Stereotipuri şi judecăţi de valoare

Viaţa femeii moderne e marcată de o serie de stereotipuri: sirenă sau balenă, bună da” rea, să fie în ceas cu cuc etc. Nu cred că e măcar o singură femeie care să nu se fi lovit de asta. Nu cred că există măcar o singură femeie în viaţă în lumea vestică care să nu fi simţit că e un cetăţean de mâna a doua fiindcă între picioare are o gaură şi fiindcă îşi poartă the balls pe piept, la vedere şi nu ascunse în scrot.
În fiecare zi la teveu văd fătuci cu creier nefolosit care sunt prezentate ca fiind modele de succes. Iar succesul lor vine din faptul că au trecut prin nişte paturi, inclusiv prin paturile de la chirurgie plastică nu prin nişte şcoli. Al căror număr la bust depăşeşte de multe ori nivelul IQ-ului.
În fiecare zi mi se spune că pentru a fi fericită trebuie să arăt într-un anumit fel. În fiecare zi mi se induc anumite criterii pe care trebuie să le îndeplinesc pentru a fi o femeie de succes. Şi ştiu că în fiecare zi sunt judecată după aceste criterii pe care eu el consider aberante.
În fiecare zi văd femei frumoase şi deştepte care se ascund de viaţă în spatele unor kilograme şi le văd cum sunt desconsiderate pe toate planurile fiindcă au aceste kilograme în plus. Nu neg, multe dintre cele care avem nişte depozite adipoase peste limitele stabilite de către medici a fi normale, le avem fiindcă e dificil să îţi refuzi permanent câte o trataţie când eşti bombardată cu tentaţii cu multe calorii şi stilul de viaţă e teribil de static. Însă când vezi că treci cu un 10-15 kg peste limita medicală superioară, după părerea mea umilă e cazul să iei măsuri. Să vezi cam care sunt caloriile ingerate şi cantitatea generală de mâncare înghiţită şi pe urmă, dacă renunţi la un regim alimentar toxic şi tot nu obţii efecte, e timpul să dai bună ziua unor medici.

De ce acest preambul?
Fiindcă la dr. Oz e Naked hour, în care sunt prezentate nişte cazuri care-mi ridică părul măciucă pe creştetul capului iar pe Garbo http://www.garbo.ro/articol/Familie/8351/Buna-la-pat-Sa-vorbim-deschis-despre-pornografie am citit despre pornografie.
Iar autoarea anonimă, în nesfârşita ei înţelepciune a decis că numele noului diavol în care ar trebui să arunce care cu călimări, care cu cataroaie, după pohte, înclinarea spre violenţă şi religie este Hugh Hefner, tăticul Playboy.
Nu aş zice că Hugh Hefner e chiar idolul meu, spre deosebire de Larry Flint pe care îl ador, dar omul cred că nu merită să fie pus la zidul infamiei.
I se pun în cârcă toate nemulţumirile femeilor faţă de ele însele, dublul standard cu care sunt măsurate şi faţă de care se măsoară ele însele. I se reproşează transformarea de către media a femeii în obiect sexual. I se reproşează faptul că filmele porno prezintă femeia atât de mizerabil.
Hai să fim serioşi, nici măcar sf. Pavel nu a avut atâta impact!

Problema nu o neg. Nu neg că sunt în articol o serie de adevăruri legate de abordarea femeii în publicitate, reflectată în viaţa de zi cu zi, de impactul negativ al filmelor porno asupra dinamicii vieţii sexuale a fiecăruia dintre noi. Nu neg că am simţit asupra propriei mele epiderme efectele negative ale dublului standard. Oh, nu, R., nu am uitat că ai fost de acord cu personajul lui de Niro în filmul acela cu mafioţi! Şi nici că l-ai aprobat din plin la replica ”cu gura aia să-mi sărute copii”. N-am uitat şi nu am iertat palma aia!

