Adieu 2011. Bună vedere 2012

A mai trecut un an. Cel mai interesant de departe din viaţa mea.
Am învăţat să fiu iar fericită.
Am învăţat să fiu iar liberă.
Am învăţat să iubesc şi să fiu iar iubită.
Am învăţat să fiu iar să mă ridic.
Am învăţat să fiu iar eu.
Am învăţat să visez iar.

Mi-am câştigat libertatea şi am început să învăţ să trăiesc iar. Am întâlnit iar, neaşteptat, iubirea acolo unde nu am crezut că mă aşteaptă. Şi m-a aşteptat până m-am copt pentru ea. Am săpat adânc, am scuturat toate sedimentele, mai ceva decât Indiana Jones şi undeva, pe sub depunerile de lacrimi şi colesterol am dat peste mine, cea de acum 20 de ani şi cât de clişeistic ar suna, mi-am încheiat rătăcirile aiurea. Doar că sunt mai tare de cerbice, mai colţoasă şi muuuuult mai neagră în cerul gurii.

Am pierdut 3 ani din viaţă, o mulţime de vise şi bani, oferindu-le cuiva care le-a aruncat în troaca porcilor.

Am ieşit cu bine din o serie de situaţii care ar sta bine şi-ntr-un scenariu de film. Francaise, Noire. Dar care au decapat cam toată zgura din viaţa mea.

Am dat o monedă calpă, pe care alţii o acceptă de valoroasă pe una neacceptată dar mai valoroasă decât orice altceva.

Mi-am câştigat dreptul să visez şi am început să-mi trăiesc visele, unele dintre ele chiar aici pe blog. Şi recunosc sincer că mi-a fost de mare ajutor să dau foc în piaţa publică (indiferent cât de obscură ar fi) tuturor demonilor care mi-au zgrepţănat la poarta sufletului.

Sunt fericită că trăiesc şi că iubesc.

Sunt vagaboanda vieţii mele,
Ca într-un film cu Raj Kapoor,
Măturătoare de praf de stele
Şi cusurgie cu prea cusur!
Iar când adorm de dimineaţă
Îmi reproşez de la-nceput,
Că n-am luat totul de la viaţă
Şi nu i-am dat cât aş fi vrut.

Prinţesă, cerşetoare, actriţă, bloggeriţă, trolleriţă, visătoare, îndrăgostită, realistă, zgârcită, risipitoare, năucă, năucită, năucitoare, nălucă goală, arogantă, umilă, neroadă, înţeleaptă. Eu.

Adieu 2011.
2012, păzea că vin! Am de făcut parastasele şi apocalipselor tale!

Atunci i-am condamnat pe toţi la contracepţie

Din motive pe care nu le înţeleg şi pe care le consider idioate, bisericile creştine nu permit folosirea mijloacelor contraceptive.
Ce se întâmplă când cei doi au băut de s-au făcut muci/ s-au drogat până la un pas de comă dar tot nu se lasă de futut, sau sunt rude?
Apare unul care-i calcă pe urme minunatului!

http://www.youtube.com/watch?v=GCNfdP9Xxu8&feature=player_embedded

Cred că acest Pluguşor ar trebui să fie difuzat la toate orele de dirigenţie la care se vorbeşte despre metodele de contracepţie şi la toate facultăţile de teologie, la secţiunea misionariat.

I got the (look) fuck

Ştiţi privirea aia pe care o au femeile când li se năzare că TREBUIE făcut ceva?
Eu o ştiu! C-am văzut-o ieri pe la prânzişorul cel mic.

M-am întors de la mama toată numai idei de fapte mari şi am zis să nu intru cu treburi nefăcute în anul ce vine. Şi cum trebuia început cu cele mici să mă antrenez pentru cele mari, am zis că e obligatoriu să repar pe goguţă maică cel bătrân. Acesta ar fi laptopul cel vechi căruia i-am desprins 2 taste când am insistat să-l curăţ cu aspiratorul la ultima dezinsecţie generală a casei.
Aşa că am băgat nasul într-un service de pe strada mea centrală şi i-am zis unui băiet ce belea a căzut pe capul meu. Menţionând eronat că nu am rupt tastele, doar au sărit.
”Păi haideţi cu el doamnă ş-om vedea”.
S-a dovedit însă că cele 2 taste nu erau sărite ci se şi rupseseră două picioruşe. Cu alte cuvinte le lăsasem oloage.
Şi ce face puţică de la service ca să-mi demonstreze că el are dreptate (rupte) şi nu eu (sărite)?
Scoate şi a treia tastă, să-mi arate el mie the way the cookie crumbles!
S-a chinuit vreo 20 de minute să o pună la loc, ar fi trebuit să renunţe din prima secundă. Nu de alta dar are şi goguţă maică mândria lui, chit că e un sprinten matusalem. Şi trebuie să-şi demonstreze mândria şi neatârnarea cu orice cost. Chiar şi costul pierderii tastei ”m”.
Ca să-mi demonstreze cât e de genial, băietul a avut şi tupeu să-mi dea sfaturi. ”Sfatul meu personal doamnă e să vă cumpăraţi o tastatură nouă”. Doar faptul că-s o toantă sentimentală şi îmi e tare greu să renunţ la el, mai ales că mi-a fost prieten bun în ultimii 7 ani, m-a împiedicat să i-l fac guler. Măcar să am ce înlocui complet, dacă tot mă pun pe înlocuit!
M-am întors pe călcâie ca o doamnă ce sunt şi i-am aruncat peste umăr vindicativ:
”Sfatul meu profesional e să nu vă mai băgaţi dacă nu vă pricepeţi!”

Aşa că m-am dus bou la service cu două taste-n mână şi am venit vacă, ţinând în mâna jilavă de emoţii homicidale trei taste.

În căutarea norocului pierdut

Românul e profund religios.
Românul nu e superstiţios.

Am auzi a doua sentinţă de la o doamnă etnolog, invitată în data de 30.12.11, ora 22.30, pe TVR2. Vorbea, frumos de altminteri despre tradiţiile de anul nou. Şi spunea cu aplomb că nu suntem un neam superstiţios. Cred că stimabila doamnă nu s-a uitat în ultimele zile câtuşi de puţin la tv.
Ar fi văzut câţi oameni ”cu stare” şi-au pierdut starea la vrăjitoare, fiindcă, nu-i aşa, sunt şi nesuperstiţioşi şi tare credincioşi. Păcat că nu lansează vreo mâţă de jucărie neagră pe Magheru să vadă câţi şoferi vor băga în marşarier fără să gândească. Păcat că nu saltă chiloţii unor pipiţe să vadă cât de roşii sunt, ca să le poarte noroc. Regret, nu găsesc hieroglifa chinezească. Păcat că nu pune pe masă nişte pui/ curcan. O să aibă surpriza să îl găsească intact la finalul petrecerii dacă îs numai români adunaţi. Păcat că nu se analizează câţi oameni cred în horoscop mai mult decât în cotaţiile bursei. Păcat că nu varsă o solniţă. Păcat că nu lasă paharul de vin/ şampanie/ whatever pe jumătate gol la o masă festivă. Sau nu încearcă să dea noroc cu apă. Sau să îndrăznească să nu spele o batistă de Paşti.

Mi-ar plăcea să o aud justificând toate eresurile. Sincer!

Educatio in integrum

http://www.facenews.ro/stiri/cu-ajutorul-lui-marinica-am-strins-450000-de-euro-s-93214.html


”Îl cheamă Marinică. Marinică Am¬bro¬se. Are 3 ani jumătate şi locuieşte în satul Crasna, din judeţul Vaslui, într-o cămăruţă, alături de părinţii săi şi de cei trei fraţi mai mari. Bă¬ie¬ţelul, e imaginea campaniei „Lăsaţi-mă să învăţ", lansată de trus¬tul Intact.”

Recunosc, în România o mulţime de creiere cu potenţial de excepţie sunt lăsate în paragină, numai Dumnezeu ştie câte genii putrezesc la oi sau în mine sau la turnat betoane. Asta fiindcă părinţii nu şi-au putut permite să îi trimită la şcoală fiindcă mai aveau o ciurdă de copii în bătătură.

Până acum 150-200 de ani, copii erau cu adevărat bogăţia unei case: mână de lucru ieftină asupra căreia părinţii, mai ales tatăl aveau puteri discreţionare, cu ajutorul cărora gospodăria se putea tocmi mai simplu şi mai comod. Dar timpurile au trecut, calitatea primează asupra cantităţii. Un om cu un tractor second hand merge de la 500 la 2000 de euro. Şi îl ai câţiva ani buni dacă îl îngrijeşti. 3-4 copii în curte te vor costa mai mult într-un an de zile, dacă stai să calculezi cât bagi în îmbrăcăminte, încălţăminte şi mâncare. Jucăriile nu intră în calcul, că dacă i-ai făcut pentru muncă, jucăriile nu se justifică. Ce păpuşi/ maşinuţe etc? Uite colea 3 cârpe înnodate, ajung până te ridici în picioare şi poţi să pui mâna pe ceva să munceşti.
La bloc e şi mai simplu, nu ai nicio muncă a câmpului la care să îi trimiţi şi nici nu există alte munci pe care să le poată executa care să justifice o târlă de copii. Desigur dacă ai 2 neuroni funcţionali şi nu te gândeşti la alocaţii ca fiind o sursă de venit de care poţi să depinzi.

Nu neg nici necesitatea demersului trustului Intact şi a celorlalte organizaţii care încearcă (cel puţin declarativ, nu le-am căutat la conturi) de a educa copii din mediile defavorizate. Aceşti copii nu au nicio vină că au venit pe lume aduşi de părinţi iresponsabili.

Dar nu ar fi mai simplu şi mai eficient să educi nu copii ci părinţii? Nu ar fi mai simplu să le speli ţărâna din urechi şi să le scoţi tâmpeniile din cap? În definitiv e cât se poate de simplu:
- ai resurse pentru un copil, faci un copil
- ai resurse pentru x copii, faci x copii
- nu ai resurse pentru copii, nu faci copii!

Nu te fute ca iepurii şi nu turna copii pe bandă rulantă în ideea că ”Dumnezeu dă!” Dumnezeu te ajută, dar NU bagă în traistă! Iar pe lumea ASTA sunt peste 7 miliarde de suflete, pe care să ajute mai repede şi mai eficient? Nu e mai simplu ca în loc să laşi exclusiv în grija lui totul să te zbaţi pentru tine şi ai tăi? Da, ştiu, rugăciunilor li se răspunde absolut INVARIABIL! Dar celor mai multe, li se răspunde negativ. Ţine minte asta înainte de a te baza pe mila publică!

