În căutarea norocului pierdut

Românul e profund religios.
Românul nu e superstiţios.

Am auzi a doua sentinţă de la o doamnă etnolog, invitată în data de 30.12.11, ora 22.30, pe TVR2. Vorbea, frumos de altminteri despre tradiţiile de anul nou. Şi spunea cu aplomb că nu suntem un neam superstiţios. Cred că stimabila doamnă nu s-a uitat în ultimele zile câtuşi de puţin la tv.
Ar fi văzut câţi oameni ”cu stare” şi-au pierdut starea la vrăjitoare, fiindcă, nu-i aşa, sunt şi nesuperstiţioşi şi tare credincioşi. Păcat că nu lansează vreo mâţă de jucărie neagră pe Magheru să vadă câţi şoferi vor băga în marşarier fără să gândească. Păcat că nu saltă chiloţii unor pipiţe să vadă cât de roşii sunt, ca să le poarte noroc. Regret, nu găsesc hieroglifa chinezească. Păcat că nu pune pe masă nişte pui/ curcan. O să aibă surpriza să îl găsească intact la finalul petrecerii dacă îs numai români adunaţi. Păcat că nu se analizează câţi oameni cred în horoscop mai mult decât în cotaţiile bursei. Păcat că nu varsă o solniţă. Păcat că nu lasă paharul de vin/ şampanie/ whatever pe jumătate gol la o masă festivă. Sau nu încearcă să dea noroc cu apă. Sau să îndrăznească să nu spele o batistă de Paşti.

Mi-ar plăcea să o aud justificând toate eresurile. Sincer!