sâmbătă, 31 decembrie 2011

Adieu 2011. Bună vedere 2012

A mai trecut un an. Cel mai interesant de departe din viaţa mea.
Am învăţat să fiu iar fericită.
Am învăţat să fiu iar liberă.
Am învăţat să iubesc şi să fiu iar iubită.
Am învăţat să fiu iar să mă ridic.
Am învăţat să fiu iar eu.
Am învăţat să visez iar.

Mi-am câştigat libertatea şi am început să învăţ să trăiesc iar. Am întâlnit iar, neaşteptat, iubirea acolo unde nu am crezut că mă aşteaptă. Şi m-a aşteptat până m-am copt pentru ea. Am săpat adânc, am scuturat toate sedimentele, mai ceva decât Indiana Jones şi undeva, pe sub depunerile de lacrimi şi colesterol am dat peste mine, cea de acum 20 de ani şi cât de clişeistic ar suna, mi-am încheiat rătăcirile aiurea. Doar că sunt mai tare de cerbice, mai colţoasă şi muuuuult mai neagră în cerul gurii.

Am pierdut 3 ani din viaţă, o mulţime de vise şi bani, oferindu-le cuiva care le-a aruncat în troaca porcilor.

Am ieşit cu bine din o serie de situaţii care ar sta bine şi-ntr-un scenariu de film. Francaise, Noire. Dar care au decapat cam toată zgura din viaţa mea.

Am dat o monedă calpă, pe care alţii o acceptă de valoroasă pe una neacceptată dar mai valoroasă decât orice altceva.

Mi-am câştigat dreptul să visez şi am început să-mi trăiesc visele, unele dintre ele chiar aici pe blog. Şi recunosc sincer că mi-a fost de mare ajutor să dau foc în piaţa publică (indiferent cât de obscură ar fi) tuturor demonilor care mi-au zgrepţănat la poarta sufletului.

Sunt fericită că trăiesc şi că iubesc.

Sunt vagaboanda vieţii mele,
Ca într-un film cu Raj Kapoor,
Măturătoare de praf de stele
Şi cusurgie cu prea cusur!
Iar când adorm de dimineaţă
Îmi reproşez de la-nceput,
Că n-am luat totul de la viaţă
Şi nu i-am dat cât aş fi vrut.

Prinţesă, cerşetoare, actriţă, bloggeriţă, trolleriţă, visătoare, îndrăgostită, realistă, zgârcită, risipitoare, năucă, năucită, năucitoare, nălucă goală, arogantă, umilă, neroadă, înţeleaptă. Eu.

Adieu 2011.
2012, păzea că vin! Am de făcut parastasele şi apocalipselor tale!

vineri, 30 decembrie 2011

Atunci i-am condamnat pe toţi la contracepţie

Din motive pe care nu le înţeleg şi pe care le consider idioate, bisericile creştine nu permit folosirea mijloacelor contraceptive.
Ce se întâmplă când cei doi au băut de s-au făcut muci/ s-au drogat până la un pas de comă dar tot nu se lasă de futut, sau sunt rude?
Apare unul care-i calcă pe urme minunatului!

http://www.youtube.com/watch?v=GCNfdP9Xxu8&feature=player_embedded

Cred că acest Pluguşor ar trebui să fie difuzat la toate orele de dirigenţie la care se vorbeşte despre metodele de contracepţie şi la toate facultăţile de teologie, la secţiunea misionariat.

I got the (look) fuck

Ştiţi privirea aia pe care o au femeile când li se năzare că TREBUIE făcut ceva?
Eu o ştiu! C-am văzut-o ieri pe la prânzişorul cel mic.

M-am întors de la mama toată numai idei de fapte mari şi am zis să nu intru cu treburi nefăcute în anul ce vine. Şi cum trebuia început cu cele mici să mă antrenez pentru cele mari, am zis că e obligatoriu să repar pe goguţă maică cel bătrân. Acesta ar fi laptopul cel vechi căruia i-am desprins 2 taste când am insistat să-l curăţ cu aspiratorul la ultima dezinsecţie generală a casei.
Aşa că am băgat nasul într-un service de pe strada mea centrală şi i-am zis unui băiet ce belea a căzut pe capul meu. Menţionând eronat că nu am rupt tastele, doar au sărit.
”Păi haideţi cu el doamnă ş-om vedea”.
S-a dovedit însă că cele 2 taste nu erau sărite ci se şi rupseseră două picioruşe. Cu alte cuvinte le lăsasem oloage.
Şi ce face puţică de la service ca să-mi demonstreze că el are dreptate (rupte) şi nu eu (sărite)?
Scoate şi a treia tastă, să-mi arate el mie the way the cookie crumbles!
S-a chinuit vreo 20 de minute să o pună la loc, ar fi trebuit să renunţe din prima secundă. Nu de alta dar are şi goguţă maică mândria lui, chit că e un sprinten matusalem. Şi trebuie să-şi demonstreze mândria şi neatârnarea cu orice cost. Chiar şi costul pierderii tastei ”m”.
Ca să-mi demonstreze cât e de genial, băietul a avut şi tupeu să-mi dea sfaturi. ”Sfatul meu personal doamnă e să vă cumpăraţi o tastatură nouă”. Doar faptul că-s o toantă sentimentală şi îmi e tare greu să renunţ la el, mai ales că mi-a fost prieten bun în ultimii 7 ani, m-a împiedicat să i-l fac guler. Măcar să am ce înlocui complet, dacă tot mă pun pe înlocuit!
M-am întors pe călcâie ca o doamnă ce sunt şi i-am aruncat peste umăr vindicativ:
”Sfatul meu profesional e să nu vă mai băgaţi dacă nu vă pricepeţi!”

Aşa că m-am dus bou la service cu două taste-n mână şi am venit vacă, ţinând în mâna jilavă de emoţii homicidale trei taste.

În căutarea norocului pierdut

Românul e profund religios.
Românul nu e superstiţios.

Am auzi a doua sentinţă de la o doamnă etnolog, invitată în data de 30.12.11, ora 22.30, pe TVR2. Vorbea, frumos de altminteri despre tradiţiile de anul nou. Şi spunea cu aplomb că nu suntem un neam superstiţios. Cred că stimabila doamnă nu s-a uitat în ultimele zile câtuşi de puţin la tv.
Ar fi văzut câţi oameni ”cu stare” şi-au pierdut starea la vrăjitoare, fiindcă, nu-i aşa, sunt şi nesuperstiţioşi şi tare credincioşi. Păcat că nu lansează vreo mâţă de jucărie neagră pe Magheru să vadă câţi şoferi vor băga în marşarier fără să gândească. Păcat că nu saltă chiloţii unor pipiţe să vadă cât de roşii sunt, ca să le poarte noroc. Regret, nu găsesc hieroglifa chinezească. Păcat că nu pune pe masă nişte pui/ curcan. O să aibă surpriza să îl găsească intact la finalul petrecerii dacă îs numai români adunaţi. Păcat că nu se analizează câţi oameni cred în horoscop mai mult decât în cotaţiile bursei. Păcat că nu varsă o solniţă. Păcat că nu lasă paharul de vin/ şampanie/ whatever pe jumătate gol la o masă festivă. Sau nu încearcă să dea noroc cu apă. Sau să îndrăznească să nu spele o batistă de Paşti.

Mi-ar plăcea să o aud justificând toate eresurile. Sincer!

joi, 29 decembrie 2011

Educatio in integrum

http://www.facenews.ro/stiri/cu-ajutorul-lui-marinica-am-strins-450000-de-euro-s-93214.html


”Îl cheamă Marinică. Marinică Am¬bro¬se. Are 3 ani jumătate şi locuieşte în satul Crasna, din judeţul Vaslui, într-o cămăruţă, alături de părinţii săi şi de cei trei fraţi mai mari. Bă¬ie¬ţelul, e imaginea campaniei „Lăsaţi-mă să învăţ", lansată de trus¬tul Intact.”

Recunosc, în România o mulţime de creiere cu potenţial de excepţie sunt lăsate în paragină, numai Dumnezeu ştie câte genii putrezesc la oi sau în mine sau la turnat betoane. Asta fiindcă părinţii nu şi-au putut permite să îi trimită la şcoală fiindcă mai aveau o ciurdă de copii în bătătură.

Până acum 150-200 de ani, copii erau cu adevărat bogăţia unei case: mână de lucru ieftină asupra căreia părinţii, mai ales tatăl aveau puteri discreţionare, cu ajutorul cărora gospodăria se putea tocmi mai simplu şi mai comod. Dar timpurile au trecut, calitatea primează asupra cantităţii. Un om cu un tractor second hand merge de la 500 la 2000 de euro. Şi îl ai câţiva ani buni dacă îl îngrijeşti. 3-4 copii în curte te vor costa mai mult într-un an de zile, dacă stai să calculezi cât bagi în îmbrăcăminte, încălţăminte şi mâncare. Jucăriile nu intră în calcul, că dacă i-ai făcut pentru muncă, jucăriile nu se justifică. Ce păpuşi/ maşinuţe etc? Uite colea 3 cârpe înnodate, ajung până te ridici în picioare şi poţi să pui mâna pe ceva să munceşti.
La bloc e şi mai simplu, nu ai nicio muncă a câmpului la care să îi trimiţi şi nici nu există alte munci pe care să le poată executa care să justifice o târlă de copii. Desigur dacă ai 2 neuroni funcţionali şi nu te gândeşti la alocaţii ca fiind o sursă de venit de care poţi să depinzi.

Nu neg nici necesitatea demersului trustului Intact şi a celorlalte organizaţii care încearcă (cel puţin declarativ, nu le-am căutat la conturi) de a educa copii din mediile defavorizate. Aceşti copii nu au nicio vină că au venit pe lume aduşi de părinţi iresponsabili.

Dar nu ar fi mai simplu şi mai eficient să educi nu copii ci părinţii? Nu ar fi mai simplu să le speli ţărâna din urechi şi să le scoţi tâmpeniile din cap? În definitiv e cât se poate de simplu:
- ai resurse pentru un copil, faci un copil
- ai resurse pentru x copii, faci x copii
- nu ai resurse pentru copii, nu faci copii!

Nu te fute ca iepurii şi nu turna copii pe bandă rulantă în ideea că ”Dumnezeu dă!” Dumnezeu te ajută, dar NU bagă în traistă! Iar pe lumea ASTA sunt peste 7 miliarde de suflete, pe care să ajute mai repede şi mai eficient? Nu e mai simplu ca în loc să laşi exclusiv în grija lui totul să te zbaţi pentru tine şi ai tăi? Da, ştiu, rugăciunilor li se răspunde absolut INVARIABIL! Dar celor mai multe, li se răspunde negativ. Ţine minte asta înainte de a te baza pe mila publică!

Ar trebui educaţi oamenii că să faci copii pe care să îi trimiţi pe străzi nu e o soluţie. Are dreptate deputatul care a propus să fie amendaţi şi cei care dau de pomană bani nu doar cei care cerşesc! Dând bani, nu rezolvi nicio problemă! Doar creezi o problemă!
”Bunii” creştini care dau de pomană celor cu handicapuri reale sau mimate cu multă îndemânare uită următoarele:
- dând azi un ban, creezi premisele aşteptării ulterioare
- dând bani celor care cerşesc, nu alini o durere, finanţezi de fapt crima organizată
- dând bani unui copil amărât (care câştigă de fapt echivalentul unui salariu mediu pe economie în fiecare zi, maxim la două zile) nu îl ajuţi pe el. Cei care vor cheltui banii vor fi părinţii sau capii reţelei şi NU îi vor cheltui în folosul lui!
- dând bani unui copil amărât vei săpa adânc în creierele ”jmechere” faptul că există o piaţă de proşti de muls. Aşa că vor comanda / trafica mai mulţi copii sau bătrâni. Sau şi mai rău, vor ”crea” ei înşişi, prin metode de un barbarism greu de imaginat handicapurile care te înduioşează până la lacrimi!
- nici măcar nu îţi răscumperi păcatele făcute peste zi/an. Fiindcă banul pe care-l dai nu izbăveşte ci înfundă mai rău în marasm!

Aşa că mai bine educaţi părinţii să nu facă mai mulţi copii decât îşi pot permite! Şi o să se reducă mult presiunea socială!

vineri, 23 decembrie 2011

Bambi şi idioţii

De multe lucruri pot fi acuzată pe lumea asta, mai puţin de lipsă de imaginaţie. Cei care mai citesc pe blogul meu ştiu asta. Prietenii ştiu şi mai bine ce imaginaţie debordantă şi ameţită pot avea.
Cu toate astea teoriile conspiraţioniste mă depăşesc. E peste puterile mele să achiesez la toate tâmpeniile alea. Una dintre cele mai mari tâmpenii e cea legată de Walt Disney, farmazonul, cel care a trăit pentru a perverti copii de pretutindeni. O secţiune specială e legată de filmul Bambi cel care ne-a cam lăsat şi pe noi în lacrimi în copilărie. Cum tocmai îl reia Antena 1, chiar am cum să-l comentez. (Recunosc. L-am uitat.)
Teoria conspiraţiei susţine că Disney a fost un nemernic care s-a folosit de desenele într-un mod neprincipial. Despre Bambi – şi acum mă bazez pe memorie – se spune că promovează familiile disfuncţionale, că încurajează uciderea mamelor şi încă altele. Se bazează desigur pe scena uciderii mamei lui Bambi.

Eh. Acum mă uit la Bambi şi i-aş lua la palme cu mult drag. Şi pe ei şi pe moş Disney.
Pe ei fiindcă spun tâmpenii majore. Nu văd nici un fel de mesaje subliminale care să îndemne la uciderea nimănui, nu văd nimic care să îndemne copii să se ucidă între ei sau adulţii să violeze prunci. Mai mult, tema orfanului e o temă recurentă în literatura orală şi scrisă de pretutindeni. Sunt poveşti, cărţi, poeme dedicate modului în care copii orfani se ridică deasupra condiţiei lor şi fac fapte de vitejie şi eroism. Poate şi ca super compensare.