Ar trebui educaţi oamenii că să faci copii pe care să îi trimiţi pe străzi nu e o soluţie. Are dreptate deputatul care a propus să fie amendaţi şi cei care dau de pomană bani nu doar cei care cerşesc! Dând bani, nu rezolvi nicio problemă! Doar creezi o problemă!
”Bunii” creştini care dau de pomană celor cu handicapuri reale sau mimate cu multă îndemânare uită următoarele:
- dând azi un ban, creezi premisele aşteptării ulterioare
- dând bani celor care cerşesc, nu alini o durere, finanţezi de fapt crima organizată
- dând bani unui copil amărât (care câştigă de fapt echivalentul unui salariu mediu pe economie în fiecare zi, maxim la două zile) nu îl ajuţi pe el. Cei care vor cheltui banii vor fi părinţii sau capii reţelei şi NU îi vor cheltui în folosul lui!
- dând bani unui copil amărât vei săpa adânc în creierele ”jmechere” faptul că există o piaţă de proşti de muls. Aşa că vor comanda / trafica mai mulţi copii sau bătrâni. Sau şi mai rău, vor ”crea” ei înşişi, prin metode de un barbarism greu de imaginat handicapurile care te înduioşează până la lacrimi!
- nici măcar nu îţi răscumperi păcatele făcute peste zi/an. Fiindcă banul pe care-l dai nu izbăveşte ci înfundă mai rău în marasm!

Aşa că mai bine educaţi părinţii să nu facă mai mulţi copii decât îşi pot permite! Şi o să se reducă mult presiunea socială!

Bambi şi idioţii

De multe lucruri pot fi acuzată pe lumea asta, mai puţin de lipsă de imaginaţie. Cei care mai citesc pe blogul meu ştiu asta. Prietenii ştiu şi mai bine ce imaginaţie debordantă şi ameţită pot avea.
Cu toate astea teoriile conspiraţioniste mă depăşesc. E peste puterile mele să achiesez la toate tâmpeniile alea. Una dintre cele mai mari tâmpenii e cea legată de Walt Disney, farmazonul, cel care a trăit pentru a perverti copii de pretutindeni. O secţiune specială e legată de filmul Bambi cel care ne-a cam lăsat şi pe noi în lacrimi în copilărie. Cum tocmai îl reia Antena 1, chiar am cum să-l comentez. (Recunosc. L-am uitat.)
Teoria conspiraţiei susţine că Disney a fost un nemernic care s-a folosit de desenele într-un mod neprincipial. Despre Bambi – şi acum mă bazez pe memorie – se spune că promovează familiile disfuncţionale, că încurajează uciderea mamelor şi încă altele. Se bazează desigur pe scena uciderii mamei lui Bambi.

Eh. Acum mă uit la Bambi şi i-aş lua la palme cu mult drag. Şi pe ei şi pe moş Disney.
Pe ei fiindcă spun tâmpenii majore. Nu văd nici un fel de mesaje subliminale care să îndemne la uciderea nimănui, nu văd nimic care să îndemne copii să se ucidă între ei sau adulţii să violeze prunci. Mai mult, tema orfanului e o temă recurentă în literatura orală şi scrisă de pretutindeni. Sunt poveşti, cărţi, poeme dedicate modului în care copii orfani se ridică deasupra condiţiei lor şi fac fapte de vitejie şi eroism. Poate şi ca super compensare.

În schimb, numai tâmpenii! De la un cap la altul!
- căprioarele fată prin mai. Iar toamna sunt deja suficient de mari, oricum nu mai au de prin septembrie pete, ca să nu mai depindă de laptele matern. Chiar dacă mai stau până în primăvara următoare în apropierea mamelor lor.
http://en.wikipedia.org/wiki/Red_deer#Breeding.2C_gestation_and_lifespan
- idioţenia cu ”mie n-or să îmi placă niciodată fetele/băieţii” e specifică societăţii europenizate şi moderne. În societăţile tradiţionale, chiar dacă sexele sunt separate, nu se întâlneşte repulsia pe care o cultivă presiunea societăţii. Şi în natură, cel puţin în cazul animalelor europene unde se presupune că ar trăi Bambi, majoritatea animalelor au ritualuri de curtare în care masculii trebuie să cucerească şi să apere femela.
- căprioarele trăiesc în haremuri, nu în unităţi familiale de tip mama şi cu tatăl
- masculii nu vor interveni niciodată să salveze un pui lipsit de mamă. Nu au acest instinct.
- taţii îşi alungă progeniturile masculine şi uneori nu ezită să le bată/ ucidă dacă proprii plozi vor să le ia haremul
- niciodată o căprioară aflată la prima fătare nu va făta 2 pui.

Astea fiind spuse şi zise, nedumerirea mea e alta:
CUM MAMA DRACULUI POŢI SĂ MAI UCIZI O CĂPRIOARĂ DUPĂ CE AI VĂZUT BAMBI ŞI AI LĂCRIMAT CÂND L-AI VĂZUT PE PUIUŢ RĂMAS SINGUR PE LUME?
Cum mai poţi să faci un grătar în pădure după ce vezi incendiul care distruge casa acelor animale drăgălaşe?

