E un clişeu atât de tocit încât până nu intri cu nasul în uşa închisă brusc şi nu te ameţeşte mirosul de tei care intră prin fereastra care a crescut brusc acolo unde ştiai doar un perete, nu-l percepi la justa valoare.
Uşa închisă a fost un refuz care ustură ca toţi dracii. Faptul că m-am încăpăţânat să nu văd semnele lui mă face o idioată. Şi sunt suficient de femeie ca să ştiu că am dreptate ex oficio.
Fereastra mi-a deschis-o o bună prietenă care m-a ajutat să văd de ce sunt atât de defectă pe dinăuntru.
Păcat că nu sunt în stare să înţeleg morala lecţiei. Parcă era mai profan la Mărgineanu, dar focul se combate cu foc şi obscenităţile tot cu vorbe deocheate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu