Sir, your balls are steel and far bigger than mine!

Sau:

Masacrul ultimilor inocenţi ai României, happy end intermediar.


Cei de la Antena 1 spuneau ”Nu mor caii când vor oamenii” şi spuneau frumos asta. A fost o bucurie personală să văd acest reportaj şi să aud această ştire.

Cu plăcere nespusă am aflat astăzi că cineva a avut astăzi putere, abilitate şi forţă să oprească execuţia şi să pună capăt martiriului unor animale.
În primul rând aş vrea să mulţumesc unor oameni:
- Mulţumesc Groparule fiindcă ţi-ai amânat un post ca să mă pui la masa ta, oaspete de onoare.
- Mulţumesc Vicky şi Radule pentru că şi voi doi m-aţi pus în capul mesei şi mi-aţi acordat voce.
- Mulţumesc tuturor celor care m-au citit şi au luat o poziţie. (Mai ales celor care nu sunt de acord cu mine).
- Mulţumesc Doamnă Oana PELLEA pentru faptul că aţi formulat superb ceea ce aveam şi eu pe suflet şi mult mai elegant decât mine.
- Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în oprirea unui act de cruzime inutilă.
- Mulţumesc Domnului BĂRBUCEANU şi tuturor voluntarilor Vier Pfoten care au stat la Letea în timp ce eu dormeam în patul meu şi s-au străduit să amelioreze cumva situaţia cailor.
- Mulţumesc reprezentanţilor DSV Brăila care nu au permis ca nişte animale nevinovate să primească cununa martiriului. Nu, nu scriu la bătaie de joc faţă de martirii creştini, dar câtă vreme au fost închişi cu animale sălbatice flămânde – erbivor nu e similar cu pasiv ! – lipsiţi de apă şi de mâncare, bătuţi şi schingiuiţi iar la final îi aştepta o moarte lipsită de glorie, paralela cu martirii creştini îmi SARE în ochi.
- Mulţumesc Poliţiei animalelor Brăila, care spre deosebire de autorităţile de la Tulcea îşi respectă menirea.
- Ultimul dar cel mai important îi mulţumesc însă comandantului secţiei de poliţie Ianca. (Cer scuze anticipat dacă m-am adresat greşit)

Sir, your balls are far harder than brass and far bigger than mine!

Sunt româncă, trăiesc de prea multă vreme într-o societate în care legea e scrisă pentru a găsi chichiţe prin care să fie încălcată. Sunt ferm convinsă că cine şi-a pus semnătura iniţială pe proiectul de exterminare a cailor de la Letea nu este femeia de serviciu a vreunei instituţii locale. E vorba de bani şi clar e vorba de altele urâte.
În condiţiile în care Poliţia e blamată pentru 1000 de fapte de corupţie, că încalcă legea pe care ar trebui să o apere, văd cu plăcere un om care a călcat legea cu legea, realizând ceva ce mi se părea inimaginabil. A reuşit cu o chichiţă de avocat hârşit de rele şi dar de o simplitate superbă să oprească execuţia în proverbialele 5 minute. Cu cel mai încântător viciu de procedură. Chapeau mon comandant!

Să opreşti convoiul condamnaţilor la moarte pentru care nimeni nu putea face nimic pentru faptul că era supra-încărcat camionul şi devenea pericol pentru securitatea publică mi se pare absolut supra-realist! Thinking out the box!
Nu vă văd mult timp în Poliţie, cu siguranţă că acţiunea domniei-voastre a deranjat pe mulţi dintre potentaţii care râvneau la carnea cailor şi la pământul lor. Dar e pentru prima oară când salut din toată inima şi cu tot respectul un membru al ministerului de interne pe care nu îl cunosc. Şi a doua oară în viaţă în care am putut pune deştul pe rană, constatând schimbarea la faţă a acestei instituţii vitale. Mi-aş dori ca să mi se mai întâmple de multe ori în viaţă acest lucru. Mi-aş dori ca peste câţiva ani când ies pe stradă la plimbare să îi salut pe poliţiştii de proximitate şi să văd ca în Grecia cum toată lumea salută poliţistul cu plăcere, ca pe un membru respectat al comunităţii.