Tradiţii cre(ş)tine

Urăsc Crăciunul!

E doar acel moment minunat din an în care se adună toată familia în jurul stârvului porcului ca să se certe gospodăreşte.

Demonul vizionar şi Vodă cel drept-credincios

Am învăţat atât la limba română cât şi la istorie că fiinţa naţională s-a cristalizat în jurul nucleului ortodox. Şi că ortodoxia a fost cea care ne-a format ca neam. Că toate trăsăturile morale bune ale neamului izvorăsc din interacţiunea cu biserica ortodoxă.
Nu am să neg că identitatea naţională a avut o puternică componentă creştin ortodoxă. Dusă chiar până la tâmpeală naţională, noi fiind cei buni, ei fiind cei răi, vicleni, uneltind cam ca-n Road Runner să ne lase fără crucea de pe turla bisericii şi din ţintirim şi fără glia străbună.
Şi totuşi stând eu strâmb pe canapeaua mea şi încercând să judec drept, istoria celorlalţi e cel puţin la fel de glorioasă ca a noastră. Iar prezentul mult mai bun. Toate celelalte state europene din UE, cu excepţia grecilor şi a bulgarilor sunt fie catolice, fie protestante. Iar identităţile lor naţionale au puternice componente creştine. Poate chiar mai puternice decât ale noastre. Şi cu siguranţă mai active faţă de societatea civilă.
Doar că noi ne-am îmbătat cu apa stătută a luminii Bizanţului şi am pus anatema pe progres.
A existat un moment în istoria noastră când lucrurile ar fi putut sta altfel. Şi o Doamnă care ar merita să fie între cei 100 de mari români, dacă nu ar fi asociată în mentalul colectiv cu răul. Această Doamnă a fost Doamna Clara, mama lui Vlaicu Vodă. (Cel care a fost olecuţă catolic până nu a se converti la ortodoxie.) Doamna Clara a beneficiat de un profil demonic în drama lui Davila, având toate premisele pentru a fi dracu-n fuste în mentalul colectiv.
Deşi de naţionalitate maghiară, Doamna Cara a fost o mare româncă. Cu viziune europeană, a încercat să lege destinul Ţării Româneşti de Europa creştină, catolică şi papală. Intervenţia lui Vlaicu reuşeşte să anihileze legarea României de toate celelalte state latine din Apus. Vlaicu a preferat, desigur influenţat şi de unchiul său, Nicodim, să-şi joace cărţile alături de Bizanţ. A reuşit astfel să ne condamne la un marasm pe care îl purtăm cu mândrie ortodoxă şi de care nu reuşim să ne dezicem.

Doamnă, scuzele mele individuale!

Felinarul roşu din prova

”Şi nu România, din neputinţă, a legalizat prostituţia, nu România, din neputinţă, a legalizat consumul de droguri", a spus Băsescu, potrivit Mediafax.

Foaie verde ş-o sipică
Ce-i mai mică şi mai mică
Decât puţa de furnică?

Folie verde de teflon
Răspunsul e epsilon.

Prima meserie apărută pe lume a fost prostituţia. Sau cel puţin aşa am învăţat eu la şcoală. Interesantă chestie, să aflu că schimbul sexul contra avantaje materiale a fost antedatat oricărei diviziuni a muncii. Pe când omenirea era încă tânără şi amintirile mai proaspete, sexul şi religia mergeau mână în mână. Şi cu toate că latrina era în fundul curţii, că regele te trimitea pe zidurile cetăţii direct din îmbrăţişarea dulce a soaţei/ iubitei, că mâncai carne o dată pe lună, că aveai o rochie o viaţă, că n-aveai poşetă Gucci sau parfum Chanel, că te spălai pe faţă cu săpun de casă şi nu-ţi hidratai tenul cu ulei de argan, că speranţa de viaţă era de vreo 30-50 de ani (Jesu, ce babă venerabilă încep să devin!) oamenii erau mai fericiţi şi mai mulţumiţi.
După care şeful direct al lui Saul n-a avut minte şi l-a trimis pe drumul Damascului şi s-a terminat tot.
Brusc religia a rupt-o cu sexul. Şi fericirea s-a dus pe apa sâmbetei.
Că e mai simplu să declari sexul anatemă, să ţii oamenii pe apă şi posmagi, să cultivi sentimentul general de vină şi auto-ură.
De atunci autorităţile statului de drept sunt în război cu fetele vesele. Desigur, scoţându-le activitatea în afara legii, spre a face pe plac autorităţilor religioase, nu stârpeşti problema. Ci creezi măcar 10 în plus.
Aceleaşi autorităţi religioase care ostracizează prostituţia, ostracizează şi sexul, inclusiv cel marital. (Câtă vreme preoţii sfătuiau pe femei acum mai puţin de un secol jumătate ca să refuze drepturile conjugale soţilor, după ce şi-au făcut datoria de a naşte unul sau doi plozi şi să cultive sentimentul de vină în bărbaţii legiuiţi că-şi cer drepturile, nu-mi mai ziceţi că e vorba de o relaţie sănătoasă de viaţă.) Nu se face sex lunea, miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica. Nu se face sex în posturi, în săptămâna luminată sau de câşlegi. De mă şi mir cum naiba mai rămâneau grele muierile din alte timpuri.
Dar orice bărbat normal va găsi al dracului de restrictiv regimul de mai sus şi câtă vreme urlă hormonii-n el, va găsi un debuşeu pentru energia sa sexuală. Desigur că acesta vor fi prostituatele, curvele, însoţitoarele plătite, substitutele sexuale, tălăniţele sau pur şi simplu piţipoancele flămânde. Iar actul va fi o dată plătit către femeia care îi goleşte coaiele şi o dată popii care trebuie să îi ierte actul comis tocmai pentru că un alt popă i-a educat nevasta direct sau indirect să spună un nu hotărât nevoilor carnale, ca o bună soţie creştină ce se află.
Un bărbat frustrat sexual va fi un bărbat violent. Acasă, faţă de soţia care spune nu, cum a fost educată sau faţă de copii care au venit pe lume ca să aibă pe ce să se descarce sau care să muncească alături de el. Desigur că va fi violent şi în societate, deci carne bună de tun pentru nobilul care a decis că verii de peste deal se închină greşit lui Dumnezeu, deci trebuie învăţaţi pe calea cea grea cum se face corect închinarea şi cu ocazia asta să îi scape de povara avuţiilor agonisite, că deh, lecţiile sunt pe bani.
O prostituată ilegală, necontrolată şi neapărată în mod corespunzător, fie din prostie, fie sub ameninţare, va deveni un focar pentru 1000 de boli cu transmitere sexuală. Un bărbat infidel e un vector numai bun pentru cele 1000 de boli cu transmitere sexuală.
Banii din prostituţie sunt unul dintre sursele de alimentare ale crimei organizate de pretutindeni.
Fiindcă e o piaţă uriaşă pentru prostituţie, nu sunt racolate doar cele dornice ci sunt răpite şi traficate şi o mulţime de toante naive.