În schimb, numai tâmpenii! De la un cap la altul!
- căprioarele fată prin mai. Iar toamna sunt deja suficient de mari, oricum nu mai au de prin septembrie pete, ca să nu mai depindă de laptele matern. Chiar dacă mai stau până în primăvara următoare în apropierea mamelor lor.
http://en.wikipedia.org/wiki/Red_deer#Breeding.2C_gestation_and_lifespan
- idioţenia cu ”mie n-or să îmi placă niciodată fetele/băieţii” e specifică societăţii europenizate şi moderne. În societăţile tradiţionale, chiar dacă sexele sunt separate, nu se întâlneşte repulsia pe care o cultivă presiunea societăţii. Şi în natură, cel puţin în cazul animalelor europene unde se presupune că ar trăi Bambi, majoritatea animalelor au ritualuri de curtare în care masculii trebuie să cucerească şi să apere femela.
- căprioarele trăiesc în haremuri, nu în unităţi familiale de tip mama şi cu tatăl
- masculii nu vor interveni niciodată să salveze un pui lipsit de mamă. Nu au acest instinct.
- taţii îşi alungă progeniturile masculine şi uneori nu ezită să le bată/ ucidă dacă proprii plozi vor să le ia haremul
- niciodată o căprioară aflată la prima fătare nu va făta 2 pui.

Astea fiind spuse şi zise, nedumerirea mea e alta:
CUM MAMA DRACULUI POŢI SĂ MAI UCIZI O CĂPRIOARĂ DUPĂ CE AI VĂZUT BAMBI ŞI AI LĂCRIMAT CÂND L-AI VĂZUT PE PUIUŢ RĂMAS SINGUR PE LUME?
Cum mai poţi să faci un grătar în pădure după ce vezi incendiul care distruge casa acelor animale drăgălaşe?

luni, 19 decembrie 2011

Tradiţii cre(ş)tine

Urăsc Crăciunul!

E doar acel moment minunat din an în care se adună toată familia în jurul stârvului porcului ca să se certe gospodăreşte.

duminică, 18 decembrie 2011

Demonul vizionar şi Vodă cel drept-credincios

Am învăţat atât la limba română cât şi la istorie că fiinţa naţională s-a cristalizat în jurul nucleului ortodox. Şi că ortodoxia a fost cea care ne-a format ca neam. Că toate trăsăturile morale bune ale neamului izvorăsc din interacţiunea cu biserica ortodoxă.
Nu am să neg că identitatea naţională a avut o puternică componentă creştin ortodoxă. Dusă chiar până la tâmpeală naţională, noi fiind cei buni, ei fiind cei răi, vicleni, uneltind cam ca-n Road Runner să ne lase fără crucea de pe turla bisericii şi din ţintirim şi fără glia străbună.
Şi totuşi stând eu strâmb pe canapeaua mea şi încercând să judec drept, istoria celorlalţi e cel puţin la fel de glorioasă ca a noastră. Iar prezentul mult mai bun. Toate celelalte state europene din UE, cu excepţia grecilor şi a bulgarilor sunt fie catolice, fie protestante. Iar identităţile lor naţionale au puternice componente creştine. Poate chiar mai puternice decât ale noastre. Şi cu siguranţă mai active faţă de societatea civilă.
Doar că noi ne-am îmbătat cu apa stătută a luminii Bizanţului şi am pus anatema pe progres.
A existat un moment în istoria noastră când lucrurile ar fi putut sta altfel. Şi o Doamnă care ar merita să fie între cei 100 de mari români, dacă nu ar fi asociată în mentalul colectiv cu răul. Această Doamnă a fost Doamna Clara, mama lui Vlaicu Vodă. (Cel care a fost olecuţă catolic până nu a se converti la ortodoxie.) Doamna Clara a beneficiat de un profil demonic în drama lui Davila, având toate premisele pentru a fi dracu-n fuste în mentalul colectiv.
Deşi de naţionalitate maghiară, Doamna Cara a fost o mare româncă. Cu viziune europeană, a încercat să lege destinul Ţării Româneşti de Europa creştină, catolică şi papală. Intervenţia lui Vlaicu reuşeşte să anihileze legarea României de toate celelalte state latine din Apus. Vlaicu a preferat, desigur influenţat şi de unchiul său, Nicodim, să-şi joace cărţile alături de Bizanţ. A reuşit astfel să ne condamne la un marasm pe care îl purtăm cu mândrie ortodoxă şi de care nu reuşim să ne dezicem.

Doamnă, scuzele mele individuale!

Felinarul roşu din prova

”Şi nu România, din neputinţă, a legalizat prostituţia, nu România, din neputinţă, a legalizat consumul de droguri", a spus Băsescu, potrivit Mediafax.

Foaie verde ş-o sipică
Ce-i mai mică şi mai mică
Decât puţa de furnică?

Folie verde de teflon
Răspunsul e epsilon.

Prima meserie apărută pe lume a fost prostituţia. Sau cel puţin aşa am învăţat eu la şcoală. Interesantă chestie, să aflu că schimbul sexul contra avantaje materiale a fost antedatat oricărei diviziuni a muncii. Pe când omenirea era încă tânără şi amintirile mai proaspete, sexul şi religia mergeau mână în mână. Şi cu toate că latrina era în fundul curţii, că regele te trimitea pe zidurile cetăţii direct din îmbrăţişarea dulce a soaţei/ iubitei, că mâncai carne o dată pe lună, că aveai o rochie o viaţă, că n-aveai poşetă Gucci sau parfum Chanel, că te spălai pe faţă cu săpun de casă şi nu-ţi hidratai tenul cu ulei de argan, că speranţa de viaţă era de vreo 30-50 de ani (Jesu, ce babă venerabilă încep să devin!) oamenii erau mai fericiţi şi mai mulţumiţi.
După care şeful direct al lui Saul n-a avut minte şi l-a trimis pe drumul Damascului şi s-a terminat tot.
Brusc religia a rupt-o cu sexul. Şi fericirea s-a dus pe apa sâmbetei.
Că e mai simplu să declari sexul anatemă, să ţii oamenii pe apă şi posmagi, să cultivi sentimentul general de vină şi auto-ură.
De atunci autorităţile statului de drept sunt în război cu fetele vesele. Desigur, scoţându-le activitatea în afara legii, spre a face pe plac autorităţilor religioase, nu stârpeşti problema. Ci creezi măcar 10 în plus.
Aceleaşi autorităţi religioase care ostracizează prostituţia, ostracizează şi sexul, inclusiv cel marital. (Câtă vreme preoţii sfătuiau pe femei acum mai puţin de un secol jumătate ca să refuze drepturile conjugale soţilor, după ce şi-au făcut datoria de a naşte unul sau doi plozi şi să cultive sentimentul de vină în bărbaţii legiuiţi că-şi cer drepturile, nu-mi mai ziceţi că e vorba de o relaţie sănătoasă de viaţă.) Nu se face sex lunea, miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica. Nu se face sex în posturi, în săptămâna luminată sau de câşlegi. De mă şi mir cum naiba mai rămâneau grele muierile din alte timpuri.
Dar orice bărbat normal va găsi al dracului de restrictiv regimul de mai sus şi câtă vreme urlă hormonii-n el, va găsi un debuşeu pentru energia sa sexuală. Desigur că acesta vor fi prostituatele, curvele, însoţitoarele plătite, substitutele sexuale, tălăniţele sau pur şi simplu piţipoancele flămânde. Iar actul va fi o dată plătit către femeia care îi goleşte coaiele şi o dată popii care trebuie să îi ierte actul comis tocmai pentru că un alt popă i-a educat nevasta direct sau indirect să spună un nu hotărât nevoilor carnale, ca o bună soţie creştină ce se află.
Un bărbat frustrat sexual va fi un bărbat violent. Acasă, faţă de soţia care spune nu, cum a fost educată sau faţă de copii care au venit pe lume ca să aibă pe ce să se descarce sau care să muncească alături de el. Desigur că va fi violent şi în societate, deci carne bună de tun pentru nobilul care a decis că verii de peste deal se închină greşit lui Dumnezeu, deci trebuie învăţaţi pe calea cea grea cum se face corect închinarea şi cu ocazia asta să îi scape de povara avuţiilor agonisite, că deh, lecţiile sunt pe bani.
O prostituată ilegală, necontrolată şi neapărată în mod corespunzător, fie din prostie, fie sub ameninţare, va deveni un focar pentru 1000 de boli cu transmitere sexuală. Un bărbat infidel e un vector numai bun pentru cele 1000 de boli cu transmitere sexuală.
Banii din prostituţie sunt unul dintre sursele de alimentare ale crimei organizate de pretutindeni.
Fiindcă e o piaţă uriaşă pentru prostituţie, nu sunt racolate doar cele dornice ci sunt răpite şi traficate şi o mulţime de toante naive.

Desigur, niciunul dintre motivele de mai sus nu au vreo relevanţă în faţa moralei creştine (şi ortodoxe pe deasupra) care ne învaţă că e păcat să mergi păcătuieşti. Fiindcă, nu-i aşa, toţi bunii creştini şi cetăţeni ai statului se supun învăţăturilor bisericii şi nu calcă strâmb.
De te şi miri de un de dracu sunt atâtea ”Doamnă singură, aştept domn generos. Accept şi bonuri de masă.” la toate rubricile de matrimoniale.

Dar România, ca stat naţional protestează energic împotriva prostituţiei, combatem fenomenul, (dar rămânem tot cu el nereperat coane Fănică!) şi luptăm cu el, ca la paşopt, cu budigăii în vine!

Cu toate astea, în auritele vremuri monarhice dinainte de marele război, în România ca peste tot în Europa, prostituţia era legală bine merci şi biserica nu se mai ocupa cu înfierarea ei în mod energic.

Prin contrast, Olanda a ajuns la concluzia firească şi normală că fenomenul prostituţiei nu poate fi stopat prin decizii administrative ci doar limitat şi reglementat astfel încât să se evite evaziunea fiscală, finanţarea crimei organizate, proliferarea bolilor.

Că noi nu prea aveam ce căuta în Uniune, nu mai e nici un secret pentru nimeni. Că nu suntem pregătiţi să implementăm şi să aplicăm în viaţa de zi cu zi legislaţia UE, e de notorietate publică. Că suntem precum proverbialul măr putred care contaminează întregul coş este vizibil.

Aşa că, pentru a masca impotenţa noastră şi mai ales a sa, veselul nost cârmaci lansează perdeaua de fum, model Anvers.
Staţi liniştiţi cetăţeni! Nu noi suntem nişte neisprăviţi, Olanda e o ţară de drogaţi şi curve. (De ce însă sunt românce în vitrinele roşii?)

Grinch. Grumpy Grinch!

Grinch. Grumpy Grinch! Încântată să vă cunosc.
Iar vine Crăciunul şi iar mă umplu regal de nervi.

Conform dex:
Crăciún (crăciúnuri), s. n. – 1. Sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului. – 2. Imagine sfîntă care reprezintă Nașterea, și pe care preotul o aduce în casele credincioșilor. – 3. (S. m.) Personaj mitic, moș bun care întruchipează sărbătorile Crăciunului, corespunzînd uneori Regilor magi din tradiția spaniolă. – Mr., megl. Crățun, Crăciun, Cărțun. Origine foarte discutată. Fonetismul din mr. indică un etimon lat., care trebuie să fie lat. creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus”, care explică și folosirea acestui cuvînt ca nume de botez și de familie, iar mai tîrziu personificarea sărbătorii. Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creație” sau „naștere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Această soluție nu pare posibilă, fiind negarea directă a dogmei creștinești a Întrupării (născut, iar nu făcut), și fiindcă lasă fără obiect personificarea și fără explicație numele de persoană Crăciun.(…)
În sfîrșit, sensul de „moarte violentă” sau „moarte în floarea tinereții”, propriu rus., pare a se explica prin rom. crăciuni, vb. (a vărsa sînge, a ucide), datorită obiceiului de a tăia porcul în ajun de Crăciun, cf. ți-a venit Crăciunul, „ți-a sosit ceasul de pe urmă”. Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.

Crăciunul, conform dex ar trebui să fie momentul din an în care creştinii ar trebui să prăznuiască naşterea Domnului Iisus. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Interesantă folosirea cuvântului prăznuit. Care duce cu gândul şi la celebrări religioase şi la ospăţul morţilor. După mintea mea puţină şi proastă, de femeie, ar trebui să stăm în biserică, în rugăciune, pentru izbăvirea sufletelor.
În schimb noi prăznuim un alt mort, mult mai important decât Mântuitorul ce se naşte. Da, porcul, căci în jurul lui ne adunăm şi în jurul carcasei lui ne veselim şi umplem maţul, porceşte. Deşi, la cât de buni creştini suntem (păi nu se poate să aşteptăm mamă Crăciunul cu masa goală!) ar trebui să ştim că porcul e animal necurat şi nu ar trebui să fie pus pe masă.

Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise Cap. 14
8. Nu se mănâncă porcul, pentru că, deşi are copita despicată, nu îşi rumegă mâncarea; acesta este necurat pentru voi. Carnea acestora să n-o mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi.


Afară trebuie să-mi croiesc iar drum printre cete de colindători zdrenţăroşi şi murdari care amestecă d-an pulea colinde. Sărăcia nu e damnabilă, dar jegul da! Iar mi se întinde ostentativ mâna sub ochi ca să nu cumva să uit să fiu mai bun şi mai adevărat. Cum mama dracului să fiu mai adevărată? Ce, în restul anului sunt cumva neadevărată? Apropierea de 25 dec. trebuie să-mi scadă procentul de minciuni din sânge?! Dar e tradiţia să asculţi colinde. Mă jur că în cărţile de folclor pe care le-am studiat se menţionează clar că de Crăciun se colindă pe 24 şi 25 decembrie. Nu de pe la sfântul Andrei!

Oameni cenuşii cară posomorâţi, ca nişte termite, brazii asasinaţi pentru foamea pieţei. În mâna cealaltă cară tone de jucării cu care să îşi răscumpere tăcerile şi absenţele de peste an, considerând ”quality time” fiind cheia unui start bun în viaţă pentru pruncii beneficiari.