Dar aceste adevăruri sunt ascunse într-o mare generală de minciună şi ipocrizie.
Drăgălaşa doamnă a uitat de faptul că cele mai vechi sculpturi descoperite în Europa sunt ale unor scule erecte. Ba chiar că acele sculpturi erau animabile cu ajutorul unor sfori şi se bănuieşte că erau folosite la ore practice de sexologie pentru copii preistorici. Uită să se uite prin piramidele egiptene care prezintă la capitolul viaţă de zi cu zi, scene care sunt perfect la locul lor în filmele XXX. Uită să se uite pe frizele templelor indiene şi ale celor din Ankor. Uită că japonezii au o zi în care venerează falusurile. Uită că-n zona de Polinezia Pacific sexul era la fel de natural ca şi viaţa până a veni europenii cu idioţeniile consacrate.
Uită că datorită doamnelor nopţii care acum câteva mii de ani se numeau hierodule nu centuriste avem acum cea mai respectată instituţie din lume: băncile. Şi uită că au fost multe culturi în care fiecare femeie îşi începea viaţa sexuală în temple ale sexului, fără acel stagiu obligatoriu prin care ea şi el o venerau pe zeiţă, Iştara-n Babilon, Isis pe Nil, nu puteau să se căsătorească. Indiferent dacă erau simple fiice de ţărani sau prinţese de sânge regal.
Repet, filmele porno mi se par o idioţenie cumplită, dar din alte motive.
- femeile au maxim 25 de ani, pe când bărbaţii la 40-50 de ani încă sunt vandabili
- femeile nu au fir de celulită – let”s get serious, câte femei sunt perfecte în mod natural?!
- femeile toate sunt aranjate de mâna omului (şi aici nu mă refer la epilat, coafat, machiat!)
- femeile se tratează singure ca pe nişte pizde ambulante.
Degradarea femeii din filmele porno nu provine din faptul că sunt veşnic în călduri. Nici din faptul că acceptă scene înjositoare. Apropo, ce înseamnă înjositor la aşternut? Bunică-mea, Dumnezeu să o odihnească era deosebit de mândră că în vreo 35-40 de ani de căsnicie fericită bunicul n-a văzut-o goală niciodată şi că nici nu l-a pupat altfel decât cast. Să înţeleg de aici că mă înjosesc şi mă degradez când …?
Sincer, reclama de la silicoane pentru fane mi se pare mai degradantă decât orice poză din Playboy sau din Hustler.
Mi se pare degradant să mi se spună că dacă nu-mi bag nişte corpuri străine în ţâţe nu pot să fiu dezirabilă şi iubită. Mi se pare degradant să mi se spună că să înghit claritin e cheia mea spre o dragoste ca-n poveşti. Mi se pare mult mai degradantă emisiunea Burlacul decât orice film porno care implică persoane adulte, care nu au relaţii cosangvine şi care consimt.
Şi felicitări tuturor doamnelor care se simt sexy şi împlinite şi dacă poartă măsuri mai mari.

Dar, desigur că peste toate aceste amănunte, autoarea a trecut. Fiindcă, nu-i aşa, sexul e animalic şi trebuie refuzat, iar o femeie înţeleaptă ştie să evite să se întâmple această scârboşenie mai mult de o dată pe lună.

De fapt aceasta e problema care urlă din fiecare literă a articolului de pe Garbo. Hugh Hefner are perfectă dreptate! Femeia nu a fost transformată de revistele pentru adulţi într-un obiect sexual! Femeia e un obiect sexual în mentalitatea iudeo-creştino-musulmană. Şi tocmai această abordare
IX. Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.
X. Să nu pofteşti la bunurile aproapelui tău.
care pune doar cu o treaptă mai sus femeia faţă de animale şi maşina personală e cea care face de vreo 2000 de ani ravagii. Nu se spune să nu râvneşti la partenerul de viaţă al aproapelui tău. Doar la femeie să nu pofteşti, că e rău de urât. Adică femeile sunt neşte chestii ingenue şi nevinovate, fără de dorinţe, care doar se supun poruncilor soţului – pe care sunt datoare, nu-i aşa să-l asculte, indiferent de dorinţele acestuia. Şi simultan sunt seducătoare neruşinate şi oribile, gata să ducă bărbaţii în ispită doar fulgerând spre sărmanul nevinovat o sclipire de păr de pe sub bukka!
În Portretul lui Dorian Gray e o replică memorabilă legată de faptul că bărbaţii nu pot fi buni decât dacă sunt răi.
E complet adevărată, dar incompletă. Nu doar bărbaţii sunt aşa, în ciuda abordărilor tembele de azi, femeile sunt de pe Venus, bărbaţii sunt de pe Marte, ambele sexe sunt de pe Pământ şi dacă nu ne împăcăm cu asta, se ajunge permanent la alienare. Ni se spune din leagăn că pentru a fi bune trebuie să fim pure, angelice, serene, minunate. Şi în fiecare minut al zilei suntem în paralel bombardate cu ”sexy şi rea”.

Acum, pentru a îmi păstra o lecuţă de obiectivitate, cred că şi pentru bărbaţi e destul de greu. Pe de o parte, se ia un băiat – despre care studiile psihologilor moderni spun că e mai sensibil decât o fată de aceeaşi vârstă – şi trebuie să-l transformi într-un bărbat adevărat. Adică o fiinţă umană care trăieşte pe bază de bere, râgâit, scărpinat la coaie şi pornografie. Iar aceluiaşi bărbat care dacă deschide o Effes pilsner şi e asaltat de fete nubile care îl doresc cu ardoare doar fiindcă e cu bericioaica-n mână, i se cere simultan să fie un tată şi un cap de familie. I se induce modelul rece al pornografiei masculine, dar i se cere să asculte femeile trăncănind despre ce nenorociţi sunt bărbaţii, de preferinţă în timp ce cu un şorţuleţ delicat şi loooz buombuon pregăteşte ceva de ronţăit pentru aceleaşi fete.

De fapt aceasta e problema adevărată. Nu faptul că sunt reclame cu ţâţe la vedere. Ci că nu ni se permite să atingem echilibrul natural între inteligenţă, senzualitate, sexualitate şi viaţă pur şi simplu. Că ni se impun obiective de management al familiei contradictorii şi nu se pune la dispoziţie un cadru unitar de realizare a acestora. Nu avem un manual de utilizare şi bâjbâim.
Că suntem aşa de obsedaţi să imităm ceea ce vedem la TV că nu ne mai folosim mintea proprie spre a gândi cum vrem să fim în viaţă.