Curve vs faună

Motto 1:


www.jurnalul.ro/fun/fun/un-sarpe-a-murit-dupa-ce-a-muscat-de-san-o-vedeta-porno-571722.html

Motto 2: (de pe net)
Alinuţa in padure. Vine lupul:
-Ha, te-am prins Alinuţa, acum te violez!
-Stai, ma lupule, hai s-o facem si noi romantic, hai in poiana cu lalele.
Se duc ei in poiana cu lalele, se urca Alinuţa pe lup, si il nenoroceste de face stop cardiac. Apoi Alinuţa culege toate lalelele si pleaca mai departe.

Se intalneste cu ursul:
-Te-am prins Alinuţa, ti-o trag acum.
-Putin romantism ursule, hai in poiana cu violete.
Se urca si pe urs, face si asta stop, culege toate violetele, pleaca.

Se intalneste cu leul:
-Eu leul regele animalelor, te-am prins, te ...
-Stai ma leule, hai sa facem putina atmosfera, hai in poiana cu margarete.
Si cu leul se intampla acelasi lucru ca predecesorilor sai, culege Scufita toate margaretele, pleaca mai departe.

MORALA : nu duceti curvele in padure ca distrug flora si fauna.


Vocea de bronz a clopotelor celor mari ale catedralei suna în cele patru zări vestea bună a Naşterii Domnului şi Mântuitorului în acea ultimă seară de aprilie. Poate ceva mai tare decât în alţi ani, dar nu anunţau numai sfânta sărbătoare ci prima sărbătoare a Paştilor într-un nou mileniu.

Sunetul se propaga prin aerul cald, încărcat de parfumul teiului, prin apă şi prin pământ, anunţând marea sărbătoare, spunând tuturor vieţuitoarelor de marea sărbătoare a creştinilor. Vibraţiile ajunseră şi în palatul subteran al craiului şerpilor. Cu un huruit apocaliptic, dealul se despică în două, eliberându-l pentru prima oară după un secol. Cupola sclipea argintie în lumina lunii, ca şi cum atunci ar fi ieşit din mâna meşterilor iar dantelăria de piatră a crenelurilor era neatinsă de timp.

Craiul cel şerpesc îşi mişcă încet coada, anchilozată de secolul petrecut în somn frate bun cu moartea. Apoi îşi mişcă întreg corpul, alunecând uşor pe dalele de marmură către lumea de afară. Lumea se înnoia şi dimpreună cu ea, trebuia să îşi încerce soarta. Pe covorul de mătase de Buhara, pielea cea veche rămase în urmă, prefăcându-se într-un minunat costum, copie fidelă a celui pe care îl purtase când fusese blestemat.

Încă mai auzea vocea zânei pe care o iubise pătimaş o noapte şi pe care o părăsise nepăsător în zori.
- Ca un şarpe te-ai strecurat din iatacul meu, în şarpe să te prefaci pentru tot restul vieţii tale! Să te târăşti prin praf, înspăimântând pe oricine te va vedea până când vei face o fecioară nevinovată să se îndrăgostească de tine. Iar pentru asta să ţi se dea voie să vezi lumea dalbă numai o săptămână într-un veac! Dacă nu reuşeşti să cucereşti dragostea ei în perioada dintre Paşti şi Paştile Blajinilor, să dormi somn de moarte tot veacul acela. Să auzi ceea ce visează pământenii şi să visezi la cea care te va elibera, fără să poţi mişca nici măcar un solz. Am zis!

*
Prynţesa 3lenna îşi simţea capul drăgălaş dureros ca toţi dracii. Încercă să deschidă ochii, pe jumătate temându-se că orice rază de lumină i-ar fi accentuat migrena, în timp de înjura teribil că iar ridicase un pahar în plus în club. Partea bună era că nicio rază de soare nu îi cădea peste ochi. Dar partea bună se oprea aici. Partea cu adevărat rea era că nu recunoştea nimic împrejurul său. De pe buzele aranjate cu silicon scăpă o înjurătură total nedelicată şi nefeminină. Alcoolul. Încercă cu grijă să se ridice pe funduleţul bombat, îndelung lucrat la sală. Fix în faţa sa se legăna un şarpe constrictor uriaş, mai mare decât orice alt şarpe văzut vreodată pe Animal Planet. Şarpele se aplecă ceremonios spre ea, urându-i bună dimineaţa. Moment în care leşină cu toată graţia cuvenită unei prynţese.

