Femeia versus IT

De ce nu mă pricep eu la IT. În sfârşit am realizat de ce sunt atât de ineptă în ceea ce priveşte calculatoarele şi gradele superioare de folosire a acestora.
În informatică totul se leagă de 0 şi 1, în orşce combinaţii vrea sufletul programatorului
Iar eu am doar 0. Mai precis chiar 3 găuri în dotare şi niciun 1.
Spre deosebire de masculi, care au nu doar găuri, ci şi oo şi din când în când şi câte un 1 care se merită remarcat sau adus aminte.

qed

Ciclu Carnot sau I Ching

Azi începe pentagrama (dacă nu ar suna atât de înfricoşător şi de satanist) sau hexagrama morţii. A portofelului domnilor.
- 14 februarie – un kitch uoccidental, fără vlagă, fără snagă, ”loooz până la greaţă. (cum pana mea l-au putut decreta pe acela sfânt, când în închisoare pentru credinţa lui, în loc să se pregătească pentru un martiriu frumos şi înălţător el îi făcea ochi dulci fetei paznicului?!)
- 24 februarie (şi 5 martie, pe stil vechi), Drăgobetele autohton. Aş zice că e o sărbătoare sănătoasă şi frumoasă a iubirii, dovadă a creştinismului pios al poporului român, care în începutul postului Paştilor îşi făcea timp să celebreze dragostea. Drăgobetele sărută fetele. Vorba asta însemnează că de drăgobete era dezlegare la sărutat focos, mai pe la şură, mai pe la pădure. Ba chiar dacă vremea era blândă, la pădure flăcăii fugăreau fetele, ca mai acum vreo două milenii satirii pe nimfe, cine pe cine prindea, fiind începutul unei frumoase prietenii. După o iarnă lungă cu un post în spate şi cu un post în faţă, tare mi-i mie că nu se limitau la guriţe caste. Mai mult, femeilor măritate li se cuvenea să se sărute cu orice străin de sat pe care-l vedeau. Variantă castă a mai vechiului obicei exogamic de pe vremea matriarhatului. Când ”străinul” care trece la zile sfinte poate fi/ acţiona ca avatar al zeului şi cu care acuplarea devenea un act sacru.
- 1 martie, mărţişorul, anul nou pe legea cea veche a păstorilor. (Dacă nu mă credeţi, citiţi legenda Anului care lasă celor 12 feciori butia. Februarie e cel care primeşte ultima cana. Deci e cel mai mic. Sau cel mai în vârstă. Oricum e ultima lună reprezentată printr-un bătrân.)
- 8 martie, ziua femeii
- Şi ultima dată de pe listă cu voia dumneavoastră, să se împlinească hexagrama frumos, 9 martie, ziua mucenicilor, când bărbaţii se îmbată că au scăpat de făcut cadouri.

Dacă scoatem 5 martie (pe stil vechi 24 februarie) şi 9 martie, rămânem cu un patrulater, aproape asimilabil unui ciclu Carnot în care se ard banii dumneavoastră pe tâmpenii de diferite nuanţe de roz şi roşu. Dacă adăugăm şi celelalte două date, obţinem o hexagramă, prin care folosind străvechea artă şi ştiinţă a i ching, putem divina unde va dormi restul anului, sau până la următorul moment memorabil fiecare dintre bărbaţii aflaţi într-o relaţie stabilă (Încă mai am preşuleţe cu sac de dormit încorporat de închiriat!).

Vedetele şi sarcinile lor

Priviţi vedeta X, cu corpul deformat de sarcină!
Priviţi vedeta Y, arată excelent după naştere!
Priviţi vedeta Z, şi-a revenit spectaculos şi mai ales fulgerător după sarcină!


Nu vă sună familiare titlurile de mai sus?
Acum câteva seri, o cunoştinţă a emis-comis o perlă absolut antologică: ”Ce bine ar fi dacă în sarcină nu v-ar creşte decât ţâţele!”
Cu un entuziasm absolut dement, tabloidele induc ideea că sarcina e o perioadă în care corpul femeii se deformează, îşi pierde frumuseţea, deci o serie de vedete trebuie să defileze cu burţile la înaintare, spre a demonstra mapamondului că încă sunt frumoase şi de ce nu, încă sunt dezirabile sexual. Şi cumva pe şest, să încurajeze şi restul populaţiei fătătoare că nu e chiar aşa de tragic, te faci ca o balenă, dar dacă ţii regim, o să fii doar un delfin şi ăla suplu, încă o să te mai bucuri de ceva viaţă sexuală şi dacă faci ca mine o să arăţi ca mine.

Dragi idioţi ziarişti, cu respect vă atrag atenţia că sarcina nu e o deformare! Sarcina e o transformare absolut naturală şi dezirabilă. Sarcina e o stare de graţie accesibilă doar femeilor, prin care se asigură perpetuarea speciei şi implicit garanţia că voi, cei care aţi fătat astfel de cretinătăţi o să apucaţi să mâncaţi o pensie şi nu o să muriţi de foame şi de boală şi de necercetare.
Scopul unei femei în sarcină nu e să mănânce cât pentru doi adulţi ci să mănânce corect, astfel încât să acopere nevoile sale şi pe cele ale bebeluşului din pântece. Dar ţelul unei femei însărcinate nu e nici de a defila pe un podium rezervat anorexicelor ci de a se afla într-un punct de echilibru. Ferească Dumnezeu din cer, nu spun că în sarcină o femeie ar trebui să bată de 200 kg. Atunci termenul de ”deformare” se impune. Şi e o tâmpenie deoarece o astfel de greutate pune în pericol atât gravida cât şi copilul.
Da, după ce a născut mi se pare normal ca orice femeie să tindă spre aceeaşi talie de dinainte de eveniment. Dar nu fulgerător! Fiindcă tot mamei îi revine responsabilitatea de a hrăni pruncul. Unul dintre avantajele nepropovăduite ale alăptatului este acela că ajută la slăbit, fiindcă producţia de lapte este o mare consumatoare de resurse. Dar fiindcă laptele matern e singurul aliment complet, a ţine cură de slăbire în perioada asta, e o tâmpenie uriaşă! Fiindcă o dietă de slăbit se bazează pe reducerea numărului de calorii şi majoritatea lor covârşitoare generează carenţe. Iar tu nu ar trebui să-ţi permiţi să te joci şi cu viaţa şi sănătatea ta şi mai ales cu a copilului.

Prieteni noi

Din când în când, tehnica modernă e utilă. Azi, cel mai frumos moment al zilei a venit de unde mă aşteptam mai puţin şi anume facebook.com. NU, nu sunt un fan al acestui site, pentru mine are o valoare strictă de reminder, salvându-mă de nevoia de a ţine un jurnal cu datele de naştere ale tuturor persoanelor importante din anumite puncte de vedere pentru mine.
Pentru prima oară de când l-am activat, mi-a dovedit că e un pic mai mult decât un calendar greoi şi supradimensionat.
Fiindcă azi am dat peste unul dintre blogurile după care tânjeam fără să fi ştiut că tânjesc după el.
http://punctochitpunctlovit.blogspot.com/
via:
http://www.causes.com/causes/646957-cer-public-retragerea-lui-traian-basescu-din-toate-functiile-publice/actions/1594854?template=activity_mailer%2Fnew_grow_activity&causes_ref=email
http://gandeste.org/adevaruri/scrisoare-deschisa-poporului-roman-transmisa-de-arhimandritul-iustin-parvu/20571

Trebuie să recunosc cinstit, în secunda în care am început să citesc textul, am început să vibrez. Mi s-a părut meritoriu ca unul dintre duhovnicii mari ai României să scrie un astfel de mesaj. Ba chiar am apreciat laicitatea mesajului şi faptul că nu lasă pe seama Celui Preaînalt misiunea de a fi ceas deşteptător.
Cu atât mai crudă a fost trezirea când am găsit adevăratul autor al textului. Era mult prea frumos un prelat ortodox să gândească aşa! Şi e cu adevărat patetic să dai peste un astfel de manifest şi în loc să recunoşti meritele celui care l-a conceput şi să îl promovezi, să apelezi la un truc de copist medieval şi să îl atribui unui autor cunoscut şi unei persoane cu greutate doar pentru a conferi plus valoare. Eseul e valoros prin sine însuşi, persoana care l-a gândit are ceva ce lipseşte majorităţii: coloană vertebrală şi pe ea, grefată adecvat, cultură.
Stimate www.punctochitpunctlovit.blogspot.com, mă bucur că cineva a scris acest manifest!
Mă bucur că mai există cineva care strigă şi sper să nu strige în pustie!
Mă bucur că te-am găsit şi că de azi mai am un prieten drag.

În continuare susţin cauza de înlăturare a preşedintelui Băsescu din funcţia pe care o ocupă şi din care se dedă unui şir de abuzuri faţă de Constituţie şi de Ţară. Dar dacă oamenii care au comentat sunt aceiaşi oameni care îi cer demisia, e destul de jalnic şi de tragic. Să te apuci să susţii superioritatea genetică a românilor faţă de oricine altcineva, e idioţenie curată. În primul rând genetica contrazice, nu putem emite pretenţii la statutul de ”rasă superioară” fiindcă suntem un produs înalt hibridat. În al doilea rând, dacă suntem aşa moţaţi, de ce în loc să fim în plutonul de conducere, suntem undeva, la remorcă, ba chiar într-una dintre barjele care pot fi oricând sacrificate pentru a uşura mersul convoiului?

Pe urmă, e absolut trist să vorbeşti despre guverne galactice câtă vreme nu poţi veni cu niciun argument solid.
E trist tonul unor păcătoşi care cer unui om să îi salveze.
E trist faptul că nu se face delimitarea necesară între Cezar şi Iisus!

De ce se lasă bătute femeile

De ce se lasă femeile bătute?

Primul şi cel mai onest răspuns pe care îl pot da la întrebarea asta dureroasă e ”de proaste”.
De ce se lasă o victimă călcată în picioare? De proastă.
De ce agresează agresorii? Fiindcă li se permite şi fiindcă li se permite să fie proşti şi să îşi permită aşa ceva. (Cu asumarea repetării)

Nu, nu am fost bătută în niciuna dintre cele două tentative eşuate de convieţuire paşnică. Şi nu, nu provin dintr-un cămin agresiv. Toată viaţa mea tata nu m-a bătut decât o singură dată, dintr-un motiv greşit, dar cu un motiv pe care l-am înţeles şi atunci şi acum. E drept că a făcut-o o singură dată, dar a făcut-o bine! Iar asupra mamei nu l-am văzut ridicând niciodată nici mâna nici vocea.
Din nefericire, la capitolul inteligenţă emoţională nu stau prost ci extrem de (foarte) prost. Aşa că de ambele dăţi am încercat să îmi aleg ceva şi am ales altceva şi nu am ştiut să mă uit dincolo de limitele înguste ale criteriilor stabilite.

Acum câteva zile am văzut un documentar care pe de o parte m-a pus pe gânduri extrem de grav şi pe de altă parte, mi-a deschis mintea. Era vorba despre un documentar despre viaţa gorilelor de munte (silverbacks), parte a unui studiu care durează de 17 ani şi care va mai dura încă multă vreme de acum înainte. Fragmentul cheie pentru mine a fost cel în care, aparent neprovocat, uriaşul mascul a pus mâna şi i-a aplicat o corecţie fizică femelei.
Din off, o doamnă destul de dezgustată şi indignată l-a întrebat pe cercetător ce a provocat agresiunea asta inutilă şi ce are de gând femela să facă.
Desigur, necunoscând gorileasca, omul nu avea ce să explice. (Da, rămân la părerea mea fermă din copilărie că animalele vorbesc.) O posibilă cauză a agresiunii masculului erau cei câţiva burlaci care se frăsuiau pe acolo. Putea fi şi varianta prototip a expresiei ”femeia nebătută nu simte că e iubită” şi a expresiei ”ştie ea de ce, eu nu trebuie să mai ştiu”. Ba chiar era perfect posibil să o bată ca o expunere a forţei sale fizice, o corecţie by proxi aplicată potenţialilor rivali, ca aceştia să ştie cu cine se pun şi ce îi aşteaptă la o adică.
La fel de incert era şi răspunsul femelei. În baza experienţelor precedente, femela putea să testeze piaţa, în căutarea unui nou partener, sau să rămână la masculul agresiv deoarece un astfel de mascul e mai capabil să asigure apărarea progeniturii.
În societatea respectivă, agresiunea masculului putea fi adesea declanşată de către femelă, ca un test al capacităţii lui de a o apăra şi de a îi apăra urmaşii. (De câte ori n-aţi văzut câte o femeie care provoacă un mascul până în momentul în care amărâtul rămâne fără alt răspuns decât cel fizic?)

