Dilemă personală

Discutând eu ieri cu o prietenă iubită, a venit în discuţie vechiul dicton latin,

”Un măr pe zi ţine doctorul departe”

Acu şed pe cur şi mă scărpinez în creştetul capului:

Îi vorba de vechiul şi bunul măr, aka malus domestica, sau despre mărul lui Adam?

Cursă cu P.R. (care nu îi piar)

Dacă în locul lui ”până moartea ne va despărţi”, la biserică popa v-ar zice că durează ”până tigaia vă va despărţi”, aţi intra mai bine instruiţi în acest mare mister care se cheamă căsătorie.

Şi aţi revizui instantaneu clişeul vechi de milenii cum că locul femeii e la cratiţă dacă aţi avea în vedere acest aspect.

Fiindcă dragilor, dacă fiind căsătoriţi cu noi, mai aveţi putere să mai alergaţi după altceva, înseamnă că se merită să alergaţi. Din toate puterile

Fiindcă fix în spatele vostru se află femeia. Înarmată cu tigaia de zestre.

Iar finalul depinde de care dintre ei şi ele îşi doreşte mai aprig să câştige cursa.

Meci

Ca de obicei, ne-am dorit mai arzător înfrângerea.

Părerea mea pe care nu mi-o va schimba nimic pe lumea asta e că fotbalul e un joc incomprehensibil.
22 - 2 +3 = 23 de bărbaţi în chiloţi, unii coloraţi ca papagalii, unii în negru care aleargă ca bezmeticii după minge, dintre care 20 cum o prind, cum dau cât pot cu piciorul în ea. (Ce mama zmeilor mod de a-ţi trata jucăriile mai e şi ăsta???!) Alţi 3 care aleargă tot bezmetic după minge, numai ca să stea cu ochii pe ea şi din când în când să fluiere. (Şi pe mine jur că mama m-a învăţat că nu e frumos să fluieri în public, lipsă crasă de maniere). În alte cazuri, arată bileţele, galbene şi roşii. (Lipseşte madam Udrea ca să le ducă între fluierător şi fluierat, cu pauză de efect artistic pe la oarece televiziuni.) Iar încă 2 amărâţi stau ca proştii în poartă şi se chinuiesc să prinză mingea înainte de a intra în poartă, astfel încât să-i priveze de ce bucurii au şi ei pe cei 20 de amărâţi despre care am discutat mai devreme.

Ca orice joc creat de bărbaţi, n-are cap, coadă şi mai ales centru.

Ne învinuiţi pe noi că întârziem. Păi cică partida are 90 + 15 minute. Teoretic, când se ajunge în minutul 105 de la primul fluierat, ar trebui să fie ultimul fluierat. Nu am văzut niciunul dintre ăia îmbrăcaţi în negru care să fie punctual.

Măcar înainte de a-l aduce moş Columb încoace şi să schimbe îl pervertească englezii, jocul era mai logic. Nu dădeai cu piciorul, dădeai cu capul, genunchiul sau şoldul. Nu erau măscărici care să strice bucuriile şi ploile, era numai o minge de cauciuc nevulcanizat, dur, care trebuia băgată printr-un inel. Cine câştiga, era sacrificat zeilor, ca să aibă mulţimea ce să pape după ce se agitau şi urlau.
Fotbalist la proţap era varianta sudamericană, mai săţioasă a latinului pane et circum. Ce atâta pâine fratele meu, că prosteşte! Proteina dă energie.

Cu asta am terminat expozeul despre fotbal în general.

Concluzia mea despre meciul de azi, urmărind reacţiile unor prieteni care se agitau şi trăiau intens meciul e simplă:
- Echipa de azi a României: 11 pule coaie care se comportă pe teren ca nişte pizde.
- Românii se agită prea tare pentru nişte pule coaie care nu ştiu nici să fută nici să joace.
- O să mai avem o echipă nu o adunătură de maidan, când or alerga ăia după minge cum aleargă după pizde prin cluburi şi atunci o să câştigăm. POATE

Între timp, rămân la o nedumerire veche, cum să plăteşti un idiot care aleargă după o minge cu un salariu de multe ori mai mare decât al unui profesor sau medic?

N-a murit nimeni fără fotbal. Dar garantat fără un medic o mierleşti.

PS. Fantezia mea e să îi văd pe băieţii ăştia de la naţională care sunt uşor confundabili cu nişte coaie (se agită dar nu intră nicăieri), luând o bătaie soră cu moartea de la Insulele Feroe!

Agenţie de închiriat

Sincer, mă gândesc să încerc să fac împreună cu un prieten care să aibă sub 35 de ani o agenţie de închiriat puli de măgar şi cal. Mă întreb cum ar reacţiona dragii oficiali ai statului la un astfel de proiect de antreprenoriat.

Sunt convinsă că o astfel de iniţiativă ar da un big boost industriei cabaline.
Iar toate doamnele şi domnişoarele frustrate că nu au ce să introducă şi să extragă, ar fi fericite să exhibiţioneze un organ suficient de mare ca să facă să pălească de invidie până şi pe cel mai dotat exemplar masculin al speciei umane. Asta ar aduce un zâmbet mare şi o încredere crescută în ele care în general se exprimă prin shopping sprees. Deci iată cum vor fi impulsionate semnificativ şi celelalte segmente ale industriei producătoare de bunuri de consum şi de servicii în domeniu.

Cu fiecare ce secundă pe care o petrec gândindu-mă la aceasta, cu atât sunt mai sigură că am dreptate şi o astfel de agenţie ar valora bani frumoşi de tot. Pe care nu am timp să-i fac fiindcă trebuie să muncesc.

Dar satisfacţia supremă va fi că o am eu ce să-mi bag şi ce să-mi scot. Legitim.

Nu - poate - da, aşa cum o înţeleg eu

Discutam mai demult şi mai acum despre celebrul banc legat de diferenţele dintre diplomaţi şi femei.

” Q: Care e diferenta dintre un diplomat si o fata?
A: Cand un diplomat spune DA inseamna POATE, cand spune POATE inseamna NU si cand spune NU nu mai e diplomat.
B: Cand o fata spune NU inseamna POATE, cand spune POATE inseamna DA si cand spune DA nu mai e fata ...”


Diplomat nu am fost niciodată, îmi lipseşte structura psihologică pentru aceasta. Dar femeie sunt de puţin sub patru decenii, chiar dacă una atipică.

E un banc pe care îl urăsc din inimă. Fiindcă stabileşte normalitatea unui dublu standard. Pe de o parte avem celebrul ”ein man, ein wort” pentru bărbaţi, pe de cealaltă această triadă nu – poate – da pentru femei. Deci se induce de la bun început că doar bărbaţii au capacitatea de a discerne şi a se hotărî în legătură cu linia de acţiune pe care o vor urma. Toţi însă se aşteaptă ca o femeie să nu poată să ia o hotărâre şi să se ţină de ea, ca pe urmă să o blameze pentru lipsa de consecvenţă.
Mi se pare unul dintre miturile urbane care se confirmă prin ele însele. Femeile sunt educate că societatea se aşteaptă de la ele să fie şovăitoare şi indecise, sau măcar să mimeze acest comportament, cu deosebire la aşternut, iar ulterior bărbaţii au motiv să bârfească la o bere acelaşi comportament psihologic pe care îl induc. Cerc vicios. E sexy să nu cedezi din prima, e doar joacă amoroasă.

Dar ce se întâmplă în cazul în care femeia în cauză nu are timp, chef, disponibilitate, înţelegere pentru asemenea aşteptări?

În multe cazuri apoteoza acestei a doua posibilităţi se întâlneşte la ştirile de la ora 5. Când ”masculul feroce” e aşa de convins că e de fapt un joc amoros încât pentru a scurta dansul seducţiei, trece direct la acuplare, în majoritatea cazurilor, după ce dă pe gât între o cinzeacă – să-i sclipească ochii, sau n litri de pufoaică pentru a-şi parfuma masculinitatea.
Desigur, există cazul fericit în care bărbatul înţelege că nu e nu şi se retrage, jos pălăria în faţa acestora. Slavă mamelor care i-au crescut!

Mai există însă o posibilitate. Cea care dă naştere unui fel de prădător sexual absolut dezgustător din punctul meu de vedere. Bărbatul în cauză va mima că se retrage şi galant, va rămâne prieten. Desigur, ce rău poate face o lecuţă de glumă şi flirt nevinovat între 2 prieteni? De fapt acest flirt e departe de a fi nevinovat. E de fapt o metodă de a proba spiritul femeii. Să vadă dacă scorpia a adormit. Sau să vadă dacă ea cumva e vulnerabilă. Căci, precum se ştie bărbatul e dator să încerce, iar şi iar. Evident în momentul critic, nu va ezita să acţioneze astfel încât să facă sex cu femeia. După care îi va zice superior şi patriarhal, ”tu ai vrut-o dragă, acum recunoaşte că ai vrut-o tot timpul, dar nu ai avut curaj să cedezi nevoilor tale”.

O palmă pe obrazul şi pentru mândria (atenţie, mândria, nu orgoliul) femeii. Căreia i se va insinua treptat neîncrederea în capacitatea de decizie.

Iar dacă din fericire pentru ea, femeia e complet imună la farmecele, de cele mai multe ori mai mult decât îndoielnice ale masculului sâcâitor de insistent, riscă să primească o replică atât de idioată încât devine memorabilă. ”Insist fiindcă ştiu că de fapt vrei, dar nu ai curaj să recunoşti că mă vrei”

Amintiri din copilărie - 1981-1985

Pe la 1881 spus humuleşteanul: din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”

În 2011 eu zic: ”Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească (nu la cea a bunicilor), de când m-am mutat la oraş pentru a învăţa cum se smângălesc pe hârtie semne şi păreri, să mor dacă îmi saltă inima de bucurie!”
Azi ieşind eu să iau pâine m-am întâlnit cu un fragment dureros din copilăria mea. O madamă nervoasă dragă tu! cu spume urla la plodul din dotare şi ameninţa cu clasicele părechi de palme care urmau să-l facă pe primitor un a cu zidul. Şi asta pe stradă. Ce-l aştepta pe amărâtul acela de copil acasă, aiasta e altă poveste şi vai de capul lui. Aparent uitase ceva. Şi cu vocea aceea scrâşnită pe care o au toţi copii când le ajunge cuţâtul la os şi nu mai pot suporta nedreptatea care li se face, cel mic ripostează că de la stress. Madama turbează şi printre înjurături îl întreabă de la ce e stresat.
În momentul acela nu am mai rezistat şi am intervenit, spunându-i că mă stresează şi pe mine, darămite pe el. Inutil să spun că tot ce am realizat a fost să o enervez şi mai tare, măcar spre mine de data asta. Dar nu asta contează. M-am simţit o dată în viaţă bine fiindcă am putut spune ceea ce gândesc to the bully.
Cât de aproape sunt totuşi amintirile urâte din copilărie! Nu e nevoie decât de un cuvânt sau de un sunet ca să mi le aduc aminte, mai ales dacă flirtând cu primăvara uit să mă protejez şi să îmi impun să le las în sfânta uitare.
Iar dacă până acum o condamnam pe mama pentru greşelile pe care le-a făcut cu mine pe toată perioada şcolii, acum am început să mă întreb de ce o persoană care are ceva studii de psihologie nu le poate aplica pentru propriul copil. Şi mai ales să mă întreb care a fost motivul fricii mamei în relaţia cu mine. Deoarece alt motiv decât o frică paralizantă nu pot să găsesc pentru ceea ce a făcut.
Amintirile dânsei despre subiect sună cam aşa:
”Veneam de la serviciu, sculată de la un 5.30, 8 ore de muncă ca la nebuni, şefi care urlau, mediu toxic etc. ajungeam la 4 acasă şi nu apucam decât să mă spăl pe mâini înainte de a mă apuca de teme cu tine. Şi le teme făceam până pe la 8-9, că fără mine nu erai în stare de nimic.”
Amintirile mele despre subiect sună cam aşa:
”Veneam de la şcoală pe la 12.30, mâncam, mă culcam. O perioadă am încercat să-mi fac singură lecţiile, dar zi de zi, când venea mama, găsea greşeli, unele semnificative, altele închipuite, uneori pur şi simplu nu-i plăcea o nenorocită de literă dintr-o pagină şi harşt!!!, pagina zbura. Pentru mama nu exista radieră. Exista numai ruperea paginii şi tema de la 0. Evident, pentru fiecare greşeală mă aştepta o mamă de bătaie cu palma, cu rigla, cu cantul riglei.
Şi veşnicul ”fără mine nu eşti în stare de nimic!” Oh Iisuse şi Dumnezeule mare cât am urât replica asta! Nu-mi aduc aminte de nicio replică pe care să mă doară mai rău. Mă şi mir că nu am crezut-o decât pe jumătate. Oricum cu rânduiala asta am pierdut o încrederea în mine. Dar divaghez.
Asta până într-o zi în care nu mi-am mai făcut tema. Nu mai ţin minte de ce. Cred că era ceva legat de o carte pe care îmi doream să o citesc. În loc să mi se zică cu vorba bună că întâi lecţiile şi pe urmă răsplata, s-a trecut direct la veşnica bătaie. A dracului metodă de dresaj! Numai că neuronii mei au fost creţi de când eram mică. Iar concluzia am tras-o după logica mea internă.
”Bătaie dacă îmi fac lecţiile şi se strecoară 3-10 greşeli. Plus refacerea lecţiilor de la 0.
”Bătaie dacă nu îmi fac lecţiile şi petrec 2-3 ore citind ceva ce îmi place. Plus facerea lecţiilor.
”Măcar să rămân cu ceva care îmi place şi nu mai muncesc ca proasta de 2 ori.””

Rămân la părerea că logica e imbatabilă. Greşeala nu era a mea, a dresatului ci a dresorului. Dresorul trebuia să ştie că absenţa bătăii nu e factor suficient de motivare pentru mine. Sunt ferm convinsă că dacă în locul bătăilor, iar unele au fost cu adevărat crunte!, mi-ar fi zis: pentru un 10 ai 1 leu, sau la 5 de 10 ai o carte, mergem amândouă să ţi-o alegi, atunci aş fi tras pe rupte. Prospectul primirii unei cărţi ar fi fost atât de atrăgător încât nimeni şi nimic pe lumea asta nu s-ar fi pus între mine şi ea! Cu siguranţă mi-aş fi rupt singură pagina dacă răsplata era suficientă.

Din nefericire nu o pot întreba de ce, deoarece dacă am chef de sinucidere o să aleg o metodă quick and painless, nu una care să implice tortura.


Dar întrebarea cheie, care mă ucide e alta. În cazul în care voi avea propriul meu copil o să fiu în stare să îi ofer educaţia pe care mi-aş fi dorit să o primesc eu, sau doar o să mă mulţumesc, mediocru, să reiterez aceeaşi buclă otrăvită?

De mea DacoRomanitate

Ştiu că-s româncă şi când:

- pot să sun un prieten la orice oră din zi sau noapte doar fiindcă mi-e dor de vocea lui
- pot să-l rog să mă ajute cu traduceri din română în latină că aşa îmi sună mie mai bine la ureche şi la suflet (SĂRUT MÂNA BOIERULE!)
- când pot să-mi fac din casă o seră şi să mă bucur de plante
- când îmi aduc aminte compunerea din clasa a 9-a despre limba română pe care a citit-o domnul director la careul şcolii fiindcă i s-a părut impresionantă. (aceeaşi compunere a fost recitată şi de maică-mea tuturor prietenelor, lăsându-le pe venerabilele doamne cu gura căscată şi pe mama-n şoc, fiindcă nu putea să-şi închipuie că fie-sa e în stare să ouă aşa ceva)
- când aud Treceţi Batalioane Române Carpaţii simt un fior pe coloană şi cât aş fi de sobră nu pot să nu lăcrimez
- când văd un copil râzând pe stradă.

Poate sunt mai puţine mândriile şi bucuriile decât ruşinile, dar mândriile şi bucuriile sunt ale mele iar cu ruşinile impuse mă lupt zi de zi. Fugărind cocalari să le bag pe gât ambalajele aruncate precum excrementele de animale. Întrebând manelofilii dacă ştiu ce muzică îmi place mie şi dacă nu cunosc, de ce nu se simt ca şi invitaţii mei să mă lase în ignoranţă. (culmea e că merge)

De mea (Daco) Romanitate

Bună de cu dimineaţa prietene!

