sâmbătă, 19 februarie 2011

iele



Dorul i se insinua până şi în somn, răsucindu-şi cârceii în sufletul ei, presărând sare pe răni pe care nu ştia că le are. Sau pe care somnul le acoperise atât de profund încât uitase că se deschiseseră.
Se foi un pic nedumerită şi nemulţumită, fără a se trezi, doar pentru a recădea într-un somn atât de profund încât pentru orice străin ar fi semănat cu moartea însăşi.

Şi prin plumbul somnului auzi paşii. Ritmul lor era ciudat, straniu şi aproape respingător
Dar paşii erau aceiaşi, rezonând adânc prin ea, într-un loc îngropat sub nisipuri nesfârşite de inerţie.
”Ieşi, Limir, ieşi, Limir-împărat, ieşi să bem şi să mâncăm! Ieşi, Limir, să ne veselim! Ieşi, ieşi, ieşi, Limir-împărat."
Iar
Şi iar
Şi iar
”Ieşi, Limir, ieşi, Limir-împărat, ieşi să bem şi să mâncăm! - Ieşi, Limir, să ne veselim! Ieşi, ieşi, ieşi, Limir-împărat."
Trecând prin pâcla somnului, sfâşiind visele pe jumătate visate. Aducându-i sângele în obraji şi căldură la ochi, la tâmple, în crucea pieptului şi în palme.
Brusc îşi deschise ochii, complet trează, eliberată. Într-adevăr, ritmul era de-a dreptul urât, dar paşii erau cei buni. Undeva, o soră îl chema pe împăratul care fusese o vreme al lor.
Într-o fracţiune de idee era acolo alături de sora care se trezise înainte.

Doar ca să îşi dorească să nu o fi făcut. Evaluă rapid locul unde se afla. Locul era întunecat, aglomerat şi mai presus de toate, aparent sub pământ. Lumini ciudate, asemănătoare flăcărilor de pe comori şi se învârteau nebuneşte, zăpăcindu-i ochii. Închise pleoapele, încercând să scape de nebunia din jur şi inspiră adânc. Doar ca să se trezească tuşind înfiorător, gata să-şi scuipe plămânii. Amestecul de fumuri urât mirositoare, parfumuri neobişnuite, unele tari, altele dulci, altele aţâţătoare, transpiraţie şi feromoni din cula uriaşă accentua senzaţia de agresiune. Iar zgomotul din jur! Nivelul sonor atingea niveluri asurzitoare, iar melodiile erau gâtuite de sunete lipsite de frumuseţe.
Cu determinarea unui animal hăituit se depărtă de dansatori, în căutarea unui loc mai ferit, unde să poată să analizeze fără a fi văzută. Nu că cineva i-ar fi dat în mod special atenţie. Toţi erau prinşi în capcana acelei muzici drăceşti, dar care părea să îi aducă pe toţi într-o transă extatică. Păreau indiferenţi nu numai la ea ci şi faţă de ceilalţi şi faţă de ei înşişi la un anumit nivel.
Zalina îşi extinse mintea către cei mai apropiaţi dansatori, atât de prinşi în dans şi de privirea celuilalt încât puteau să fie şi singuri pe lume. Reuşi să păstreze contactul doar o secundă, năucită de implicaţii.
Aici nu-l chema nimeni pe Limir. Vajnicul împărat care putuse să se nuntească cu ielele era de mult oale şi ulcele. Iar muritorii de acum habar n-aveau că îl cheamă încă să se veselească alături de ei. Drăcoveniile pe care le întrevăzuse în mintea lor sfidau puterea ei de înţelegere, părând invenţiile vreunui vrăjitor şi nebun şi mai inventiv decât era bine pentru el şi pentru cei din jur. Cu toate astea se îndoia că vreun vrăjitor ar fi putut aduce toate obiectele acelea în fiinţă. Prea mult metal, niciun strop de magie.
Aparent expunerea la muzica cea nebună care izvora din zeci de cutii negre, lipsite de eleganţă, nu din vreo ceteră de argint îşi diminua în timp şocul. Sau poate contactul cu minţile muritorilor îi modificase percepţia. Acum putea să îi simtă frumuseţea. Grosolană, lipsită de rafinament, dar totuşi incitantă.
Într-un fel la fel de vrăjită ca şi muzica de demult. Pe care probabil numai ea o mai cunoştea. Şi care nu mai avea cum să se audă în lumea asta modificată.
Dar paşii erau atât de irezistibil de atrăgători, încât lăsă de-o parte tristeţile. Dansul era atât de adânc înrădăcinat în însăşi fiinţa ei încât nu putea să refuze

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu