În care se spune şi se arată cum hidra cu 9 capete devine zâna zânelor

Cu toate că titlul ar putea de voie să fie cel al unei poveşti, dată fiind înclinaţia mea către sci fi / fantasy, nu e, e o postare medicalo - culinară.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/22/Portulaca_oleracea_stems.jpg - cu mulţumiri pentru poză

Toată copilăria mea primăvara şi vara erau dedicate lungilor bătălii cu această buruiană nemernică. O singură frunză dacă scăpa şi planta se regenera cu viteză fantastică. Ce mai încolo şi încoace, Hidra din Larnaca, cea cu 7 capete trebuia să treacă pe la noi prin curte pentru un curs rapid de formare profesională!

De când părinţii mei au preluat curtea de la ţară, războiul surd din copilărie a ajuns la faze acute. Graşiţa e unul dintre principalii dăunători, graşiţa trebuie eliminată, aşa că în fiecare zi mama stă în genunchi şi jumoale această plantă care e trecută oficial pe lista duşmanilor de familie care trebuie eliminaţi.

Pe vremea când astă primăvară căutam nişte plante pentru viitoarea mea grădină minunată, dau peste portulaca oleracea. AKA vechiul nostru inamic declarat, graşiţa.
Numai faptul că era ora 3 am m-a împiedicat să o sun pe mama să îi citesc din wikipedia. Momentul în care am citit, era ceva de genul ”citesc şi râd. Citesc”.

Duşmanul nostru declarat, buruiana rea care ne mănâncă la propriu zilele e de fapt zâna zânelor. Cu adevărat se împlineşte proverbul din bătrâni că dacă Dumnezeu dă o boală, atunci Dumnezeu va da şi buruiana de leac pentru a uşura suferinţa. Sau ca să o citez pe o prietenă foarte dragă, e bună pentru trigliceridele lui tata, pentru colesterolul mamei ş-al lui bărbată-meu, pentru osteoporoza ambilor, pentru pentru mine e în zona profilactică cu suferinţele de mai sus, pentru ochii tuturor, iar cu ce rămâne, acum trebuie să cumpărăm argintărie ca să avem ce freca.

http://en.wikipedia.org/wiki/Portulaca_oleracea




Iar la toate cele de mai sus, se adaugă GUSTUL.
Cei ce mă cunosc, ştiu că îmi plac cu precădere legumele, fără a refuza totuşi câte o bucată de carne în mod ocazional. Şi că în bucătărie sunt teribil de curioasă şi mă dedau experimentelor.

Aşa că ieri am gătit prima serie de graşiţă a vieţii mele. Atât ciorbă cât şi tocăniţă.
Dacă ciorba nu e o minune, mai ales din cauză că am schimbat de 3 ori reţeta în timp ce pâlpâia pe foc, în schimb tocăniţa a fost descoperirea culinară a vieţii mele. Iluminarea mea gastronomică.

Pentru curioşi, dau mai jos reţeta:
- opţional o caserolă de pulpe de pui / coaste de porc
- opţional 2-3 linguri de ulei

- 1 kg ceapă tocată bob de orez
- 2-3 morcovi raşi pe răzătoarea fină
- o jumătate de legătură de pătrunjel
- 1 kg de graşiţă bine spălată şi cu tulpiniţele porţionate în segmente de cca 5 cm
- o ceşcuţă de vin roşu
- apă pentru umplere
- bulion

Dacă faceţi varianta carnivoră:
Puneţi carnea într-o tigaie de teflon, fără ulei şi prăjiţi-o până e aproape făcută. Scoateţi carnea. Puneţi ceapa, morcovul, pătrunjelul şi o linguriţă de sare la călit.

Dacă optaţi pentru varianta vegetariană:
Încingeţi în aceeaşi tigaie de teflon 2-3 linguri de ulei, adăugaţi morcovul, pătrunjelul şi o linguriţă de sare la călit, fără apă. În cazul în care seacă prea mult, adăugaţi câte o ceşcuţă de apă.

Când e aproape gata, puneţi iar carnea, adăugaţi apă, mai lăsaţi cca 15 minute la fiert, cât să se îmbine gusturile de carne şi legume.

Dacă mergeţi pe varianta vegetală lăsaţi încă 15 min, puneţi o ceşcuţă de vin, bulionul şi graşiţa. Cam în 5 minute e gata.

Când se răcoreşte, puneţi pătrunjel sau mărar.

Bon apetit!

PS: se poate consuma de voie şi crudă, seamănă la gust cu salata verde.