Dej leapşă aşa de cu dimineaţa-n sac şi mintea adormită. Norocul meu că mă antrenez pentru provocarea de a fi soacră cam de la 5 minute după ce m-am născut.

Cum îmi dau eu seama că îs româncă?
- iubesc cu pasiune ţara asta şi istoria ei, dar îmi vine să omor cam 85% dintre locuitori
- cunosc sute şi sute de oameni inteligenţi, unii chiar îngrozitor de inteligenţi, dar din 4 în 4 ani sau din 5 în 5 ani ne batem ca chiorii să punem pe cei mai idioţi în fruntea statului [taică Arghezi vezi, (suntem conduşi) tot fără cap, tot fără cap! ]
- când de 20 de ani votăm permanent negativ
- când preşedintele ţării se ceartă ca o ţaţă la pârleaz cu toţi şi toate
- când preşedintele ţării duce o politică anti-naţională profundă
- când un puţoi iredentist îşi permite să-l spânzure pe un erou al neamului iar preşedintele tace, ca nu cumva UDMR să plece de la guvernare
- când permitem omagierea unui criminal de război horthyst dar pe Mareşal îl izgonim şi din biserica pe care a ctitorit-o
- când preşedintele ţării te invită să emigrezi dacă nu îţi plac condiţiile de aici
- când un neica nimeni cu o mulţime de dosare penale se poate intitula şeful comunităţii române din Italia iar un altul în aceeaşi condiţie poate pune de gâtul soţiei preşedintelui un colan – în definitiv, omul a mai dat cu şişul, ce îl împiedica să-i mai facă un alezaj?!
- când legislaţia e armonizată cu a Uniunii, dar nimeni nu are habar cum să o aplice
- când preşedinta camerei deputaţilor face fals în declaraţii şi nu se întâmplă NIMIC
- când legile apără pe infractori
- când nu avem buget pentru dotarea corespunzătoare a armatei, dar asta nu ne împiedică să ne băgăm ca musca-n curul calului în orice confruntare armată, doar ca să fim martori la căratul apelor
- când politica externă suge pula tuturor licuricilor, doar ca să aibă ceva cald în stomac şi la dracu cu cei din ţară care nu agrează gustul slobozului
- când condamnăm vajnic de la tribună comunismul, dar îi facem pomeni pe la colţuri
- când niciunul dintre cei care merg an de an cu colivă la mormântul soţilor Ceauşescu, vajnici şi grabnici dărâmători de lăcaşe de cult nu sesizează oximoronul
- când pentru contribuabil serviciile medicale sunt plătite dar pentru necontribuabili sunt gratis
- când taxele pe sănătate plătite obligatoriu la stat nu îţi asigură nici un fel de calitate a actului medical
- când laboratoarele medicale au o marjă de 15% a corectitudinii, dar nu e declarată şi nici aparatele nu sunt calibrate corespunzător
- când trebuie să te măriţi virgină, dar să ştii să te fuţi ca o curtezană
- când e cool să te culci cu cine o da Dumnezeu dar e totally uncool să îţi pui prezervativ, că în fond Dumnezeu nu are altă treabă decât să te păzească. Pe persoană fizică
- când intri în spital cu o boală şi ieşi cu 4-5 dacă eşti norocos
- când majoritatea covârşitoare a populaţiei se declară creştini, dar habar nu au cuvântul lui Dumnezeu dar respectă cu sfinţenie toate eresurile (să nu speli vinerea, să nu te speli după ce te întorci de la înmormântare/ cât eşti cu mortul pe năsălie/ să faci pomeni pentru tot satul ca pe urmă să ai să-ţi auzi vorbe că nu dai niciodată destul
- când preoţii prostesc credincioşii cel puţin spus naivi, iar purtătorul de cuvânt al Patriarhiei spune senin că NU are ce acţiuni punitive să pună în aplicare şi că mai rău, orice acţiune oficială din partea celor păgubiţi se poate sfârşi cu aceia aflându-se sub oareşce blesteme preoţeşti)
- când pentru orice păcat credincioşii zic ”iartă Dumnezeu”; dar ei n-ar ierta nimic celui care le-a greşit lor
- când se ţin cu sfinţenie posturile alimentare, dar e prea greu să se renunţe la sex, alcool şi ţigări şi mai ales la bârfă, răutate şi înverşunare
- când te aştepţi mereu de la alţii să îţi rezolve problemele, să îţi îmbunătăţească nivelul calităţii vieţii, dar tu nu ai ridica un deget în această direcţie
- când e perfect să te scalzi în propria mediocritate ca într-o troacă şi e implicit să îi urăşti şi invidiezi pe cei care realizează ceva prin forţele lor
- când accepţi că nu se poate face nimic fără a fura în ţara ta, dar îţi pleci capul să nu ţi-l taie sabia, ajungând atât de cocoşat că începi să-ţi admiri propriul fund în loc să vezi cerul lui Dumnezeu
- când nu vezi nicio contradicţie de termeni să te duci şi la biserică şi la vrăjitoare
- când Biserica nu ia nicio poziţie oficială şi generalizată împotriva acestor practici anti-creştine
- când preoţi respectaţi propovăduiesc intoleranţa şi xenofobia. (Înţeleg că poziţia bisericii e să nu apară căsătorii inter-confesionale, dar dacă ambii au aceeaşi religie, DE CE SĂ NU-MI ALEG UN PARTENER DE ALTĂ CULOARE? nu e şi el tot copilul aceluiaşi Dumnezeu?)
- când ne scandalizăm că ţiganii îşi căsătoresc copiii din adolescenţă dar nu vedem nicio problemă în a ne expune copiii unei presiuni sexuale crescute, iar pe urmă leşinăm de indignare când avem mămici minore
- când femeile care fac avorturi sunt ameninţate cu iadul, dar bărbaţii care contribuie cu jumătate din genele foetusului asasinat nu au nicio responsabilitate
- când e păcat să faci avort, dar nu e păcat să îţi arunci copilul pe stradă să cerşească sau să se prostitueze
- când e păcat să porţi prezervativ şi e perfect natural să trăieşti din alocaţia copiilor
- când avem în şcoală ore obligatorii de religie ortodoxă, dar în locul orelor de educaţie sexuală se face orice altceva în afară de a le explica ce responsabilităţi înseamnă să fii activ sexual
- când avem reclame cu muieri dezbrăcate şi în călduri care fac reclamă la orice, dar ni se pare că reclama la prezervative e dăunătoare minţilor fragede
- când ni se pare titlu de glorie în a recunoaşte că pe vremea comuniştilor i-am pârât pe homosexuali şi le-am distrus viaţa şi nu ia nimeni poziţie oficială în vederea asigurării nediscriminării pe baze legate de sex, orientare sexuală, politică sau alte criterii neetice
- când homofobii înveteraţi nu văd nicio contradicţie în a folosi obiecte inventate sau dezvoltate pe baza invenţiilor unor homosexuali, în a se extazia în faţa capodoperelor lui Michelangelo sau Da Vinci sau să lăcrimeze discret când aud muzica lui Ceaikovski sau să privească dansul lui Nijinsky
- când biserica are canoane teribile pentru femeile care se machiază, vopsesc, nu poartă batice – dar nu le aplică din motive necunoscute mie şi nici nu ia poziţie în faţa tuturor tutelor care ies cu fustele cât batistele de bebeluşi, cu mai multă vopsea pe ele decât Capela Sixtină, care se laudă cu pulile sau pizdele prin care au trecut pentru a se propulsa pe sticlă
- când un manelist scârbos e mai cunoscut decât un cântăreţ de geniu (eg.: Angela Gheorghiu, Tudor Gheorghe etc)
- când profesăm activ ura faţă de ţigani, dar dăm din şunci cu frenezie pe ritmuri de manele
- când ne indignăm faţă de condiţiile de la locul de muncă dar nu facem nimic în direcţia asta, precum o schimbare de job
- când ne indignăm în faţa corupţiei sistemului dar participăm cu pliculeţe la bunul uns al roţilor
- când se declară cu patetism teatral ”codru-i frate cu românul”, dar unii taie codrii ăia cu frenezie fără să pună nimic la loc, iar tot melteanul de la 1 mai până când dă frigul nu poate, dar NU POATE FATĂ TU! să nu meargă la un grătăruş cu de toate, cu puiuţ, cu cârnăciori, cu muştărel, cu bericioaică sau vinişor de ţară, portbagaje întregi de crăpelniţă ambalată laborios, dar nu simte nevoia să îşi adune mizeria şi pe urmă se plâng de autorităţile care nu fac nimic în direcţia ecologizării
- când avem coşuri de gunoi în jdeculori şi teoretic se face colectare selectivă la producătorul de deşeuri, dar firmele de salubritate amestecă totul în aceeaşi maşină
- când toţi cocalarii consideră că e normal să îţi arunci gunoiul oriunde îţi vine
- când coşurile de gunoi au fundul spart
- când mergi cu trenul pe distanţe lungi, nu ştii încotro să-ţi mai arunci ochii şi nu ştii cum să înmagazinezi mai multe minuni de peisaje ”de departe”, dar de aproape îţi mută sufletul din loc cantitatea de gunoaie rezultate în urma prezenţei oamenilor şi măcar unul dintre cei din compartiment îţi va face nervii franjuri şi va considera că dreptul lui divin să o facă
- când nu înţelegi ce e nepotrivit în a folosi o pungă de plastic de la cumpărături pe post de sac de gunoi
- când eşti considerat penibil dacă reciclezi ambalaje în scopul refolosirii (paharele de iaurt sunt nişte ghivece superbe pentru răsadurile de roşii, mulţumesc frumos!)
- când un gras penibil, băgat în 100 de matrapazlâcuri conduce un institut naţional de nutriţie, îşi permite să zică la tv că margarina becel e comestibilă, după care să zică contrariul, după ce a expirat contractul de sponsorizare; îşi permite să apară la tv în timp ce este în plin proces de calomnie cu producătorii de ouă, DAR NU FACE NIMIC PALPABIL PENTRU A ÎMBUNĂTĂŢI SITUAŢIA DEZASTRUOASĂ A ALIMENTAŢIEI PUBLICE
- când portocalele aduse din Turcia (ţară care nu e membră UE şi care plăteşte taxe mai mari) sunt mai ieftine decât merele sau cartofii autohtoni
- când se interzic plantele cu efecte şamanice, dar sunt legale substanţe din gama amfetaminelor, cocainei şi a altor halucinogene cu adevărat periculoase.
- când ne închinăm cu pasiune sfântului Aşteaptă cel pre care îl aşteptăm să ne izbăvească de toate cele de zi cu zi şi să ne puie pita-n mână, banii-n card, succesul în CV şi respectul în relaţiile interumane.


Şi aş mai putea scrie o mulţime, dar deja îs 3 pagini şi mai trebuie să mai fac şi trebşoară.

Slavă înălţăm Preasfântului Sfânt Aşteaptă

Eu m-am decis! De azi înainte îl adopt pe sf Aşteaptă ca sfânt protector.

Fiindcă în ţara asta, cel mai bine îmi iese aşteptarea.

Am aşteptat 12 + 3 + 5 ani ca să cresc mare şi să nu mă mai întrebe nimeni de ce mănânc ciorbă la micul dejun sau seara sau tort cu castraveciori muraţi.

De 20 de ani aştept să pot să fiu în mod legitim mândră că-s româncă. Şi constat că în profeţia lui, Brucan a fost de-a dreptul năvalnic şi pripit
De 20 de ani aştept şi am cam uitat ce aştept.

Nu-i bai, în încă 20 de ani o să aştept liniştită, în colţul meu la o apă plată, fără lămâie şi la temperatura camerei pre vechea mea cunoştinţă, dama în negru.

Slavă ţie preasfinte ocrotitor al meu, miluieşte-mă pe mine, grăbita.

De mea Christianitate

Confesiunile unei eretice.

Nu trece zi de la Bunul Dumnezeu să nu dau peste un forum ”creştin” în care să nu văd cum bunii ortodocşi trăitori întru duhul să nu se păruiască. NU e sărbătoare religioasă pe care credincioşii să nu o transforme în lucha libre. Ah, nu m-am zărghit! Nu wrestling ci lucha libre. Forma aia de wrestling în care îşi pun măşti şi se scălămbăie ca toţi dracii înainte să măture - într-un mod de a zice podeaua unii cu alţii. Îmi permit să zic lucha libre fiindcă toţi au măştile pioase afişate ”vai maică, am venit să pupăm mâna sfintei/ sfântului/ să ne rugăm pentru păcatele noastre/ să ne rugăm de sănătate, de bani, de orice”, dar ar călca cu voioşie peste cadavrele celorlalţi pentru a-şi îndeplini scopul cu 0.000000000001 secunde mai devreme decât vecinul. Ceea ce mi se pare total anticreştin.

Pentru mine a trăi ca un creştin înseamnă să te bucuri de viaţă. Sunt eretică fiindcă sunt convinsă de transmigraţie. Părerea mea e că şi în biblie se vorbea despre asta, dar dragul de sfânt Irineus a tuns partea asta ca nu cumva să se gândească mai bine la acţiunile lor mioarele avute spre păstorire. Doar acolo unde se vorbeşte de Schimbarea la faţă, a mai rămas singura parte care nu putea fi eradicată fără a distruge momentul dramatic. Şi peste aceea se trece cu o uşurinţă teribilă. Vorbind cu un călugăr despre subiectul acesta, mi s-a atras atenţia că e erezie curată să crezi că Dumnezeu îţi mai dă o şansă să te îndrepţi. Că e erezie să crezi că poţi să faci orice în viaţa asta, cu rest de plată într-o viaţă viitoare. Iar părintele F. a rămas foarte şocat când i-am zis că dharma nu înseamnă hic et nunc şi diavolul să aibă grijă de consecinţe ci să îţi trăieşti viaţa astfel încât să aduni consecinţe bune pentru viaţa viitoare, sau poate pentru a absolvi cum laude şi înainte de limita de timp - aceea fiind apocalipsa. Când i-am zis că accept toate relele care mi se întâmplă şi toate aspectele negative din viaţa mea ca fiind ”rest de plată” pentru acţiuni trecute, că nu am de gând să mă jeluiesc despletită pentru ceea ce mă doare şi să urlu din străfundul fiinţei mele, ”Te iubesc pe Tine Doamne, de ce îmi dai să sufăr?” ci accept ceea ce mi se întâmplă şi mulţumesc pentru Dragostea lui Dumnezeu care a făcut ca aceste aspecte negative să nu fie de nesurmontat numai că nu m-o făcut bolundă. Ceea ce nu exclude ca să aibă dreptate.

Creştinismul ar trebui să fie o religie a bucuriei şi un mod de a sărbători creaţia lui Dumnezeu. În definitiv dintre toţi cei care au contribuit la naşterea unei religii, doar Iisus s-a întors să ne zică că vom avea viaţă veşnică, one way or another. Dar a şi zis că El se va duce să ne pregătească un lăcaş:

Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 14
2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.

După părerea mea PERSONALĂ înseamnă că asta nu înseamnă că trebuie să ne comportăm ca buricul creaţiei ci ca unii cărora li s-a făcut loc destul de târziu în istorie. Deci trebuie să respectăm ce era înainte de noi şi ce va fi după noi. Înseamnă că trebuie să ocrotim ceea ce ne-a dat Dumnezeu în grijă şi întreaga creaţie în general şi nu să ne comportăm ca nişte idioţi. Înseamnă că trebuie să respectăm tot ce e creat de Dumnezeu.

Să fii un bun creştin înseamnă în primul rând să fii un om. Să faci bine acolo unde se poate şi măcar să nu faci rău acolo unde nu poţi face bine. Să nu poluezi, să respecţi viaţa şi să nu o tratezi cu uşurinţă, să nu faci nimic ce ştii că vei regreta doar fiindcă e la modă, iar când te căieşti de ceva, să îţi asumi consecinţele faptelor şi să acţionezi pentru a vindeca rănile pe care le-ai făcut cu bună ştiinţă sau nu. Înseamnă să îţi trăieşti viaţa pentru tine, să încerci să fii fericit fără să răpeşti fericirea altuia, dar nici să nu îţi trăieşti viaţa astfel încât să nu mai fie a ta. Înseamnă să te bucuri şi să încerci să aduci bucurie celor din jur. înseamnă să iubeşti necondiţionat, chiar dacă o să fii rănit. Înseamnă să gândeşti ceea ce faci astfel încât să nu fii un animal ci un om.

