Cioburi

Te-am iubit. Te-am iubit aşa cum nu am crezut că se poate iubi. Nu am ştiut că sunt incompletă până când nu m-ai făcut tu să mă simt întreagă. Te-am iubit sacru şi profan. Te-am iubit aici şi aiurea. În momentele în care eram alături de tine mă simţeam luminând şi probabil chiar luminam ca o auroră boreală. Simţeam lumina izvorând din mine doar fiindcă împărţeam acelaşi aer cu tine. Atunci când te atingeam începeam să nu mai ştiu unde începi şi unde mă termin. Îmi aduc aminte cât de frustrant era să nu simt ceea ce simţi atunci când mi se părea că mă ating atunci când îmi împleteam degetele cu ale tale. Îmi aduc aminte cum atunci când făceam dragoste cu tine simţeam că-l ating pe Dumnezeu însuşi în cerurile Lui.

Te-am iubit cu tot ce am avut de dat ca femeie. Te-am iubit cu tot ce am avut de dat. Mi-au trebuit doi ani ca să nu mai plâng când Tudor Gheorghe cântă Illona. Încă rămân fără aer când aud tangoul ăsta. Too fuckin bad i am rezilient enough to go on an on an on. Uneori dau accidental peste o poză a ta pe care sunt prea masochistă ca să o şterg.

Îmi aduc aminte şi constat că a trecut prea multă vreme ca să mai simt cu adevărat ceva în afară de curiozităţi. Ce am văzut atunci la tine? Ce te-a îndemnat să mă vinzi şi pentru ce?

Încerc să pun cap la cap din cioburile care încă îmi rănesc uneori picioarele cu călcâie aspre şi crăpate cei doi ani din viaţă pe care ţi i-am dăruit. Nu îmi prea iese. Când ai plecat i-ai luat cu tine. Blank state. Cu siguranţă că e mai bine. Starea de graţie nu poate rezista. E împotriva naturii.

Îţi mulţumesc şi pentru perfecţiunea pe care am avut-o şi pentru durerea cu care am cumpărat-o. Vaya con Dios Louis. Ştiu că nu ai irosit nicio lacrimă pentru mine.