www.năzbâtii.belle

Leapşă de la Pasajdeschis: http://pasajdeschis.wordpress.com/2011/07/19/ce-nazbitii-am-facut-pe-internet/

Hmmm, ce năzbâtii făcut-am eu pe net la viaţa mea.
Prima reacţie a fost să zic ”eu n-am făcut năzbâtii pe net”. Asta dacă nu punem la socoteală bulirile – by virus sau by personal deşt ale computerelor din viaţa mea. Eu le-am făcut plenar real. Dacă stau să mă uit bine, toate cucuiele din viaţa mea au fost cât se poate de reale şi dureroase.

Dar m-am uitat peste cele zise de tine. Da, şi eu am intrat pe acelaşi chat unde am cunoscut şi oameni şi jigodii. Te-am cunoscut pe tine, pe Mădălina, pe un sibian care e aproape de idealul renascentist de savant, un ecologist, un inginer care scrie de-mi unge sufletul, pre scafandru, am cunoscut câţiva tineri minunaţi care-mi spun mamă, iar în unul dintre cazuri mi-aş da un rinichi şi jumătate de ficat ca să fie adevărat. Şi dacă stau să mă gândesc bine, pe chatul acela mi-am aflat salvarea. Într-unul dintre momentele în care mi-a fost rău şi greu, când voiam să depun armele cu totul, singurul om care s-a oprit să stea de vorbă cu mine a fost unul dintre personajele negative ale chatului. Pe un ger de minus 27 de grade Celsius, Pralea m-a scos la plimbarea pe care mi-am dorit-o şi a stat în viscol până când vijelia mi-a băgat minţile-n cap.

Da, am avut şi eu conturi pe diferite site-uri de socializare autohtone sau de aiurea, pe majoritatea le-am şters, mai rămân netlogul şi cartea mutrelor pe care habar n-am să le operez şi pe care nici nu vreau să învăţ să le operez.

Dar fiindcă năzbâtie are şi o conotaţie amuzantă, o să-ţi povestesc ceva drag inimii mele.
Am cunoscut în facultate un proaspăt medic stomatolog izraelian. Tatăl lui a avut/ are??? cetăţenie română şi venise să vadă locurile unde copilărise părintele său. El mi-a povestit prima oară despre o chestie newfangled and harebrained numită email, prin care puteai să iei legătura aproape instantaneu cu oricine aflat la un computer distanţă. Eram în anul doi, încă plină pe opinci dar mai ales pe creier de praful urbei mele adormite. Era atât de cosmopolit şi de liber încât m-a năucit. Iar acele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lui mi-au schimbat definitiv viaţa. Prima scrisoare a semnat-o ”bro”. Încă se mai semnează aşa în toate mesajele pe care mi le trimite. Iar din ziua aceea am simţit că nu mai sunt singură. Am avut din momentul acela cui să adresez toate întrebările mele de adolescentă întârziată. Ştii, genul acela de întrebări la care ar trebui să îţi răspundă mama sau tatăl, dar pe care îţi e imposibil să le pui.
Alături de el am învăţat cât de stupide erau prejudecăţile pe care le absorbisem din familie, cât de uşor e să fii liber, cât de normal e să nu permiţi ca libertatea altora să îţi lezeze libertatea ta, să fii liber fără a îi limita pe cei cu care interacţionezi.

Apoi a venit Yahoo Chat. Prima versiune, de dinainte de yahoo mail şi de chatul actual, care e o palidă umbră a aceluia. Unde l-am întâlnit pe atunci un student indian, super pasionat de calculatoare. Un brahmin de castă superioară, născut într-o familie de profesori universitari, cu fantezii comuniste. Căruia i-am povestit despre fratele inimii mele din Israel şi care în următorul email m-a întrebat scurt ”vrei să fii şi sora mea?”. Iar de atunci familia inimii mele mai numără un om pe care încă nu l-am cunoscut faţă-n faţă, dar care îmi cunoaşte sufletul mai bine decât mi-l cunosc eu. Care deşi e mai tânăr decât mine, e mai înţelept decât unul cu barbă albă. Şi care este unul dintre zidurile de rezistenţă ale spiritului meu.

Tot pe internet mi-am cunoscut şi cel mai longeviv prieten, alături de care mi-am petrecut cel mai bestial an nou din viaţă.

Am tolba plină de poveşti care implică internetul. Unele frumoase, unele superbe, unele deja uitate.

Şi da, îmi e mult mai comod să socializez pe internet căci am un talent teribil să-mi fac prieteni buni doar în depărtare.

www plăcut!