Şi stau eu şi mă gândesc la faptul că suntem rude destul de apropiate faţă de gorile. Un 90% din bagaj genetic similar.
Cu cimpanzeii avem 98% comun. Şi cimpanzeii au comportamente asemănătoare, atât masculii cât şi femelele.

E posibil ca pe undeva, adânc în codul nostru genetic să avem scris un răspuns reflex la agresiune.
Teoretic, prin educaţie suntem învăţaţi să respingem agresivitatea. O mulţime dintre ritualurile sociale sunt de natură de a îmblânzi, adormi, anihila agresivitatea masculină. Sau măcar spre a o curba spre potenţiali inamici în locul nucleului luat în discuţie (familie, trib, naţiune). Cu toate astea, o femeie liberă să aleagă, va alege, statistic vorbind, în majoritatea cazurilor, un bărbat cu un nivel crescut de testosteron. Iar un nivel mare de testosteron e departe de a fi un indicator al blândeţii inerente a persoanei.
Deci iată-ne într-un minunat cerc vicios: cultivăm bărbaţii cu un nivel ridicat de testosteron, le permitem reproducerea într-un ritm mai mare decât pentru cei cu nivele medii, le cerem să se comporte ca nişte măicuţe în strană şi pe urmă suntem şocaţi când ei nu se comportă aşa.

Departe de mine să susţin că hormonii sunt cheia de boltă a comportamentului uman. Creierul e cheia. Fiecare are liberul arbitru să facă sau să nu facă un lucru. Poţi să ai capacitatea fizică de a rupe în mâini o potcoavă. Nu înseamnă că trebuie să îţi foloseşti toată acea forţă fizică asupra unui oponent. Şi mai ales nu înseamnă că oponentul e partenera de viaţă.

Însă cel mai adesea, violenţa familială pe aceasta se bazează.

El o bate fiindcă poate şi fiindcă a fost educat să ”ştie” că dacă nu ridică pumnul în casa lui, nu e bărbat.
Ea e educată că femeia e datoare să se supună bărbatului, că abuzul e o manifestare a iubirii.

Cheia e educarea corectă a copiilor.

Ipocrizie

”Rolul femeii e să aducă pe lume copii şi să îi educe”.
Am auzit sub o formă sau alta replica de mai sus de atâtea ori încât îmi vine să vomit când o aud.
E chintesenţa opiniei occidentale faţă de femeie. O reduce la un uter ambulant pe de o parte şi i se reduce drastic orizontul doar la cei patru pereţi ai casei. Desigur, periodic, aceşti pereţi trebuie să se deschidă, atunci când e nevoie la câmp de mână suplimentară de lucru neplătită. Sau când trebuie să se ducă la serviciu să aducă încă un ban în casă pentru că un singur salariu este insuficient. Dar încă se consideră că o femeie care face carieră este o chestie atât de perversă încât nici nu se merită numită.

Ca să revenim. Fetiţa e educată din leagăn că trebuie să devină mămică. Şi mirare a mirărilor, într-o zi chiar devine! Dar cum nu e educată să devină şi soţie, în mod natural, va considera că şi-a îndeplinit misiunea, iar soţul va deveni doar mijlocul prin care şi-a îndeplinit scopul. Desigur, băieţelul care nu a fost educat nici să devină soţ nici tată, în momentul în care devine şi una şi alta intră în vrie şi cum programul de lucru e de doar 8 ore iar drumul de două, deci îi rămâne mult prea mult timp liber de stat pe cur şi cujetat, devine frustrat. Femeia pe care a luat-o ca să fie sigur că nu o mai împarte cu nimeni, brusc nu mai e disponibilă ori de câte ori are el chef iar asta e impardonabil. Lipsa de disponibilitate a femeii devenită mamă pentru sex devine crimă capitală. Poziţia secundă după o mogâldeaţă urâtă, urlătoare şi neajutorată chiar nu i se potriveşte!

Iar din acest punct, revenim la aceeaşi veche arie. Copilului i se spune că a fost adus de barză. De preferinţă de către mamă, că tata e ocupat, citeşte ziarul sau se uită la tv. I se induce ideea unei minunate familii fericite şi asexuate. Dar e expus unei sexualităţi bolnave prin agresivitate. Creşte şi devine ceea ce vede: o creatură sexuată şi sexuală dincolo de limită. Iar în momentul în care ajunge să îşi asume rolul de soţ şi de părinte, se trezeşte vechiul model al familiei asexuate şi fericite în absenţa sexului. Îl aplică şi devine fundamental nefericit.

Teoria transpiraţiei

Nu îţi era dor de Dosarele (Chi)X? Mie personal nu. Ruşine să-mi fie! Multă! Norocul meu e că m-au ajutat redactorii de la Libertatea şi de la Antena 3 să îmi remediez acest defect capital.
Printr-un reportaj fulminant, incitant, excitant, de premiu Oscar, Grammy sau Mamaia Copiilor, am fost informată/ informaţi asupra confesiunii făcute de un mare mason, membru al nuş cărui grup ocult care conduce lumea din umbră.
Too fuckin” bad i cannot buy it.
1. Toate bisericile creştine recunosc taina confesiunii, mai ales cea a confesiunii muribunzilor. Dacă mă apuc să ucid, să violez, să torturez, să sacrific animale pentru marele monstru de spaghete de dincolo de curcubeu, după care într-un moment religios mă duc să mă spovedesc, preotul nu are voie să spună nimic nimănui.
2. Dacă o persoană are atâta putere pe cât pretinde nenea ăla, atunci cu siguranţă are suficientă putere ca să-şi desfăşoare în cea mai completă umbră activitatea, nestingherit de presă. Când ai atâta putere cu câtă sunt creditaţi cei din aceste grupuri oculte eşti conştient de nevoia de a nu apărea la rampă.
3. Cum demonstrează că mortul / muribundul e cine pretinde autorul că e? În definitiv şi eu pot pretinde că sunt fiica de mult pierdută a ultimei nepoate a lui Burebista… Nu înseamnă că şi sunt.
4. Cum dracu se face că expune – şi deci invită la a găsi soluţii prin care să împiedice apariţia acestor scenarii fix aceleaşi scenarii ale teoriei conspiraţiei de care sunt sătulă până-n gât?
5. Nu vă place partea aia cu renunţarea la Dumnezeu şi exacerbarea sexualităţii? Cred că de când L-au săltat romanii pe Iisus pe cruce, pierzania lumii prin sex e predicată de toţi preoţii. N-am inventat noi nici perversiunile, n-am inventat nimic nou în sex cu mult dinainte să se fi pus prima piatră pe colinele Accadiei. Kama Sutra reprezintă doar fineţuri ale celor 3-4 poziţii mari şi late de bază. Pe pereţii templelor indiene, pe cipsurile de sex ale romanilor şi în stampele japoneze se găsesc aceleaşi lecţii de sex pe care le primeşti când deschizi după ora 1 am postul TV 1000.
6. Iar bomboana de pe tortul de înmormântare: cum s-a căit el micuţul pe patul de moarte şi a spus tot, tot, în speranţa că va lăsa o lume mai bună pentru nepoţii săi!
Fix scenariul din Dosarele X, ce să vezi! Însă la fel de credibil ca un film de categorie XXX. Când un om face un lucru, bun sau rău, din convingere şi fiindcă aşa a fost educat, nu se căieşte brusc, mai ales pe patul de moarte. Fiindcă e convins nu doar de justeţea acţiunilor sale ci şi de dreptul său divin de a lua deciziile care stau la baza respectivelor acţiuni.
Domnilor şi doamnelor din presă, vă rog, un pic mai mult respect, prezentaţi-mi minciuni în care pot să cred mai uşor.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/mason-guvern-mondial-razboi-377120.html

http://www.antena3.ro/externe/sfarsitul-lumii-prezis-de-un-francmason-pe-patul-de-moarte-traim-realitatea-zguduitoare-a-ultimelor-zile-153758.html