Brânză bună în burduf de câine. De fapt de căţea

Acum ceva vreme m-a acuzat un puşti tembel că sunt ”brânză bună în burduf de câine”, datorită faptului că îi refuz cu încăpăţânare mâna formatoare. Departe de mine să contest eticheta, fiindcă are oareşcare dreptate în prostia lui. Singurul amendament ar fi că burduful acela e din piele de căţea nu câine.

Promit însă că imediat ce termin cu TEZA, o să mă ţin mai mult de poveşti nemuritoare.
Subiectul de bază ar fi o heroy fiction erotic, care începe să-şi mijească degetele pe sub fruncea mea visătoare.
Eroul principal o să fie un vampir cu orientări emo-gay şi o gravă intoleranţă la o componentă sangvină. Transaminazele SGOT mi se par un foarte bun catindat pentru alergia bampirului meu. (Care implicit o să fie un pic cardiac).
Iar eroina principală, nu, nu vă uitaţi către mine de data asta!, o să fie super eroina de Dorobanţi. Uşor trecută spre a doua vârstă şi al treilea deceniu de viaţă şi implicit traversând criza existenţială a femeii care schimbă al patrulea prefix, premergătoare a uraganului emoţional declanşat de apropierea celui de-al cincilea. Cu poşetuţa Luis Vuiton originală, dar originală, mă-nţelegi?!, plină de cheile în triplu exemplar ale supermaşinii, oarecari farduri, costumul de schimb, măcar o operă a lui Heidegger şi un Cioran pentru lecturi uşoare, placa de păr, parfumuri şi uneori un chinez tranşat.

Periodic or să mai apară varii personaje, ale căror muguri simt că încep să se desfacă sub influenţa unei călduri generoase de sorginte under, way under. Unul dintre ele, metrosexualul permanent conectat la lume prin ultima fiţă de telefon, şi-l va păstra direct în partea dorsală ca nu cumva să îi fie furat sau să şi-l uite pe undeva.

(merci futezătorule şi Luccifer)

Nurofen pentru copii

”Era o dată un băieţel care tocmai începuse să exploreze lumea, când răceala şi febra cea rea l-au oprit. Dar mama ştie ce îi trebuie copilului ei”


Dintre toate reclamele cretine cu care am nespusa neplăcere să fiu intoxicată zilnic, asta mi se pare de o inconştienţă criminală! La 0-3 ani, când cel mic face febră, poate fi semnul unei răceli banale sau poate fi semnul unei boli grave. Să induci senzaţia că ”mama ştie mai bine”, mai bine şi decât un medic, e absolut îngrozitor. Mama aia din reclamă are cumva studii medicale să se poată pronunţa ce îi trebuie copilului?

O prietenă din USA mi-a zis acum 2 ani că ”babies are surprisingly parent proof”. Când văd asfel de reclame şi când îmi aduc aminte de propria copilărie, când bunica m-a îndopat ca pe curcani cu cel puţin un coş de porumb de tetraciclină, tind să îi dau dreptate.

Sinuosul drum de la supererou la eroină naţională

Azi m-am dedat iar viţiului meu soliter, gânditul aiurea. Probabil expresia ”bătutul câmpilor cu graţie” a fost inventat pentru mine.