Desigur, mulţi dintre aceiaşi care acum îşi burduşesc frigiderele până la refuz şi cară brazi, sunt împotriva asasinării maidanezilor. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.

Printre ei şi ai mei. Să recapitulăm. Tot familionul îl are mare. Colesterolul, desigur. În mod clar, ar trebui să ne ferim de cărnuri grase, şunca şi jumările n-ar trebui să apară în meniu. Aşa că, mama a cumpărat NUMAI o pulpă mare de porc, din care a ieşit un lighean de jumeri, o tavă mare de şunci puse cu sare.
S-au mai cumpărat şi vreo 5 pulpe de curcan, ca să iasă cârnaţii buni. Nu mă întrebaţi de ce trebuie să fie pe masa de Crăciun cârnaţi. Am citit şi recitit Biblia. Nu apar nicăieri cârnaţii. Sau şunca. Sau jumările.

Acum 2000 de ani porcul reprezenta un element vital în economia rurală mondială. În China porc sub coteţ = belşug. Da carne, grăsime cu mare putere calorică ieftină, încălţăminte, ferestre şi mingi de fotbal. Iar oasele reprezentau hrana câinilor sau se foloseau în alte scopuri. România s-a ţinut cu obstinaţie de-o parte de evoluţia europeană. Vlaicule, măria ta, sper că eşti fericit cu lecţia dată Doamnei Clara! Aşa că de la eminamentele agrar de la Războiul de Independenţă s-a ajuns la strămutările masive de la sat la oraş după al doilea Război Mondial. Ţăranul transplantat aiurea de pe uliţa lui pe o ciudată şi anormală uliţă verticală a uitat că nu mai are spaţiu şi nevoie de crescut porci pentru Crăciun. Libertatea post 89 nu înseamnă nimic pentru mentalitatea lui. Trebuie să ia cât mai multă carne de porc spre a pune la congelator, să aibă tot anul Ce contează că ai supermarketuri deschise non stop?! Ce mai contează că poţi să îţi cumperi permanent carne proaspătă? Fâs! N-a fost de Crăciun pe masă, nu are nicio valoare sentimentală! Trebuie să facem stocuri, să nu cumva să rămânem fără de crăpelniţă.

De ce naiba nu s-a putut lua în Ajun sau pe 23 o pereche de pulpe de curcan şi o bucată de carne de porc pentru o friptură/ o oală de sarmale/ o oală de ciorbă, beats the hack outa me! Şi şi aşa ar fi fost prea mult!
Aşa pe masă de Crăciun or să fie gustări, şuncă, jumări, tobă, ouă cu unt, brânză, sarmale, cârnaţi, ciorbă, friptură.
După care o să ne plângem că ni se face rău, că intră bila-n grevă, că urcă colesterolul până-n cer şi altele.

După care, desigur, o să jurăm pe roşu că la anul nu o să mai facem tâmpenii. Doar ca să le facem iar şi iar, an după an!

marți, 13 decembrie 2011

Şoapte pe jumătate

Iubesc noaptea. Îmi place penumbra, adunându-se seducător în jurul meu. îmi plac contururile estompate, modul în care sunetele parcă se propagă mai greu şi mai tăcut. Norocul meu e că am o vedere excelentă de noapte, de felină autentică nu doar de zodie. Întunericul mi se potriveşte ca o mănuşă. Mă simt cu adevărat liberă. Simt cum mi se ascut toate simţurile şi aud chemarea ancestrală a vânătorii. De-o fi mamut, de-o fi bărbat.

Afară e o vreme superbă. Păcat că se cochetează cu 0 grade Celsius nu cu 25. Acesta-i singurul cusur. E atât de încântătoare noaptea şi ceaţa din întuneric. Lumini blurate, şoapte incomplete, mişcări mai mult ghicite.

Mi-ar fi plăcut să fie vară şi să-mi fii alături, să ne plimbăm prin ceaţă pretinzând că suntem ultimii oameni de pe pământ. Şi desigur, să ne aducem aportul la repopularea lui.

Puşca şi cu limba lată/ Vreau colind ca altădată

Premisa 1: Am crescut la ţară.
Premisa 2: Memoria mea de lungă durată e destul de bună.

Cumva nu reuşesc să-mi aduc aminte colindele de Crăciun să fi fost cântate aiurea, toată luna decembrie. Îmi aduc aminte cum NUMAI băieţii se pregăteau, cumva pe ascuns, secret de masa adulţilor pentru noaptea asta magică. De pe la un 6-7 începeau să colinde. Se cânta Moş Ajunul, Steaua, se cânta Dar nu uita când eşti voios, române să fii bun. Poate încă vreo 2 sau 3 alte colinde. Fără Ler şi fără Viflaimul Maramureşean. Astea erau ale locului, astea se cântau. Nu se îmbrăcau în costume roşii cu bărbi albe. Nu se maimuţăreau.

Ştiu că toate cadourile conţineau ceva de îmbrăcat, astfel încât să te înnoieşti şi la port nu doar în cuget.

Ştiu că ţăranii din Singureniul meu nu prea se omorau cu postul. Iar de Ignat se cinsteau serios la pomana guiţătorului.

Nu m-am lămurit de ce de pe la Sf. Nicolae trebuie să se agaţe luminiţe-n stradă. Nu m-am lămurit de ce de o săptămână deja o trupă costumată-n Moş Crăciun îmi cântă serenade carrolizatoare. Nu înţeleg de ce ţigăncuşe şi ţigănuşi murdari lălăie deja în mijloacele de transport în comun un fel de colinde colajate şi cu o singură linie melodică în care se amestecă hidos Mării, îngeri, Viflaimuri, boi, magi şi stele. Din nefericire nu din cele verzi.
Nu înţeleg de ce sunt în toate vitrinele brazi tăiaţi şi împodobiţi când încă nu e Ajunul

Şi nu înţeleg de ce nu îmi dă şi mie nimeni o puşcă cu care să predau tot ceea ce ştiu despre Sărbătorile de iarnă, care mă jur, NU au nimic în comun cu vânzările demente şi cumpărarea de tâmpenii inutile dar scumpe.

duminică, 11 decembrie 2011

Tristis amor versus audax amor

Sex can no longer be the germ, the seed of fiction. Sex is an episode, most properly conveyed in an episodic manner, quickly, often ironically. It is a bursting forth of only one of the cells in the body of the omnipotent ''I, '' the one who hopes by concentration of tone and voice to utter the sound of reality.


Sexul nu mai poate fi germenul, sămânţa ficţiunii. Sexul e un episod, cel mai adesea acoperit într-o manieră episodică, rapidă şi adesea ironică. E o izbucnire a uneia dintre celulele omnipotentului ”EU”, acea care speră că prin concentrarea tonului şi a vocii să şoptească sunetul realităţii.

Elizabeth Hardwick quotes

Bântuind, bântuind, dădui peste citatul de mai sus.
Madam Hardwick, fă Elizabeto, tristă viaţă ai bre! Că sexul este doar un episod, n-o neg. E o imposibilitate biologică să fie o permanenţă de peste 12 ore pe zi, dacă nu eşti prostituată. Iar dacă eşti prostituată, n-o mai arzi ”telectual cu citate de pe net. Dar să ajungi să-l faci şi episodic, şi repejor că mă grăbesc să aflu rezultatele meciului/ se arde ceaiul / să văd cine ce mi-a mai scris pe wallul cărţii mutrelor şi ironic, e o soartă mai tristă decât moartea. Parol madam, dar prefer să nu mă-ngropi că mi-i că o dai în bară şi acolo. Sexul trebuie să fie sămânţa ficţiunii şi un mic germen de altceva. Fie şi pentru endorfinele care ar trebui să fie vărsate în sistem. Când faci dragoste, după mintea şi priceperea mea, ar trebui să fie un început de lume şi de Univers. Să simţi cum explodează supernove, cum se astupă găurile negre şi cum ţâşneşte materia din fântânile albe. Să simţi cum toate celulele, nu doar una singură, se aruncă în gol şi umplu pentru o fracţiune de moment toate adâncurile ce te înconjoară şi te definesc ca o insulă cugetătoare. Să simţi cum te uneşti cu Dumnezeu însuşi, nu doar cu un om. Să simţi cum creezi realitatea vocalizând-o răspicat şi să ştii că eşti auzit, nu să o murmuri înfundat, pe sub colţul basmalei şi să speri că acel cineva care trece accidental prin aşternuturile tale se rupe din propria şoaptă mormăită ca să te audă.

Altminteri eşti doar o vită rumegătoare pe care o fut viaţa şi împrejurările.

Gloaba de cristal

Viitor de aur ţara noastră are!

Pe ipochimen l-am întâlnit pentru prima oară pe www.cocalari.com. Sincer, n-am avut nervi să îi urmăresc prestaţia în care se lăuda nici cu Maserati-ul şefului nici cu banii habar n-am cui. Ceea ce m-a frapat şi acum şi atunci e privirea ”inteligentă”. Fără să am pregătire medicală solidă, cu tot riscul de a-l discrimina, expresia arborată şi gesturile care l-au consacrat mă duc cu gândul la un uşor retard psihic.
Probabil l-aş fi trecut la categoria de amuzament de-o secundă şi n-aş fi pierdut niciodată timpul cugetând asupra lui dacă nu aş fi citit despre ultima ieşire la rampă.
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Taranul-cu-Maserati-a-avut-viziuni-Iata-care-i-sunt-previziunile-despre-viitorul-Romaniei-368771.html

Iar vin şi-I dau dreptate domnului W. când acesta spune că gorjenii ar trebui analizaţi în mod separat, fiind nu o rasă ci o specie distinctă. Iar dată fiind mărimea Bumbeştiului, aş fi răutăcioasă şi aş zice că ipochimenul (refuz să îmi încarc mintea cu numele real) e şi un bun exemplu în favoarea obligativităţii endogamiei!

Taica Gândacul de Maserati a avut o viziune la ceas de seară, drum la răscruce iar în paharul cu şpriţ de buturugă i s-a arătat viitorul. Sărmana noastră democraţie republicană uzată de prea multe violuri neconstituţionale urmează să eşueze tristă, învineţită şi bine frăgezită într-o monarhie alcoolizată, în care Băsescu cu coroana strâmbă se cinsteşte cu toţi votanţii în timp ce Nuţica Régina probabil aleargă după încă o baterie. (Ce facem însă cu îndelung răbdătoarea Marie? O executăm a la Henric al VIII-lea sau dezincriminăm bigamia? Cât despre Cocoş, găsim răpijor un medic care să reconstruiască un himen şi un preot care să declare nul mariajul pe motive de neconsumare.)

Giacardea!

Congo? Here I come!

Oranj, noul mov

Cum va arăta viitorul?
Aceasta era întrebarea copilăriei mele, alimentată permanent de revista Anticipaţia şi ce cărţi SF scăpau de cenzura comunistă. Îmi plăcea să îmi imaginez că în anul 2000 România avea măcar o staţie experimentală pe Marte şi una pe Lună. Că cerul era plin de sateliţi locuibili. Că injecţiile nu mai dureau. Că urmau să fie utilizate suficiente surse de energie alternativă încât să înceteze tăierea pădurilor Amazonului. Că în fiecare intersecţie mai răsărită existau staţii de teleportare.
Roz nu?
Între timp am ajuns în 2011 şi mai e o lecuţă până în 2012-ul profeţit de sud-americani injecţiile încă dor ca dracu, doar câţiva roboţi au ajuns pe Marte, Luna încă nu e exploatată, pădurile sunt defrişate în draci pentru maculatură, teleportarea încă nu e fezabilă şi noi ne aglomerăm pe planeta asta care nu prea ne mai poate ţine pe toţi.
Rozul s-a cojit, lăsând în urmă un gri tern şi trist.
Pe care politicul încearcă să-l cârpească cu un oranj populist şi insipid, mult mai înfricoşător decât orice altă culoare.
Cum ar putea fi altfel când cel mai oranj dintre portocalii României iese de la summitul de la Bruxelles arborând o figură ambiguă şi fredonând un cântecel triumfal?
Cârmaciul precedent era vrednic. Actualul e vesel.

Sângeriu în apus e icebergul…

sâmbătă, 3 decembrie 2011

1 Decembrie - Coaiele ca destin naţional

Parcă şi gaura steagului de la revoluţie a fost un semn pentru ceea ce urma. Timp de 20 de ani am fost futuţi în toate găurile, de oricine a avut vreo fantezie falică. Sau de oricine a avut limba mai alunecoasă, amăgindu-ne cu câte o felatio / un cunlinigus divin, doar ca să ne ia până la final şi virginitatea şi cinstea şi banii.

Aşa că parcă ar trebui să apară pe steag şi coaiele. Doar ne salutăm zilnic pe stradă cu afectuosul şi respectuosul ”Băi coae!”, prescurtare românească, jalnică şi modernistă a fabulosului ”Slavă zebbului tău cel până la genunchi!” din 1001 de nopţi arabe. De 20 de ani suntem necesari dar mereu uitaţi şi lăsaţi de-o parte şi niciodată nu intrăm unde e distracţia şi acţiunea.
Nu reuşim niciodată să ne înălţăm, ne mulţumim să atârnăm penibil şi bălăngănit, mult prea adesea transpiraţi şi iritaţi.

joi, 1 decembrie 2011

1 Decembrie

LA MULŢI ANI ROMÂNIA!
Deşteaptă-te române, cât încă mai există ţara.

luni, 28 noiembrie 2011

De ce-mi plac telenovelele indiene

Îmi pac telenovelele indiene. Mult. Chiar dacă au invariabil subiecte cretine şi personajele nu prea au baze reale.

De ce-mi plac telenovelele indiene?

Pentru costume. Sunt absolut şi iremediabil îndrăgostită de sari-uri. Şi de tunici. Şi de fustele creţe şi colorate din Rajastan.

Pentru că am reuşit să învăţ o brumă de hindi, motiv care-mi dă iluzia că sunt mai aproape de cel de-al doilea frate al inimii mele.

