miercuri, 18 mai 2011

Masacrul ultimilor inocenţi ai României




Poza a fost preluată de la Realitatea Media.

Străbunicul meu matern a fost mare geambaş de cai.
Pe străbunica o bănuiesc de oarece sânge ţigănesc judecând frivol, recunosc, după înfăţişarea ei aşa cum mi-o aduc aminte, de femeie cu peste 80 de ani mai bătrână decât mine.
Una dintre primele amintiri ale mele e legată de un cal din vecini pe care-l admiram din braţele bunicii. Îmi aduc aminte cu câtă plăcere chiuiam când îl vedeam. Că pentru mine era mai minunat să văd acel cal decât să îmi văd proprii părinţi.
Toată viaţa mea am iubit caii. Pentru mine au reprezentat întruchiparea libertăţii şi a forţei. Vântul care a luat trup pentru a trudi alături de ţăranii în mijlocul cărora am crescut.
De ce îmi încep astfel confesiunea?
Fiindcă azi am văzut o barbarie uriaşă.

Ultima herghelie de cai sălbatici din Europa urmează să fie asasinată (nu, nu voi folosi termenul eutanasiată fiindcă lor nu le-a cerut nimeni părerea). Dragii noştri conducători au hotărât că această herghelie de cai sălbatici europeni trebuie ştearsă din această lume şi trimisă direct la măcelărie. Iar localnicii întreprinzători se folosesc de această oportunitate pentru a-i marca pe cei nesupuşi şi neîmblânziţi ca să câştige un pumn de bani murdari de sânge. În acest scop de carnagiu au prins caii, îi ţin în nişte ţarcuri improvizate care încalcă orice drepturi ale animalelor pe care s-a gândit cineva vreodată să le pună pe hârtie. Culme a nesimţirii, chiar în faţa camerelor de luat vederi ”paznicii” îi izbeau peste picioare, armăsari şi mânji deopotrivă. Orice pentru a-i schilodi, condamna la moarte în chinuri şi ucide fără de milă.

CULME A CULMILOR NESIMŢIRII, niciuna dintre pizdele care făceau dramolete şi crize de isterie penibile că sunt eutanasiaţi câinii vagabonzi pentru care nu mai există fonduri de la buget nu era acolo să-şi puie poalele-n cap şi să-şi expună lenjeria murdară. Deosebirea fundamentală între caii sălbatici şi câinii vagabonzi e că primii îşi datorează viaţa lui Dumnezeu/ naturii, s-au născut liberi şi nişte legi ar trebui să vegheze ca ei să moară aşa iar cei din urmă îşi datorează viaţa pe străzile oraşelor unor idioţi care nu înţeleg că atunci când iei un animal îţi asumi o serie nesfârşită de responsabilităţi. Cea dintâi fiind să ai grijă de animal, inclusiv să aplici pe el nişte reguli fundamentale de planificare familială. Care înseamnă sterilizarea animalului. Sau dacă e împotriva religiei tale să o faci, măcar să ai bun simţ să nu-l laşi să se împerecheze. Iar dacă nici măcar atâta bun simţ nu ai, măcar să ucizi cu mâna ta căţeii/ pisoii nou născuţi dacă nu eşti în stare să le găseşti stăpâni. E împotriva principiilor tale fundamentale să ucizi nişte căţeluşi şi pisoiaşi mici, pufoşi şi drăgălaşi, care se uită la tine cu ochi rotunzi, umezi ca la Dumnezeu? Atunci sterilizează-ţi animalul. Costă cât 2-3 sticle de vin sau vreo 6 de bere. Şi nu te va blestema nimeni că vreun câine pe care l-ai ”eliberat” inconştient i-a nenorocit copilul sau o rudă în vârstă. Sau vreun turist japonez dornic să exploreze junglele urbane ale României

