România profundă

De 2 ani de zile observ o predispoziţie enervantă spre panglici în România noastră suprarealistă.
Guvernul Boc scate panglici pe gură la comanda preşedintelui Băsescu.
În fiecare zi aflu cum şi cât de bine ne merge, cum economia duduie mai aprig decât pe vremea lui Tăriceanu. Cum exodul medicilor şi prăpădirea facilităţilor sanitare este de bun augur pentru sănătatea generală a poporului. Cum dacă nu ne place aici, e liber la elice ca să plecăm aiurea. (Trecând peste faptul că dacă orice neica nimeni zice asta, e dreptul lui constituţional să abereze, dar când Preşedintele ţării face aşa afirmaţie mi se pare trădare de neam şi de ţară.) Cum nu doar că a trecut nemernica de criză, dar mai e doar un pic înainte să se monteze robinete prin care să se livreze gratis lapte şi miere către populaţie.

Am zilnic o senzaţie teribilă de deja-vu, la inaugurarea oricărui obiectiv situat, evident strategic la Cucuieţii de deal, care va avea rolul de a revoluţiona din temelii ba sănătatea, ba educaţia, ba turismul. Fiecare şef, şefuleţ, şefulic, subşef de oarecare semnificaţie taie pamblici fiindcă a inaugurat ceva, de la un wc public la o pistă de ski - către care însă nu există infrastructură de ajuns.

De peste tot mă simt înconjurată de panglicari care scot de pe toate fantele, alezajele şi ascunzişurile doar panglici colorate

Când ne apucăm să facem funde?