Pentru că sunt structurate în jurul ideii de familie fericită. Da, situaţiile rele sunt mereu căutate dar se termină cu bine şi se creează iluzia unei familii funcţionale fericite. Da, ştiu că e multă propagandă şi că mai mult ca sigur globalizarea, supra-tehnologizarea, agresiunea stilului european de viaţă atacă teribil la rădăcină conceptul clasic al familiei indiene tradiţionale. Sunt perfect conştientă de asta. Dar îmi aduc aminte suficient de bine modul în care au început să apară modificările în familia românească. Momentul de cotitură a fost invazia de filme americane în care copii erau crescuţi de bone, părinţii au unul sau două servicii ca să îşi permită casa din suburbii (aici s-a suprapus cu veşnica fantasmă românească a casei pe pământ), cele 2-4 maşini necesare pentru a merge la serviciu ambii părinţi şi ambii copii, acolo unde era mai mult de un copil în casă. Momentul în care copii au absorbit prin osmoză faptul că e ok să îţi croieşti o carieră în detrimentul a orice. Că e ok să renunţi la familie, să iei tot ceea ce poţi şi să nu dai nimic în schimb dar să ai un portofoliu profesional la care să se închine toţi cruzii tăi ex-colegi. Propaganda pentru păstrarea modului de viaţă tradiţional mi se pare o contra-lovitură legitimă. Şi complet dezirabilă. Şi educativă.

Pentru că tinerii îşi respectă bătrânii iar bătrânii sunt demni de respect. Îmi place cum permanent se repetă valorile din textele lor sacre, fără a cădea în habotnicie. Cum generaţiile mai în vârstă le educă pe cele mai tinere referitor la respectarea vieţii, la respectarea tradiţiilor, la respectarea alegerilor celorlalţi, la necesitatea de a sacrifica ceva, chiar dacă e important pentru tine ca individ, pentru a permite familiei să fie fericite, la respectarea adevărului. Îmi place până şi mdul în care o parte dintre cei răi se căiesc. Pentru că mesajul subliminal e că poţi să ai un moment de revelaţie în care să înţelegi ceea ce e rău în viaţa ta, să te schimbi iar păcatul să îţi fie iertat şi uitat. În definitiv fiecare cerem noi şanse, ne bazăm pe faptul că le vom primi, dar prea arar dăm dreptul la a doua şansă celor din jur care ne-au rănit. (Ştiu, e aproape ironic să spun asta când politica mea e că dacă mi-ai făcut o măgărie cu intenţie o singură dată, eşti şters de la casa sufletului meu.)

Pentru că se roagă împreună. Pentru că respectă ritualurile vechi de 5-6000 de ani cu care au crescut străbunii lor din veac fără să aibă accesele de habotnicie pe care le văd aici.

Pentru că femeile sunt superbe. Sunt machiate cât să le fie subliniată frumuseţea naturală, fără a cădea în excesele vestice. Pentru că nu au sâni falşi. Pentru că nu sunt disperate să-şi mărească chirurgical bustul ca o cheie a fericirii absolute. Pentru că deşi nu sunt gesturi sexuale explicite, nu sunt nici interzise. Nu se face sex în faţa camerei, dar gesturile între soţi au mai multă încărcătură erotică decât ore de sex turbat şi fără sens din filmele americane. Îmi place că se pune accent pe erotism nu pe futai. Că incită la făcut dragoste nu căţelărit cu oricine, oricând şi oricum.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Una mujer como tu

.
Facebook, twitter, în general orice platforme de socializare care cer atâtea date despre mine că pe urmă orice prieten agreat poate să-mi cumpere la sigur lenjeria intimă favorită mi-s străine. Nu fiindcă aş fi în mod automat paranoică ci fiindcă nu sunt sigură cât de paranoică trebuie fiu.
Nu am reuşit niciodată să înţeleg faza cu tragedia ulterioară spargerii contului facebook. A se vedea ”cazul” unor vedete de carton care au zguduit presa tabloidă.
Cu toate astea mi-am făcut şi eu cont pe cartea mutrelor. Aşa de exemplu am reuşit să particip la întâlnirea de 19 ani de la terminarea liceului şi să iau legătura cu o serie de colegi. Trebuie să recunosc şi faptul că mi-a uşurat enorm viaţa cu mesajele ”X-uleasco, săptămâna asta ai n prieteni care îşi aniversează ziua de naştere”. Acum nu mai e nevoie să ţin minte decât vreo 4-5 zile de naştere.
Nu m-a prins febra plantării de căpşuni, roşii sau prepeliţe virtuale. Nu ştiu să joc CastelVille, Energy MobWars sau măcar online pool.

Aşa că în momentul în care un respectat amic mi-a dat următorul mesaj ”Habar n-ai ce e bun! E cel mai tare site de agatat, ma pentru o femeie divorţată de varsta ta, e mana din Cer”, mi-a picat falca.

”O femeie de vârsta ta”… Frate n-am decât 37 de ani. Nu-s puţini, am încetat să fiu o fragedă fecioară cam de multişor. Cu toate astea refuz să mă dau pe 2 puştoaice de 18 ani. Îmi place al dracului de mult pielea mea, cu toate urmele de vergeturi şi celulită. Cu toate că sânii mi s-au lăsat faţă de acum jumătate de viaţă. Dar încă arată mai bine decât ai mult mai celebrei mele leat, madame Udrea lui Cocoş. Îmi place ceea ce sunt şi ceea ce am devenit mult prea mult ca să mă dau la schimb. Plus că sunt prea căpoasă. Dacă pielea mea îmi e insuficientă, mă îndoiesc amarnic că există vreo operaţie cosmetică care să îmi rezolve problema de coloană vertebrală şi respect de mine. Chirurgia estetică e teribil de utilă pentru reconstrucţia persoanelor care au suferit accidente. Sau pentru corectarea unor defecte care au impact asupra stării de sănătate. Nu merci, pusul de ţâţe false, liposucţia, nu merci, astea nu-s de mine. Am renunţat până şi la micşorarea chirurgicală a ţâţelor pe care mi-o doream pentru 40 de ani când am citit care sunt riscurile asociate. Se pare că operaţia de adăugare e mai simplă decât cea de eliminare… Asta e, ghinion de neşansă şi soartă crudă.

O altă întrebare care mi-a răsărit în minte e cea legată de agăţămente. De ce ar trebui să pierd vremea să agăţ pe habar n-am cine pe internet când întâmplător deja am lângă mine pe bărbatul pe care l-am aşteptat o viaţă? Bun, cel care mi-a dat sfatul binevoitor nu ştia decât de divorţ, nu ştia şi de iubirea care îmi luminează fiecare secundă a vieţii. Dar de ce e de presupus că m-ar interesa să ”agăţ” pe cineva?

joi, 24 noiembrie 2011

Postul şi prostul

De ce m-oi mai fi enervând? Desigur întrebarea e retorică.

Repet, mă consider o persoană credincioasă, chiar dacă nu prea bisericoasă. Dar politicienii noştri au reuşit iar (şi din nou) să mă şocheze şi să mă enerveze.
Ultima gogoriţă? Drumul la Rusalim. Bine frate, te duci în Israel că ai de discutat la cel mai înalt nivel. Dar din ce am citit eu în cartea de geografie şi în cartea de istorie, centrul politic al statului ebraic e Tel Aviv, nu Ierusalimul. De acord că dacă eşti credincios şi ai ajuns în Israel e dezirabil să treci şi pe la Ierusalim. O să îi creditez a priori pe guvernanţi cu o doză suficient de mare de credinţă. (Dar în ruptul capului nu mă pot abţine să nu întreb, dat fiind că au jurat pe Biblia ortodoxă: Da” cu porunca a 7-a cum rămâne?) Ceea ce ştiu eu despre pelerinaje e că se fac în tăcere, fără paradă, fără martori şi mai ales fără televiziuni. Şi pe banii personali. De ce trebuie să plătesc eu ca să dea madam Udrea acatiste la Zidul Plângerii? (Cum pana mea poate fi cineva atât de cretin încât să dea acatiste la Zidul Plângerii??? E un artefact care ţine de o altă religie. E ca şi cum m-aş duce eu la templul zeiţei Kali în Mumbai şi aş da acatiste! WTF?)

Later edit: Am greşit, sediul guvernului e la Ierusalim. Cad întrebările legate de hagialâcul pe bani publici, rămân întrebările legate de prezenţa presei într-o vizită privată, efectuată de persoane publice dar în ”civilie” în locuri unde credinciosul trebuie să fie singur cu Dumnezeu.


Coroborez cu declaraţia dragului de ministru Igaş. ”.”
Suntem o ţară ortodoxă, mai mult de ochii soacrei şi pentru şou decât din credinţă adevărată. (Repet, nu pot să văd credinţa în îmbulzelile de la zilele de hram şi zilele sfinţilor mai importanţi. Chiar cred oamenii ăia care se calcă în picioare pentru a pupa nişte moaşte/ a lua paşte cu 10 secunde înaintea vecinului care a ajuns în aglomeraţie cu 1 secundă înaintea ta, că se vor mântui mai degrabă? Cum se împacă ”iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” cu coatele înfipte ca arme albe în ficaţii celorlalţi credincioşi mai puţin versaţi în folosirea extremităţilor în scopuri agresiv-pasive?)
În perioada interbelică eram tot o ţară ortodoxă. Cu toate astea fetiţele vesele lucrau legal, cu condicuţă, cu examene medicale, plătind taxe către stat nu taxe de protecţie către băieţi deştepţi.
Acum ţinem cont de părerea bisericii.
Cum rămâne cu părerea bisericii în următoarele domenii:
- căsătoria fetelor la vârste foarte mici: în Biblie e permisă.
- pedepsele fizice aplicate copiilor: sunt permise, chiar încurajate
- bătaia aplicată de soţi soţiilor: este permisă, chiar încurajată
- şi preferata mea: incestul: conform tradiţiei orale, te aşteaptă un sector special în iad, poziţia oficială a bisericii fiind categorică, e păcat mortal.
Ia încearcă să-ţi măriţi fiica minoră, te vei trezi cu dosar penal, chiar dacă o susţii p-aia cu ”tradiţie culturală etnică”.
Ia încearcă să-ţi disciplinezi odrasla care urlă în magazin de se cutremură rafturile că vrea nuş ce rahat pe perje. Imediat va veni protecţia copilului să verifice cum e cu relele tratamente aplicate minorului. (Evident, aceeaşi protecţie a copilului nu face prea multe pentru plozii minoritari care cerşesc, unii teribil de agresiv!)
Ia încearcă să-i dai nevestei una peste bot (sunt femeie, să mă ierte Dumnezeu, dar am văzut cazuri în care alte femei se comportă precum nişte copii mici râzgâiaţi care efectiv cer câteva palme la posterior ca să le urce mintea la cap). Dacă tipa chiar te-a scos din minţi şi a făcut tot posibilul să îţi anuleze circuitele, atunci să te ţii circ cu poliţia şi viitoare probleme legate de expuneri stradale! (Da, te va lăsa în curul gol!)
Ia încearcă să-ţi convingi vreo rudă cosangvină de rangul 1, cu minima condiţie de a fi majoră, să facă sex cu tine. Nu va avea nicio autoritate competentă nimic de zis.

Cum respectăm părerea bisericii aici?

Aşa că păstrăm în continuare prostituţia ilegală. NU se scoate la iveală o mare din economia subterană. NU vor putea fi impozitate o mulţime de venituri ilegale.
Fetele NU vor putea fi controlate dpdv sanitar. Încurajăm înfiinţarea şi activitatea reţelelor de traficanţi de carne vie.
Dacă am respecta tradiţia religioasă cu adevărat, fetele şi-ar căuta meserii mai bune deoarece nu le-ar căuta nimeni. Fiindcă, desigur dreptcredincioşii nu au ce căuta la femei de morală îndoielnică, pentru a nu se sminti şi nici la femei curate pe care să le smintească cu păcatul lor.

Per total, e circ ieftin

marți, 22 noiembrie 2011

Salutări de la tine!

Sunt Mark Dr.Vincent, Manager de Contabilitate Departamentul de Audit al (Credit Suisse Bank) de la: Anglia clasificatorului One Cabot Square, Londra E14 4QJ am scris tu despre o propunere de afaceri care va fi de un beneficiu imens pentru ambele dintre noi.. În departamentul meu, fiind asistent manager Londra Mare, Biroul regional, am descoperit o sumă de 16.500 lire sterline, 000, 00 milioane de euro (Şaisprezece punctul cinci sute de mii milioane de lire sterline), într-un cont care aparţine unuia dintre clienţii noştri străini Tarziu de afaceri dl Mogul Mosies Saba. un miliardar, un evreu din Mexic, care a fost o victima a unui accident de elicopter la inceputul anului trecut, omorandu-l si membri ai familiei. Saba a fost de 47-ani-old.Also în elicopter în momentul accidentului a fost soţia lui Adela Tuachi, fiul lor Avraham (Albert) şi fiica-in-law. Pilot a fost, de asemenea, ucis.

Alegerea de a contacta vă este trezit de la natură geografică de unde locuiţi, în special din cauza sensibilităţii a tranzacţiei, precum şi confidenţialitatea aici. Acum, banca noastra a fost de aşteptare pentru oricare dintre rudele să vină-vă pentru a pretinde, dar nimeni nu a făcut asta. Eu personal nu au avut succes în localizarea rudelor, am să vă ceară consimţământul să vă prezentăm ca o rudă / Va Beneficiar pentru a decedat, astfel încât veniturile din acest cont în valoare de milioane de lire sterline 16.500,000,00 pot fi plătite cu tine.

Acest lucru va fi debursate sau partajat în aceste procente, 60% pentru mine şi de 40% pentru tine. Am asigurat toate documentele legale necesare care pot fi utilizate pentru copierea de rezervă această afirmaţie facem. Tot ce am nevoie este să completaţi în numele dumneavoastră la documentele şi legaliza-o în instanţă aici pentru a vă dovedi ca legitime de beneficiar. Tot ce am nevoie acum este cinstit de Cooperare, confidenţialitatea şi încredere pentru a ne permite vedea prin această tranzacţie. Îţi garantez că acest lucru va fi executat sub un regim legitim care vă protejează de orice încălcare a legii.