Şi în timp ce mă gândeam eu aşa, pe persoană fizică, mi-am adus aminte de un articol citit asară, prin crucea nopţii la ” http://futezatorii.ro/” / ” http://futezatorii.ro/discursuri/metrou-statia-supereroilor-201”. Brusc mi-am imaginat cum ar fi să circul cu supereroul. Cu batman, cu superman, sau cu alt ”man”. Sau vreo ”woman” îmbrăcată cu fustă nano, bustieră generoasă, pelerină amplă şi desigur, mască. Iar asta m-a dus iar la vechile mele idei negativiste.
URĂSC ORGANIC supereroii. Nu sunt buni de nimic. Nişte raw models lipsite de coloană vertebrală. Vrei să lupţi cu sistemul sau cu crima organizată? De ce nu poţi să o faci cu propriul chip? De ce trebuie să aibă vieţi banale, a regular Joe around the corner dublate de vieţile secrete? Doară nu e o chestie ruşinoasă nu?
Şi p-ormă tot rumegând ideea, între burduf şi cheag, am avut o revelaţie. De ce americanii au trebuit să inventeze super eroul? Pentru că nu au avut şansa unei evoluţii normale comunităţii. Au plecat din Europa o mulţime de târâie brâu sau spadă cu ideea de a se îmbogăţi, neglijând să ia cu ei şi istoria. Oamenii ăştia nu au poveşti, aşa că au trebuit să le inventeze. Iar arhetipul eroului american e tot cowboy-ul. Care între un mânat viguros de vite de-a lungul mânerului tigăii şi o beţie cruntă la saloon unde putea să îşi clătească ochiul cu decolteul generos şi cracii afişaţi ostentativ ai chelneriţelor/ curvelor locale, uneori mai participa şi la un hold-up. Iar atunci basmaua de la gât era pusă pe faţă ca să nu-l recunoască şeriful local şi să-l salte de cea mai apropiată creangă solidă. În cazul în care şeriful local nu îl ştia dinainte, de la un hold-up anterior la care fuseseră colegi şi prieteni. (Cândva, am râs de moarte la un episod din dr. Quin, în care se făceau interviuri pentru jobul de şerif. Iar unul dintre aplicanţi declara senin că merită postul deoarece fusese în banda unui hoţ de o oarecare notorietate locală.)
Deci am aflat de ce supereroul are pelerină şi mască. Pelerina e de fapt parpalacul văcarului iar masca e basmaua lui, evident varianta următoare. Next generation outfit ca să zic aşa. Şi de ce supereroina are ţâţe hiperbolizant de mari şi picioarele expuse.

Fiindcă supercuplul, supereroul şi supereroina sunt de fapt mutaţia în subconştientul colectiv (deci vă avertizez că ştiu şi karate şi alte cuvinte din limba japoneză!) a celor doi: văcarul rătăcitor, care îşi schimba identitatea de la o cârciumă la alta şi curva care îl făcea să se simtă bine, uneori îi sălta şi bănuţii sau îl recunoştea de pe circuit şi îl preda pe nelegiuit autorităţilor locale.

Iar ajungând eu la aşa concluzie mirobolizantă, mi s-a relevat că au ajuns astfel de figuri în mitologia lor din cauza absenţei unor eroi civilizatori adevăraţi. Aşa cum avem noi în lumea veche.

Moment în care drăcuşorul de pe umărul stâng a început să se scarpine furibund între coarne.
- Hei Belle, n-ar trebui să vorbeşti cu asta către blonda noastră ministresă şi supereroină to be? Vechiul şi înţeleptul proverb românesc spune ”cine n-are bătrâni să şi-i cumpere”. Iar noi avem 5 milioane de bătrâni pe care cei 4 mil de salariaţi nu au cum să îi mai ţină în spate. Îţi dai seama ce sursă fantastică de profit ar fi exportul acestor bătrâni? Ar scoate instant România din criză! Cum singura avere a multora dintre aceştia au rămas poveştile, îţi dai seama că ai face o a doua faptă bună, scăpând mapamondul de toţi ”man”-ii care poartă chiloţi peste pantaloni. Ba chiar ai deveni erou naţional! Ia gândeşte-te mai bine! Următoarea serie de supereroi ar putea avea chelie şi şuviţa de peste chelie ar putea intra în ochii răufăcătorilor, orbindu-i. Gândeşte-te numai la ce prăpăd poate genera geantă Gucci / Hermes plină de cărţi de etică sau filozofie prăvălită peste nemernici!


>:)

iele

Dorul i se insinua până şi în somn, răsucindu-şi cârceii în sufletul ei, presărând sare pe răni pe care nu ştia că le are. Sau pe care somnul le acoperise atât de profund încât uitase că se deschiseseră.
Se foi un pic nedumerită şi nemulţumită, fără a se trezi, doar pentru a recădea într-un somn atât de profund încât pentru orice străin ar fi semănat cu moartea însăşi.