Desigur, niciunul dintre motivele de mai sus nu au vreo relevanţă în faţa moralei creştine (şi ortodoxe pe deasupra) care ne învaţă că e păcat să mergi păcătuieşti. Fiindcă, nu-i aşa, toţi bunii creştini şi cetăţeni ai statului se supun învăţăturilor bisericii şi nu calcă strâmb.
De te şi miri de un de dracu sunt atâtea ”Doamnă singură, aştept domn generos. Accept şi bonuri de masă.” la toate rubricile de matrimoniale.

Dar România, ca stat naţional protestează energic împotriva prostituţiei, combatem fenomenul, (dar rămânem tot cu el nereperat coane Fănică!) şi luptăm cu el, ca la paşopt, cu budigăii în vine!

Cu toate astea, în auritele vremuri monarhice dinainte de marele război, în România ca peste tot în Europa, prostituţia era legală bine merci şi biserica nu se mai ocupa cu înfierarea ei în mod energic.

Prin contrast, Olanda a ajuns la concluzia firească şi normală că fenomenul prostituţiei nu poate fi stopat prin decizii administrative ci doar limitat şi reglementat astfel încât să se evite evaziunea fiscală, finanţarea crimei organizate, proliferarea bolilor.

Că noi nu prea aveam ce căuta în Uniune, nu mai e nici un secret pentru nimeni. Că nu suntem pregătiţi să implementăm şi să aplicăm în viaţa de zi cu zi legislaţia UE, e de notorietate publică. Că suntem precum proverbialul măr putred care contaminează întregul coş este vizibil.

Aşa că, pentru a masca impotenţa noastră şi mai ales a sa, veselul nost cârmaci lansează perdeaua de fum, model Anvers.
Staţi liniştiţi cetăţeni! Nu noi suntem nişte neisprăviţi, Olanda e o ţară de drogaţi şi curve. (De ce însă sunt românce în vitrinele roşii?)

Grinch. Grumpy Grinch!

Grinch. Grumpy Grinch! Încântată să vă cunosc.
Iar vine Crăciunul şi iar mă umplu regal de nervi.

Conform dex:
Crăciún (crăciúnuri), s. n. – 1. Sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului. – 2. Imagine sfîntă care reprezintă Nașterea, și pe care preotul o aduce în casele credincioșilor. – 3. (S. m.) Personaj mitic, moș bun care întruchipează sărbătorile Crăciunului, corespunzînd uneori Regilor magi din tradiția spaniolă. – Mr., megl. Crățun, Crăciun, Cărțun. Origine foarte discutată. Fonetismul din mr. indică un etimon lat., care trebuie să fie lat. creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus”, care explică și folosirea acestui cuvînt ca nume de botez și de familie, iar mai tîrziu personificarea sărbătorii. Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creație” sau „naștere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Această soluție nu pare posibilă, fiind negarea directă a dogmei creștinești a Întrupării (născut, iar nu făcut), și fiindcă lasă fără obiect personificarea și fără explicație numele de persoană Crăciun.(…)
În sfîrșit, sensul de „moarte violentă” sau „moarte în floarea tinereții”, propriu rus., pare a se explica prin rom. crăciuni, vb. (a vărsa sînge, a ucide), datorită obiceiului de a tăia porcul în ajun de Crăciun, cf. ți-a venit Crăciunul, „ți-a sosit ceasul de pe urmă”. Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.

Crăciunul, conform dex ar trebui să fie momentul din an în care creştinii ar trebui să prăznuiască naşterea Domnului Iisus. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Interesantă folosirea cuvântului prăznuit. Care duce cu gândul şi la celebrări religioase şi la ospăţul morţilor. După mintea mea puţină şi proastă, de femeie, ar trebui să stăm în biserică, în rugăciune, pentru izbăvirea sufletelor.
În schimb noi prăznuim un alt mort, mult mai important decât Mântuitorul ce se naşte. Da, porcul, căci în jurul lui ne adunăm şi în jurul carcasei lui ne veselim şi umplem maţul, porceşte. Deşi, la cât de buni creştini suntem (păi nu se poate să aşteptăm mamă Crăciunul cu masa goală!) ar trebui să ştim că porcul e animal necurat şi nu ar trebui să fie pus pe masă.

Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise Cap. 14
8. Nu se mănâncă porcul, pentru că, deşi are copita despicată, nu îşi rumegă mâncarea; acesta este necurat pentru voi. Carnea acestora să n-o mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi.


Afară trebuie să-mi croiesc iar drum printre cete de colindători zdrenţăroşi şi murdari care amestecă d-an pulea colinde. Sărăcia nu e damnabilă, dar jegul da! Iar mi se întinde ostentativ mâna sub ochi ca să nu cumva să uit să fiu mai bun şi mai adevărat. Cum mama dracului să fiu mai adevărată? Ce, în restul anului sunt cumva neadevărată? Apropierea de 25 dec. trebuie să-mi scadă procentul de minciuni din sânge?! Dar e tradiţia să asculţi colinde. Mă jur că în cărţile de folclor pe care le-am studiat se menţionează clar că de Crăciun se colindă pe 24 şi 25 decembrie. Nu de pe la sfântul Andrei!

Oameni cenuşii cară posomorâţi, ca nişte termite, brazii asasinaţi pentru foamea pieţei. În mâna cealaltă cară tone de jucării cu care să îşi răscumpere tăcerile şi absenţele de peste an, considerând ”quality time” fiind cheia unui start bun în viaţă pentru pruncii beneficiari.

Desigur, mulţi dintre aceiaşi care acum îşi burduşesc frigiderele până la refuz şi cară brazi, sunt împotriva asasinării maidanezilor. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.

Printre ei şi ai mei. Să recapitulăm. Tot familionul îl are mare. Colesterolul, desigur. În mod clar, ar trebui să ne ferim de cărnuri grase, şunca şi jumările n-ar trebui să apară în meniu. Aşa că, mama a cumpărat NUMAI o pulpă mare de porc, din care a ieşit un lighean de jumeri, o tavă mare de şunci puse cu sare.
S-au mai cumpărat şi vreo 5 pulpe de curcan, ca să iasă cârnaţii buni. Nu mă întrebaţi de ce trebuie să fie pe masa de Crăciun cârnaţi. Am citit şi recitit Biblia. Nu apar nicăieri cârnaţii. Sau şunca. Sau jumările.

Acum 2000 de ani porcul reprezenta un element vital în economia rurală mondială. În China porc sub coteţ = belşug. Da carne, grăsime cu mare putere calorică ieftină, încălţăminte, ferestre şi mingi de fotbal. Iar oasele reprezentau hrana câinilor sau se foloseau în alte scopuri. România s-a ţinut cu obstinaţie de-o parte de evoluţia europeană. Vlaicule, măria ta, sper că eşti fericit cu lecţia dată Doamnei Clara! Aşa că de la eminamentele agrar de la Războiul de Independenţă s-a ajuns la strămutările masive de la sat la oraş după al doilea Război Mondial. Ţăranul transplantat aiurea de pe uliţa lui pe o ciudată şi anormală uliţă verticală a uitat că nu mai are spaţiu şi nevoie de crescut porci pentru Crăciun. Libertatea post 89 nu înseamnă nimic pentru mentalitatea lui. Trebuie să ia cât mai multă carne de porc spre a pune la congelator, să aibă tot anul Ce contează că ai supermarketuri deschise non stop?! Ce mai contează că poţi să îţi cumperi permanent carne proaspătă? Fâs! N-a fost de Crăciun pe masă, nu are nicio valoare sentimentală! Trebuie să facem stocuri, să nu cumva să rămânem fără de crăpelniţă.

De ce naiba nu s-a putut lua în Ajun sau pe 23 o pereche de pulpe de curcan şi o bucată de carne de porc pentru o friptură/ o oală de sarmale/ o oală de ciorbă, beats the hack outa me! Şi şi aşa ar fi fost prea mult!
Aşa pe masă de Crăciun or să fie gustări, şuncă, jumări, tobă, ouă cu unt, brânză, sarmale, cârnaţi, ciorbă, friptură.
După care o să ne plângem că ni se face rău, că intră bila-n grevă, că urcă colesterolul până-n cer şi altele.

După care, desigur, o să jurăm pe roşu că la anul nu o să mai facem tâmpenii. Doar ca să le facem iar şi iar, an după an!