Vă rugăm, furnizaţi-mi următoarele, după cum ne-am 7 zile pentru a rula prin intermediul. Acest lucru este foarte URGENT PLEASE.

1. Nume complet:
2. Dvs. directe număr de mobil:
3. Adresa dvs. de contact:
4. Ocupaţia:
5. Vârsta / Sex:

Având în trecut printr-o căutare metodic, am decis să vă contacteze în speranţa că veţi găsi această propunere interesanta. Vă rugăm pe dumneavoastră de confirmare a acestui mesaj şi care să indice interesul dumneavoastră vă va furniza cu mai multe informaţii. Endeavor să să-mi spuneţi dumneavoastră decizie, mai degrabă decât tine mă aşteaptă.

Va rugam sa răspuns la meu privat de e-mail aici,
: Dr_vincmark2@hotmail.com

miercuri, 16 noiembrie 2011

Diez 31 diez şi prea multe minute incluse

Cercetătorii de toate naţionalităţile pe care-i citează cotidienele ”quality” ne spun că pe la ora 9 pm bărbaţii devin irascibili şi ciufuţi. Aşa că au nevoie ca femeile din viaţa lor să le ofere armonie şi să le sursure ceva la ureche cântece de leagăn care să îi ajute să treacă peste momentul critic. Iar dacă femeia îşi joacă bine cărţile (după ce n ore sunt femeie de carieră, vin acasă, pun pălăria de gospodină, fac mâncare, aspir, şterg praful şi spăl podele, vase şi băi, dacă-s prunci în zonă mai trebuie şi lecţii făcute, întrebări puse şi alte chestii d-ale mamelor iar în plus tre să mai şi legene bărbatul că d-aia e bărbat în casă) are şanse să primească şi ceva bunga bunga. Asta presupunând din capul crucii că e suficient de super-woman să mai aibă energie să-şi despartă picioarele şi să mai zică ”ahh”.

Unii bărbaţi sunt mai puţin norocoşi decât alţii. Simt şi ei pe la aceeaşi oră depresiile masculine zilnice, dar neavând o femeie în dotare care să îi legene iar gonflabilele nu o pot face, se află într-o mare dilemă. Căreia în mod accidental companiile de telefonie i-au oferit o formă de ieşire. Cele jdemii de minute incluse, acordate fără un consult psihiatric prealabil, cuplate cu celebra combinaţie #31#, pot fi folosite aparent judicios pentru a suna până dai de o voce feminină agreabilă. Care la auzul unor cuvinte romantice precum ”vreau să-mi bag pula-n pizda ta” să-şi intre imediat în rol şi să îi aline angoasele existenţiale.

Cei mai puţin norocoşi dintre ei formează numărul meu când sunt la calculator.
De ce zic că sunt ghinionişti de-a dreptul?
Fiindcă al meu calculator e conectat permanent la internet, deci e la un click distanţă de youtube şi de acolo la încă 10 secunde de tastat şi încă un click de dragul de Wagner şi ale lui walkirii.

Sau de muzica pusă de DJ Cotco la ceas de taină.

Şi sincer, mă întreb cum o fi, să ai puţulica* sculată (relativ vorbind) să stai liniştit pe scaunul/ canapeaua personală, cu o băutură la alegere în apropiere, o mână în chiloţi, mângâindu-ţi ce găseşti în zonă şi cealaltă mână pe telefonul mobil, gata să-i şopteşti cuvinte dulci unei norocoase conjuncturale şi în loc să primeşti mulţumiri că ajuţi la începerea unei noi ere digitale, să ţi se facă educaţie muzicală cu muzică nemţească de operă şi hard rock. Merged.

*În accepţiunea autoarei, precum penisul e ceva pe la juma de pulă sau sub, puţa e ceva mai puţin decât un penis, puţica înjumătăţeşte puţa şi puţulica mai împarte la încă un doi. Deci doamnelor, nu uitaţi să aveţi la îndemână o lupă sau atropină ca să puteţi vedea ceva.

duminică, 13 noiembrie 2011

Exerciţiu de demagogie

Această scrisoare a ajuns în căsuţa mea poştală prin august. Adresa era cea corectă, doar de destinatar nu auzise nimeni în bloc.

Şi cum nu reprezintă corespondenţă privată şi nu conţine numele adresantului îmi permit să o postez aici, chiar dacă o fac cu multă întârziere.

Refuz să comentez ceea ce mi se pare un exerciţiu perfect de demagogie, chiar dacă aş avea de comentat mai mult de o pagină.

Viitorul sună la Vodafone. Şi spune că mai vrea clienţi

Îmi place enorm reclama de la Vodafone cu pruncii.

Şi realizarea e făinuţă, şi efectele speciale sunt bunuţe. Dar replica finală a lui Cerebel face toţi banii. ”Mai vreau copii”.

Părerea mea e că cineva din board-ul Vodafone a aruncat un ochi pe previziunile demografice ale României şi pe celălalt asupra preferinţelor românilor şi a ajuns la o concluzie măreaţă:
- Populaţia scade şi îmbătrâneşte
- Populaţia devine refractară la achiziţia de noi telefoane/ numere de telefon
- Populaţia devine mai refractară la modificarea planurilor tarifare
- UE impune scăderea tarifelor
- În noua generaţie nu e sănătos să se pună bază pentru asigurarea unei pensioare decente.
Presupun că după ce a rumegat 20 de secunde asupra rezultatelor a mugit de-au zăngănit şi literele de pe clădire:
- Băăăăăăăă, nouă cine ne mai plăteşte pensiile? Că ăştia sunt din ce în ce mai puţini şi mai mofturoşi. Faceţi băăăăăăăăăăăăăăăă un spot prin care să stimulaţi creşterea numerică a populaţiei până n-ajungem să studiem cazul cerşetoarei Onasis la ultimul team-building înainte de pensie!

Ma-me-mi-mo-muuuu

Dacă oamenii s-au chinuit să comenteze, mi s-a părut logic şi normal să răspund.
Se pare că m-a chinuit talentul. Şi cu asta am obţinut confirmarea faptului că-s cea mai computer challenged dintre bloggeri


vineri, 11 noiembrie 2011

Pisicanalizare

De fiecare dată când îmi aduc aminte ce am visat, dacă nu-mi place visul replica spusă pe un ton foarte hotărât e ”vise de noapte maică, vise de noapte”. Dacă-mi place ce am visat, replica spusă pe un ton oarecum pios, ”semne de la Dumnezeu maică, semne de la Dumnezeu drăguţul”.

Azi dimi am primit semn de la Dumnezeu drăguţul.

Se făcea că eram undeva mişto, cu vagi influenţe Balcic, cu o burtă până la gură pe care se odihnea relaxat Goguţă-maică made by Fuji. Şi pe când eram eu ocupată să pozez o broască ţestoasă ciudată foc, cu nişte picioare lungi ca ale Claudiei Shiffer, o persoană rea, nu dau amănunte, m-a încuiat într-o grotă falsă. Ghinionul persoanei sus numite e că eram familiarizată cu locaţia şi ştiam cam ce se găseşte prin ea. Şi m-am uitat la suficiente filme cu survival in the wild. Aşa că m-am apucat de scotocit şi prăiduit (raid+prădat) temeinic locaţia. Cel mai mult m-a bucurat că am regăsit o lamă de javelină din epoca de piatră, (una dintre acelea după care am oftat neconsolată la Muzeul Militar Naţional şi de lângă care a trebuit să fiu luată pe sus că începuseră nişte muzeografe să-şi facă de lucru pe lângă mine, să identifice oarece pete şi urme de praf, nu de alta dar să ţină sub strictă observaţie suspecta care lăcrima în faţa lamelor de javeline şi vârfuri de alte obiecte contondente). Aşa că mi-am sacrificat două degete de la mâna stângă, legând cu un şnur de piele udă o bucată de lemn şi vârful de javelină realizând un frumos stabbing implement, vorba lui Bear Grylls. Şi am mai găsit un minunat colier de perle, luuuung de vreo 3 m şi ceva, pe fir de argint, numai bun de transformat în nunceag.

Aşa că atunci când a apărut persoana cea rea, care-şi freca mânurile în aşteptarea a ce rău îmi va face, m-am prostit cu acel colier, pleznind-o de câteva ori, distrăgându-i atenţia de la mâna mea stângă, până a ajuns în apropiere (close range) şi zbang! i-am băgat frumoasa lamă în inima aia neagră şi m-am tirat cu un zâmbet de mâţă care a primit acces nelimitat la rezerva internaţională de smântână.

vineri, 4 noiembrie 2011

La mulţi ani domnule preşedinte

Deşi nu-mi place, trăim într-o republică prezidenţială. Al cărei preşedinte îşi serbează azi ziua.

Deci, ca orice român, mă simt liberă să transmit - în gol - um mesaj de urări din suflet preşedintelui meu.

La mulţi ani! Să prindeţi măcar atâţia ani precum străbunica mea! Desigur tot atâtea boli să vă întunece ultimii ani!
Să vă văd trăind dintr-o pensie nu mai mare decât cea a bunicii mele.
Să mergeţi cu RATB-ul şi CFR-ul sau microbuzele din punctul Bucureşti în orice alt punct al ţării. Ca să vă bucuraţi de aceleaşi drepturi pe care le au bătrânii noştri.
Să consultaţi zilnic mercurialul pieţelor să vedeţi de unde vă puteţi în aceiaşi bani să vă luaţi un măr în plus. Să staţi cu ochii pe calorifere şi să vă mai puneţi o haină-n plus fiindcă nu vă permiteţi să daţi drumul la căldură fiindcă nu mai primiţi niciun fel de sprijin.

Să trăiţi la fel de bine cum trăiesc majoritatea votanţilor!

vineri, 21 octombrie 2011

La Hanu Fulgerat - Arati - 03

Dracul sau Dumnezeu îi călăuziseră cuţitul în mâna grămăticului lui kir Ianulea, făcându-l să reuşească să reteze legăturile care o ţineau roabă de mult prea mulţi ani. Recunoscuse fără greş lucrătura lamei şi simbolurile de pe ea. Singurul lucru de pe lume capabil să-i redea libertatea, o lamă descântată de oţel din stele, lucrată cum probabil în toată ţara cea veche nu se mai găseau decât o mână de meşteri. Simţi cum i se adună în palmă fiecare dintre pietrele preţioase în care învăţatul îi închisese puterile, pentru prima oară libere din legăturile teribile. Le lăsă să reintre în trupul ei. Inspiră adânc, pe măsură ce trupul fragil care i se dăduse îşi recăpăta esenţa demult răpită.
Cu puterile proaspăt redobândite ar fi putut face cam orice. Să îl facă bucăţi pe imprudentul iubit, să radă hanul de pe faţa pământului, să se scalde în sângele tuturor care râvniseră la carnea ei sau să se întoarcă acasă. Dar ţara cea veche şi împărăţia tătâne-său i se păreau mult prea departe şi întorsul inutil. Îşi amintea bucuria şi răutatea surorilor pe când fusese dată în robie şi mai ales neîndurarea lor.
Brusc realiză că nici baia de sânge nici arderea de tot a hanului nu i-ar fi adus uitarea a ceea ce pierduse şi nici vindecarea rănilor. Întinse mâna spre grămătic, nehotărâtă dacă să-i smulgă inima din piept şi să o mănânce sau să-l mângâie. Îl privi iar. În sângele lui vuiau adânc patimile pe care le proiectase asupra lui. Dar în trupul fragil de muritor era destulă putere încât să reziste patimii cu care copleşise în alt loc şi alte timpuri prinţi şi învăţaţi sadhu. Îţi puse palma pe inima lui, curioasă şi flămândă. Era ca şi cum ar fi încercat să atingă un rug aprins. Mai gustase aiurea aceeaşi senzaţie atingând inimi ale unor naivi îndrăgostiţi. Dar niciodată ochii lor nu o văzuseră pe ea. Mereu purtase masca unor alte femei ca să-i poată pierde. Dar de data aceasta ochii nu căutau o fantasmă. Ochii lui o priveau chiar pe ea iar dragostea îi era dedicată ei.
Şi pentru prima dată în locul urii şi invidiei în ea vibră altceva. Toată căldura şi puterea rugului din inima lui se prăvăli ca un fulger prin braţul ei, reverberând la infinit în fiecare celulă şi pentru prima dată simţi cum îi bate inima ca unei muritoare. Iar atingerea se transformă în mângâiere în loc de crimă.

Se lipi de el ca iedera, căutând puterea în fragilitatea trupului de lut, dăruind pentru prima oară în loc să ia cu forţa. Îşi lipi buzele de ale lui în timp ce îl înlănţuia cu mâinile şi cu pulpele, primindu-l în ea savurând universuri născându-se şi murind printre sunete dezarticulate.

Se prăbuşi secerat peste ea, incapabil să spună unde se termină el şi unde începe ea, mirat aproape că nu îşi simte propria greutate strivindu-i sânii. Cu un efort aproape suprauman se lăsă să se scurgă între aşternuturi, greu ca plumbul dar mai uşor decât un fulg. O mică parte, încă trează mai reuşi să se mire că nu luase nimic foc în jur.

Cu un gest inconştient, vechi de când lumea, dar complet nou pentru ea, se cuibări la pieptul lui, cu ochii închişi, încercând să prelungească atingerea.

Mâna lui se ridică spre faţa ei, într-o mângâiere blândă, urmărindu-i conturul exotic al feţei şi apoi al buzelor. Genele ei lungi se zbătură uşor, deschizându-se lent. O cascadă de peridot şi malahit se revărsă dintre pleoapele moi, strălucind în noapte ca ochii de pisică. Preţ de o secundă i se păru atât de fragilă încât i se strânse inima. Un val de sânge îi urcă în obraji la amintirea de nespus a urâţeniei care încercase să îl ia prizonier.
- Iartă-mă te rog.
Nu o auzise niciodată vorbind şi probabil că nici nu înţelegea ce îi spusese. Dar violenţa fantasmelor se potrivea cu semnele de bici şi de fier înroşit de pe pielea ei delicată. Îşi plecă ruşinat ochii, incapabil să o privească în faţă. Bărbat fiind, i se părea că împarte vina de a fi la fel cu ceilalţi.
O simţi mai mult decât să o vadă cum ridică indiferentă din umeri.
- Pentru ce îţi ceri scuze? Pentru asta? Cu o mişcare fluidă a mâinii arătă urmele de pe trupul aproape perfect.
- Vorbeşti limba noastră?
Îi auzi râsul cristalin, aproape ca ciripitul unei mierle.
- Vorbesc limba ta şi mai multe limbi decât îţi închipui tu că există pe pământul ăsta. Asta nu contează. Dacă te deranjează o să le fac să dispară. Dar fiecare dintre ele m-a făcut ceea ce sunt. Şi fără de ele nu aş fi aici. Ridică nepăsătoare din umeri fluturându-şi mâna peste trupul ei gol.
O picătură strălucitoare de sânge era încă agăţată de unghia degetului mic al mâinii stângi. O privi îndelung în lumina lunii, admirându-i strălucirea ca apoi să o culeagă rapid cu vârful limbii.
Rămase nemişcată preţ de o secundă, ca izbită în creştetul capului.
- Tu! Cine eşti? Spune-mi tot!
Tonul nu era al unei roabe umile ci al unei regine, chiar dacă era goală, asudată şi fără de coroană. Toată blândeţea şi satisfacţia din ochi îi dispăruse, verdele lichid transformându-se într-un mieriu periculos. Se ridică în fund, fără să mai ţină seamă de goliciunea ei. Degetul arătător al mâinii drepte i se înfipse în pieptul ui, fără să realizeze, pe jumătate gata să îşi croiască drum spre inima lui cu forţa.
În acea unică picătură recunoscuse aroma care o pierduse. Sângele lui Grui şi sângele interzis, cel în faţa căruia nici măcar tatăl ei nu putuse face nimic. Ura cea veche o străbătu ca o flacără, retrăind într-o singură clipă umilinţele care îi fuseseră rânduite fiindcă jinduise să-şi astâmpere setea cu viaţa oşteanului.
Un nor întunecă luna, dar nu înainte ca lui Călin să i se pară că frumuseţea fără seamăn a roabei se transformă în urâţenie şi părul bogat i se ridică în jurul capului, ca un cuib de vipere furioase.
Se auzi murmurând adevărul, fără să se poată opri, ca şi cum se afla sub forţa unei vrăji.
- Sunt Călin oşteanul, fiul lui Nicolae ciobanul, fiul lui Ilarie ciobanul fiul lui Gheorghe ciobanul, fiul lui Ion neguţătorul, fiul lui Ilie răzeşul, fiul lui Neacşu diaconul, fiul lui Grui de-al doilea răzeşul. Mai departe de moşul Grui de-al doilea nu ştiu să-ţi zic. Iar eu sunt iscoadă aici la Hanu Fulgerat în slujba Măriei cea din neamul Drăculeştilor, cărora le-au slujit în veac toţi bunii şi străbunii mei.

Vântul de mai risipi norul ce astupase luna, iar părul roabei nu mai arăta ca o împletitură de şerpi iar hidoşenia era iar frumuseţe fără seamăn. Îi îndepărtă cu blândeţe mâna care încă îi apăsa nehotărâtă pe inimă şi o luă iar în braţe, cu tristeţe.
- Ştii că nu ar fi trebuit să-ţi spun toate astea. De ce m-ai întrebat?
Mâhnire, dragoste, compasiune, toate izvorau din el în mod egal, inundând-o, zguduind-o. Soarta, Dumnezeu sau Dracul însuşi i-l pusese în palmă pe urmaşul omului din cauza căruia fusese alungată cu ocară din casa tatălui ei. Stirpe pe care de câte ori jurase să o stingă de pe faţa pământului?! Şi totuşi nu se simţea în stare să se scalde în sângele lui.

Îl sărută blând pe buze, strângându-l lângă ea pe prici. Încet încet, încordarea ucigaşă din trupul lui se risipi. Când îţi desprinse buzele de ale ei o privea iar cu mirare şi cu adoraţie.
- Ce m-ai întrebat? Eşti aşa de frumoasă că mă faci să îmi uit vorba.
Râse iar, liberă, decizia luată eliberând-o de greutăţile de plumb care îi striveau inima.
- Cum ziceţi voi? Cine a mai pomenit raţă înecată, copil cuminte, babă frumoasă şi grămătic fără cuvinte?
Degetele ei agile se mişcau prea rapid ca să le poată urmări cu ochii dar le simţea peste tot, gâdilându-l şi făcându-l să râdă, deşi i se părea că tocmai făcuse o greşeală fundamentală, că spusese ceva ce nu trebuia să spună cu preţul vieţii. Dar senzaţia se topea ca zăpada la soare sub atingerea ei şi la căldura râsului împărtăşit.
- Fugi că muştiriul cel nou al lui kir Ianulea a plecat şi acuş acuş o să te caute şi pe tine. Iar de te găseşte aici, ne omoară pe amândoi.

Se ridică sprinten când auzi de kir Ianulea. Ştia că roaba nu glumeşte, deşi râdea nepăsătoare. Înainte să ajungă la uşă, deja era îmbrăcat cuviincios, în afară de zgârieturile de pe spate nimic nu arăta ce se întâmplase în cămăruţa cea mică de la mansardă.
Se întoarse spre ea chiar când dădea să iasă afară.
- Cum îţi zice iubita? Căci nici măcar pe kir Ianulea nu l-am auzit spunându-ţi pe nume.
Gura roabei se deschise şi se închise iar
- A… Respiră adânc, ascultând muzica lăutarilor ce povesteau despre o fată croită după parcă după dorinţele inimii unui fecior. Zâmbi larg, eliberată de tot.
- Acum mă cheamă Tudoriţa. Tudoriţa hangiţa de la Hanu Fulgerat.

joi, 20 octombrie 2011

00

În Sâmbureni, Faberge amenajează pentru tine!




Deci orice pitzi respectabilă va avea de acum înainte nişte 00 en vogue pentru o omletă decentă. Sau pe care să stea.


Pregătiri de meci




Chapeau!
Uite o gaşcă de tineri, perfect extrovertiţi, de o vitalitate superbă, care ştiu să se distreze. La ora 14 răsuna strada de cântece.

Îmbrăcaţi decent, numai râsete şi voie bună.

Aşa suporteri să tot fie!

miercuri, 19 octombrie 2011

La Hanu Fulgerat - Arati 02

Niciodată nu auzise vreun sunet venind din spatele uşii roabei celei noi. Nici murmurul vreunui cântec adus cu ea de pe meleagurile străine de unde fusese adusă, nici vreo şoaptă de dragoste. Ca şi cum dincolo de uşa din lemn de frasin nu ar fi trăit o femeie adevărată.
Acum se auzea ceva ce semăna suspect de mult cu suspine înăbuşite. Mai mult de curiozitate decât din orice alt motiv, apăsă pe clanţă, indiferent la ameninţările crunte proferate de hangiu. În definitiv kir Ianulea se cinstea chiar acum cu muştiriul cel nou şi cu kiramalele. Iar niciuna dintre servitoare nu se mai încumeta să vină la mansarda hanului de când cu ea. Toate se jurau că se întâmplă lucruri necurate prin preajma străinei.
În camera mică abia dacă încăpeau o laviţă modestă şi un scăuieş. Nicio icoană nu fusese pusă pe pereţii scunzi, doar o ferestruică mică, cât o palmă, prin care se vedea un petic mic de cer luminat de o lună nouă, tăioasă ca un hamger. Şi de pe prici lumina un opaiţ chior. Singurul lux, o blană de urs aruncată pe podea. Iar cuibărită spre perete sub o pătură miţoasă de lână, roaba cea nouă plângea tăcut de se scutura cămaşa pe dânsa.
Putea să închidă uşa şi să se ducă în cămara lui, sau să rămână. Se hotărî instantaneu pentru a rămâne. Se aşeză pe muchia patului, surprins totuşi de moliciunea lui, contrastantă cu rigoarea camerei şi o cuprinse pe la spate în braţe, strângând-o uşor la piept.

Îşi petrecu braţul drept peste pilota ungurească din puf de gâscă, încercând să cuprindă forma tremurândă a femeii. Cu tot stratul de pene, din trupul acela micuţ iradia un frig atât de puternic încât îşi simţea carnea amorţind. Un frig atât de arzător încât simţea cum îi îngheaţă măduva în oase. O simţea de parcă ar fi ţinut la piept un bloc de gheaţă. O auzea murmurând ceva într-o limbă pe care nu reuşea să o înţeleagă cu adevărat, ceva între rugă şi blestem. Dar înţelegea perfect limba lacrimilor şi a hohotelor de plâns sfâşietoare. O cuprinse mai bine în braţe, indiferent la muşcătura gerului ce izvora din ea, cuibărind-o la pieptul lui, îngropându-şi faţa în părul acela de un negru sclipitor. Inspiră adânc, lăsându-se copleşit de mirosul de lemn scump ars, de funingine, de mirodenii venite de la marginea lumii şi de păcat.
Simţi cum i se învârtoşează carnea şi cum îi mugeşte sângele în urechi, ca un bivol prins în nămol. O parte sălbatică, pe care nu şi-o cunoscuse încerca să iasă la iveală. Prin faţa ochilor i se perindau imagini păgâneşti, în care o lua pe roabă împotriva voinţei ei. Simţea aproape cum se înfige în carnea ei fragedă, se vedea muşcând din sânii rotunzi precum cantalupii şi aproape că putea să-i simtă gustul dulceag al sângelui pe limbă. Dar nici un muşchi nu se mişca spre a duce la îndeplinire fantasmele care îl chinuiau. Uitat aproape, dintr-un colţ de suflet, răsărise imaginea moşului Ilarie, sprijinit în bota de alun încrustată cu fierul roşu, cu sarica miţoasă aninată de umeri, mai mare decât un munte. Ochii albaştri ai moşului său, limpezi ca cei de copii, sfâşiau negura patimii care îi cotropea carnea şi sângele.
- Să nu uiţi niciodată unde te-oi duce Căline, femeia e cel mai de preţ dar al Domnului pe pământul acesta. C-oi sta între doamne, între slujnice, între ţărănci sau între tălăniţe, femeia tot femeie e. Doar ea ştie să dea viaţă şi să aline şi să vindece. Iar bărbatul e dator în lume să apere şi să ocrotească femeia. Căci toate, absolut toate se trag din maica noastră a tuturor, Eva, ca şi Sfânta Fecioară cu care sunt toate înrudite. Să nu aud Căline că oi ridica mâna cu gânduri necurate asupra vreuneia, chiar de-o fi cea mai ticăloasă roabă, că m-oi întoarce de pe cea lume să rup bota pe spatele tău nevrednic.
Se agăţă de luminile ochilor moşului, luptând cu patima precum cu un lup turbat. Lepădându-se de ea da de Satana. Şi tot dinspre moşul Ilarie îi veni în minte o doină pe care moşul o cânta lângă focul cel mare al stânei. Fără să-şi dea seama începu să murmure cântecul, nepăsându-i dacă roaba înţelegea sau nu cuvintele, încercând să îi aline durerea. Luptase cu patima şi o învinsese, în urmă rămânând doar compasiune şi iubire.

Ură, dispreţ, patimă întunecată, neputinţă. crimă şi durere, toate se întrepătrundeau în sufletul roabei. Încă simţea obrazul zvâcnindu-i de la dosul de palmă care o trimisese la pământ, învineţind-o. Unghiile i se încleştau spasmodic într-un pui de pernă, căutând să rupă faţa de olandă. Îl simţise de mult pe grămăticul lui kir Ianulea c-o doreşte, iar azi i se oferise fără veste ocazia de a-l seduce. Dincolo de lacrimile care-i ardeau pielea precum leşia fierbinte, încercase să trimită către el dorinţe mult prea tainice spre a fi rostite. Pervers, încercase să-l facă să o posede brutal, să îl facă să o rănească. Simţea nevoia să vadă sânge curgând şi nu-i păsa dacă acela era al ei sau al altuia. Zadarnic însă. Dinspre el iradia doar dragoste cuminte, căldură şi nevoie de a ocroti.

Iar acea căldură discretă i se insinua prin carnea rece, încălzind-o pe dinăuntru, făcând-o să simtă ceva cu totul nou înmugurind prin furtuna murdară care tălăzuia prin ea. Se întoarse cu faţa către el, cu gând să-l insulte şi să-l aţâţe, doar ca să cadă pradă ochilor lui cu privire de bufniţă înţeleaptă. Simţi că se pierde în privirea lui, uitând toate gândurile cele necurate. Ridică colţul pilotei, trăgându-l spre ea. Ochii lui sclipeau precum nestematele în lumina slabă a opaiţului, limpezi, curaţi, fântâni de dragoste. Fără să-şi dea seama ce face îi atinse buzele cu ale ei, în timp ce îl înlănţuia pe după gât cu braţele albe ca de alabastru şi la fel de reci. Tot fără să-şi dea seama îşi schimbă şi el poziţia, ridicându-se într-un cot deasupra ei, iar sărutul plin de blândeţe la început se transformă în ceva atât de arzător încât simţea cum scântei îi străbat trupul din cap până în picioare.