Şi prin plumbul somnului auzi paşii. Ritmul lor era ciudat, straniu şi aproape respingător
Dar paşii erau aceiaşi, rezonând adânc prin ea, într-un loc îngropat sub nisipuri nesfârşite de inerţie.
”Ieşi, Limir, ieşi, Limir-împărat, ieşi să bem şi să mâncăm! Ieşi, Limir, să ne veselim! Ieşi, ieşi, ieşi, Limir-împărat."
Iar
Şi iar
Şi iar
”Ieşi, Limir, ieşi, Limir-împărat, ieşi să bem şi să mâncăm! - Ieşi, Limir, să ne veselim! Ieşi, ieşi, ieşi, Limir-împărat."
Trecând prin pâcla somnului, sfâşiind visele pe jumătate visate. Aducându-i sângele în obraji şi căldură la ochi, la tâmple, în crucea pieptului şi în palme.
Brusc îşi deschise ochii, complet trează, eliberată. Într-adevăr, ritmul era de-a dreptul urât, dar paşii erau cei buni. Undeva, o soră îl chema pe împăratul care fusese o vreme al lor.
Într-o fracţiune de idee era acolo alături de sora care se trezise înainte.

Doar ca să îşi dorească să nu o fi făcut. Evaluă rapid locul unde se afla. Locul era întunecat, aglomerat şi mai presus de toate, aparent sub pământ. Lumini ciudate, asemănătoare flăcărilor de pe comori şi se învârteau nebuneşte, zăpăcindu-i ochii. Închise pleoapele, încercând să scape de nebunia din jur şi inspiră adânc. Doar ca să se trezească tuşind înfiorător, gata să-şi scuipe plămânii. Amestecul de fumuri urât mirositoare, parfumuri neobişnuite, unele tari, altele dulci, altele aţâţătoare, transpiraţie şi feromoni din cula uriaşă accentua senzaţia de agresiune. Iar zgomotul din jur! Nivelul sonor atingea niveluri asurzitoare, iar melodiile erau gâtuite de sunete lipsite de frumuseţe.
Cu determinarea unui animal hăituit se depărtă de dansatori, în căutarea unui loc mai ferit, unde să poată să analizeze fără a fi văzută. Nu că cineva i-ar fi dat în mod special atenţie. Toţi erau prinşi în capcana acelei muzici drăceşti, dar care părea să îi aducă pe toţi într-o transă extatică. Păreau indiferenţi nu numai la ea ci şi faţă de ceilalţi şi faţă de ei înşişi la un anumit nivel.
Zalina îşi extinse mintea către cei mai apropiaţi dansatori, atât de prinşi în dans şi de privirea celuilalt încât puteau să fie şi singuri pe lume. Reuşi să păstreze contactul doar o secundă, năucită de implicaţii.
Aici nu-l chema nimeni pe Limir. Vajnicul împărat care putuse să se nuntească cu ielele era de mult oale şi ulcele. Iar muritorii de acum habar n-aveau că îl cheamă încă să se veselească alături de ei. Drăcoveniile pe care le întrevăzuse în mintea lor sfidau puterea ei de înţelegere, părând invenţiile vreunui vrăjitor şi nebun şi mai inventiv decât era bine pentru el şi pentru cei din jur. Cu toate astea se îndoia că vreun vrăjitor ar fi putut aduce toate obiectele acelea în fiinţă. Prea mult metal, niciun strop de magie.
Aparent expunerea la muzica cea nebună care izvora din zeci de cutii negre, lipsite de eleganţă, nu din vreo ceteră de argint îşi diminua în timp şocul. Sau poate contactul cu minţile muritorilor îi modificase percepţia. Acum putea să îi simtă frumuseţea. Grosolană, lipsită de rafinament, dar totuşi incitantă.
Într-un fel la fel de vrăjită ca şi muzica de demult. Pe care probabil numai ea o mai cunoştea. Şi care nu mai avea cum să se audă în lumea asta modificată.
Dar paşii erau atât de irezistibil de atrăgători, încât lăsă de-o parte tristeţile. Dansul era atât de adânc înrădăcinat în însăşi fiinţa ei încât nu putea să refuze

Încotro o iei Iisuse?

Bântuindu-mă eu ieri prin oraş, am văzut pe o clădire scriind ”Isus vine şi trece prin tine”, scris cu văpsea roşie ca sângele.