Dar caii aceia nu sunt născuţi în ograda niciunui gospodar. Caii aceia sunt născuţi într-o pădure liberă. Caii aceia nu au beneficiat niciodată de nimic din partea omului. Caii aceia sunt fără de vină. Aşa că evident NU aduc nimic bugetelor niciunui ONG, nu se pot aloca bani de la bugetul local pentru ocrotirea lor, măcar pentru simplul fapt că e ultimul colţ nenorocit de Europă a libertăţilor unde cei născuţi liberi puteau să trăiască liberi. Deci nicio madame Bardot aflată la senectute nu se va indigna public pentru asta. Sunt gata să pariez că nu va exista nici un flash mob pentru sufletele lor nobile şi nevândute. Dacă în viaţă nu valorează nimic pentru nimeni semnificativ, în moarte vor valora. Nu mult, dar cât de un 30 de arginţi, aşa. Sau poate 28. Căci cu 30 a fost preţăluit Fiul Domnului, oamenii ar merita un 29 şi cum animalele i-au fost încredinţate spre păstrare lui Adam şi descendenţilor săi, hai să ne târguim la un 28. Doar nu se face un animal prost să valoreze mai mult decât o jigodie culmea creaţiei divine, punctul final al lanţului trofic.

Prieteni pe care nu vă cunosc, rugaţi-vă pentru sufletele ultimilor inocenţi ai României.

7 comentarii:

  1. Ne furam padurile,gazul, petrolul, aurul in curand si celelalte bogatii pe care le-o mai avea tara asta si le dam cu totul altora. Ce mai putem sa asteptam de la noi? cainii si caii sa aiba drept de trai in aceasta tara?
    Cu fiecare hotie ne furam o parte din suflet si dupa ce vom termina tot ceea ce se poate distruge in tara asta vom ramane cu sufletul gol, pustiit de neputinta noastra de a fi oameni.
    Imi pare rau ca am citit ceea ce ai scris, as fi preferat sa nu... sa nu fie cu putinta asa ceva in aceasta tara.

    RăspundețiȘtergere
  2. mda mdar vezi matale
    ma belle
    hmm oamenii vrea salam
    libertatea jigneshte
    mdeah
    shi oricum probabil oamenii nu prea o merita acum nu?
    las' mai "bine sa-shi umple matzu' pt o zi-doua
    hmm mdeah
    mda shi imi cer scuze ca is scarbos de ironic
    dar hmm asha s-a "intamplat acum cica
    o sila de mizerii de genul
    mda baremi sa-i termine mai repede sa nu-i mai umileasca ?
    nu ?
    :D
    hmm
    dc tot incurca nush ce planuri shi calculelelele
    mdeah
    shi totushji eu inca sper sa le vina mintea la unde e locul ei
    oamenilor desigur :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Si nu se poate face nimic, nimic ? E strigator la cer !!! De ce ?

    RăspundețiȘtergere
  4. :) pentru DANI:
    eu inca sper sa se poata face ceva
    ce trebuie adica
    shi cat mai repede :)
    pentru ca nu e bine sa profitzi de pe urma foamei unor fiintze shi a lipsei de aparare a altora
    e un pic de mizerie aici
    un pic mai multa shi eu unul chiar nu intzeleg hmm
    de ce in fond shi la urma urmei
    hmm mda totushi cred ca omul ar trebui sa se respecte un pic mai mult,
    pentru ca are shansa asta
    iar asta se face respectand ce e in jurul lui desigur
    nu cu tzarcuri, bate etc
    ori alte mijloace de jenu'
    bineintzeles :D
    mda :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Uite asa ne ducem toti. Intai cainii, apoi caii...Dupa ce o sa manace tot ce misca omul tot nu o sa se apuce de pascut iarba. Pui pariu ca se revine la canibalism cu acte?!

    RăspundețiȘtergere
  6. Radule, o mulţime de societăţi sofisticate practicau canibalismul ritual (vezi toată Mezo şi Sud America). Îi poţi acuza de barbarie, dar nu de primitivism.

    Totuşi mă îndoiesc de probabilitatea canibalismului. Ne vom lovi instantaneu de acelaşi motiv pentru care băştinaşii din Polinezia au renunţat: boala Kreutzfeld-Jacob, aka boala vacii nebune. Prionii care transmit această boală nu se distrug la prepararea termică a cărnii. D-aia se şi distrug carcasele vacilor lovite de această boală.

    Din punct de vedere strict metabolic, probabil carnea de om e cel mai uşor de metabolizat, pe principiul auto-recunoaşterii caracteristicilor. Din punct de vedere al utilizării, îngroparea/ arderea e o risipă teribilă de proteine de natură superioară.

    PS: nici strămoşii noştri daci şi romani nu erau chiar străini de practicile canibalice. (A se vedea obiceiul din Vrancea de a muşca din sicriu înainde de a duce mortul la groapă, expresia ”mort-copt” care nu are niciun sens lingvistic şi altele.)

    RăspundețiȘtergere