După o veşnicie capul lui se ridică la câteva degete de al ei, ochii lui cercetându-i atent chipul, încercând să interpreteze dincolo de zâmbetul pe jumătate somnoros, pe jumătate sfielnic. Căutând cu ardoare un semn care să însemne acceptul ei. Totuşi i se păru prea puţin şi prea scurt sărutul, aşa că îl trase îndărăpt, lipindu-se de el. De data asta fără să mai îi părăsească buzele, mâinile lui începură să cutreiere peste trupul ei, lăsând în urmă dâre încinse de foc. Îşi lăsă şi ea palmele să îi cerceteze trupul. Dincolo de pânza aspră a sumanului ţărănesc spre surprinderea ei se ascundea tărie ca de lamă de oţel de sabie. Nu ar fi bănuit niciodată că mâinile acelea deprinse cu mânuirea condeiului ascund atâta forţă bărbătească şi că în carnea care îi frigea palmele, dogorind ca o sobă se ascundea atâta putere.
Spre surprinderea lui, roaba se apucase să-l dezbrace de haine, îndemnându-l să îi scoată cămaşa de noapte de borangic ales. Pe sub cămaşa de noapte o găsi nu goală precum o adusese pe lume mumă-sa, ci dădu peste o centura cu pietre. Preţ de o secundă se întrebă cum de îndrăznea kir Ianulea să lase femeii o avere atât de mare, ce o împiedica să fugă cu centură cu tot, căci pietrele acelea valorau cât răscumpărarea unui rege. Dar gândul i se risipi ca fumul când o rază de lună răzleaţă poposi pe trupul ei, luminându-l. Îşi purtă ochii pretutindeni, de la sânii imposibili de fermi, la curbura şoldurilor, la mijlocul fragil, la coapsele moi, la arcul delicat al picioarelor, încercând fără succes să ocolească îmbinarea picioarelor. Şi mai ales să evite lănţugul robiei. Se aplecă să-i sărute pântecele alb şi inevitabil ochii i se lipiră de bijuteria blestemată. Rubinele luceau roşii ca sângele închegat, smaraldele luceau ca picăturile de otravă. Cu toată frumuseţea lor, pietrele îi păreau neatrăgătoare şi că o urâţeau. Îi căută febril încuietoarea, dar zalele meşteşugite păreau că nu au aşa ceva. Le privi mai pe îndelete. Fiecare nestemată era prinsă într-o lucrătură de aur aşa cum nu mai văzuse. Firele erau răsucite astfel încât să închipuie nişte cârcei, iar zalele lanţului erau precum corzile de vie lăsate sălbatice. Cu toate că măiestria meşterului era supremă iar aurul şi nestematele erau fără de cusur, senzaţia finală era de urâţenie şi de necurăţenie. Cârceii se împleteau în jurul nestematelor aşa cum se împletesc firele de torţel când sufocă trifoiul, iar zalele lanţului păreau că îi frâng şi răsuflarea. Cu încuietoare sau nu, măcar în seara asta lanţul nu avea ce să caute pe carnea ei. Luă delicat între degete firele de aur, încercând să le rupă, dar în ciuda fineţii lucrăturii, parcă trăgea de odgoane de corabie. Trase mai tare, dar în zadar. Lanţul nu era cu putinţă să fie rupt.
- Ăsta e un lucru rău şi urât care nu are ce căuta pe trupul tău. Te rog iubito, pot să-l scot?
Capul ei se înclină aproape imperceptibil a aprobare, în timp ce o simţea cum se încordează.
- Acum o să scot cuţitul să-l tai. Te rog, nu te speria.
Se întrebă într-o doară dacă Grozava, femeia cea bătrână a lui Goleman fierarul văzuse în cărţile ei soioase cumva momentul acesta când îi dăduse pumnalul şi-i şoptise să nu se despartă de el nici în pat, că doar el o să-i cruţe viaţa cândva.
Îi mai zisese şi că lama e descântată şi trecută prin sânge de balaur aşa că i se dăduse vârtute să taie şi oţelul de Damasc şi văzduhurile.
Şi într-adevăr, lama mică, sucită ca o limbă de şarpe despică centura ca şi cum ar fi fost închipuită din pânze putrede de păianjen. Capetele centurii căzură pe aşternut, tremurând ca şi o vietate ucisă. Firele de aur se zvârcoleau amarnic, precum şerpii, încercând să ţină încă prizoniere pietrele preţioase. Fără de succes. Sub ochii lui începură să se strângă, precum cârceii de vie atinşi de brumă, pierzând nestematele.
Ca prin vis,văzu mâna femeii cum le adună de prin pat şi lui i se păru că acestea se lichefiază precum argintul viu şi tot ca argintul viu îi intră în carne. Dar cu siguranţă erau vedenii şi în curând nici nu se mai putea gândi la ele şi la ce văzuse. De fapt nu mai avea putere să gândească câtuşi de puţin, căci braţele ei subţiri îl cuprinseseră iar pe după gât, atrăgându-l într-un sărut fierbinte ca focul soarelui.

marți, 18 octombrie 2011

Diferenţa dintre leuştean şi sequoia

Cândva, JFK a spus electoratului, ”Nu te întreba ce poate face America pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru America”.

Azi aş spune tuturor, ” Nu te întreba ce poate face natură pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru natură”. Atât oamenilor obişnuiţi, ca mine, dar mai ales celor de la grădinile botanice. GBB e unul dintre locurile mele preferate, de primăvara până primăvara. Poate fiindcă am crescut la ţară şi fiindcă simt nevoia să îmi reînnod legătura cu pământul periodic.

Problema la GBB e că este o unitate de stat. Adică se stă. Degeaba. Mult, prost şi fără rost. Zone largi lăsate paragină, arboret netoaletat, plante neetichetate. Fără nişte planuri generale. Fără să se explice logica plantărilor. Fără planuri de achiziţie. Fără planuri de mentenanţă.
La GBB se stă cu curul pe un munte de aur şi acelaşi munte de aur e tratat cu acelaşi gluteas maximus.
Se dispune de o bază mare de plante neobişnuite, care mai sunt şi rezistente la frig. Şi care au o valoare economică mare sau foarte mare. Evident, se vând bălării pe care le poţi lua pe gratis de la vecina de palier. Există sere, care evident sunt folosite pentru a cultiva intensiv muşcate… Aceleaşi muşcate pe le găseşti la orice mamaie de la ţară. Sera de cactuşi e plină de exponate pe care le găseşti în orice bloc comunist de perifierie.

Dacă te mănâncă-n pielea să te duci cu ceva unic (pe mine m-a mâncat!), o să ai surpriza să ţi se spună că e nevoie de cerere care să fie aprobată de nuş cine, persoană uluitor de importantă. Iar exponatele sunt abandonate şi lăsate să moară, că e mai simplu să le arunci la gunoi decât să pui o găleată ca să ai în expo nuferi tropicali…

De acord că nu se acordă fonduri. Dar nimeni nu se implică. Nimeni nu demonstrează un strop de interes. Sunt milioane de plante care ar putea merge în grădină sau în seră. Nu au bani pentru achiziţii.

Dar nimeni nu se gândeşte la un program de voluntariat:
- vrei să înveţi? Vrei să ai plante din stocul nostru dar nu ai bani sau cunoştinţe? Perfect. Vii la noi, prestezi un anumit număr de ore de muncă în folosul GBB şi primeşti butaşi sau seminţe din surplusul nostru.
- vrei să iei seminţe dar nu ai timp să participi? Perfect, stabilim o paritate de 1:1, 1: 2, tu aduci ceva, noi îţi dăm altceva.
- nu ai spaţiu acasă dar îţi plac plantele? Perfect. Adu seminţe sau butaşi sau chiar pui de plante de oriunde vrei tu, noi îţi acordăm spaţiu şi plăcerea de a cultiva chiar tu.
- vrei plante exotice dar habar n-ai cum să le germinezi/ îngrijeşti sau nu ai un spaţiu dedicat pentru astfel de proiecte? Perfect. Adu seminţe/ butaşi. Le vom germina pentru tine, le vom înrădăcina pentru tine, tu iei 1/3 din ceea ce iese, noi ne păstrăm 2/3.
Cunosc suficienţi oameni interesaţi, inclusiv subsemnata care ar participa la astfel de programe pentru simpla plăcere de a vedea plantele cum cresc şi poate un pic mai mult.

Dar de ce, e prea mult să încerci să vii cu soluţii creative.

luni, 17 octombrie 2011

De ce merit cununa de lauri (şi drăcovenia de făcut parcări în locul meu) de ambasador de onoare al satului Sâmbureni

Sâmbureni, vatra mea de suflet, vatra mea de dor,

A doua, nu şi ultima, dar cu siguranţă partea explicativă.

De ce consider eu că trebuie să devin, nu-i aşa, ambasadorul dincolo de blogosferă a acestui minunat tărâm numit Sâmbureni.

În primul rând deoarece mă trag dintr-un sat al cărui nume este identic în proporţie de 66,7% cu acest sat blogosferic.

În al doilea rând, deoarece cred cu tărie că tărâmul nostru românesc merită să fie reprezentat de către bogăţiile sale naturale. A se vedea bustul din logo, creaţie a unui artist român. Desigur că mă gândeam, nu-i aşa, atât la cupru, ca valoare intrinsecă, dar şi, nu-i aşa, la arta plăsmuită din nunta focului cu pământul, dragii mei. Liliiii, neruşinaţilor! Chiar credeaţi că mă refer la altceva? Ntz, ntz, ntz, ”Honi soit quy mal y pense!” Iar cui n-a gândit, nu o să primească vreo jartieră albastră de la mine, doar NU o să primească o la fel de albastră vânătaie confecţionată cu tigaia şi polonicul de zestre.

În al treilea, nu şi ultimul rând, fiindcă frumuseţea e cel mai bun ambasador, a se vedea toate missele care ajung ambasadori ONU sau alte avioane şi cine poate fi cea mai frumoasă dintre e-frumoase? Desigur, Belle d'Imagination, cea de pe 17 octombrie pe listă, cu voia dumneavoastră, fiindcă lumea virtuală e o lume a imaginaţiei iar această campanie e strict de imaginaţie.

Iar cum frumuseţea merge cel mai bine alături de iubire întotdeauna, ultimul motiv din enumerare e cel dat de iubitul meu, ”futu-ţi volanul, că nu eşti în stare să pui mâna să conduci şi să-ţi mişti singură curul din punctul A în punctul B”. Cum nu pot să fiu martor pasiv la o astfel de irosire criminală de resurse regenerabile (adică pula), ar trebui să pun mâna pe volan. Dar cum să pun mâna pe volan când parcările îmi dau fiori pe şira spinării şi am instant nevoie de ciorapi (până pe creştet) cu încălzire electrică pentru a trece peste momentul traumatizant?

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Sâmbureni, vatra mea de suflet, vatra mea de dor

Deci în a doua şi în ultima sâmbătă a fiecărei luni, regula imuabilă a casei spune că sunt la Funky and Salon pentru o şedinţă de răsfăţ. Nici azi nu m-am abătut de la regulă, ca să nu mă bată Dumnezeu sau să se supere norocul pe mine.

Şi pe când eram eu cu ochii închişi şi cu o pereche de mâini agile jucându-se prin părul meu ca să mă facă damă bine, am auzit-o pe doamna de alături, revărsându-şi în valuri indignarea. Aş fi reuşit eu să trec peste tonul afectat şi zgârietor pe nervi, dacă nu spunea cuvântul Sâmbureni. Sâmbureni, satul meu în care am crescut şi de care mă leagă cele mai dulci amintiri. Şi cum regulile de politeţe există spre a fi încălcate, am ridicat din umeri şi am ciulit urechea. La dracu, dacă ea poate să trâmbiţeze, pot şi eu să ascult.

- Făhhh fetiţă, să mă speli bine! C-am praf şi în dos! Bleah! Dacă nu mă ruga Nuţica – şi şti ce fată de comitet e Nuţica! Chiar nu poţi să o refuzi, că e damă bună. Dar şi când o refuzi, nu mai pupi nimic de la ea! – să mă duc cu ea la Sâmbureniul pizdii mă-sii, nu mă duceam nici bătută!

- Făhhh, ştii ce e acolo? Am pierdut o noapte de mers în club ca să pot să ajung de cu dimineaţă! Al dracului primar, un burtos nenorocit, n-are un cont în Elveţia, fată tu!, a pus ceremonia de la 9 am! Şi trebuia să fiu acolo cu Nuţica, să iau pamblica de la inaugurare.

- Cum ce inaugurare? Nu te-ai uitat ieri la teveu? C-au fost până şi televiziunile străine! Să şti că m-au filmat ăia de la BBG, o să ajung vedetă făhhhh! Cum ce inaugurare! S-a deschis cea mai modernă clinică anti-aging!

- Şi n-a putut s-o pună Nuţica nicăieri mai bine decât la Sâmbureni!

- Tuhh fatăhhh, a trebuit să mă scol cu noaptea-n cap, la 7 am! Închipuieşte-ţi! Că la 8 şi un pic a venit maşina să mă ia şi trebuia să mă şi aranjez, să nu zică ţăranii ăia că mă duc la inaugurare ca ultima angajată Şi bine am făcut că m-am aranjat, că mi-a făcut o curte turbată englezul de la BBG! Poate mă angajează corespondent local, mai ştii? M-a sunat şi azi să mă invite la o cafea..

- Şi aşa abia am ajuns! Vaiiii, nişte hârtoape, mai rău decât în centrul vechi! Cât pe ce să rup Aston Martinu” în gropile alea! Şi un praf! Mama mea, îmi blocase iubiţelul capota şi n-am putut să o ridic, de-a trebuit să pun aspiratorul pe mine. Doamne ce şleauri! Doamne ce fundul pământului. Cum dracu” or fi putând să trăiască fără un mall, fără un cinema 3D, fără nimic!

- Făhhh fată, da-s înapoiaţi mă ţăranii ăia! Nişte ţărani! Mi se cam închideau ochii când o tămâia primarul pe Nuţica şi am intrat să-mi iau o cafea. I-am cerut şi eu ca omul o Kopi Luwak. S-au uitat la mine ca la zibete! Habar n-aveau ce e aia! Mi-au dat o poşircă din aia de la dozator, cum beam când eram la liceu. Bleah! Încă o simt cum mi se prelinge pe gât! Mie, cafea la dozator! A râs iubiţelul de mine şi cu curul!

- Păi imaginează-ţi şi tu măh, eu o doamnă, cu costumul acela killa de la Laggerfield, cu geantă originală Louis Vuiton, cu pantofi Jimmy Chu, bând cafea de la dozator. Ca ultima amărâtă de ţărancă!

