J'acuse

http://www.antena3.ro/externe/o-eleva-de-14-ani-a-facut-sex-cu-100-de-barbati-intr-o-luna-pentru-a-castiga-un-pariu-146472.html

Numele meu nu poate fi rostit şi am 14 ani.

Aceste câteva cuvinte rezumă drama unei fete din Zagreb, Croaţia.
Crima ei e că a câştigat un pariu stupid între colegii de şcoală, reuşind în 30 de zile să aibă 100 de parteneri sexuali.

Comportamentul ei este considerat deviant şi adulţii de pretutindeni se prefac a fi şocaţi şi indignaţi de această lipsă de valori morale, demonstrând doar că sunt o grămadă de pudibonzi.

Dar această fată e produsul perfect al lumii aberante la bunul mers al căreia ne străduim cu toţi într-un efort tabloidizat şi tembelizant. Are 14 ani. S-a născut în lumea liberă. Provine poate dintr-o familie ”normală” în care părinţii aleargă din răsputeri după banii necesari achitării ipotecilor sau împrumuturilor, cheltuielilor zilnice şi neaşteptate. Genul de părinţi care muncesc până la epuizare pentru a primi titlul de angajatul lunii, care îşi petrec mai mult decât zi lumină la slujbă, consolându-se că oferă beneficii materiale copiilor şi absenţa perpetuă e răscumpărată de cadouri scumpe şi ”quality time” petrecut cu câteva minute înainte de culcare. Sau poate din pătura săracă a societăţii, unde părinţii muncesc în van şi nu pot oferi nici măcar compensări financiare. Sau poate provine dintr-o familie care nu a mai putut suporta presiunile economico-sociale şi s-a destrămat, copilul crescând alături de o mamă care munceşte şi care poate încearcă să-şi refacă viaţa alături de alţi bărbaţi. Internetul meu nu dă date suplimentare despre viaţa acestei fete.
Oricare ar fi varianta corectă, absenţa prelungită a părinţilor lasă loc invaziei brutale a internetului şi televizorului. Ba uneori, părinţii prea ocupaţi încredinţează de bună voie educaţia odraslelor către aceste scule minunate. Presa scrisă nu o mai pun în ecuaţie deoarece prea puţini copii citesc ziare.

Dar care sunt modelele cu care suntem inundaţi?
Pentru o fată, modelele de succes, cele în jurul cărora se învârte lumea aşa cum o ştim sunt:
- fotomodelele
- modelele Playboy sau aspirantele la modele Playboy
- actriţe cu o moralitate îndoielnică
- actriţe care sunt suficient de oneste pentru a intra direct în branşa porno
- cântăreţe al căror nume e legat în fiecare zi de alt scandal.
La 10-14 ani vezi doar că o lume întreagă vorbeşte despre ele, că o lume întreagă le admiră şi le invidiază. Vezi că se bazează pentru a ajunge şi a se menţine în ochiul furtunii mondene doar pe ce le-a dat genetica între picioare. Vezi filme în care sexualitatea e prezentată distorsionat, un amestec de agresiune şi de pasivitate, de mizerie candidă, de mijloc către nici un scop. (Şi nu-mi spuneţi că voi la 14 ani respectaţi cu sfinţenie semnalele de avertizare şi nici prin cap nu vă trecea să vă uitaţi la filmele deocheate pe care le difuzau după miezul nopţii canalele străine la care tocmai începusem să fim racordaţi, că nu vă cred!) Vezi şi începi să crezi că folosirea pizdei le aduce faimă, bani, prieteni, iubire. Adică aproape tot ce îşi doreşte un copil.
Şi ţi se pare că aceasta e calea către succes. Fiindcă dacă nu ar fi un model de succes şi demn de a fi urmat nu ar fi prezentat zi de zi, buletin de ştiri după buletin de ştiri.
Vezi că lumea se învârte în jurul sexului. Vezi că tot ceea ce se vinde cu succes are o componentă sexuală.
La orele de dirigenţie, biologie şi educaţie sexuală se predă despre mecanica sexului dar niciun cuvânt despre responsabilităţile şi obligaţiile pe care ţi le asumi o dată cu deschiderea picioarelor.

