Sunt femeie, deci sunt genetic programată să spun cele 3 cuvinte. Adică ”ţi-am zis eu”. Expresia supremă a dreptăţii. Cuvintele pe care orice femeie responsabilă ştie că îi consfinţesc atât victoria cât şi mai ales îndrituiesc la viitoare reprize de scos ochii.
Evident, îmi place să le zic. Mai ales că eu am dreptate de fiecare dată, cu excepţia cazurilor în care nu am.
DE DATA ASTA NU AM AVUT DREPTATE ŞI MĂ BUCUR CÂT NU M-AM BUCURAT DE MULTE ORI CÂND AM AVUT.
Mă bucur că concetăţenii mei s-au mişcat în apărarea cailor de la Letea. Mă bucur că sub imensa presiune a opiniei publice s-a stopat masacrarea acestor nobile animale.
Mă bucur că de data aceasta s-a acţionat adult, fără crize de isterie care să submineze credibilitatea cauzei.
Mă bucur că televiziunile - tabloidizate cum sunt ele - au trezit la realitate ţara.
Mă bucur că se apropie alegerile şi presiunea la care sunt supuşi ”aleşii” s-a materializat în auzirea şi mai ales ascultarea vox populii.
Mă bucur că am greşit.
Şi scuzele mele sincere pentru că m-am grăbit să acuz de neimplicare.
test
Acum 11 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu