O reclămuţă şi-un şuriu/ Neică, stai că viu!

Urăsc cam 70% dintre reclamele de pe piaţa românească, un 20 % mă lasă rece iar un 10% îmi plac şi/sau le găsesc utile.

Dar azi o să mă ”ocup” de cele pe care le urăsc. Le urăsc de moarte. I-aş biciui în piaţa publică pe autorii conceptelor până când nu mi-aş mai putea ridica mâinile. După care le-aş presăra duios pe răni sare. D-aia de salină. (Nu că ar fi altceva decât o şmecherie comercială să cumperi ”sare de mare” la un preţ de nuş câte ori mai mare decât cea de salină. Băi boilor, sarea e NaCl chiar dacă vine de la Ocnele de sare chiar dacă vine din Bali. Da, diferă şi procentajul de impurităţi şi compoziţia chimică a impurităţilor, dar când vorbeşti de o puritate de 93-95%, în unele cazuri, din salinele noastre sare de 97%, mi se intens fâlfâie de beneficiile adăugate care vin din impurităţile respective, or să fie fix egal cu 0!)

Urăsc reclama de la Timbark. O cretină presupun a considerat că va da mai uşor pizdele pe spate dacă apare el, masculu” feroce din epoca de gheaţă, cu un mamut la picior cărând delicat un bax de zamă chimicale împachetat temeinic într-un înveliş protector de gheaţă. Cred că orice Cro Magnon cu o urmă de auto-respect, da adică ăla care era ciuca bătăilor şi râsul curcilor punea mâna pe un par ca să dezmierde ideea. De neanderthalieni nu mai zic. Posibil ca ei să fi fost un pic mai receptivi la noutăţi şi să fi folosit pe creativi într-un mod util. La proţap. Deşi cred că dieta de Timbark cool folosită de către sus numiţi le-ar fi dat o mumă de cufureală. Cum mama dracului să crezi că un locuitor din iepoca de gheaţă stătea cu umărul la vedere ca să i-l admire şi să se extazieze tutele? Sau că avea pe post de animal de companie un mamut?!

Urăsc reclama de la Tnuva. Aia cu excursiile în jurul căpăcelului de chimicale prinse şi coagulate sub formă de iaurt. E cu dedicaţie clară pentru pizdele frustrate, cu fantezii legate de potenţă, virilitate, abilităţi la aşternut ale unora de pe meleaguri îndepărtate pe care din cauza crizei nu au avut şi nici nu vor avea vreodată posibilitatea de a le vedea pe viu.

Urăsc reclamele de la Prigat. Când văd cum se ”contrează” mentă şi lămâie îmi vine să borăsc plenar. În valuri de tsunami. Să mă golesc până când o fi nevoie de lămâie să-mi vin în simţiri şi ceai de mentă ca să mă ajute să-mi controlez stomacul deranjat.

Însă de departe URĂSC cel mai tare reclama ultimă de la Maggy. No, d-asta n-o să iau în vecii vecilor nimic de la ei. Nici măcar vreo idee. (Nu plicuţa de chimicale, ideea doar). Când aud ”şi el a plecat fiindcă ea nu ştia ce să mai gătească” îmi vine să pun mâna pe resteu. Sau pe îmblăciu şi să sparg capete. E atât de şovină încât nu înţeleg de ce pizdele de ambele sexe de la CNA nu se sesizează. Păi nu bărbaţii erau cei mai mari bucătari? Dacă el se ducea până la zupermaket să ia ceva cu care să se joace de-a Radu Anton ROMAN sau de-a Hădeanul Minune, era o găselniţă genială. Dar nu, el-ul emigrează spre bucătăria alteia, mai dotată cu pliculeţe magice care să-l hrănească, că deh, e mascul şi i se cuvine să deschidă cioculeţul şi să primească totul, gata mestecat. Concluzia genialului care fătat reclama asta e că dacă nu ştii să găteşti / nu găteşti pe gustul lui, atunci eşti bună să fii părăsită. Amu eu aş zice că dacă stă numai pentru blida de mâncare, să fie bun dus. Casa-i a mea, calea-i a ta. Doamne-ajută, mătanie mare că am scăpat de un parazit intestinal!
Că parcă eram egali în drepturi. Şi vorba reclamei de la Dedeman, ia treci în bucătărie să mă răsfeţi! Evident cu mâncare făcută pe gustul meu, fără chimicale adăugate, fără să se înece în ulei sau alte grăsimi.
Băi tată, cum dracu poţi să te otrăveşti cu plicuri d-astea? Citeşte dracului ce scrie pe ele. Trei lulele, trei scaieţi de plante aromate, un pumn de sare şi 2 pumni de E-uri. Trânteşte dracului încă un morcov şi o ţelină în mâncare, scapă un cartof, o ceapă, un praz, un usturoi, ornează cu leuştean sau pătrunjel. SAVOARE