Vagina, ergo sum

De azi am mai bifat un aspect necesar pentru a fi în rândul lumii. Am început să citesc Monologurile Vaginului. Merci Simona CATRINA, merci http://www.dailycotcodac.ro (http://www.dailycotcodac.ro/2011/06/sa-vorbim-deschis-despre-cartile-dorsale/ ), uite aşa mă apropii eu cu încă un as de a fi om mare.
Recunosc, nu am terminat decât vreo 15-20 de pagini ale broşuricii, m-am plictisit atât de complet încât am preferat să merg să-mi cumpăr cartofi noi pentru o porţie de cartofi argintii cu usturoi (mâncu-te-ar puricii awwa!) şi cu probabilitate de peste 90% NU o voi termina vreodată.

Dar şi acest scurt fragment m-a lăsat cu un gust bizar, făcându-mă să mă întreb dacă sunt complet idioată, total neadaptată timpului în care m-am născut sau e pur şi simplu cazul să mă retrag undeva, pe o insulă tropicală să privesc cum cresc palmierii.

Mi se pare aberant să mă identific cu vaginul meu şi să raportez tot ceea ce fac, gândesc, acţionez prin prisma lui. La fel de aberantă mi se pare şi ignorarea lui totală, aşa cum am fost învăţată. Nu înţeleg de ce trebuie să îmi fie jenă că-l am sau să fiu mândră că am o gaură între picioare. Nu înţeleg de ce ar trebui să îl personific şi să îl îmbrac. Nu înţeleg de ce să îi dedic o carte.

Cinstit, din ce fragment am citit până acum nu am înţeles absolut nimic din psihologia feminină, cu toate că-s femeie. Această carte se doreşte a fi un chatarsis al autoarei şi al unor alte femei, care la o vârstă variind de la adultă la venerabilă învaţă să îşi cunoască această parte anatomică. Prin atingere, vizual, prin masturbare. De ce? De ce trebuie să vină cineva să mă înveţe cum să mi-l manipulez? De ce trebuie să scandez cele jdemii de nume ale pizdei la teatru? Pentru asta nu trebuie să plătesc bilet. E suficient să ies în oraş. Sau să mă uit la oraş şi voi găsi suficiente motive să pomenesc toate organele feminine şi masculine implicate în actul coitului. Plus alte lucruri profane. Nu cumva omor muzele dedându-mă la astfel de acte în grup în acelaşi spaţiu în care s-au auzit cuvinte de învăţătură?

Nu neg experienţele traumatizante descrise în carte. Şi nici prăpastia modernă dintre feminin şi masculin. Dar sincer mă întreb cu ce le ajută să îşi scrie pe piept ”cunt power”? Şi absolut caragialian îmi repet cu accentul peltic al lui Brânzovenescu ”nu priţep”. E peste puterile mele să înţeleg de ce cineva cu toate minţile acasă trebuie să îşi ia în posesie un organ. Dar ce ”zda mă-sii, merg să-l iau de la magazin şi trebuie să îl marchez cumva ca self? Că nu ştiu tot despre aparatul meu genital nu mă miră. Nu am avut niciodată timp/ tragere de inimă să citesc tot ce s-a scris despre el, medical vorbind iar metaforic nici atât. Dar pe de altă parte nu ştiu tot despre nicio altă parte anatomică.

Cu ce e mai presus decât orice alt organ? Recomand cu tărie emisiunile de genul ”I shouldn”t be alive” celor care cred că le ştiu pe toate. Sau măcar dilemele lui Tickle. Sunt oameni care îşi pot linge coatele, sunt oameni care îşi pot disloca oasele şi să intre în cutii de televizoare.

Degetul meu preferat e inelarul mâinii stângi pentru unghia că are exact forma pe care o doresc! Unghia pe care o detest e cea de la degetul mic al piciorului mare. Îmi place consistenţa pe care o dau firele de păr albe şi îmi doresc să am mai multe.

Ce ar fi dacă în locul Monologurilor vaginului am avea haikku-ul degetului mic de la mâna dreaptă?
Am o activitate de birou şi prin natura mea intrinsecă sunt statică şi sedentară. Aş zice că bucile mele merită măcar un laudatio.
Oare papilele gustative nu sunt demne de o odă?
Oare inima nu merită un imn?

Oare ce s-a întâmplat cu descartianul ”gândesc deci exist”?
Mai e el de vreo actualitate în care suntem îndemnaţi şi învăţaţi să ne masturbăm, să ne hrănim corect şi eficient, să exersăm la sală şi să luăm de-a gata tot? Cu fiecare zi ce trece mi se pare că rostul meu nu e să gândesc ci să fiu îndopată prin toate găurile cu ceea ce produc alţii. Şi mi se pare o irosire totală a muncii lui Dumnezeu care sunt sigură că nu mi-a pus creierul între urechi numai pentru a nu auzi cu ecou când se prăbuşesc arborii seculari sub drujbe.