The ultimate Dilema!

Acum vreo jumătate de an avusăi o mică discuţie în contradictoriu cu un oareşcare apropitar de blog bărbos. Care într-un elan cetăţenesc pur comunist a dezvăluit senzaţional, în reluare şi în direct nişte date personale ale mele. Să fie sanitar la el acolo, că d-aia nu mi-a mers mie bine.
Însă cu adevărat fascinant a fost că după ce m-a analizat în cele mai adânci alezaje ale procesului creator, a fost că l-am găsit, venit din proprie iniţiativă în căsuţa mea poştală, să mă întrebe de am timp şi chef să particip la un concurs pe site-ul lui.

” Sa zicem (faceti putin abstractie de dificultati, crize, griji si nevoi si hai sa presupunem chestii, bine ?) ca ne intilnim cumva cu extraterestrii.
Nu conteaza neaparat cum sau unde, da’ e un fapt, am luat contact. Si-acum, admitind ca nu ne apucam sa ne paruim chiar din prima, hai sa visam si sa consideram ca primii zece ani intretinem relatii pasnice, ceea ce inseamna comerciale practic vorbind.
Cam care credeti c-ar fi principalul bun sau clasa de bunuri in jurul carora s-ar desfasura acest comert ? Ce le-am vinde noi lor ? Ce ne-ar vinde ei noua ? Facind abstractie de problemele implicite ca ce-s banii si la ce si-ar putea dori extraterestrii dolari, sa zicem ca au descoperit si ei bitcoinii sau ceva. Ce credeti, privind in jur la nesfirsita bogatie a lumii (sau ce-a mai ramas din ea) ca i-ar interesa pe niste extraterestri ? Cam ce credeti ca v-ar putea interesa dintr-o alta lume, atit de straina cit si totusi atit de ciudat familiara ? (Incepe sa sune a vizitat casa bunicilor iubitei sau ceva).
Ei si-acum concursul : scrieti doua-trei pagini (adica de la cinci sute de cuvinte in sus, da’ nu mai mult de-o mie-doua) care sa constituie o povestioara de sine statatoare ce se concentreaza pe si raspunde la intrebarea asta : ce importam si ce exportam in principal in relatia cu extraterestrii ? ”

Mr. Popescu, viclean copil de internet, cred că a mizat pe orgoliul meu de scriitor şi pe necesitatea mea patologică de a ridica o mănuşă aruncată.

Parţial are dreptate. Nu am fost în stare să nu rumeg la întrebarea lui. Şi cred că am rezolvat azi cu această ocazie o mare problemă a omenirii. Îi mulţumesc în numele viitorimii. Am rezolvat the ultimate Dilema!

Bank manager said: ”I've just had another Near Belle d Imagination Experience”

Faptul că am legătură complet nefructuoasă cu tot ce înseamnă aparatură electronică nu mai e niciun secret pentru cei ce mă cunosc. Azi la lunga mea listă de eşece măreţe s-a mai adăugat unul.
Mă duc ca o floare la sediul BCR de la Muncii să încarc instrumentul bancar cu suficienţi bani cât să achite p-ormă facturile de lumină şi să achit personal factura de Vodafone. (Yee! Only 3 more to go şi i-am pupat din mers!). N-am de lucru şi nici minte aşa că ce-mi zic eu, de ce să mai merg la naiba-n praznic să achit factura Voda, la ghişeu e ocupat, hai că plătesc la multifuncţională. Că şi aşa se laudă băieţii că e cea mai mare minune de la a doua Înviere încoace.
Boon! Mă apuc, aştept, tastez, aştept, scanez, aştept, că deh, aparatul a făcut şcoală de filozofi şi gândeşte profund fiecare acţiune efectuată, dau să tastez ce bani să fie viraţi, când brusc ecranul de face gri şobolan. Îl întreb pe creştinul care deşi e personal de pază şi protecţie îndeplineşte cu multă solicitudine şi rolul de consultant BCR dacă e normal, omul fiind la 2 m de mine, bând o gură de apă, dă din cap şi zice că da. Eu stau şi mustăcesc, mustăcesc şi stau, ecranul de face albastru, suspect de aproape de faimoasa culoare a crushed windows ”98, apar nişte bulinuţe şi iconuri, după care cea mai mare minune de la a doua Înviere încoace suspină scurt, emite câteva sughiţuri şi afişează senină ca o zi de primăvară ”Machine out of order”.
Acu ce să fac?! I-aş fi dat eu un pumn sau un picior, în cel mai bun stil românesc, dar cum să mă desfăşor cu bodyguardul lângă mine?! Zâmbind mânzeşte îl rog să ia el cardul dacă se hotărăşte aparatul să-l scuipe şi urc la etaj ca să văd ce e de făcut.
Ajung la cineva, mă preia un nene care zâmbea senin.
- S-a blocat din vina dumneavoastră doamnă, că aţi tastat aiurea codul PIN.
- Ba nu s-a blocat de loc din vina mea, că eram la jumătatea tranzacţiei. Tocmai tastam suma de virare când a considerat că trebuie să se închidă.
- Şi eu acum ce să vă fac?
Dacă eram o creatură mai slabă de înger aş fi cedat atunci şi acolo şi aş fi izbucnit în lacrimi de mila lui. Ghinion de neşansă, sunt o creatură dură şi neîndurătoare.
- Pe mine mă întrebaţi ce să faceţi? E echipamentul BCR! Mie îmi daţi cardul înapoi.
- Păi nu se poate să vi-l dau. Nu avem cheia de la multifuncţională. În cel mai rău caz vă putem emite un alt card.
- Atunci emiteţi, că mâine dimineaţă la prima oră am nevoie de el.
- A, păi nu e aşa,în 3-7 zile vi-l putem fie elibera pe al dvs. fie să eliberăm un card nou.
- În cazul acesta mă trimiteţi la superiorul dvs. ierarhic. Eu am nevoie MÂINE de card, NU a fost blocat din vina mea, aşa că nu mă priveşte.
Şefa de sucursală era acolo, ascunzându-se după fustele nene-ului cu care discutam. Acum, ca să fiu cinstită, ar trebui să recunosc că vocea mea fără să prindă volum, începea să devină metalică şi să intre în rezonanţă cu structura de rezistenţă a clădirii, cum se întâmplă ori de câte ori mă apucă nervii.
I-am explicat că nu mă interesează cum eliberează cardul, că nu e multifuncţionala mea şi nici nu au luat-o de la mine. I-am explicat că dacă a doua zi nu am cardul Zâmbet şi trebuie să-mi reactivez vechiul card RATB, ocazie cu care fac singura tranzacţie pentru care am solicitat bucata aia de plastic şi pe care mi-au garantat prin contract că îmi asigură un bonus (egal cu contravaloarea comisionului de întreţinere) atunci nu văd de ce ar trebui să plătesc un comision de întreţinere.
Observând ea că nu are nicio şansă să mă intimideze, a ajuns la concluzia că e cel mai bine să pună mâna pe telefon şi să verifice cine şi în ce condiţii poate să-mi elibereze cardus – captivus.
A rămas că după ora 5.30 pm revin după obiect.

Ia ghici ce aveam în buzunar până la ora 6 pm. Desigur, cardul. Care s-a putut să fie scos din maşină în timp util, dacă am făcut un strop de scandal.


Colour of Magic, Terry PRATCHET: ”Death said: I think i had another Rincewind experience. = Moartea a spus: cred că am avut o altă experienţă în preajma lui (vrăjitorului) Vânturache”

Belle felix

Ca să învăţ ce este fericirea nu mi-au trebuit decât
- să ies din copilărie
- să-mi irosesc în căutări stupide şi sterpe cam ¾ din viaţă
- 3 eşecuri la medicină
- 2 căsnicii şi încă vreo 4 relaţii serioase ratate
- 2 atacuri cerebrale miiici şi drăgălaşe
- aproape să-mi asasinez un bun amic
- mulţi ani de depresii cu parfum suicidal
- o contemplare serioasă de tot de sinucidere.

Nimica toată s-ar putea zice! N-am avut decât să şterg cu buretele tot ce învăţasem şi ce am fost învăţată în anii de rătăcire pentru a îmi regăsi starea de fericire activă.
Fericirea nu e ceva care ţi se dă în posesie, e ceva ce îţi iei singur. Dreptul inalienabil la fericire e un moft. Nu primeşti la naştere un certificat sau un cec de fericire. Şi nici măcar nu primeşti dreptul inalienabil să îţi cauţi fericirea.
Au contraire. De cum ieşi din pruncie ţi se spune cu cinism că doar în poveşti se găsesc finaluri fericite. Lecturile obligatorii din şcoală, lecturile personale, filmele ”realiste” se întrec în a prezenta dramele. De cum treci pragul şcolii încep să-ţi fie glorificate destinele tragice: Eminescu, ciobanul din Mioriţa, Toma Alimoş. Nu mai spun de poveştile de dragoste. Dacă el nu naşte şi ea nu moare puţin, nu sunt suficient de bune pentru a astâmpăra setea literară a omenirii. Cea mai faimoasă poveste de dragoste a lumii? La liberă alegere: Romeo and Juliet, Tristan şi Isolda, Siegfrid und Crimhilda, Paris şi Elena, Abelard et Heloise. Toate se termină prost. Atât pentru ei cât şi pentru cei din jur. Şi mai ales pentru cititorii care rămân cu ideea că doar o dragoste mediocră are şanse de succes pe termen lung. Că doar o dragoste căldicică te poate duce în faţa ofiţerului stării civile şi îţi poate asigura creşterea plozilor care, desigur e scopul ultim al celulei sociale. Începi să uiţi ”şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” sau şi mai rău, să consideri că doar dacă eşti copil şi implicit prost / crud/ fără minte / needucat, poţi să crezi în finaluri fericite.

Religiile bazate pe Vechiul Testament glorifică nefericirea personală (dacă nu mă crezi, citeşte Fericirile de pe Muntele Măslinilor). Deşi noi, creştinii ar trebui să fim cei mai fericiţi oameni. Doar Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu deplin El însuşi ne-a asfaltat calea spre fericire şi spre viaţa de apoi. Dar nu, alegem teribil de activ să fim nefericiţi. Suntem educaţi de mici să ne bălăcim în nefericire, precum mistreţul în nămol iar porcul crescut în condiţii improprii în rahat. Societatea glorifică nefericirea şi sancţionează aspru fericirea individuală. Suntem educaţi să credem în horoscoape mincinoase care sunt de fapt profeţii negative cu explozie întârziată. Suntem educaţi să ne temem permanent. De gura lumii, de eşec, de modul în care gura lumii sancţionează eşecul, de fericirea însăşi. Zeii îi pizmuiesc pe muritorii prea fericiţi.

Fericirea nu ţi se dă, nu e în alţii, nu vin nişte elfi cu ea împachetată să ţi-o pună sub brad. Fericirea e în tine, trebuie doar să decapezi toată otrava cu care şcoala şi societatea te-a îmbuibat şi să o găseşti. Şi mai ales trebuie să te eliberezi de teamă. Teama şi fericirea nu pot coexista. Teama e cancerul fericirii. Câtă vreme aştepţi cu mâna întinsă să îţi pice de la alţii fericirea, vei primi resturi sau refuzuri. Câtă vreme aştepţi să ţi se dea, trebuie să te mulţumeşti cu ceea ce primeşti şi cu teama că acest privilegiu ţi se va lua. În momentul în care decizi că doar tu eşti responsabil cu fericirea ta, că cei din jur pot fi doar o oglindă a stării tale de fericire, deja se schimbă situaţia.

Oamenii se pot comporta în ceea ce priveşte fericirea fie ca o fântână albă, fie ca o gaură neagră. Fântânile albe, împrăştie starea lor de fericire în jur, împărţind-o cu cei suficient de deştepţi să o accepte. Găurile negre primesc fericire şi o tezaurizează precum un avar hămesit. Nu dau nimic în schimb. Şi permanent se vaită de viaţa lor nefericită.

Aleg să uit tot ce am fost educată să cred în această privinţă.
Aleg să mă doară-n cot de lume şi de gura ei. (De fapt e a win win situation: eu sunt fericită şi mă simt bine, ei au ce bârfi şi se simt bine.)
Aleg să accept doar partea plăcută a experienţelor, să nu mă mai las enervată de orice puf de plop care-mi intră în nas şi mă face să strănut.
Aleg să trăiesc aşa cum vreau.

Să fiţi fericiţi.

Succubus

Cea mai gravă greşeală a unui prădător e să arate milă.
Cea mai comună greşeală a prăzii, dacă a fost cruţată, e să execute salturi înalte prin iarbă, încercând să atragă atenţia unei femele din aceeaşi specie, în speranţa că va fi considerat eligibil pentru o altă acuplare.

Arareori bărbaţii realizează că femela din specia umană poate fi o prădătoare. Ceea ce conduce mult prea des la declinul lor. Nu dragilor, dacă nu vă spunem adevărul adevărat despre performanţele voastre, nu înseamnă că v-aţi calificat în topul de medalii. Înseamnă că pur şi simplu nu merită a fi menţionate.

”Nu contează cui îi eşti fidelă ci cu cine nu eşti.” Răspunsul evident e că niciodată cu tine.

Prădătoarea nu poate fi fidelă decât sieşi. Restul sunt doar cearceafurile pe care ea decide cu cine le mototoleşte. Pentru tine va fi tăcere. Oricum nu i-ai înţelege sunetele.

Femeia, între servitoare, carieristă şi alţi demo

Să ai un CNP care începe cu 2 nu înseamnă în mod automat că eşti femeie. Îţi conferă automat sexul feminin, desigur, inferior, altminteri nu ar fi început cu 2. Dar de la sex feminin la femeie e o cale lungă, cumplit de întortocheată azi.
Acum 200 de ani drumul era simplu:
- la naştere tatăl se îmbăta de ciudă că n-are încă un ficior care să aducă zestre ci o pizdă nesemnificativă care urma să plece cu o parte din averea lui;
- în copilărie nu beneficiai de mare educaţie, cu excepţia cazului rarisim în care erai născută într-o familie de boieri excentrici. Educaţia de bază rămânea aceeaşi pentru o fiică de şerb sau pentru o fiică de domn: să te supui bărbatului, să-l ”ţii” cât mai bine, să ştii să speli, să coşi, să ţeşi, să găteşti, să munceşti pe brânci, să înveţi cum se primeşte un pumn fără să cârcneşti, să te fereşti din calea superiorilor, să ai grijă de copii. Acestora li se adăugau cutumele şi datinile, inclusiv cele religioase. Era mult mai important să ţii posturile de peste an, să nu speli vinerea, decât să fii fericită.
- pe la un 15 ani erai măritată sau plecai deja în lume cu cel ales. În loc să speli, să coşi, să ţeşi, să găteşti, să munceşti pe brânci pentru familia unde te născuseşi, o făceai pentru familia socrilor în general. Şi nu mai aveai grijă de fraţii mai mici ci de proprii tăi copii. Se schimba obligativitatea de a nu face sex cu nimeni cu obligativitatea de a face sex cu unul. Sau cu încercările de a evita acuplările de câte ori omul ţi se întorcea cu chef de la cârciumă. Năşteai copii. Vedeai cum moartea îi seceră prematur pe unii dintre cei pe care îi aduseseşi pe lume. Erai bârfită şi bârfeai seara la portiţă, stând pe scaunul de la uliţă.
- pe la 30 de ani deja erai bătrână, cu dinţi lipsă, cu riduri înspăimântătoare. La 40 aveai şanse să fii deja văduvă, dacă nu muriseşi deja slăbită de sarcini şi de munca grea. Spre 60 ajungeau desigur doar vrăjitoarele, aşa că era de evitat să ajungi la o aşa vârstă, pentru a nu fi exclusă din societate.
- la moarte te boceau neamurile, erai pusă-n copârşeu şi uitată într-un colţ de ţintirim.
Cam aşa era ciclul vieţii pentru o femeie. Uneori mai erau momente de fericire furată. Fuga de păgânii care iar mai călcau Ţara. Schimbarea Domnilor sau a boierilor. De la bunică la nepoată, mamă sau fiică, împărţind prea adesea acelaşi nume de Maria sau Ioana, Nornele torceau acelaşi fir, din aceeaşi lână, similare până la suprapunere.
Acum 90 de ani a venit la putere nebunul care a schimbat totul. În mintea lui bolnavă a născut o idee care a sfâşiat acest echilibru. S-a jucat cu minţile bărbaţilor şi ale femeilor, i-a sedus cu vorba lui bolovănoasă, ”de acţiune” şi în mai puţin de 10 ani, a aprins focul care a schimbat din temelii întreaga lume şi a schimbat-o fără posibilitatea de a îşi reveni la echilibrul anterior. Da, la Hitler mă refer. Cel care a creat premisele ca feministele să câştige. Bărbaţii fiind plecaţi pe front, aiurea, să îngraşe câmpii de care nu auziseră niciodată, femeile au trebuit să renunţe la cratiţă şi au constatat că pot să facă muncile bărbaţilor.
După aia nimic n-a mai fost la fel. Djinul a ieşit din sticla în care patriarhii Bibliei îl înghesuiseră cu greu şi succubuşii au ţâşnit liberi în lume. Brusc femeia a înţeles că e mai mult decât o posesiune. Că viaţa ei înseamnă mai mult decât un numărul de copii făcuţi, de mâncăruri pregătite sau de rufe spălate.
Dar ceea ce nu au înţeles acele femei din anii 60 şi 70, a fost că nu doar vieţile lor s-au schimbat. Şi că nu erau responsabile doar de vieţile lor. Şi au uitat să-şi educe şi soţii. Şi mai ales au uitat să-şi educe adecvat fii şi fiicele. În continuare taţii se îmbată de fericire când li se naşte un fiu care să le poarte numele şi de tristeţe când au o fiică care le va purta genele. În continuare fetele sunt cetăţeni de mâna a doua. În continuare fetele sunt educate că sunt inferioare băieţilor, că trebuie să aibă aceleaşi visuri precum străbunicele, de întemeiere a unei familii căreia să i se dedice. Şi cu toate astea, sistemul obligă la educaţie, uneori dă posibilitate ca educaţia să depăşească cele 10-12 clase obligatorii. Moment în care femeia începe să îşi dorească mai mult de la viaţă decât să schimbe scutece şi să îşi aştepte soţul cu masa pusă şi papucii încălziţi. Dar genetica loveşte necruţător, neuronii sunt programaţi să te îndrăgosteşti. O faci şi te aştepţi să fii super woman. Să fii fericită ca în filmele de la Haliud, să ai şi cariera pentru care ai muncit şi un soţ care să te sprijine şi un copil care să fie normal şi fericit, chiar dacă tu eşti peste 12 ore pe zi plecată cu serviciul. Iar aşteptările încep să se năruiască. Întâi te loveşti de chestii mărunte peste care treci, fără să faci prea multe nazuri. ”Doar n-o să faci scandal pentru amănunte, lasă mamă, că o căsnicie e făcută din compromisuri”. După care mărunţişurile se transformă în chestii majore. Pe care nu le poţi vocaliza, căci ai ameninţa integritatea fizică a casei. Şi fiecare renunţare să atârne cât o cupă de cucută. Să vezi că soţul tău se aşteaptă să îi aduci papucii calzi deşi vii în acelaşi moment cu el. Să vezi că îţi spune că eşti femeie, deci e de datoria ta să faci curat, el doar e obosit după cele 9 ore de serviciu şi trebuie să se odihnească. În linişte, deci te rog, vezi de ce ţipă ăla micu” şi ajută-l şi cu lecţiile că pe mine m-a futut azi şeful de m-a scos din minţi. Observi permanent că pierzi bătălia cu semenele siliconate care apar seară de seară la teve. Cum curvelor răsfăţate care poartă generic numele de asistente TV li se îndeplineşte orice dorinţă, fiindcă sunt ”populare”, pe când tu trebuie să te mulţumeşti cu rămăşiţele zilei. Observi că se mai găseşte câte un tembel care să-ţi explice de ce o femeie trebuie să se mărite virgină, ca să îi fie lui îndeplinită fantezia tip Enterprise şi cum cea mai mare valoare a unei femei stă într-o bucată de piele, deşi valoarea lui ca om e comparabilă cu a unui câine comunitar.
Şi ce e mai tragic, e că femeile din generaţia mea, prinse în clenciul acestui destin, în loc să îşi educe în mod adecvat fii şi fiicele, pentru a pune bazele unui viitor mai bun pentru ei, creează premisele unor clenciuri şi mai cretine. Cum copii sunt educaţi să se considere centrul Universului şi tragediile care apar când li se demonstrează contrariul.
Şi cu toate astea îmi doresc o fetiţă.

