De ce-mi plac telenovelele indiene

Îmi pac telenovelele indiene. Mult. Chiar dacă au invariabil subiecte cretine şi personajele nu prea au baze reale.

De ce-mi plac telenovelele indiene?

Pentru costume. Sunt absolut şi iremediabil îndrăgostită de sari-uri. Şi de tunici. Şi de fustele creţe şi colorate din Rajastan.

Pentru că am reuşit să învăţ o brumă de hindi, motiv care-mi dă iluzia că sunt mai aproape de cel de-al doilea frate al inimii mele.

Pentru că sunt structurate în jurul ideii de familie fericită. Da, situaţiile rele sunt mereu căutate dar se termină cu bine şi se creează iluzia unei familii funcţionale fericite. Da, ştiu că e multă propagandă şi că mai mult ca sigur globalizarea, supra-tehnologizarea, agresiunea stilului european de viaţă atacă teribil la rădăcină conceptul clasic al familiei indiene tradiţionale. Sunt perfect conştientă de asta. Dar îmi aduc aminte suficient de bine modul în care au început să apară modificările în familia românească. Momentul de cotitură a fost invazia de filme americane în care copii erau crescuţi de bone, părinţii au unul sau două servicii ca să îşi permită casa din suburbii (aici s-a suprapus cu veşnica fantasmă românească a casei pe pământ), cele 2-4 maşini necesare pentru a merge la serviciu ambii părinţi şi ambii copii, acolo unde era mai mult de un copil în casă. Momentul în care copii au absorbit prin osmoză faptul că e ok să îţi croieşti o carieră în detrimentul a orice. Că e ok să renunţi la familie, să iei tot ceea ce poţi şi să nu dai nimic în schimb dar să ai un portofoliu profesional la care să se închine toţi cruzii tăi ex-colegi. Propaganda pentru păstrarea modului de viaţă tradiţional mi se pare o contra-lovitură legitimă. Şi complet dezirabilă. Şi educativă.

Pentru că tinerii îşi respectă bătrânii iar bătrânii sunt demni de respect. Îmi place cum permanent se repetă valorile din textele lor sacre, fără a cădea în habotnicie. Cum generaţiile mai în vârstă le educă pe cele mai tinere referitor la respectarea vieţii, la respectarea tradiţiilor, la respectarea alegerilor celorlalţi, la necesitatea de a sacrifica ceva, chiar dacă e important pentru tine ca individ, pentru a permite familiei să fie fericite, la respectarea adevărului. Îmi place până şi mdul în care o parte dintre cei răi se căiesc. Pentru că mesajul subliminal e că poţi să ai un moment de revelaţie în care să înţelegi ceea ce e rău în viaţa ta, să te schimbi iar păcatul să îţi fie iertat şi uitat. În definitiv fiecare cerem noi şanse, ne bazăm pe faptul că le vom primi, dar prea arar dăm dreptul la a doua şansă celor din jur care ne-au rănit. (Ştiu, e aproape ironic să spun asta când politica mea e că dacă mi-ai făcut o măgărie cu intenţie o singură dată, eşti şters de la casa sufletului meu.)

Pentru că se roagă împreună. Pentru că respectă ritualurile vechi de 5-6000 de ani cu care au crescut străbunii lor din veac fără să aibă accesele de habotnicie pe care le văd aici.

Pentru că femeile sunt superbe. Sunt machiate cât să le fie subliniată frumuseţea naturală, fără a cădea în excesele vestice. Pentru că nu au sâni falşi. Pentru că nu sunt disperate să-şi mărească chirurgical bustul ca o cheie a fericirii absolute. Pentru că deşi nu sunt gesturi sexuale explicite, nu sunt nici interzise. Nu se face sex în faţa camerei, dar gesturile între soţi au mai multă încărcătură erotică decât ore de sex turbat şi fără sens din filmele americane. Îmi place că se pune accent pe erotism nu pe futai. Că incită la făcut dragoste nu căţelărit cu oricine, oricând şi oricum.