Prin îngăduinţa lui Radu căruia îi mulţumesc din suflet



Asta după ce chauffeurul pe care mi-l pusese la dispoziţie prin bunăvoinţa sa nemaipomenită RATB-ul mă culturalizase din plin cu mesaje neo/protestante ale unui radio creştin, dar nu i-aş putea nominaliza numele sau afiliaţia religioasă.

Prima imagine, imaginaţia mea vizuală şi-a intrat instantaneu în drepturi, a fost a lui Iisus Pantocrator, coborând din slava cerească pe clasicul nor alb cumulus sau cumulonimbus, la un unghi de 30o faţă de verticală, apropiindu-se de mine, intrând sub acelaşi unghi de 30o, prin mine. Aici imaginea s-a rupt în 2 ecrane distincte, pe unul, trecerea efectuându-se tip ghost sau alte efecte speciale tip sf în care 2 persoane sau obiecte traversează direct unul prin celălalt, fără a rezulta daune materiale, pe cel de-al doilea găsindu-mi obştescul sfârşit într-o minunată explozie fireball, atomii mei dispersându-se discret în creaţie, aşteptând trâmbiţa celei de-a doua Învieri pentru a reveni la forma actuală.

Nici n-am apucat să fac 30 de metri în pasul piticului înfrigurat că îmi pică ochii peste o reclamă la mc donalds. Şi îmi vine în minte ”luaţi şi mâncaţi, acesta este trupul Meu”şi o a treia imagine, nespus de profană mi-a traversat mintea. Acelaşi Iisus Pantocrator, stând pe norul slavei Sale, în timp ce o haită de credincioşi muşcă cu poftă din trupul Lui, însângerându-L, sfâşiindu-L, bătându-se, îmbrâncindu-se şi călcându-se în picioare neceremonios ca să prindă o muşcătură de carne mai fragedă, aşa cum se întâmplă la orice Paşti sau Crăciun sau Bobotează. Sau orice praznic. Sau orice manifestare cu crăpelniţă sau orice altceva gratis. Iar trupul Său parcurgea prin canibalii credincioşi acelaşi drum pe care îl parcurge orice bol alimentar mai puţin sacru.

Iisus vine şi trece prin tine. Pe unde iese şi în ce formă?

Scrisoare deschisă

De ce România e ţara curvelor virgine, a priapicilor impotenţi şi a nimfomanelor frigide?

De ce România e ţara virginelor curve, a impotenţilor priapici şi a frigidelor nimfomane?

De ce de la mai puţin de cinci ani ai permis să mă întreb ”de ce m-am mai născut dacă nu am fost dorită?”

De ce m-am născut fată?

De ce la 20 de ani mama nu mi-a zis să fac un copil că mi-l creşte dânsa, iar acum mulţi ani mai târziu, când am o carieră şi mi-l (aproape) permit, îmi zice să-l fac că o să mi-l crească?

De ce toată adolescenţa şi tinereţea mi s-a zis că o femeie cuminte se mărită virgină, dar băieţii buni erau şi atunci luaţi de fete care ştiau la ce le foloseşte pizda?

De ce mi s-a dat creier, dar societatea se aşteaptă de la mine să-l folosesc numai să nu am ecou între urechi?

De ce am acces la instruire dacă toţi se aşteaptă de la mine să mă prăsesc şi să fiu o gospodină cum a fost mama mare?

De ce dacă sunt femeie am de ales între carieră şi copil, dacă aleg copilul, am irosit timp şi bani pentru instruirea profesională, dacă aleg cariera sunt o femeie denaturată, defectă, nedemnă, iar un bărbat poate să fie şi profesionist şi soţ şi tată?

De ce un bărbat care fute tot ce mişcă e un ideal masculin, iar o femeie care face acelaşi lucru e o curvă ordinară care trebuie lapidată cu pietre?

De ce acum mi se spune că supraproducţia de estrogeni poate genera cancere dar înainte de căsătorie mama m-a vrut permanent virgină / cel puţin reborn virgin?

De ce infidelităţile soţului sunt admisibile şi sunt din vina mea iar infidelităţile mele sunt de neacceptat şi sunt tot din vina mea?

De ce nevoia mea de sex e lejer mai mare decât a oricărui bărbat pe care îl cunosc dacă permanent trebuie să maschez asta?