Meniul anti - ideal

Note to self:

Ce să NU faci într-o seară leneşă de sărbători de toamnă.

Niciodată, niciodată, dar ABSOLUT NICIODATĂ să nu mănânci ardei iute din belşug şi pe urmă să iei o gustare formată dintr-o bucată zdravănă de dovleac copt.

Iar dacă o faci, să nu porţi îmbrăcăminte de fiţe. Sau să fii departe de refugiul regal.

Şansele să regreţi amarnic, mai ales dacă orice alţi ocupanţi ai casei nu sunt trimişi strategic departe cu îndatoriri care să le ocupe muuuuuuuuult timp, sunt usturător de mari!

Huăăăăăăăăăăăăăăăă! Unde e CNA-ul?

TVR 2, ora 22.35.: Bun venit la sfarsitul lumii

Un nene care cică prezintă e mai solemn decât un popă catolic la înmormântarea papei. Vorbeşte pe un ton grav, de amvon. Muzichia e selectată special, astfel încât să sublinieze subliminal şi gravitatea mesajului şi sinceritatea naratorului. ”Ne-am despărţit de un an. Poate ultimul. ”
Şi sunt expuse o serie de finaluri posibile dar extrem de improbabile după părerea mea umilă.

După care apare un ”Ghid pentru pregătirea casei pentru sfârşitul lumii”.
”Familia trebuie să fie pregătită despre sfârşitul lumii. Povestiţi-le copiilor despre sfârşitul lumii, propuneţi-le copiilor jocuri simpatice de tipul ”leapşa pe Apocalipsă”.

Alooooo! CNA-ul! Unde pana mea de vultur sunteţi?
Ce paştele mă-sii de emisiune este MAI ALES PENTRU TELEVIZIUNEA PUBLICĂ?!!!

Cum îţi poţi permite să faci ghiduri de acţiune în caz de apocalipsă?
Cum să îţi poţi permite să tratezi subiectul de parcă ai primit de la Dumnezeul tuturor termenul limită?

Tonul emisiunii e tendenţios, sugerează permanent că apocalipsa este finalul de mâine, cel mult prin toamnă. Sunt indicate, nici măcar sugerate o serie de acţiuni care sunt de natură să îndemne la acţiuni necugetate sau chiar aberante, unele dintre ele anti-sociale, care au impact asupra calităţii vieţii copiilor şi a comunităţii ca întreg. În plus se încalcă libertăţile cetăţeneşti, cu precădere cea religioasă, discriminând liberii cugetători şi ameninţându-i cu un final mai puţin fericit datorită alegerilor făcute.

Cum se poate ca TVR 2, televiziune PUBLICĂ şi pe care o subvenţionez indiferent de opţiunea mea personală, să facă pe banii contribuabililor o astfel de emisiune de tot rahatul?

Cine e cretinul care a aprobat emisiunea?