De mea Christianitate

Confesiunile unei eretice.

Nu trece zi de la Bunul Dumnezeu să nu dau peste un forum ”creştin” în care să nu văd cum bunii ortodocşi trăitori întru duhul să nu se păruiască. NU e sărbătoare religioasă pe care credincioşii să nu o transforme în lucha libre. Ah, nu m-am zărghit! Nu wrestling ci lucha libre. Forma aia de wrestling în care îşi pun măşti şi se scălămbăie ca toţi dracii înainte să măture - într-un mod de a zice podeaua unii cu alţii. Îmi permit să zic lucha libre fiindcă toţi au măştile pioase afişate ”vai maică, am venit să pupăm mâna sfintei/ sfântului/ să ne rugăm pentru păcatele noastre/ să ne rugăm de sănătate, de bani, de orice”, dar ar călca cu voioşie peste cadavrele celorlalţi pentru a-şi îndeplini scopul cu 0.000000000001 secunde mai devreme decât vecinul. Ceea ce mi se pare total anticreştin.

Pentru mine a trăi ca un creştin înseamnă să te bucuri de viaţă. Sunt eretică fiindcă sunt convinsă de transmigraţie. Părerea mea e că şi în biblie se vorbea despre asta, dar dragul de sfânt Irineus a tuns partea asta ca nu cumva să se gândească mai bine la acţiunile lor mioarele avute spre păstorire. Doar acolo unde se vorbeşte de Schimbarea la faţă, a mai rămas singura parte care nu putea fi eradicată fără a distruge momentul dramatic. Şi peste aceea se trece cu o uşurinţă teribilă. Vorbind cu un călugăr despre subiectul acesta, mi s-a atras atenţia că e erezie curată să crezi că Dumnezeu îţi mai dă o şansă să te îndrepţi. Că e erezie să crezi că poţi să faci orice în viaţa asta, cu rest de plată într-o viaţă viitoare. Iar părintele F. a rămas foarte şocat când i-am zis că dharma nu înseamnă hic et nunc şi diavolul să aibă grijă de consecinţe ci să îţi trăieşti viaţa astfel încât să aduni consecinţe bune pentru viaţa viitoare, sau poate pentru a absolvi cum laude şi înainte de limita de timp - aceea fiind apocalipsa. Când i-am zis că accept toate relele care mi se întâmplă şi toate aspectele negative din viaţa mea ca fiind ”rest de plată” pentru acţiuni trecute, că nu am de gând să mă jeluiesc despletită pentru ceea ce mă doare şi să urlu din străfundul fiinţei mele, ”Te iubesc pe Tine Doamne, de ce îmi dai să sufăr?” ci accept ceea ce mi se întâmplă şi mulţumesc pentru Dragostea lui Dumnezeu care a făcut ca aceste aspecte negative să nu fie de nesurmontat numai că nu m-o făcut bolundă. Ceea ce nu exclude ca să aibă dreptate.

Creştinismul ar trebui să fie o religie a bucuriei şi un mod de a sărbători creaţia lui Dumnezeu. În definitiv dintre toţi cei care au contribuit la naşterea unei religii, doar Iisus s-a întors să ne zică că vom avea viaţă veşnică, one way or another. Dar a şi zis că El se va duce să ne pregătească un lăcaş:

Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 14
2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.

După părerea mea PERSONALĂ înseamnă că asta nu înseamnă că trebuie să ne comportăm ca buricul creaţiei ci ca unii cărora li s-a făcut loc destul de târziu în istorie. Deci trebuie să respectăm ce era înainte de noi şi ce va fi după noi. Înseamnă că trebuie să ocrotim ceea ce ne-a dat Dumnezeu în grijă şi întreaga creaţie în general şi nu să ne comportăm ca nişte idioţi. Înseamnă că trebuie să respectăm tot ce e creat de Dumnezeu.

Să fii un bun creştin înseamnă în primul rând să fii un om. Să faci bine acolo unde se poate şi măcar să nu faci rău acolo unde nu poţi face bine. Să nu poluezi, să respecţi viaţa şi să nu o tratezi cu uşurinţă, să nu faci nimic ce ştii că vei regreta doar fiindcă e la modă, iar când te căieşti de ceva, să îţi asumi consecinţele faptelor şi să acţionezi pentru a vindeca rănile pe care le-ai făcut cu bună ştiinţă sau nu. Înseamnă să îţi trăieşti viaţa pentru tine, să încerci să fii fericit fără să răpeşti fericirea altuia, dar nici să nu îţi trăieşti viaţa astfel încât să nu mai fie a ta. Înseamnă să te bucuri şi să încerci să aduci bucurie celor din jur. înseamnă să iubeşti necondiţionat, chiar dacă o să fii rănit. Înseamnă să gândeşti ceea ce faci astfel încât să nu fii un animal ci un om.

Înseamnă să acţionezi mereu în armonie cu credinţele tale şi nu să asculţi orbeşte ceea ce ţi se spune. Înseamnă să nu te complici urând de moarte pe cineva ci să iubeşti.
Înseamnă să nu te baţi cu cărămida-n chiept că eşti creştin, dar să te duci la biserică pentru a îi bârfi pe vecini sau să te calci în picioare cu altcineva ca să pupi un os sfânt sau să iei lumină sau aghiasmă.

Oops. Definiţia mea se aplică şi creştinilor, şi musulmanilor, şi taoiştilor şi jainiştilor şi budhiştilor şi shintoiştilor şi shamaniştilor şi chiar şi liberilor-cugetători.