- A, ce s-a întâmplat? Păi primarul o pupa în dos pe Nuţica. Fiindcă ministerul a dat fonduri pentru ridicarea clinicii. Şi-i spunea cum a adus ea Sâmbureniu” pe harta lumii, nu doar a României. Cum a ajuns să intre comuna lor atât pe traseul vinului cât şi pe traseul clinicilor estetice şi balneare, cum au captat izvoarele termale.

- Stimată doamnă Ministru, stimate doamne şi stimaţi domni, dragii fii ai satului, strămoşii noştri au ales bine când au ales calea de mijloc. Nici la Cucuieţii de Deal, 5 km mai spre nord, nici la Cucuieţii de vale, 5 km mai spre sud. Da, toţi le-au zis că sunt nişte idioţi când au ales colinele astea pline de praf unde nu creşte decât vie şi uneori corcoduşi! Da, au fost acuzaţi că-s nişte beţivi şi nişte leneşi, dar eu vin azi şi vă spun că au fost nişte vizionari! Căci numai nişte vizionari puteau să se stabilească în cel mai optim loc atât pentru cultivarea viţei de vie cât şi pentru izvoare termale. Căci iată dragii mei, precum Moise a lovit cu toiagul nisipul deşertului şi a izvorât pe loc apă dulce pentru poporul însetat, tot aşa, doamna Ministru a lovit cu stiloul harta şi a început să curgă apă termală la Sâmbureni după ce un constructor priceput a săpat pământul nostru aspru.

Pitzi îl imita atât de bine pe dom primarele satului, încât era să cad pe jos încercând să nu râd cu hohote. Şi bine am făcut că n-am căzut, că altminteri pierdeam continuarea.

- Da domnilor, da doamnelor, iată s-a ridicat aici cel mai modern aşezământ medical dedicat domniţelor care vor să se scuture de anii în plus şi domnilor care vor să se bucure de tinereţe! Iubitul nostru Sâmbureni, locul unde am văzut lumina zilei şi am supt laptele mamei, unde am învăţat să spunem Tatăl nostru a intrat de azi în ambele circuite patronate de doamna Ministru. Mai mult decât atât, avem plăcerea să vă anunţăm că suntem în negocieri avansate cu un partener strategic pentru a deschide aici un mare parc de distracţii acvatice, pentru a putea utiliza mai bine apele termale. Şi cu un alt mare partener strategic pentru a îmbutelia apa aceasta, să nu o lăsăm să se ducă pe apa sâmbetei şi să putem profita la maximum de darurile lui Dumnezeu şi de roadele naturii.

- Căci strămoşii noştri când au ales acest loc, pentru roadele lui l-au ales. Şi ce e mai bun dintre acestea decât strugurii cei dulci şi vinul bun?! Căci până şi Iisus în Cana Galileii a ales să transforme apa în vin, nu în Coca cola (Am voie să spun numele, nu?). Şi iată, planul divin a fost să pună în umilii sâmburi de struguri cheia viitoarei bunăstări şi propăşiri a obştii noastre! Căci din ei, operatorii chimişti pricepuţi, proaspăt întorşi de la cursurile de formare profesională, vor extrage resveratal, resveratel, resveratol, cum dracu îi zice, daţi măi pe goagăl! resvera… care este molecula minune care ţine anii la distanţă şi va atrage turişti atât din ţară cât mai ales din străinătate!

Ce-şi mai aducea aminte pitzi din discursul lui dom primarele Gheorghiţă nu am mai auzit, că tot salonul chicotea şi au făcut-o să îşi uite spiciul şi să-şi piardă şirul ideilor. Când s-a terminat zgomotul deja fetiţa trecuse la altă parte a relatării.

- Cum de unde am petele astea pe bluză? Ţi-am zis, dar nu eşti atentă de loc la nevoile mele! După ce a tăiat Nuţica panglica, când să intrăm în clinică, s-a găsit un handicapat să protesteze împotriva regimului şi a dat să arunce în ea cu o călimară cu vin, să-i strice rochiţa cu steluţe. Da, aia de 17 mii de lire! Tu fatăh, ce idiot! Nu câştiga în viaţa lui cât să-i cumpere altă rochiţă Nuţicii!

- Dar era aşa de beat că a aruncat pe mine, în timp ce-l acuza pe Băsescu că s-a dat cu masonii şi pune moşmoane în sâmburi, ca să nu mai facă lumea ţuică de casă şi să cumpere votcă de la privaţi! Că nu puteau să facă o clinică în care să facă operaţii în care să-i facă omului un fel de ţuicomat în burtă, să bage în el cât vrea, cât are şi când are chef să scoată câte un ţoi, câte un ţoi. Spital pentru baborniţe le trebuia lor!

- Uite făhhh fetiţă ce oameni nerecunoscători! Ne-am dus de cu dimineaţă să le facem cinste cu prezenţa noastră, să nu apară în cadre numai ţărănci nespălate şi cu basmale pe cap şi tătăiţi în baston când filmau străinii ce a făcut Nuţica în satul lor uitat de Dumnezeu!

duminică, 2 octombrie 2011

Schimbare de sufix, iar

A mai trecut o B-DAY. Deci am mai adăugat un fir de leuştean la buchetul de pătrunjel al vieţii.
Pentru prima oară în ultimii 10 ani nu am simţit nevoia să plâng să mă umflu că schimb sufixul/ prefixul. Poate fiindcă mă simt cu 10 ani mai tânără.

Bilanţ 2011?

Încă n-am băgat firma-n gard. Încă sunt studentă.

Am scris pe blog şi mi-am exorcizat o parte dintre demoni. Ba chiar am şters cea mai sadică poză din calculator.

Am pus cruce unei relaţii toxice şi m-am îndrăgostit ca la 15, la 25, la 30, la 35 şi la 40 de ani şi mă simt simultan ca de 15, de 25, de 30, de 35 şi de 40 de ani.

Şi pentru prima oară de am uitat câţi ani, ÎMI PLACE CĂ SUNT ÎN VIAŢĂ. Simt că trăiesc iar.

Ceea ce vă urez din inimă şi domnievoastre!

duminică, 25 septembrie 2011

Dietă

Azi e sfârşitul lumii. Iar. Deja mi-s sătulă.

Parol că-mi vine să îl citez aproximativ pe Sleep Talking Man şi pe motanul din banc. Atât se vorbeşte de sfârşitul ăsta al lumii, încât it is an inconsiderate bastard for not showing up. Mai apocalipsesc încă 5 minute şi mă duc acasă la mama, că am îngheţat/ m-am topit de căldură.

Menţin însă pariul, dacă e sfârşitul lumii, dau o amandină cui a avut dreptate, dacă NU e sfârşitul lumii, aştept o amandină de la toţi cei care au tupeu să ţină pariul cu mine.

Problema e că ori îmi deschid o cofetărie la mâna a doua, ori o să mă dau de-a rostogolul.
Mie dieta cu lasagna îmi prieşte!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Thalassa, thalassa

Deşi ”semnele” mele sunt de aer – zodiacul european şi lemn – zodiacul chinezesc, mă simt şi m-am simţit mereu acvatică. Apa e elementul după care tânjeşte inima mea cel mai mult şi din caracteristicile ei a împrumutat sufletul meu.
La fel ca apa am refluxuri şi fluxuri, perioade în care mă întind spre tine şi perioade în care mă retrag în mine, în care mă întind spre stele şi ating luna cu mâna şi perioade în care mă compactez până la impenetrabil.
Am nevoie de spaţiu să te pot iubi şi am nevoie de spaţiu ca să pot rămâne eu.

”Iubita mea cu ochii verzi/

Eşti negrăit de dulce,/

Nemernico să nu mă pierzi/

În larg când vom ajunge.” - După noi potopul - Thomas Mann

Îndrăgostită

Zilele astea m-am gândit îndelung la dragoste.

Am început ruminaţiile asupra subiectului auzind un cântec vechi al Corinei Chiriac, despre dragostea de liceu. O ”ea” îl ruga fierbinte pe el să nu declare în public dragostea lor şi îi cerea să o mai ascundă o zi.
N-am înţeles atunci când am auzit prima oară cântecul, iar acum încă mai puţin. De ce să ascund că sunt îndrăgostită? Cumva ar trebui să-mi fie ruşine de acţiunile mele? Sau de starea binecuvântată de fericire – îndrăgostire?
E împotriva firii mele să ţin secrete şi e împotriva firii mele să ascund ceea ce fac. Dacă nu e un lucru de spus/ făcut şi asumat în public, atunci prefer să mă abţin. Încerc să nu fac lucruri de care să îmi fie mai apoi ruşine şi pe care să trebuiască să le reneg.
Dacă te iubesc, o să o afirm în faţa părinţilor şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oricui doreşte să o ştie. Dacă te iubesc nu-mi va fi niciodată ruşine că te iubesc sau cu tine. Cui nu-i place, e invitat călduros to kiss my big hairy ass, nu de alta, dar s-a scumpit hârtia igienică. Şi la fel de călduros e invitat să-şi bage părerea în locuri unde în mod normal nu bate soarele. Fiindcă te iubesc pentru ceea ce eşti, nu pentru aprobarea opiniei publice!

De la Corina mi-a revenit în minte un citat biblic despre dragoste şi nu am putut să nu mă raportez la el.
”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” – Epistola I către Corinteni a Apostolului Pavel.

Să trăieşti alături de un om care întoarce iubirii tale doar căutarea folosului personal, care te foloseşte, se mânie aiurea şi îţi face praf cu regularitate de ceasornic visele şi sufletul, este benefic?
Iisus spune să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Dar dacă acest aproape îţi pizmuieşte bucuriile, îţi ciobeşte realizările şi te forţează să te desparţi de tine însuţi/ însăţi, ce se întâmplă? Pe care iubire trebuie să o alegi? Cea faţă de tine sau cea faţă de aproape?
E dragoste sau masochism curat ce spune Apostolul?

De ce îmi pare că e scrisă pentru corintence şi nu pentru corinteni epistola asta?

Dacă nu sunt născută în Corint, îmi mai e adresată? Sau violez o corespondenţă privată?

marți, 20 septembrie 2011

La asta nu m-am gândit, partea a doua

Fiindcă data din călindar arăta că s-a trecut de jumătatea lui răpciune, având eu un moment de geniu, am zis că mă îmbrac duminică la CACIB cu o bluză fără mâneci, fiindcă pot iar.

Se pare însă că m-au ajuns oareşce blesteme (desigur, prostia mea neavând niciun cuvânt de zis la faza asta), încât m-am fript pe braţe ca un rac. Aşa că toată toamna o să defilez cu braţele ca Fineti în două culori: ciocolatie pe exteriorul braţelor şi albă la interior.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

La asta nu m-am gândit!

Ca să citez din înţelepciunea unui puştan simpatic pe care îl ador, Test, Johnny Test de pe Cartoons.

Am fost azi la expoziţia chinologică din Bucureşti.
Ieri, după o matură chibzuinţă am ajuns la concluzia că cel mai adecvat e să mă costumez cu o bluziţă albă (cu mâneci de trubadur), o pereche de pantaloni roşii, să atragă norocul şi după o încă mai profundă tură de cujătare, o pereche de pantofi albi. Cu toc cui. Că îs iar la modă. Şi dau bine.

Tot procesul decizional de mai sus, recunosc, s-a bazat pe un episod din Johnny Test, în care puştiu-şi duce potaia la expoziţie. Care expoziţie se desfăşura indoors. Aşa că de ce să pun eu mâna să mă interesez la persoane competente în ce condiţii se va desfăşura concursul? Ştiu eu mai bine din desene animate.

Aşa că atunci când am ajuns în parc, tot ce am putut să şoptesc tragic a fost replica lui Johnny: ”La asta nu m-am gândit”.

Concursul s-a desfăşurat pe iarbă.

Să vă mai povestesc cum am intrat cu tocurile în pământ până spre glezne?

vineri, 16 septembrie 2011

Lecţie de viaţă


Am fost duminică să iau aer în Grădina Botanică. La întoarcere, în autobuzul 104 s-au urcat la Unirea şi doi aurolaci, unul dintre ei ţigan. Jegos dar nu împuţit – wonder of wonders!, cu un simţ estetic ieşit din comun. Blugii stăteau cam ca pe gard pe el, răposatul fiind cu vreo 10 numere mai mare, dar tricoul pus pe spate aducea a catwalk. Şi graţia cu care se mişca ar fi fost mai potrivită pe un catwalk. Iar trăsăturile deşi abrutizate de viaţa dusă păstrau încă ceva, un je ne sais qua, un fel de aer intelectual şi visător. Poate a la tânărul Weber. Sau din Montparnasse-ul interbelic.
Trecând prin dreptul Mitropoliei am ridicat mâna să-mi fac cruce. A tresărit şi s-a ferit într-o mişcare fluidă, de apă, de luptător defensiv. Probabil instinctiv s-a aşteptat să-l lovesc. Cine ştie câţi pumni a primit doar fiindcă era la locul nepotrivit şi el omul potrivit să îi primească de şi-a format aşa reflexe de apărare.
Pe unul dintre locurile de vis a vis, o dulceaţă de păpuşică loooz era ocupată să pigulească fundiţele de pe ciorăpei, cu toate ameninţările mamei. Preţ de încă două staţii m-am întrebat ce s-ar fi putut alege de vecinul meu dacă în locul unei căţele care l-a fătat şi l-a abandonat ar fi avut o mamă în poala căreia să îşi culce capul, care să îl îmbrace şi care să-i ofere jucării, care să-l înveţe să deseneze bastonaşe şi liniuţe şi apoi litere. Nu colegi de canal care să sculpteze liniuţe în carnea lui şi cu siguranţă nu să tragă pe nas liniuţe.
La piaţă la Alba Iulia au început să se agite, încercând să desluşească semnele pentru piaţa Muncii. Le-am zis să coboare la o staţie după ce cobor eu.
- Sărut mâna doamnă, mulţumim.
Şi m-am gândit la câţi români de familie bună uită să mulţumească. Pentru orice.