Aşa că ajungi la concluzia logică şi inevitabilă că eşti o fiinţă sexuală şi că societatea se aşteaptă de la tine să fii cât mai activă pentru a fi agreabilă. Fără să înţelegi de ce e blamabil să faci ceea ce vezi, la ce riscuri te expui şi expui prin acţiunile tale de emulatoare fără minte.

Copila asta nu are nicio vină. Copila asta e o martiră iar noi suntem de două ori torţionarii ei. Pe de o parte fiindcă am permis, fiecare individual şi per ansamblu ca societate să prindă după ureche doar valori calpe şi pe de cealaltă parte fiindcă suntem atât de dornici să o aruncăm la lei fiindcă s-a conformat atât de perfect modelului pe care noi, adulţii responsabili şi cu frică de Dumnezeu l-am creat în inconştienţa noastră bolnavă. Condamnăm din vârful buzelor pornografia dar ne freamătă degetele de dorinţa de a le înfige în mousse pentru a face sex asistat de calculator. Afişăm şi afirmăm în public fibra noastră morală, cea care ne e fir călăuzitor, dar în intimitate ne bălăcim în ceea ce tot noi am etichetat ca fiind păcat.

În numele ei, permiteţi-mi să îmi arăt preocuparea pentru pata de neşters pe obrazul civilizaţiei pe care suntem pe cale să o facem. Suntem pe cale să aruncăm noi cu pietre fiindcă nu ne putem asuma că mizeria care se reflectă în faptele copilei acesteia şi a atâtor altele care încă nu au fost cunoscute, provine din acţiunile noastre individuale şi de grup. Suntem prea laşi să privim adevărul în faţă, adevărul că eşuăm din punct de vedere al unei societăţi viabile, aşa că îi condamnăm pe ei fiindcă pun în practică toate dorinţele noastre ascunse şi pe care deşi le considerăm ruşinoase, nu ni le extirpăm din suflete.
Aşa cum alţii îndrăznesc să o condamne, eu îndrăznesc să condamn societatea care o condamnă fiindcă îi e prea frică să admită că a eşuat.
Acesta e adevărul şi e îngrozitor. Cu toate acestea avem obligaţia de a acţiona ca oameni de onoare, dacă mai există acest concept. Avem obligaţia de a admite greşeala şi a schimba ceea ce mai poate fi schimbat, astfel încât să nu ne compromitem în totalitate viitorul. Avem obligaţia de a renunţa la dublele standarde morale în care scurmăm precum porcii în mizerie şi a ne proteja cu adevărat urmaşii. Altminteri adevărul va dospi imund în ascunzătorile în care îl vârâm ca vederea lui să nu ne tulbure şi va exploda în ceva mult prea urât pentru a fi contemplat. Este mult prea simplu să acuzăm copii aceştia de lipsă de moralitate şi deviaţii comportamentale. Cu mult mai simplu decât să ne asumăm greşelile. Avem la îndemână resursa de inocenţă a urmaşilor şi în loc să o cultivăm, să o folosim ca pe o oglindă în care să ne vizualizăm propria creştere, o distrugem prin expunerea la ceea ce e mai urât din noi.

Am datoria să vorbesc şi să mă delimitez de acest travesti de moralitate. Am datoria să condamn modul în care societatea a creat şabloanele acestea de succes, lăsând în desueditudine modelele demne de urmat ale Profesoarei, ale Doctoriţei, ale Activistei sociale, împingând în braţele pierzaniei tocmai pe cei pe care ar trebui să îi ocrotească cel mai înverşunat.

Acestea fiind spuse, pentru a nu vă mai irosi timpul.
ACUZ în numele acestor copii pe care i-am deformat moral.
Acuz duplicitatea fiecăruia dintre noi.
Acuz slăbiciunea morală a fiecăruia dintre noi.
Acuz impotenţa fiecăruia dintre noi.
Acuz nepăsarea fiecăruia dintre noi.


Ar trebui să îi cerem scuze şi să mergem în grup la consiliere psihologică noi cei care permitem să dormim şi să devenim monştri sociali.