Şoapte pe jumătate

Iubesc noaptea. Îmi place penumbra, adunându-se seducător în jurul meu. îmi plac contururile estompate, modul în care sunetele parcă se propagă mai greu şi mai tăcut. Norocul meu e că am o vedere excelentă de noapte, de felină autentică nu doar de zodie. Întunericul mi se potriveşte ca o mănuşă. Mă simt cu adevărat liberă. Simt cum mi se ascut toate simţurile şi aud chemarea ancestrală a vânătorii. De-o fi mamut, de-o fi bărbat.

Afară e o vreme superbă. Păcat că se cochetează cu 0 grade Celsius nu cu 25. Acesta-i singurul cusur. E atât de încântătoare noaptea şi ceaţa din întuneric. Lumini blurate, şoapte incomplete, mişcări mai mult ghicite.

Mi-ar fi plăcut să fie vară şi să-mi fii alături, să ne plimbăm prin ceaţă pretinzând că suntem ultimii oameni de pe pământ. Şi desigur, să ne aducem aportul la repopularea lui.

Puşca şi cu limba lată/ Vreau colind ca altădată

Premisa 1: Am crescut la ţară.
Premisa 2: Memoria mea de lungă durată e destul de bună.

Cumva nu reuşesc să-mi aduc aminte colindele de Crăciun să fi fost cântate aiurea, toată luna decembrie. Îmi aduc aminte cum NUMAI băieţii se pregăteau, cumva pe ascuns, secret de masa adulţilor pentru noaptea asta magică. De pe la un 6-7 începeau să colinde. Se cânta Moş Ajunul, Steaua, se cânta Dar nu uita când eşti voios, române să fii bun. Poate încă vreo 2 sau 3 alte colinde. Fără Ler şi fără Viflaimul Maramureşean. Astea erau ale locului, astea se cântau. Nu se îmbrăcau în costume roşii cu bărbi albe. Nu se maimuţăreau.

Ştiu că toate cadourile conţineau ceva de îmbrăcat, astfel încât să te înnoieşti şi la port nu doar în cuget.

Ştiu că ţăranii din Singureniul meu nu prea se omorau cu postul. Iar de Ignat se cinsteau serios la pomana guiţătorului.

Nu m-am lămurit de ce de pe la Sf. Nicolae trebuie să se agaţe luminiţe-n stradă. Nu m-am lămurit de ce de o săptămână deja o trupă costumată-n Moş Crăciun îmi cântă serenade carrolizatoare. Nu înţeleg de ce ţigăncuşe şi ţigănuşi murdari lălăie deja în mijloacele de transport în comun un fel de colinde colajate şi cu o singură linie melodică în care se amestecă hidos Mării, îngeri, Viflaimuri, boi, magi şi stele. Din nefericire nu din cele verzi.
Nu înţeleg de ce sunt în toate vitrinele brazi tăiaţi şi împodobiţi când încă nu e Ajunul

Şi nu înţeleg de ce nu îmi dă şi mie nimeni o puşcă cu care să predau tot ceea ce ştiu despre Sărbătorile de iarnă, care mă jur, NU au nimic în comun cu vânzările demente şi cumpărarea de tâmpenii inutile dar scumpe.

Tristis amor versus audax amor

Sex can no longer be the germ, the seed of fiction. Sex is an episode, most properly conveyed in an episodic manner, quickly, often ironically. It is a bursting forth of only one of the cells in the body of the omnipotent ''I, '' the one who hopes by concentration of tone and voice to utter the sound of reality.


Sexul nu mai poate fi germenul, sămânţa ficţiunii. Sexul e un episod, cel mai adesea acoperit într-o manieră episodică, rapidă şi adesea ironică. E o izbucnire a uneia dintre celulele omnipotentului ”EU”, acea care speră că prin concentrarea tonului şi a vocii să şoptească sunetul realităţii.

Elizabeth Hardwick quotes

Bântuind, bântuind, dădui peste citatul de mai sus.
Madam Hardwick, fă Elizabeto, tristă viaţă ai bre! Că sexul este doar un episod, n-o neg. E o imposibilitate biologică să fie o permanenţă de peste 12 ore pe zi, dacă nu eşti prostituată. Iar dacă eşti prostituată, n-o mai arzi ”telectual cu citate de pe net. Dar să ajungi să-l faci şi episodic, şi repejor că mă grăbesc să aflu rezultatele meciului/ se arde ceaiul / să văd cine ce mi-a mai scris pe wallul cărţii mutrelor şi ironic, e o soartă mai tristă decât moartea. Parol madam, dar prefer să nu mă-ngropi că mi-i că o dai în bară şi acolo. Sexul trebuie să fie sămânţa ficţiunii şi un mic germen de altceva. Fie şi pentru endorfinele care ar trebui să fie vărsate în sistem. Când faci dragoste, după mintea şi priceperea mea, ar trebui să fie un început de lume şi de Univers. Să simţi cum explodează supernove, cum se astupă găurile negre şi cum ţâşneşte materia din fântânile albe. Să simţi cum toate celulele, nu doar una singură, se aruncă în gol şi umplu pentru o fracţiune de moment toate adâncurile ce te înconjoară şi te definesc ca o insulă cugetătoare. Să simţi cum te uneşti cu Dumnezeu însuşi, nu doar cu un om. Să simţi cum creezi realitatea vocalizând-o răspicat şi să ştii că eşti auzit, nu să o murmuri înfundat, pe sub colţul basmalei şi să speri că acel cineva care trece accidental prin aşternuturile tale se rupe din propria şoaptă mormăită ca să te audă.