DOMNULE, TOT RESPECTUL MEU!

PS: bustul de bronz a fost realizat după o poză a subsemnatei de către un amic, artist plastic. Care a surprins teribil atitudinea mea şi cea a ”my balls”. Care-s 96, cupă C spre D, deci nu intră în categoria ”dă cu cremă să se usuce şi să cadă”.

Apocalipsa. Mai de ieri încoace

Scuze, ştiu că postez acum, dar ieri am fost ocupată să câştig puncte la un joc tip Trivia (care mă bate de mă zvântă).

Deci:
După ce am aplicat propriile mele metode de ghicire a viitorului (nu vă pot da amănunte ca să nu puteţi să aplicaţi know-how-ul patentat de subsemnata, dar implică o vizită în acea cameră unde până şi împăratul se duce singur, analiză cromatică, densitometrie aparentă, a vitezei de evacuare, a direcţiei şi patternurilor de împrăştiere) vă pot da o veste bună.

LUMEA NU SE SFÂRŞEŞTE AZI. Cel puţin nu pentru toţi locuitorii acestei murdărite planete albastre.

Şi nici în 2012.

Mai mult decât atât, am coraj şi să pun pariu pe profeţia mea. Dau câte o amandină tuturor celor care intră la pariu, dacă se sfârşeşte lumea între 2011 şi 2012. Corolarul e, că toţi cei care pariază pe venirea cea de-a doua îmi datorează o amandină. (App pasajdeschis, n-am uitat de amandina de anul trecut!)


Între timp, continuă martirizarea şi Apocalipsa cailor.

Cu permisiunea BOR care a pus online:
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=24
Biblia Ortodoxă:
Sfânta Evanghelie după Matei
Capitolul 24
4. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva.
5. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi.
6. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul.
11. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi.
24. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
36. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.


Câtă vreme ne dăm cu curul de pământ că suntem creştini şi credem în adevărul Bibliei atunci căutarea şi proorocirea celei de-a Doua Veniri e erezie cruntă şi neagră.
Ateii n-au apăsări deci nu cred în Apocalipsă - deci nu-i comentez.

PS: Părerea mea personală şi proprie: Sfârşitul lumii o fo când au cuceritără barbarii Roma. Numai că romanii erau prea ocupaţi să se ascundă ca să scape cu viaţă iar goţii lui Alaric erau prea beţi, prea ocupaţi să jefuiască şi să violeze pe fondul consumului exagerat de alcool şi prea analfabeţi pentru a înregistra momentul. (Totuşi cred că evenimentul original a fost atunci când s-o dus Alaric în excursie de schopping la Roma, nu când i-a păşit pe urme Odoacru, acesta n-a făcut decât să cumpere acelaşi pachet de vacanţă, de la agenţia La Vandalu” Vesel)

Iar de atunci lumea merge înainte din pură inerţie.

Vive le Roi!

Familia mea e o familie comunisto-mic burgheză. În absenţa comunismului, ai mei cu probabilitate 99% nu s-ar fi întâlnit iar eu pe cale de consecinţă nu mi-aş fi blestemat poftele culinare ale căror sclavă sunt.

NU am avut o educaţie pro-monarhistă. Bunica paternă, cea care m-a crescut nu îmi aduc aminte să-mi fi povestit ceva despre regi, deşi a fost educată într-un pension pentru fiicele cadrelor didactice rurale fondat şi patronat de regine ale României mari. Bunicul patern nu mi-a povestit nimic despre, deşi a învăţat şi dânsul într-un institut pentru formarea profesională (ca să folosesc actualul limbaj de lemn) a fiilor de ţărani şi educarea ulterioară a maselor. NU mi-am pus niciodată problema că manualele ar putea să spună minciuni.
Bunica maternă a avut un rol prea mic în educaţia mea, aşa că nu îmi aduc aminte să-mi fi zis.

