azi, cel mai frumos moment al zilei a venit de unde mă aşteptam mai puţin şi anume facebook.com. NU, nu sunt un fan al acestui site, pentru mine are o valoare strictă de reminder, salvându-mă de nevoia de a ţine un jurnal cu datele de naştere ale tuturor persoanelor importante din anumite puncte de vedere pentru mine.
Pentru prima oară de când l-am activat, mi-a dovedit că e un pic mai mult decât un calendar greoi şi supradimensionat.
Fiindcă azi am dat peste unul dintre blogurile după care tânjeam fără să fi ştiut că tânjesc după el.
http://punctochitpunctlovit.blogspot.com/
via:
http://www.causes.com/causes/646957-cer-public-retragerea-lui-traian-basescu-din-toate-functiile-publice/actions/1594854?template=activity_mailer%2Fnew_grow_activity&causes_ref=email
http://gandeste.org/adevaruri/scrisoare-deschisa-poporului-roman-transmisa-de-arhimandritul-iustin-parvu/20571

Trebuie să recunosc cinstit, în secunda în care am început să citesc textul, am început să vibrez. Mi s-a părut meritoriu ca unul dintre duhovnicii mari ai României să scrie un astfel de mesaj. Ba chiar am apreciat laicitatea mesajului şi faptul că nu lasă pe seama Celui Preaînalt misiunea de a fi ceas deşteptător.
Cu atât mai crudă a fost trezirea când am găsit adevăratul autor al textului. Era mult prea frumos un prelat ortodox să gândească aşa! Şi e cu adevărat patetic să dai peste un astfel de manifest şi în loc să recunoşti meritele celui care l-a conceput şi să îl promovezi, să apelezi la un truc de copist medieval şi să îl atribui unui autor cunoscut şi unei persoane cu greutate doar pentru a conferi plus valoare. Eseul e valoros prin sine însuşi, persoana care l-a gândit are ceva ce lipseşte majorităţii: coloană vertebrală şi pe ea, grefată adecvat, cultură.
Stimate www.punctochitpunctlovit.blogspot.com, mă bucur că cineva a scris acest manifest!
Mă bucur că mai există cineva care strigă şi sper să nu strige în pustie!
Mă bucur că te-am găsit şi că de azi mai am un prieten drag.

În continuare susţin cauza de înlăturare a preşedintelui Băsescu din funcţia pe care o ocupă şi din care se dedă unui şir de abuzuri faţă de Constituţie şi de Ţară. Dar dacă oamenii care au comentat sunt aceiaşi oameni care îi cer demisia, e destul de jalnic şi de tragic. Să te apuci să susţii superioritatea genetică a românilor faţă de oricine altcineva, e idioţenie curată. În primul rând genetica contrazice, nu putem emite pretenţii la statutul de ”rasă superioară” fiindcă suntem un produs înalt hibridat. În al doilea rând, dacă suntem aşa moţaţi, de ce în loc să fim în plutonul de conducere, suntem undeva, la remorcă, ba chiar într-una dintre barjele care pot fi oricând sacrificate pentru a uşura mersul convoiului?

Pe urmă, e absolut trist să vorbeşti despre guverne galactice câtă vreme nu poţi veni cu niciun argument solid.
E trist tonul unor păcătoşi care cer unui om să îi salveze.
E trist faptul că nu se face delimitarea necesară între Cezar şi Iisus!

De ce se lasă bătute femeile

De ce se lasă femeile bătute?

Primul şi cel mai onest răspuns pe care îl pot da la întrebarea asta dureroasă e ”de proaste”.
De ce se lasă o victimă călcată în picioare? De proastă.
De ce agresează agresorii? Fiindcă li se permite şi fiindcă li se permite să fie proşti şi să îşi permită aşa ceva. (Cu asumarea repetării)

Nu, nu am fost bătută în niciuna dintre cele două tentative eşuate de convieţuire paşnică. Şi nu, nu provin dintr-un cămin agresiv. Toată viaţa mea tata nu m-a bătut decât o singură dată, dintr-un motiv greşit, dar cu un motiv pe care l-am înţeles şi atunci şi acum. E drept că a făcut-o o singură dată, dar a făcut-o bine! Iar asupra mamei nu l-am văzut ridicând niciodată nici mâna nici vocea.
Din nefericire, la capitolul inteligenţă emoţională nu stau prost ci extrem de (foarte) prost. Aşa că de ambele dăţi am încercat să îmi aleg ceva şi am ales altceva şi nu am ştiut să mă uit dincolo de limitele înguste ale criteriilor stabilite.

Acum câteva zile am văzut un documentar care pe de o parte m-a pus pe gânduri extrem de grav şi pe de altă parte, mi-a deschis mintea. Era vorba despre un documentar despre viaţa gorilelor de munte (silverbacks), parte a unui studiu care durează de 17 ani şi care va mai dura încă multă vreme de acum înainte. Fragmentul cheie pentru mine a fost cel în care, aparent neprovocat, uriaşul mascul a pus mâna şi i-a aplicat o corecţie fizică femelei.
Din off, o doamnă destul de dezgustată şi indignată l-a întrebat pe cercetător ce a provocat agresiunea asta inutilă şi ce are de gând femela să facă.
Desigur, necunoscând gorileasca, omul nu avea ce să explice. (Da, rămân la părerea mea fermă din copilărie că animalele vorbesc.) O posibilă cauză a agresiunii masculului erau cei câţiva burlaci care se frăsuiau pe acolo. Putea fi şi varianta prototip a expresiei ”femeia nebătută nu simte că e iubită” şi a expresiei ”ştie ea de ce, eu nu trebuie să mai ştiu”. Ba chiar era perfect posibil să o bată ca o expunere a forţei sale fizice, o corecţie by proxi aplicată potenţialilor rivali, ca aceştia să ştie cu cine se pun şi ce îi aşteaptă la o adică.
La fel de incert era şi răspunsul femelei. În baza experienţelor precedente, femela putea să testeze piaţa, în căutarea unui nou partener, sau să rămână la masculul agresiv deoarece un astfel de mascul e mai capabil să asigure apărarea progeniturii.
În societatea respectivă, agresiunea masculului putea fi adesea declanşată de către femelă, ca un test al capacităţii lui de a o apăra şi de a îi apăra urmaşii. (De câte ori n-aţi văzut câte o femeie care provoacă un mascul până în momentul în care amărâtul rămâne fără alt răspuns decât cel fizic?)

Şi stau eu şi mă gândesc la faptul că suntem rude destul de apropiate faţă de gorile. Un 90% din bagaj genetic similar.
Cu cimpanzeii avem 98% comun. Şi cimpanzeii au comportamente asemănătoare, atât masculii cât şi femelele.

E posibil ca pe undeva, adânc în codul nostru genetic să avem scris un răspuns reflex la agresiune.
Teoretic, prin educaţie suntem învăţaţi să respingem agresivitatea. O mulţime dintre ritualurile sociale sunt de natură de a îmblânzi, adormi, anihila agresivitatea masculină. Sau măcar spre a o curba spre potenţiali inamici în locul nucleului luat în discuţie (familie, trib, naţiune). Cu toate astea, o femeie liberă să aleagă, va alege, statistic vorbind, în majoritatea cazurilor, un bărbat cu un nivel crescut de testosteron. Iar un nivel mare de testosteron e departe de a fi un indicator al blândeţii inerente a persoanei.
Deci iată-ne într-un minunat cerc vicios: cultivăm bărbaţii cu un nivel ridicat de testosteron, le permitem reproducerea într-un ritm mai mare decât pentru cei cu nivele medii, le cerem să se comporte ca nişte măicuţe în strană şi pe urmă suntem şocaţi când ei nu se comportă aşa.

Departe de mine să susţin că hormonii sunt cheia de boltă a comportamentului uman. Creierul e cheia. Fiecare are liberul arbitru să facă sau să nu facă un lucru. Poţi să ai capacitatea fizică de a rupe în mâini o potcoavă. Nu înseamnă că trebuie să îţi foloseşti toată acea forţă fizică asupra unui oponent. Şi mai ales nu înseamnă că oponentul e partenera de viaţă.

Însă cel mai adesea, violenţa familială pe aceasta se bazează.

El o bate fiindcă poate şi fiindcă a fost educat să ”ştie” că dacă nu ridică pumnul în casa lui, nu e bărbat.
Ea e educată că femeia e datoare să se supună bărbatului, că abuzul e o manifestare a iubirii.

Cheia e educarea corectă a copiilor.

Ipocrizie

”Rolul femeii e să aducă pe lume copii şi să îi educe”.
Am auzit sub o formă sau alta replica de mai sus de atâtea ori încât îmi vine să vomit când o aud.
E chintesenţa opiniei occidentale faţă de femeie. O reduce la un uter ambulant pe de o parte şi i se reduce drastic orizontul doar la cei patru pereţi ai casei. Desigur, periodic, aceşti pereţi trebuie să se deschidă, atunci când e nevoie la câmp de mână suplimentară de lucru neplătită. Sau când trebuie să se ducă la serviciu să aducă încă un ban în casă pentru că un singur salariu este insuficient. Dar încă se consideră că o femeie care face carieră este o chestie atât de perversă încât nici nu se merită numită.

Ca să revenim. Fetiţa e educată din leagăn că trebuie să devină mămică. Şi mirare a mirărilor, într-o zi chiar devine! Dar cum nu e educată să devină şi soţie, în mod natural, va considera că şi-a îndeplinit misiunea, iar soţul va deveni doar mijlocul prin care şi-a îndeplinit scopul. Desigur, băieţelul care nu a fost educat nici să devină soţ nici tată, în momentul în care devine şi una şi alta intră în vrie şi cum programul de lucru e de doar 8 ore iar drumul de două, deci îi rămâne mult prea mult timp liber de stat pe cur şi cujetat, devine frustrat. Femeia pe care a luat-o ca să fie sigur că nu o mai împarte cu nimeni, brusc nu mai e disponibilă ori de câte ori are el chef iar asta e impardonabil. Lipsa de disponibilitate a femeii devenită mamă pentru sex devine crimă capitală. Poziţia secundă după o mogâldeaţă urâtă, urlătoare şi neajutorată chiar nu i se potriveşte!

Iar din acest punct, revenim la aceeaşi veche arie. Copilului i se spune că a fost adus de barză. De preferinţă de către mamă, că tata e ocupat, citeşte ziarul sau se uită la tv. I se induce ideea unei minunate familii fericite şi asexuate. Dar e expus unei sexualităţi bolnave prin agresivitate. Creşte şi devine ceea ce vede: o creatură sexuată şi sexuală dincolo de limită. Iar în momentul în care ajunge să îşi asume rolul de soţ şi de părinte, se trezeşte vechiul model al familiei asexuate şi fericite în absenţa sexului. Îl aplică şi devine fundamental nefericit.

Teoria transpiraţiei

Nu îţi era dor de Dosarele (Chi)X? Mie personal nu. Ruşine să-mi fie! Multă! Norocul meu e că m-au ajutat redactorii de la Libertatea şi de la Antena 3 să îmi remediez acest defect capital.
Printr-un reportaj fulminant, incitant, excitant, de premiu Oscar, Grammy sau Mamaia Copiilor, am fost informată/ informaţi asupra confesiunii făcute de un mare mason, membru al nuş cărui grup ocult care conduce lumea din umbră.
Too fuckin” bad i cannot buy it.
1. Toate bisericile creştine recunosc taina confesiunii, mai ales cea a confesiunii muribunzilor. Dacă mă apuc să ucid, să violez, să torturez, să sacrific animale pentru marele monstru de spaghete de dincolo de curcubeu, după care într-un moment religios mă duc să mă spovedesc, preotul nu are voie să spună nimic nimănui.
2. Dacă o persoană are atâta putere pe cât pretinde nenea ăla, atunci cu siguranţă are suficientă putere ca să-şi desfăşoare în cea mai completă umbră activitatea, nestingherit de presă. Când ai atâta putere cu câtă sunt creditaţi cei din aceste grupuri oculte eşti conştient de nevoia de a nu apărea la rampă.
3. Cum demonstrează că mortul / muribundul e cine pretinde autorul că e? În definitiv şi eu pot pretinde că sunt fiica de mult pierdută a ultimei nepoate a lui Burebista… Nu înseamnă că şi sunt.
4. Cum dracu se face că expune – şi deci invită la a găsi soluţii prin care să împiedice apariţia acestor scenarii fix aceleaşi scenarii ale teoriei conspiraţiei de care sunt sătulă până-n gât?
5. Nu vă place partea aia cu renunţarea la Dumnezeu şi exacerbarea sexualităţii? Cred că de când L-au săltat romanii pe Iisus pe cruce, pierzania lumii prin sex e predicată de toţi preoţii. N-am inventat noi nici perversiunile, n-am inventat nimic nou în sex cu mult dinainte să se fi pus prima piatră pe colinele Accadiei. Kama Sutra reprezintă doar fineţuri ale celor 3-4 poziţii mari şi late de bază. Pe pereţii templelor indiene, pe cipsurile de sex ale romanilor şi în stampele japoneze se găsesc aceleaşi lecţii de sex pe care le primeşti când deschizi după ora 1 am postul TV 1000.
6. Iar bomboana de pe tortul de înmormântare: cum s-a căit el micuţul pe patul de moarte şi a spus tot, tot, în speranţa că va lăsa o lume mai bună pentru nepoţii săi!
Fix scenariul din Dosarele X, ce să vezi! Însă la fel de credibil ca un film de categorie XXX. Când un om face un lucru, bun sau rău, din convingere şi fiindcă aşa a fost educat, nu se căieşte brusc, mai ales pe patul de moarte. Fiindcă e convins nu doar de justeţea acţiunilor sale ci şi de dreptul său divin de a lua deciziile care stau la baza respectivelor acţiuni.
Domnilor şi doamnelor din presă, vă rog, un pic mai mult respect, prezentaţi-mi minciuni în care pot să cred mai uşor.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/mason-guvern-mondial-razboi-377120.html

http://www.antena3.ro/externe/sfarsitul-lumii-prezis-de-un-francmason-pe-patul-de-moarte-traim-realitatea-zguduitoare-a-ultimelor-zile-153758.html