Trecutele iubiri

Ţi-am auzit chemarea azi noapte. Mi-ai şoptit numele cum numai tu ştii să o faci şi am ieşit ca de obicei în întâmpinarea ta.
Mă aşteptai cu un snop de tei şi m-ai împodobit cu o cunună albă de crini şi iasomie iar şoldurile mi le-ai cuprins într-o cingătoare de caprifoi, cum numai tu poţi să o faci. Şi m-ai îmbrăţişat şăgalnic şi tandru, amintindu-mi cât de mult te-am iubit şi cât de mult te iubesc.
Mi-ai răvăşit părul aranjându-l aşa cum îţi place doar ţie.
Mi-ai desenat cu frunze crude, teribil de verzi şi ude măşti tribale peste ochii obosiţi până când ai risipit în cele patru vânturi oboseala şi durerile căpătate de la prea mult calculator.
Mi-ai acoperit cu sărutări moi şi blânde obrajii şi fruntea încinsă, coborând spre buze. Pe care le-ai răvăşit cu sărutări sălbatice până când am simţit gustul sângelui.
Te-ai strecurat neastâmpărat pe sub pavăza tricoului, făcându-mi sânii să se înfioare şi să înflorească prin materialul moale.
M-am văzut fugar reflexia într-o vitrină cu veleităţi de oglindă. Îţi zâmbeam un pic trist, un pic enigmatic, pecete de taină între noi, nu doar simţindu-mă cu zeci de ani mai tânără dar şi arătând cu zece ani mai tânără.
Şi m-am îndrăgostit iar de tine ca mai anţărţ. Nu, trecutele iubiri nu se uită niciodată. Ai fost primul care mi-a făcut inima să bată şi ţie îţi voi încredinţa secretele şi zâmbetele mele şi ieri şi azi şi mâine.
Te iubesc aşa cum doar un copac rătăcitor îşi poate iubi vântul.