duminică, 30 ianuarie 2011

Scrisoare deschisă

De ce România e ţara curvelor virgine, a priapicilor impotenţi şi a nimfomanelor frigide?

De ce România e ţara virginelor curve, a impotenţilor priapici şi a frigidelor nimfomane?

De ce de la mai puţin de cinci ani ai permis să mă întreb ”de ce m-am mai născut dacă nu am fost dorită?”

De ce m-am născut fată?

De ce la 20 de ani mama nu mi-a zis să fac un copil că mi-l creşte dânsa, iar acum mulţi ani mai târziu, când am o carieră şi mi-l (aproape) permit, îmi zice să-l fac că o să mi-l crească?

De ce toată adolescenţa şi tinereţea mi s-a zis că o femeie cuminte se mărită virgină, dar băieţii buni erau şi atunci luaţi de fete care ştiau la ce le foloseşte pizda?

De ce mi s-a dat creier, dar societatea se aşteaptă de la mine să-l folosesc numai să nu am ecou între urechi?

De ce am acces la instruire dacă toţi se aşteaptă de la mine să mă prăsesc şi să fiu o gospodină cum a fost mama mare?

De ce dacă sunt femeie am de ales între carieră şi copil, dacă aleg copilul, am irosit timp şi bani pentru instruirea profesională, dacă aleg cariera sunt o femeie denaturată, defectă, nedemnă, iar un bărbat poate să fie şi profesionist şi soţ şi tată?

De ce un bărbat care fute tot ce mişcă e un ideal masculin, iar o femeie care face acelaşi lucru e o curvă ordinară care trebuie lapidată cu pietre?

De ce acum mi se spune că supraproducţia de estrogeni poate genera cancere dar înainte de căsătorie mama m-a vrut permanent virgină / cel puţin reborn virgin?

De ce infidelităţile soţului sunt admisibile şi sunt din vina mea iar infidelităţile mele sunt de neacceptat şi sunt tot din vina mea?

De ce nevoia mea de sex e lejer mai mare decât a oricărui bărbat pe care îl cunosc dacă permanent trebuie să maschez asta?

De ce trebuie acum să te căsătoreşti dacă nu îţi doreşti asta din tot sufletul?

De ce e atât de ruşinos divorţul de un om de care nu te leagă nimic?

De ce trebuie ca un om să aibă la un anumit moment definit în timp doar un singur soţ/soţie?

De ce trebuie să renunţ la tabieturile mele şi la piticii mei ca să fiu o soţie mai bună dar nu există o presiune similară asupra soţului meu?

De ce s-a renunţat la formula căsătoriei de grup, în care existau mai multe şanse să găseşti ceea ce ai nevoie în cadrul familiei tale pentru frustrările familiei monogame?

De ce îmi doresc un copil şi nu-l pot avea?

De ce acum nişte ani nu mi s-a zis ”stai” iar acum mi se zice că am fost perfectă?

De ce dacă mi se oferă tandreţe am nevoie de spaţiu şi libertate iar când le am tânjesc după tandreţe?

De ce bărbatul e cruce întreagă iar femeia e jumătate de cruce când un bărbat lăsat singur o lună e în stare să moară de inaniţie dacă e pe cont propriu?

De ce bărbaţii vor amante comode, dar nu acceptă că femeile nu sunt în mod necesar impresionate de ceea ce vor ei?

De ce a apărut străin într-o lume străină dacă e doar o fantezie?

De ce mă ard toate întrebările astea dacă tot nu voi primi răspuns?

2 comentarii:

  1. Femeie intrebarea are chipul tau si daca n-ai fi muscat tu prima din mar barbatul ar fi ramas un troglodit fericit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Io crez că bărbatul a muşcat primul şi cel mai cu poftă. Că doară lui i-a rămas măru-n gât

    RăspundețiȘtergere