Seara matriarhăi

Astă seară, în metrou lângă mine, o doamnă distinsă citea ”Iarna bărbaţilor”. Mi-am permis să o întreb despre ce e vorba în cartea aceea, fiindcă spre ruşinea mea nu mai am răbdare pentru literatura de non-ficţiune.
În secunda doi s-a animat, de parcă ar fi pornit un foc interior. Încă nu citise cartea, dar se regala citind recenzia volumului, scrisă de un critic post-revoluţionar. Mi-a explicat, fără să fie didactică, dar cu o pasiune teribilă că volumul e prefaţat de o biografie amănunţită a autorului şi că a aflat amănunte inedite dar extrem de plăcute despre el. Mi-am permis să o întreb ce profesie are. recunosc, o ”simţeam” pe profa de mama în anumite inflexiuni ale vocii şi în modul în care atingea cartea, ca pe ceva aproape sacru. Ceva atât de iubit încât era investit cu o scânteie mistică. Nu, nu fusese profesoară. Doar jurnalistă şi cu o mândrie nedisimulată mi-a mărturisit că încă lucrează, ”la anii mei” într-o redacţie de ştiri a unei televiziuni. Şi cu o naturaleţe totală şi-a dat şi vârsta. ”Aproape 80 de ani”. Deşi până în august când va fi ziua dumneaei mai sunt câteva luni bune. Şi trebuie să recunosc sincer că i-aş fi dat un 65-69 de ani cu obiectivitate şi cu un dram de maliţiozitate feminină aş fi presupus un început de 70.
La cei 79 de ani era mai vie şi mai tânără decât mulţi din generaţia care acum va împlini 20 de ani. O prezenţă atât de captivantă încât mi-aş dori sincer ca la vârsta mea să îi pot semăna. Madame, cu plecăciune şi cu umilinţă vă mulţumesc pentru aceste atât de pline 20 de minute din viaţa dumneavoastră când v-aţi intersectat cu drumul meu.