Altminteri eşti doar o vită rumegătoare pe care o fut viaţa şi împrejurările.

Gloaba de cristal

Viitor de aur ţara noastră are!

Pe ipochimen l-am întâlnit pentru prima oară pe www.cocalari.com. Sincer, n-am avut nervi să îi urmăresc prestaţia în care se lăuda nici cu Maserati-ul şefului nici cu banii habar n-am cui. Ceea ce m-a frapat şi acum şi atunci e privirea ”inteligentă”. Fără să am pregătire medicală solidă, cu tot riscul de a-l discrimina, expresia arborată şi gesturile care l-au consacrat mă duc cu gândul la un uşor retard psihic.
Probabil l-aş fi trecut la categoria de amuzament de-o secundă şi n-aş fi pierdut niciodată timpul cugetând asupra lui dacă nu aş fi citit despre ultima ieşire la rampă.
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Taranul-cu-Maserati-a-avut-viziuni-Iata-care-i-sunt-previziunile-despre-viitorul-Romaniei-368771.html

Iar vin şi-I dau dreptate domnului W. când acesta spune că gorjenii ar trebui analizaţi în mod separat, fiind nu o rasă ci o specie distinctă. Iar dată fiind mărimea Bumbeştiului, aş fi răutăcioasă şi aş zice că ipochimenul (refuz să îmi încarc mintea cu numele real) e şi un bun exemplu în favoarea obligativităţii endogamiei!

Taica Gândacul de Maserati a avut o viziune la ceas de seară, drum la răscruce iar în paharul cu şpriţ de buturugă i s-a arătat viitorul. Sărmana noastră democraţie republicană uzată de prea multe violuri neconstituţionale urmează să eşueze tristă, învineţită şi bine frăgezită într-o monarhie alcoolizată, în care Băsescu cu coroana strâmbă se cinsteşte cu toţi votanţii în timp ce Nuţica Régina probabil aleargă după încă o baterie. (Ce facem însă cu îndelung răbdătoarea Marie? O executăm a la Henric al VIII-lea sau dezincriminăm bigamia? Cât despre Cocoş, găsim răpijor un medic care să reconstruiască un himen şi un preot care să declare nul mariajul pe motive de neconsumare.)

Giacardea!

Congo? Here I come!

Oranj, noul mov

Cum va arăta viitorul?
Aceasta era întrebarea copilăriei mele, alimentată permanent de revista Anticipaţia şi ce cărţi SF scăpau de cenzura comunistă. Îmi plăcea să îmi imaginez că în anul 2000 România avea măcar o staţie experimentală pe Marte şi una pe Lună. Că cerul era plin de sateliţi locuibili. Că injecţiile nu mai dureau. Că urmau să fie utilizate suficiente surse de energie alternativă încât să înceteze tăierea pădurilor Amazonului. Că în fiecare intersecţie mai răsărită existau staţii de teleportare.
Roz nu?
Între timp am ajuns în 2011 şi mai e o lecuţă până în 2012-ul profeţit de sud-americani injecţiile încă dor ca dracu, doar câţiva roboţi au ajuns pe Marte, Luna încă nu e exploatată, pădurile sunt defrişate în draci pentru maculatură, teleportarea încă nu e fezabilă şi noi ne aglomerăm pe planeta asta care nu prea ne mai poate ţine pe toţi.
Rozul s-a cojit, lăsând în urmă un gri tern şi trist.
Pe care politicul încearcă să-l cârpească cu un oranj populist şi insipid, mult mai înfricoşător decât orice altă culoare.
Cum ar putea fi altfel când cel mai oranj dintre portocalii României iese de la summitul de la Bruxelles arborând o figură ambiguă şi fredonând un cântecel triumfal?
Cârmaciul precedent era vrednic. Actualul e vesel.

Sângeriu în apus e icebergul…

1 Decembrie - Coaiele ca destin naţional

Parcă şi gaura steagului de la revoluţie a fost un semn pentru ceea ce urma. Timp de 20 de ani am fost futuţi în toate găurile, de oricine a avut vreo fantezie falică. Sau de oricine a avut limba mai alunecoasă, amăgindu-ne cu câte o felatio / un cunlinigus divin, doar ca să ne ia până la final şi virginitatea şi cinstea şi banii.

Aşa că parcă ar trebui să apară pe steag şi coaiele. Doar ne salutăm zilnic pe stradă cu afectuosul şi respectuosul ”Băi coae!”, prescurtare românească, jalnică şi modernistă a fabulosului ”Slavă zebbului tău cel până la genunchi!” din 1001 de nopţi arabe. De 20 de ani suntem necesari dar mereu uitaţi şi lăsaţi de-o parte şi niciodată nu intrăm unde e distracţia şi acţiunea.
Nu reuşim niciodată să ne înălţăm, ne mulţumim să atârnăm penibil şi bălăngănit, mult prea adesea transpiraţi şi iritaţi.

1 Decembrie

LA MULŢI ANI ROMÂNIA!
Deşteaptă-te române, cât încă mai există ţara.