Melci, scoici, raci, craci. Şi mai ales draci. Mulţi draci!

Azi am aflat că nu doar că sunt la a doua facultate, dar am ajuns iar la dimensiunile ”de facultate”. Adică am intrat iar, aproape cu uşurinţă în ultima pereche de blugi cu turul tocit pe băncile din Polizu. Încă e o potrivire un pic prea strânsă pentru gusturile mele, dar ceea ce contează e că pot să închid şi fermoarul şi nasturele şi să mai şi pot să respir. Ba chiar să mai şi beau un pahar de apă.
Desigur, acest lucru trebuie recompensat cu o mică adăugire în garderobă. Stătui eu ş-am cujetat, răsfoind printre ţoalele existente şi am ajuns la concluzia că nu am o fustă mini decentă, cele pe care le am fiind cam cu 10 ani în urma trendului actual. Aşa că se impune imperativ remedierea acestei lipse. Aşa că am plecat la vânătoare, înarmată cu o imagine mentală cât se poate de precisă a animalului mitologic vânat:
- de lungă să fie cât de scurtă
- de dezgolită să fie cât mai învelită, că nu-s politiciancă să mă afişez cu chiloţii la vedere
- de neagră să fie cât mai neagră
- de elegantă să fie cât mai trashy
- de explicită să fie cât mai implicită
- de sexy să fie cât mai senzuală
- de trendineză cât mai retro
- nici în căruţă nici în teleguţă
- să o pot purta şi pe la prânzişorul cel mic şi când toacă popa de vecernie
- să meargă şi la serviciu sau la cursuri şi la un after hours.

După cum se poate observa cu uşurinţă, imaginea mentală pe care o construisem este de o claritate uimitoare, absolut orice vânzător putând înţelege specificaţiile produsului solicitat.
Asta fiind spuse şi zise am început vânătoarea. Cum paşii m-au dus azi aproape de Romană, am început-o de acolo. Intru în primul magazin:
- Bună ziua, mă puteţi ajuta şi pe mine vă rog? Vreau o fustă mini, neagră, elegantă, dreaptă.
Am primit un nu cât se poate de hotărât.
Am suspinat intens, cât să dărâm şandramaua dacă ar fi fost făcută din ceva mai puţin rezistent decât betonul dinainte de marele Război, mi-am adus aminte că orice prost poate să dorească, dar un om cu adevărat inteligent dacă vrea şi obţine ce vrea, mi-am întărit imaginea mentală despre fusta viselor mele şi m-am extras din magazin.

Al doilea magazin, la fel.

Al treilea mi-a putut prezenta un ceva promiţător.

Distracţia a început la al patrulea magazin.
- Bună ziua, mă puteţi ajuta şi pe mine vă rog? Vreau o fustă mini, neagră, elegantă, dreaptă.
Desigur, mâna vânzătoarei s-a dus glonţ spre ce ştia ea de mini. O chestie tip gogoşar, dintr-un material dubios, destul de plasticos, care cu multă străduinţă probabil putea fi ţinut cam 5 secunde peste linia chiloţilor. După care se aplică subrutina de străduire suplimentară şi derulare din jurul buricului.
Pe vremea mea, and i say, pe vremea mea, prin Precambrianul mediu, când mi-am cumpărat ultima fustă, mini însemna ca atunci când stai în picioare, dreaptă, tivul fustei să fie undeva între articulaţiile degetelor şi podul palmei. Urma fusta midí – până la nivelul genunchiului sau o idee sub – binecuvântatele modele ale doamnei Coco Chanel, cea maxi, dincolo de jumătatea gambei şi cea macro, dincolo de gleznă. Între timp moda a evoluat, a apărut fusta micro, care e cam sub buric, iar fustele midí au devenit total desuete. Cam ca telefoanele cu disc şi abacele. Iar când pomeneşti într-un magazin de haine, ”Coco Chanel”, ori îţi e indicat ceva stil Laggerfeld, ori ţi se indică energic cu degetul să treci strada la parfumerie.
Oftez adânc şi reformulez pentru tută: ”O fustă midi, domnişoară”.

O apucă instantaneu un râs homeric de parcă îi cerusem chiloţi tanga cu Bugs Bunny şi sutien cu Elmer Fudd.
- Midii? Ce e aia o fustă midii?
- Midí domnişoară, miDÍ, nu midii. Midí! Şi arăt, ca pentru vânzătorul român, ceva deasupra genunchiului.
Râzând la fel de isteric ca proasta-n târg îmi arată o altă fustă, de lungime potrivită de data asta, însă cu nişte pliuri care mi-ar fi făcut dosul să rivalizeze cu marea piramidă de la Ghizeh.
În momentul acela am avut nevoie de toată stăpânirea de sine cu putinţă ca să nu îi cârpesc o palmă răsunătoare care să-i şteargă hlizitul de pe mutră.
- Dreaptă domnişoară, ce nu vă e clar? Vreau o fustă midí, dreaptă, neagră, elegantă.
Printre hohote de râs a reuşit cumva performanţa să-mi repete:
- Nu avem fuste midii doamnă. Midii găsiţi la restaurant.