Se trezi în acelaşi decor, fără durerea de cap, slavă Domnului! Cum viziunea uriaşului şarpe vorbitor îi era încă arsă pe retină, se întrebă dacă cineva îi amestecase cumva în băutură şi altceva pe lângă ingredientele standard. Imediat îşi puse mâinile în zona lombară, verificând dacă încă mai avea rinichii. Nicio durere suspectă. Nici un bandaj.

Deci nu pentru a îi fi prelevate organele fusese adusă aici. Un pas îmbucurător.
- Bună ziua, e cineva aici?
- Aici sunt Prinţesă. Sunt Toader Craiul, la dispoziţia domnietale.
De data aceasta uriaşul şarpe o privea de pe aceeaşi pernă.
- Crai? Ce vorbă e asta?
- Prinţ înseamnă preafrumoaso. Bine ai venit în castelul străbunilor mei. Un blestem teribil apasă asupra mea şi asupra posesiunilor mele. Şi doar dragostea unei prinţese în poate ridica. Iubeşte-mă şi tot ce e în el va fi şi al tău.
Buzele botoxate formară un O perfect, îndelung exersat. Îşi flutură genele lungi în direcţia lui.
- Castel ca în castelul Peleş? Cu titlu nobiliar şi bijuterii?
- Exact aşa neasemuită domniţă. Doar un sărut dat de bunăvoie şi vom împărţi totul.
Cumva nu era capabilă să pună sub semnul întrebării visul, căci cu siguranţă se afla într-unul. It must had been a hell o f a ride in the club. Dar se simţea incapabilă să pună capăt visului. Viziunea castelului şi a posesiunilor i se păreau de nerefuzat şi total erotice.
Se aplecă să sărute reptila.
Imediat îşi simţi trupul prins în inelele reci ale şarpelui. Limba lui bifurcată se strecură în gura ei, solzii o mângâiau mai eficient decât mâinile oricărui bărbat cunoscut, stârnindu-i dorinţe nebănuite. Pe măsură ce sângele ei ardea mai tare, imaginea lui începu să se schimbe, rapid, oscilând între un figura lui Brad Pitt şi cea a şarpelui. Iar hainele ei începeau să dispară.
Sărutările deveneau tot mai adânci şi mai minunate, coborând de pe buze pe gât, spre sâni, lăsând în urmă muşcături jucăuşe. Buzele lui şi limba înspicată se ocupau acum de sfârcul stâng, muşcându-l, sărutând-ul, tachinându-l, înnebunind-o.
Pentru prima oară de mai bine de un mileniu, prinţesa adusă nu ţipa şi nu încerca să îşi apere virtutea în faţa formei sale reptiliene. Îmbătat de succes, savură senzaţiile aduse de trupul feminin pe care îl ţinea în braţe. Un trup de o frumuseţe perfectă, aproape nepământeană, aşa cum nu mai întâlnise niciodată în lunga lui viaţă.
Prins el însuşi în mrejele pasiunii, craiul Toader muşcă din sânul aproape perfect al prinţesei. Femeia scăpă un strigăt slab de plăcere, care îi sfărâmă concentrarea, făcându-l să revină la forma de şarpe. Iar colţii se înfipseră adânc în carnea caldă, tare, fremătândă.

Un val de substanţă toxică îi năvăli pe gât şi pe nas, făcându-l să se sufoce. Încercă să lupte pentru următoarea gură de aer, dar fără prea mult noroc. Ca un foc lichid se infiltra în el, arzându-l. Om – şarpe / şarpe – om, într-o succesiune prea rapidă pentru a putea fi urmărită. Se simţea spectator neputincios la spectacolul propriei morţi. Tot ceea ce mai simţea, era durerea dată de otrava care se prelingea încă din sânul acum fleşcăit şi urât.

Morala? Curvele mereu distrug.