Ulterior revoluţiei, cu regularitate pe atunci enervantă, revenea în peisajul public Regele Mihai. Abia din momentul acela încep să apară amintirile din perioada pre-comunistă ale familiei. Singura care avea de zis ceva bun, era Coana Mare, aka Mica, fomeie simţitoare, ”mamă, ce bărbat frumos a fost!” Îmi asum dispreţul cu care o tratam. Totuşi, acum o înţeleg. Este un bărbat frumos şi nobil, în ciuda vârstei venerabile. Şi cu mai multă eleganţă decât toată clasa politică românească luată împreună.

Am pornit cu o aversiune patologică împotriva Măriei Sale. Aşa fusesem îndoctrinată, problemele de dicţie şi vârsta care atunci mi se părea matusalemică conspirau împotriva mea. Mă fac vinovată de a-l fi judecat, condamnat şi executat în contumacie pe un om despre care nu ştiam mare lucru. Şi majoritatea lucrurilor pe care le cunosc erau bârfe.

Între timp am crescut. Ba chiar am şi îmbătrânit. Îmi e ruşine că am putut crede la 18 ani în discursurile unui poet nu chiar atins de genialitate. Îmi e şi mai ruşine că deşi ascultasem de pe la 12 ani pre Celentano ”ci sono poeti qui non posso credere” (aproximativ), nu am înţeles şi nu am crezut că muzica hippy a anilor 70-80 e mai implicată şi mai vie decât viaţa însăşi.

Încep să văd dincolo de bărbatul bine care are titlul de Rege al României. Încep să înţeleg că a fost izolat între lupi şi jigodii şi că nu a avut de ales între prea multe opţiuni. Dar că tot ce a făcut a făcut cu DEMNITATE, de la vârsta de 5 ani.
Măria Ta, (nu pot folosi străinul Majestate) sper să trăiesc şi momentul în care vei reveni pe tronul Ţării. Fiindcă m-am săturat să aleg permanent, din 4 în patru ani între răul mai mare şi răul tolerabil. Fiindcă m-am săturat de circ. Fiindcă m-am săturat de violarea cu perversiuni a Constituţiei. Fiindcă, teoretic, clasa politică e întru chipul şi asemănarea primului om în stat, iar eu nu mai pot înghiţi mai multă muie politică.

Felicitări pentru că în sfârşit aţi fondat Casa Regală a României. Felicitări că în sfârşit se deschid posibilităţile pentru ca o femeie să poarte sceptrul şi coroana în România. De 2000 de ani o poartă bărbaţii şi cu tristeţe, nu pt să zic că s-au descurcat decât la limită, cu câteva excepţii strălucitoare. Iar toţi aceia care au ieşit fulminant din medie, au avut ori mame mai bărbate decât bărbaţii de stat, soţii mai curajoase decât soldaţii sau amante mai explozive decât o rachetă purtătoare. Sau o combinaţie între. Şi privind în jur, Rusia a devenit putere majoră sub Catherine LE Grande, Marea Britanie a devenit mare sub conducerea a două regine, întâi constituindu-se ca forţă şi pe urmă devenind un uriaş imperiu ŞI leagănul tuturor caselor regale europene şi nici sub cea de-a treia nu le merge prea rău. Franţa a dat lumii mai multe regine morganatice şi amante sau imperatrice care au modificat geopolitic lumea. Christina a Suediei. Beatrice a Olandei.

Sper ca înainte de a muri să fiu chemată să-mi dau votul pentru reîntoarcerea Casei Regale la ea acasă. Fie şi în cărucior voi veni să votez DA.

Vampiri din toate ţările, feriţi-vă!

Deci, Dumnezeu îmi e martor, sunt în stare cam de orice pe lumea asta, mai puţin să rezist tentaţiei. Iar acum vreo 2 zile am primit cea mai năucitoare, înnebunitoare şi am rămas fără epitete propunere de dezmăţ.
”Hai să luăm nişte cotlete, nişte cartoafe, tragem o friptură cu cartofi pai şi un mujdei de usturoi ţeapăn, să ne pută şi şosetele”.
Mâncu-te-ar puricii om rău ce eşti! Că de tot atâtea minute îmi plouă în gură după un mujdei făcut ca la mama lui. Evident am cedat tentaţiei.

Am fost la non stopul de jos, până să nu închidă, de unde, după îndelungi peregrinări în cercuri mici, c-o haripă în pământ şi cu balele înnodate sub barbă am umflat o pungă mini de cipsuri şi una de pufuleţi. (Ca orice doamnă care se respectă mă găsesc permanent în căutarea siluetei pierdute şi-s într-o perpetuă ură de slăbire.)

Ajunsă acasă, am curăţat o întreagă căpăţână de usturoi, am pisat-o alături de un picuţ de ardei iute de la congelator, spre disperarea îndelung încercaţilor mei vecini până s-a făcut o pastă fină, vâscoasă, numai bună. O linguriţă de oloi de măsline din borcanul de măsline roşii de Greţie, o linguriţă de zamă cu cinste de gogoşari muraţi, şi o atingere delicată de suc de roşii eco. O amestecare bună, ca să se amestece totul aşa cum trebuie şi să se îmbine fin gusturile.

Rezultatul l-am şters în 30 de secunde cu cele 23 de grame de chipsuri şi cu nişte pufuleţi, în timp ce urmăream pe Disney channel cum nişte puşti enervanţi şi violenţi maltratau un biet extraterestru rotofei care încerca să facă jogging.


Mon ami, un sincer şi veritabil şoşoii în bafta ta de ispititor neruşinat!

Masacrul ultimilor inocenţi ai României

Poza a fost preluată de la Realitatea Media.

Străbunicul meu matern a fost mare geambaş de cai.
Pe străbunica o bănuiesc de oarece sânge ţigănesc judecând frivol, recunosc, după înfăţişarea ei aşa cum mi-o aduc aminte, de femeie cu peste 80 de ani mai bătrână decât mine.
Una dintre primele amintiri ale mele e legată de un cal din vecini pe care-l admiram din braţele bunicii. Îmi aduc aminte cu câtă plăcere chiuiam când îl vedeam. Că pentru mine era mai minunat să văd acel cal decât să îmi văd proprii părinţi.
Toată viaţa mea am iubit caii. Pentru mine au reprezentat întruchiparea libertăţii şi a forţei. Vântul care a luat trup pentru a trudi alături de ţăranii în mijlocul cărora am crescut.
De ce îmi încep astfel confesiunea?
Fiindcă azi am văzut o barbarie uriaşă.

Ultima herghelie de cai sălbatici din Europa urmează să fie asasinată (nu, nu voi folosi termenul eutanasiată fiindcă lor nu le-a cerut nimeni părerea). Dragii noştri conducători au hotărât că această herghelie de cai sălbatici europeni trebuie ştearsă din această lume şi trimisă direct la măcelărie. Iar localnicii întreprinzători se folosesc de această oportunitate pentru a-i marca pe cei nesupuşi şi neîmblânziţi ca să câştige un pumn de bani murdari de sânge. În acest scop de carnagiu au prins caii, îi ţin în nişte ţarcuri improvizate care încalcă orice drepturi ale animalelor pe care s-a gândit cineva vreodată să le pună pe hârtie. Culme a nesimţirii, chiar în faţa camerelor de luat vederi ”paznicii” îi izbeau peste picioare, armăsari şi mânji deopotrivă. Orice pentru a-i schilodi, condamna la moarte în chinuri şi ucide fără de milă.

CULME A CULMILOR NESIMŢIRII, niciuna dintre pizdele care făceau dramolete şi crize de isterie penibile că sunt eutanasiaţi câinii vagabonzi pentru care nu mai există fonduri de la buget nu era acolo să-şi puie poalele-n cap şi să-şi expună lenjeria murdară. Deosebirea fundamentală între caii sălbatici şi câinii vagabonzi e că primii îşi datorează viaţa lui Dumnezeu/ naturii, s-au născut liberi şi nişte legi ar trebui să vegheze ca ei să moară aşa iar cei din urmă îşi datorează viaţa pe străzile oraşelor unor idioţi care nu înţeleg că atunci când iei un animal îţi asumi o serie nesfârşită de responsabilităţi. Cea dintâi fiind să ai grijă de animal, inclusiv să aplici pe el nişte reguli fundamentale de planificare familială. Care înseamnă sterilizarea animalului. Sau dacă e împotriva religiei tale să o faci, măcar să ai bun simţ să nu-l laşi să se împerecheze. Iar dacă nici măcar atâta bun simţ nu ai, măcar să ucizi cu mâna ta căţeii/ pisoii nou născuţi dacă nu eşti în stare să le găseşti stăpâni. E împotriva principiilor tale fundamentale să ucizi nişte căţeluşi şi pisoiaşi mici, pufoşi şi drăgălaşi, care se uită la tine cu ochi rotunzi, umezi ca la Dumnezeu? Atunci sterilizează-ţi animalul. Costă cât 2-3 sticle de vin sau vreo 6 de bere. Şi nu te va blestema nimeni că vreun câine pe care l-ai ”eliberat” inconştient i-a nenorocit copilul sau o rudă în vârstă. Sau vreun turist japonez dornic să exploreze junglele urbane ale României

Dar caii aceia nu sunt născuţi în ograda niciunui gospodar. Caii aceia sunt născuţi într-o pădure liberă. Caii aceia nu au beneficiat niciodată de nimic din partea omului. Caii aceia sunt fără de vină. Aşa că evident NU aduc nimic bugetelor niciunui ONG, nu se pot aloca bani de la bugetul local pentru ocrotirea lor, măcar pentru simplul fapt că e ultimul colţ nenorocit de Europă a libertăţilor unde cei născuţi liberi puteau să trăiască liberi. Deci nicio madame Bardot aflată la senectute nu se va indigna public pentru asta. Sunt gata să pariez că nu va exista nici un flash mob pentru sufletele lor nobile şi nevândute. Dacă în viaţă nu valorează nimic pentru nimeni semnificativ, în moarte vor valora. Nu mult, dar cât de un 30 de arginţi, aşa. Sau poate 28. Căci cu 30 a fost preţăluit Fiul Domnului, oamenii ar merita un 29 şi cum animalele i-au fost încredinţate spre păstrare lui Adam şi descendenţilor săi, hai să ne târguim la un 28. Doar nu se face un animal prost să valoreze mai mult decât o jigodie culmea creaţiei divine, punctul final al lanţului trofic.

Prieteni pe care nu vă cunosc, rugaţi-vă pentru sufletele ultimilor inocenţi ai României.

Semper fidelis. Qui?

Mi-e dor de mine, mi-e dor să fiu liberă şi nărăvaşă ca o iapă nestrunită. Să muşc din viaţă ca dintr-o pară prea coaptă şi să simt cum curge zeama pe bărbia mea, să adun fiecare picătură de nectar lichid şi să îl ling, nesătulă. sau Nesăturabilă.

Îmi e dor de nebunie. Îmi e dor să mă bălăcesc în haos, haosul e mediul meu natural, în care evoluez şi mă manifest cel mai bine. Ordinea nu îmi surâde, au contraire, mă scoate din minţi, mă îmbolnăveşte, la propriu.

Cine are o găleată de 22 de l?

I'm going slightly mad

Au înnebunit salcâmii iar eu n-am fost în viaţa mea cuminte. Iar singura ieşire din criza mea personală e calea armelor. Vreau un costum stealth de vânat floricele pe câmpii, să pot bate câmpii legal, să mă pot apropia de bălării fără ca ele să mă simţească şi să le harşt! iau gâtul. Sau codiţa! Aşa, să se înveţe minte, că nu e democraţie şi nu e etic să instige la civil disobedience.