De ce trebuie acum să te căsătoreşti dacă nu îţi doreşti asta din tot sufletul?

De ce e atât de ruşinos divorţul de un om de care nu te leagă nimic?

De ce trebuie ca un om să aibă la un anumit moment definit în timp doar un singur soţ/soţie?

De ce trebuie să renunţ la tabieturile mele şi la piticii mei ca să fiu o soţie mai bună dar nu există o presiune similară asupra soţului meu?

De ce s-a renunţat la formula căsătoriei de grup, în care existau mai multe şanse să găseşti ceea ce ai nevoie în cadrul familiei tale pentru frustrările familiei monogame?

De ce îmi doresc un copil şi nu-l pot avea?

De ce acum nişte ani nu mi s-a zis ”stai” iar acum mi se zice că am fost perfectă?

De ce dacă mi se oferă tandreţe am nevoie de spaţiu şi libertate iar când le am tânjesc după tandreţe?

De ce bărbatul e cruce întreagă iar femeia e jumătate de cruce când un bărbat lăsat singur o lună e în stare să moară de inaniţie dacă e pe cont propriu?

De ce bărbaţii vor amante comode, dar nu acceptă că femeile nu sunt în mod necesar impresionate de ceea ce vor ei?

De ce a apărut străin într-o lume străină dacă e doar o fantezie?

De ce mă ard toate întrebările astea dacă tot nu voi primi răspuns?

Număr de telefon privat

Herfjötur încuie cu grijă uşa în urma ei, în definitiv în zilele noastre nicio femeie nu poate fi prea atentă cu securitatea personală, îşi dădu jos haina de blană de nurcă neagră şi cizmele cu tocuri înalte, permiţându-şi să se relaxeze.
Ca în fiecare zi, aceeaşi rutină. Dezbrăcarea până la piele, un duş scurt sau mai lung, care să scoată mirosurile închisorii de pe pielea albă ca spuma laptelui şi din părul lung, de un galben atât de deschis încât părea argintiu. O cină frugală, pentru că o femeie trebuie să aibă permanent grijă de silueta ei. Un pahar de cidru care să îi încălzească sufletul. Uneori lenevit pur şi simplu în faţa televizorului. Alteori trăncănind pe net cu cele 7 surori supravieţuitoare. Alteori aruncând bucăţele gustoase de carne, ochi, creier şi ficat mai ales celor doi corbi ai tatălui ei, când cei doi înaripaţi îşi mai aduc aminte să aterizeze şi pe balconul ei. Şi de fiecare dată, fiecare zi se termină cu un antrenament îndelungat şi ardent în sala de sport amenajată special în dormitorul liber. Până când muşchii nu mai pot executa nicio fandare, nici o ridicare de la piept, nicio tracţiune sau împingere. Şi când ajunge în acest punct, încă o oră de antrenament la fel de dureros. Fiindcă niciuna dintre cele 8 surori care îi aleg pe bărbaţi nu poate fi prea atentă cu forma fizică în care se află.

Apartamentul în care stă azi Herfjötur e departe şi fizic şi moral de casa de piatră, tăcută, mohorâtă, plină de bărbaţi veşnic beţi şi veşnic puşi pe harţă a tatălui ei cel cu un singur ochi. Şi l-a amenajat luminos, în culori pastelate, cu linii moi, odinitoare. Cu multe, multe flori, de toate culorile, formând o un mic curcubeu la fiecare dintre geamurile ample. În drum spre baie, zâmbeşte ghivecelor aranjate milităreşte pe pervaz. Cu fiecare pas, mai lasă să cadă câte o haină, întâi uniforma severă de gardian de închisoare, apoi lenjeria de corp din mătase strălucitoare.

La finalul celor câţiva paşi prin living, dintre holul de intrare şi baie, singura pavăză dintre ea şi lume, rămâne ca de obicei coama ireală de păr care îi ajunge până la genunchi, învăluind-o din toate părţile, descoperind-o şi acoperind-o în acelaşi timp.
Păşi în cadă, dădu drumul apei simultan din toate duzele, lăsând fierbinţeala să îi pătrundă fiecare celulă. Săpunurile parfumate şi şampoanele i se par lui Herfjötur cel mai încântător dintre articolele de uz personal pe care le oferă lumea de azi. Se găsesc în toate formele, de toate culorile, cu arome pe care niciodată nu le-ar fi putut asocia plăcerii simple a spălatului. Acolo unde a crescut, săpunul era o bucată mare, greu de manevrat, făcută din leşie şi grăsime animală, mirosind înţepător, cu spumă puţină şi înţepătoare. Articolele pe care le foloseşte cu atâta încântare copilărească se deosebesc radical de cele din copilărie. În cele din urmă, după clătire metodică, după folosirea a cel puţin 7 loţiuni şi creme separate, iese din baie, înfofolită într-un halat roz pufos şi cu nişte papuci la fel de roz şi de pufoşi, cu un prosop de aceeaşi culoare înfăşurat în jurul capului, ca beduinii.

Dintr-o toană, decide să îşi înceapă seara cu exerciţiile fizice în locul obişnuitelor acţiuni relaxante. Apasă pe comutator, transformând sala de sport într-o cascadă uluitoare de lumini ce se izbeau în pereţii acoperiţi cu oglinzi uriaşe. Lasă să cadă halatul, prosopul, păşeşte din papuci, savurând răceala şi duritatea podelei de lemn de stejar. În oglinzile de pe perete şi de pe tavan, zeci de imagini ale ei fac aceleaşi lucruri, până când din toate părţile şi din toate unghiurile se vede înconjurată de femei goale, înalte, cu picioare lungi şi zvelte, braţe rotunde şi talie îngustă sub sânii uriaşi, fermi şi aproape perpendiculari pe tors. Prieşte fiecare dintre imagini cu un ochi critic, căutând urme ale trecerii timpului sau admirând modul în care muşchii i se mişcau fluid pe sub pielea translucidă. Bate din palme, comandând pornirea muzicii.
Şi brusc, imaginea statică se transformă într-un vârtej nebun de mişcări, încât pare că fiecare dintre femeile din oglindă atacă, parează, fandează, se retrag nu la unison ci unele pe altele. Nerv, graţie, elocvenţă, supleţe, amestecate cu un strop de erotism.
Iar în mijlocul simfoniei de exerciţii, soneria telefonului se face auzită brutal, sfărâmând armonia. La celălalt capăt tăcere.
Uşor enervată de întrerupere, Herfjötur ridică din umeri, închide blestemata invenţie omniprezentă a timpurilor moderne, încercând să-şi regăsească starea necesară exerciţiilor. Telefonul sună iar.
De data aceasta în locul tăcerii, nişte gemete masculine şi o foială, indicând clar activitatea la care se dedă apelantul. Zâmbetul visător datorat exerciţiului se schimbă instantaneu. Ochii albaştri scânteiază ameninţători, iar buzele pline şi roşii ca sângele se curbează felin, dezvăluind două şiruri de dinţi micuţi, albi ca laptele, aliniaţi perfect. Dintr-un pas e lângă instalaţia de sonorizare, selectând melodia cea mai dragă sufletului ei. La telefon, vocea masculină îndrugă vrute şi nevrute între gemete, cuvinte fără noimă, fără legătură. Zâmbetul devine din ce în ce mai crud. Apropie telefonul de boxele date la maxim lăsând ”The Ride of the Valkyries” să se rostogolească ameninţător, creându-i interlocutorului un şoc aproape fizic. Iar un CUVÂNT DE PUTERE se rostogoleşte de pe buzele femeii, izbindu-l cu forţa unui baros pe insolent, ucigându-i instantaneu erecţia şi făcându-i testiculele să i se ridice cât mai sus. Emasculându-l.

Incapabil să închidă telefonul, ascultând sopranele interpretând cu patos rolurile valkiriilor lui Wagner şi râsul dispreţuitor al lui Herfjötur, blestemat la o perpetuă impotenţă.

- Atunci când va veni vremea NU te voi alege ca al meu. Niciuna dintre cele care aleg măcelul nu te va alege şi nu vei păşi în casa Tatălui meu, fiindcă Valhalla e pe veci închisă laşilor şi eunucilor. Şi celor care sunt şi una şi alta. Eu, cea care îi înlănţuiesc pe bărbaţi o jur azi.



http://en.wikipedia.org/wiki/Herfj%C3%B6tur