A mai trecut un an. Cel mai interesant de departe din viaţa mea.
Am învăţat să fiu iar fericită.
Am învăţat să fiu iar liberă.
Am învăţat să iubesc şi să fiu iar iubită.
Am învăţat să fiu iar să mă ridic.
Am învăţat să fiu iar eu.
Am învăţat să visez iar.
Mi-am câştigat libertatea şi am început să învăţ să trăiesc iar. Am întâlnit iar, neaşteptat, iubirea acolo unde nu am crezut că mă aşteaptă. Şi m-a aşteptat până m-am copt pentru ea. Am săpat adânc, am scuturat toate sedimentele, mai ceva decât Indiana Jones şi undeva, pe sub depunerile de lacrimi şi colesterol am dat peste mine, cea de acum 20 de ani şi cât de clişeistic ar suna, mi-am încheiat rătăcirile aiurea. Doar că sunt mai tare de cerbice, mai colţoasă şi muuuuult mai neagră în cerul gurii.
Am pierdut 3 ani din viaţă, o mulţime de vise şi bani, oferindu-le cuiva care le-a aruncat în troaca porcilor.
Am ieşit cu bine din o serie de situaţii care ar sta bine şi-ntr-un scenariu de film. Francaise, Noire. Dar care au decapat cam toată zgura din viaţa mea.
Am dat o monedă calpă, pe care alţii o acceptă de valoroasă pe una neacceptată dar mai valoroasă decât orice altceva.
Mi-am câştigat dreptul să visez şi am început să-mi trăiesc visele, unele dintre ele chiar aici pe blog. Şi recunosc sincer că mi-a fost de mare ajutor să dau foc în piaţa publică (indiferent cât de obscură ar fi) tuturor demonilor care mi-au zgrepţănat la poarta sufletului.
Sunt fericită că trăiesc şi că iubesc.
Sunt vagaboanda vieţii mele,
Ca într-un film cu Raj Kapoor,
Măturătoare de praf de stele
Şi cusurgie cu prea cusur!
Iar când adorm de dimineaţă
Îmi reproşez de la-nceput,
Că n-am luat totul de la viaţă
Şi nu i-am dat cât aş fi vrut.
Prinţesă, cerşetoare, actriţă, bloggeriţă, trolleriţă, visătoare, îndrăgostită, realistă, zgârcită, risipitoare, năucă, năucită, năucitoare, nălucă goală, arogantă, umilă, neroadă, înţeleaptă. Eu.
Adieu 2011.
2012, păzea că vin! Am de făcut parastasele şi apocalipselor tale!
test
Acum 11 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu