Tentatia monstrului

Poveştile copilăriei mele au fost în mare măsură poveştile copilăriei părinţilor şi ale bunicilor mei. Şi da, multe dintre ele au o pronunţată tentă horror.
Adică lupul era rău, maştera sfârşea prin a fi executată, balaurul rămânea fără niciunul dintre cele unu, trei sau nouă capete, fata răsfăţată a babei era mâncată de jivine. Moroii, strigoii, vârcolacii, zmeii erau clar personaje negative. Şi cumva, cu toate că eram supuşi în fragedă pruncie unor astfel de not so politically correct bedtime stories nu ne-am transformat în monştri.
Ne speriam, tremuram cu încântare pentru Făt Frumos şi Ileana lui, fiindcă ştiam că se va termina cu bine şi chiar aşa se şi termina. Da, ştiam că există şi monştri cu faţă umană. Ştiam chiar din poveşti asta. Cu toate astea, orice copil se putea uita la un adult şi să vadă o sursă de ajutor. Monştri erau în poveşti şi puteai conta pe ei ca să te sperie şi să poţi să te bucuri mai mult la final. Adulţii erau reali şi puteai conta pe ei să te ajute când intrai în orice belea.

De la o vreme nu mă pot opri să nu observ că filmele abundă în vampiri care apără interesele omenirii, vârcolaci libertarieni, demoni care aspiră către rai şi alte asemenea farafastlâcuri. Monştri se căiesc, se pocăiesc, sunt exoneraţi de vina trecutelor fapte rele, sunt mântuiţi, sunt salvaţi întru Domnul. În loc de personajele bune ale copilăriei mele, acum sunt copii şi tinerii au ca modele comportamentale tot felul de creaturi care au fost plămădite pentru a desăvârşi antiteza. Care acum ies din ecran, din filele cărţilor şi se întrupează în oameni cu figuri banale dar cu apucături oribile.
Acum poveştile sunt politically correct, nu mai speriem copii cu personaje monstruoase. În schimb le oferim ştirile de la ora 5. Când vedem cum oameni fură, violează, ucid alţi oameni în moduri în care niciun monstru nu a gândit vreodată cum să o facă.

Atunci copii ştiau că adulţii trebuie să fie acolo şi să fie responsabili. Acum trebuie să învăţăm copii să se teamă apriori de orice adult necunoscut fiindcă niciodată nu poţi să ştii.