duminică, 27 februarie 2011

Brânză bună în burduf de câine. De fapt de căţea

Acum ceva vreme m-a acuzat un puşti tembel că sunt ”brânză bună în burduf de câine”, datorită faptului că îi refuz cu încăpăţânare mâna formatoare. Departe de mine să contest eticheta, fiindcă are oareşcare dreptate în prostia lui. Singurul amendament ar fi că burduful acela e din piele de căţea nu câine.

Promit însă că imediat ce termin cu TEZA, o să mă ţin mai mult de poveşti nemuritoare.
Subiectul de bază ar fi o heroy fiction erotic, care începe să-şi mijească degetele pe sub fruncea mea visătoare.
Eroul principal o să fie un vampir cu orientări emo-gay şi o gravă intoleranţă la o componentă sangvină. Transaminazele SGOT mi se par un foarte bun catindat pentru alergia bampirului meu. (Care implicit o să fie un pic cardiac).
Iar eroina principală, nu, nu vă uitaţi către mine de data asta!, o să fie super eroina de Dorobanţi. Uşor trecută spre a doua vârstă şi al treilea deceniu de viaţă şi implicit traversând criza existenţială a femeii care schimbă al patrulea prefix, premergătoare a uraganului emoţional declanşat de apropierea celui de-al cincilea. Cu poşetuţa Luis Vuiton originală, dar originală, mă-nţelegi?!, plină de cheile în triplu exemplar ale supermaşinii, oarecari farduri, costumul de schimb, măcar o operă a lui Heidegger şi un Cioran pentru lecturi uşoare, placa de păr, parfumuri şi uneori un chinez tranşat.

Periodic or să mai apară varii personaje, ale căror muguri simt că încep să se desfacă sub influenţa unei călduri generoase de sorginte under, way under. Unul dintre ele, metrosexualul permanent conectat la lume prin ultima fiţă de telefon, şi-l va păstra direct în partea dorsală ca nu cumva să îi fie furat sau să şi-l uite pe undeva.

(merci futezătorule şi Luccifer)

Un comentariu: