Nu - poate - da, aşa cum o înţeleg eu

Discutam mai demult şi mai acum despre celebrul banc legat de diferenţele dintre diplomaţi şi femei.

” Q: Care e diferenta dintre un diplomat si o fata?
A: Cand un diplomat spune DA inseamna POATE, cand spune POATE inseamna NU si cand spune NU nu mai e diplomat.
B: Cand o fata spune NU inseamna POATE, cand spune POATE inseamna DA si cand spune DA nu mai e fata ...”


Diplomat nu am fost niciodată, îmi lipseşte structura psihologică pentru aceasta. Dar femeie sunt de puţin sub patru decenii, chiar dacă una atipică.

E un banc pe care îl urăsc din inimă. Fiindcă stabileşte normalitatea unui dublu standard. Pe de o parte avem celebrul ”ein man, ein wort” pentru bărbaţi, pe de cealaltă această triadă nu – poate – da pentru femei. Deci se induce de la bun început că doar bărbaţii au capacitatea de a discerne şi a se hotărî în legătură cu linia de acţiune pe care o vor urma. Toţi însă se aşteaptă ca o femeie să nu poată să ia o hotărâre şi să se ţină de ea, ca pe urmă să o blameze pentru lipsa de consecvenţă.
Mi se pare unul dintre miturile urbane care se confirmă prin ele însele. Femeile sunt educate că societatea se aşteaptă de la ele să fie şovăitoare şi indecise, sau măcar să mimeze acest comportament, cu deosebire la aşternut, iar ulterior bărbaţii au motiv să bârfească la o bere acelaşi comportament psihologic pe care îl induc. Cerc vicios. E sexy să nu cedezi din prima, e doar joacă amoroasă.

Dar ce se întâmplă în cazul în care femeia în cauză nu are timp, chef, disponibilitate, înţelegere pentru asemenea aşteptări?

În multe cazuri apoteoza acestei a doua posibilităţi se întâlneşte la ştirile de la ora 5. Când ”masculul feroce” e aşa de convins că e de fapt un joc amoros încât pentru a scurta dansul seducţiei, trece direct la acuplare, în majoritatea cazurilor, după ce dă pe gât între o cinzeacă – să-i sclipească ochii, sau n litri de pufoaică pentru a-şi parfuma masculinitatea.
Desigur, există cazul fericit în care bărbatul înţelege că nu e nu şi se retrage, jos pălăria în faţa acestora. Slavă mamelor care i-au crescut!

Mai există însă o posibilitate. Cea care dă naştere unui fel de prădător sexual absolut dezgustător din punctul meu de vedere. Bărbatul în cauză va mima că se retrage şi galant, va rămâne prieten. Desigur, ce rău poate face o lecuţă de glumă şi flirt nevinovat între 2 prieteni? De fapt acest flirt e departe de a fi nevinovat. E de fapt o metodă de a proba spiritul femeii. Să vadă dacă scorpia a adormit. Sau să vadă dacă ea cumva e vulnerabilă. Căci, precum se ştie bărbatul e dator să încerce, iar şi iar. Evident în momentul critic, nu va ezita să acţioneze astfel încât să facă sex cu femeia. După care îi va zice superior şi patriarhal, ”tu ai vrut-o dragă, acum recunoaşte că ai vrut-o tot timpul, dar nu ai avut curaj să cedezi nevoilor tale”.

O palmă pe obrazul şi pentru mândria (atenţie, mândria, nu orgoliul) femeii. Căreia i se va insinua treptat neîncrederea în capacitatea de decizie.

Iar dacă din fericire pentru ea, femeia e complet imună la farmecele, de cele mai multe ori mai mult decât îndoielnice ale masculului sâcâitor de insistent, riscă să primească o replică atât de idioată încât devine memorabilă. ”Insist fiindcă ştiu că de fapt vrei, dar nu ai curaj să recunoşti că mă vrei”