Înseamnă să acţionezi mereu în armonie cu credinţele tale şi nu să asculţi orbeşte ceea ce ţi se spune. Înseamnă să nu te complici urând de moarte pe cineva ci să iubeşti.
Înseamnă să nu te baţi cu cărămida-n chiept că eşti creştin, dar să te duci la biserică pentru a îi bârfi pe vecini sau să te calci în picioare cu altcineva ca să pupi un os sfânt sau să iei lumină sau aghiasmă.

Oops. Definiţia mea se aplică şi creştinilor, şi musulmanilor, şi taoiştilor şi jainiştilor şi budhiştilor şi shintoiştilor şi shamaniştilor şi chiar şi liberilor-cugetători.

Pregătiri de post-apocalipsă

În ultima vreme am observat o înmulţire a emisiunilor legate de supravieţuirea în condiţii extreme în natură.

Pe scurt, un neică mai dilimache, se paraşutează/ lansează/ orice în mijlocul naturii şi trebuie să supravieţuiască o săptălună. Ceea ce şourile respective uită delicat să menţioneze, e prezenţa echipei de filmare. Pe scurt, ni se explică cum trebuie să acţionăm dacă suntem în mijlocul lui nicăieri şi nu ne ajută nimeni.

E oare pregătire pentru post-apocalipsă?

Curve vs faună

Motto 1:


www.jurnalul.ro/fun/fun/un-sarpe-a-murit-dupa-ce-a-muscat-de-san-o-vedeta-porno-571722.html

Motto 2: (de pe net)
Alinuţa in padure. Vine lupul:
-Ha, te-am prins Alinuţa, acum te violez!
-Stai, ma lupule, hai s-o facem si noi romantic, hai in poiana cu lalele.
Se duc ei in poiana cu lalele, se urca Alinuţa pe lup, si il nenoroceste de face stop cardiac. Apoi Alinuţa culege toate lalelele si pleaca mai departe.

Se intalneste cu ursul:
-Te-am prins Alinuţa, ti-o trag acum.
-Putin romantism ursule, hai in poiana cu violete.
Se urca si pe urs, face si asta stop, culege toate violetele, pleaca.

Se intalneste cu leul:
-Eu leul regele animalelor, te-am prins, te ...
-Stai ma leule, hai sa facem putina atmosfera, hai in poiana cu margarete.
Si cu leul se intampla acelasi lucru ca predecesorilor sai, culege Scufita toate margaretele, pleaca mai departe.

MORALA : nu duceti curvele in padure ca distrug flora si fauna.


Vocea de bronz a clopotelor celor mari ale catedralei suna în cele patru zări vestea bună a Naşterii Domnului şi Mântuitorului în acea ultimă seară de aprilie. Poate ceva mai tare decât în alţi ani, dar nu anunţau numai sfânta sărbătoare ci prima sărbătoare a Paştilor într-un nou mileniu.

Sunetul se propaga prin aerul cald, încărcat de parfumul teiului, prin apă şi prin pământ, anunţând marea sărbătoare, spunând tuturor vieţuitoarelor de marea sărbătoare a creştinilor. Vibraţiile ajunseră şi în palatul subteran al craiului şerpilor. Cu un huruit apocaliptic, dealul se despică în două, eliberându-l pentru prima oară după un secol. Cupola sclipea argintie în lumina lunii, ca şi cum atunci ar fi ieşit din mâna meşterilor iar dantelăria de piatră a crenelurilor era neatinsă de timp.

Craiul cel şerpesc îşi mişcă încet coada, anchilozată de secolul petrecut în somn frate bun cu moartea. Apoi îşi mişcă întreg corpul, alunecând uşor pe dalele de marmură către lumea de afară. Lumea se înnoia şi dimpreună cu ea, trebuia să îşi încerce soarta. Pe covorul de mătase de Buhara, pielea cea veche rămase în urmă, prefăcându-se într-un minunat costum, copie fidelă a celui pe care îl purtase când fusese blestemat.

Încă mai auzea vocea zânei pe care o iubise pătimaş o noapte şi pe care o părăsise nepăsător în zori.
- Ca un şarpe te-ai strecurat din iatacul meu, în şarpe să te prefaci pentru tot restul vieţii tale! Să te târăşti prin praf, înspăimântând pe oricine te va vedea până când vei face o fecioară nevinovată să se îndrăgostească de tine. Iar pentru asta să ţi se dea voie să vezi lumea dalbă numai o săptămână într-un veac! Dacă nu reuşeşti să cucereşti dragostea ei în perioada dintre Paşti şi Paştile Blajinilor, să dormi somn de moarte tot veacul acela. Să auzi ceea ce visează pământenii şi să visezi la cea care te va elibera, fără să poţi mişca nici măcar un solz. Am zis!

*
Prynţesa 3lenna îşi simţea capul drăgălaş dureros ca toţi dracii. Încercă să deschidă ochii, pe jumătate temându-se că orice rază de lumină i-ar fi accentuat migrena, în timp de înjura teribil că iar ridicase un pahar în plus în club. Partea bună era că nicio rază de soare nu îi cădea peste ochi. Dar partea bună se oprea aici. Partea cu adevărat rea era că nu recunoştea nimic împrejurul său. De pe buzele aranjate cu silicon scăpă o înjurătură total nedelicată şi nefeminină. Alcoolul. Încercă cu grijă să se ridice pe funduleţul bombat, îndelung lucrat la sală. Fix în faţa sa se legăna un şarpe constrictor uriaş, mai mare decât orice alt şarpe văzut vreodată pe Animal Planet. Şarpele se aplecă ceremonios spre ea, urându-i bună dimineaţa. Moment în care leşină cu toată graţia cuvenită unei prynţese.

Se trezi în acelaşi decor, fără durerea de cap, slavă Domnului! Cum viziunea uriaşului şarpe vorbitor îi era încă arsă pe retină, se întrebă dacă cineva îi amestecase cumva în băutură şi altceva pe lângă ingredientele standard. Imediat îşi puse mâinile în zona lombară, verificând dacă încă mai avea rinichii. Nicio durere suspectă. Nici un bandaj.

Deci nu pentru a îi fi prelevate organele fusese adusă aici. Un pas îmbucurător.
- Bună ziua, e cineva aici?
- Aici sunt Prinţesă. Sunt Toader Craiul, la dispoziţia domnietale.
De data aceasta uriaşul şarpe o privea de pe aceeaşi pernă.
- Crai? Ce vorbă e asta?
- Prinţ înseamnă preafrumoaso. Bine ai venit în castelul străbunilor mei. Un blestem teribil apasă asupra mea şi asupra posesiunilor mele. Şi doar dragostea unei prinţese în poate ridica. Iubeşte-mă şi tot ce e în el va fi şi al tău.
Buzele botoxate formară un O perfect, îndelung exersat. Îşi flutură genele lungi în direcţia lui.
- Castel ca în castelul Peleş? Cu titlu nobiliar şi bijuterii?
- Exact aşa neasemuită domniţă. Doar un sărut dat de bunăvoie şi vom împărţi totul.
Cumva nu era capabilă să pună sub semnul întrebării visul, căci cu siguranţă se afla într-unul. It must had been a hell o f a ride in the club. Dar se simţea incapabilă să pună capăt visului. Viziunea castelului şi a posesiunilor i se păreau de nerefuzat şi total erotice.
Se aplecă să sărute reptila.
Imediat îşi simţi trupul prins în inelele reci ale şarpelui. Limba lui bifurcată se strecură în gura ei, solzii o mângâiau mai eficient decât mâinile oricărui bărbat cunoscut, stârnindu-i dorinţe nebănuite. Pe măsură ce sângele ei ardea mai tare, imaginea lui începu să se schimbe, rapid, oscilând între un figura lui Brad Pitt şi cea a şarpelui. Iar hainele ei începeau să dispară.
Sărutările deveneau tot mai adânci şi mai minunate, coborând de pe buze pe gât, spre sâni, lăsând în urmă muşcături jucăuşe. Buzele lui şi limba înspicată se ocupau acum de sfârcul stâng, muşcându-l, sărutând-ul, tachinându-l, înnebunind-o.
Pentru prima oară de mai bine de un mileniu, prinţesa adusă nu ţipa şi nu încerca să îşi apere virtutea în faţa formei sale reptiliene. Îmbătat de succes, savură senzaţiile aduse de trupul feminin pe care îl ţinea în braţe. Un trup de o frumuseţe perfectă, aproape nepământeană, aşa cum nu mai întâlnise niciodată în lunga lui viaţă.
Prins el însuşi în mrejele pasiunii, craiul Toader muşcă din sânul aproape perfect al prinţesei. Femeia scăpă un strigăt slab de plăcere, care îi sfărâmă concentrarea, făcându-l să revină la forma de şarpe. Iar colţii se înfipseră adânc în carnea caldă, tare, fremătândă.

Un val de substanţă toxică îi năvăli pe gât şi pe nas, făcându-l să se sufoce. Încercă să lupte pentru următoarea gură de aer, dar fără prea mult noroc. Ca un foc lichid se infiltra în el, arzându-l. Om – şarpe / şarpe – om, într-o succesiune prea rapidă pentru a putea fi urmărită. Se simţea spectator neputincios la spectacolul propriei morţi. Tot ceea ce mai simţea, era durerea dată de otrava care se prelingea încă din sânul acum fleşcăit şi urât.

Morala? Curvele mereu distrug.

Cocalari greci

Primesc cerere de add pe mess.
Obişnuită cu nerozi îl întreb cine e, de unde e, ce vrea de la mine.

Îmi spune că e Marco, din Grecia şi că are id-ul meu de pe yinvisible. Şi că vrea să fim prieteni.

Îmi cere să-i dau web.
Nu am webcam şi nici nu intenţionez să îmi iau. Nu văd nicio utilizare. Cine mă cunoaşte nu are de ce să tânjească să-mi vadă figura pe web, cine nu mă cunoaşte, ori mă ia ca atare, o mână de electroni, ori la revedere.

Marco saad: :((
Marco saad: plzzzzzzzzzzzzzz
Belle d’Imagination: plz what?
Marco saad: want see u
Belle dImagination: why ?
Marco saad: i loved u
Marco saad: :x
Belle d’Imagination: are you insane by chance?
Marco saad: no i feel u
Belle d’Imagination: are you sure you do not feel the platonic ideal image of my husband’s boot up your ass?
Marco saad: ok
Marco saad: as u like
Marco saad is typing a message.
Marco saad: byyyyyyyyyyyyye